Măsura suspendării soluţionării contestaţiei administrative. Incidenţa deciziei CJUE pronunţate în cauza Cridar Cons S.R.L. C-582/20

 

Cuprins pe materii: Drept financiar fiscal. Procedura fiscală. Soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrativ fiscale

Index alfabetic:

- Decizie de soluţionare a contestaţiei administrative

- Măsura suspendării

- Principiul proporţionalităţii

- Termen rezonabil

 

Legea nr. 207/2015, art. 277 alin. (1) lit. a)

 

  Începerea urmăririi penale in rem pentru săvârşirea în mod generic a infracţiunii de evaziune fiscală nu împiedică soluţionarea pe fond a contestaţiei administrative, câtă vreme sesizarea din dosarul penal nu este în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impunere.

  Măsura suspendării soluţionării procedurii administrative trebuie analizată în lumina jurisprudenţei CJUE, care, prin hotărârea pronunţată în cauza Cridar Cons S.R.L. C-582/2020, a consacrat principiul proporţionalităţii măsurii suspendării, în raport cu termenul rezonabil faţă de care se apreciază dreptul la soluţionarea pe fond a contestaţiei administrative. 

 

I.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 313 din 23 ianuarie 2024

 

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa în contradictoriu cu pârâta Agenţia Națională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor să se dispună anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 263/27.11.2020 emisă de DGSC, respectiv, anularea măsurii de suspendare a soluţionării contestaţiei fiscale formulate de Societate, şi, pe cale de consecinţă: Obligarea pârâtei DGSC la soluţionarea în fond a Contestaţiei fiscale, în termen de 10 de zile de la comunicarea hotărârii, în temeiul art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 şi obligarea pârâtei DGSC, în temeiul art. 18 alin. (1) si alin. (5) din Legea nr. 554/2004, la plata de penalităţi către Societate în cuantum de 1.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, în situaţia neîndeplinirii în termen a obligaţiilor stabilite de instanţă în urma admiterii capetelor de cerere de mai sus.

S-a solicitat obligarea pârâtei DGSC la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.

Prin sentința civilă nr. 1384 din 6 septembrie 2022 a Curţii de Apel București, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins contestaţia formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Ministerul Finanțelor.

3. Calea de atac exercitată în cauză.

Împotriva sentinței civile nr. 134/6.09.2022 recurenta-reclamantă a declarat recurs în termen motivat şi a încadrat criticile de nelegalitate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurenta-reclamantă invocă încălcarea unor norme de procedură de către prima instanţă, respectiv în ceea ce priveşte motivarea soluţiei de respingere a acţiunii astfel cum a fost formulată.

Sub aspectul motivării se invocă faptul că prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ. sub aspectul motivării în raport de obiectul investirii în sensul depăşirii limitelor investirii în raport de obiectul cererii reclamantei.

Se susţine faptul că prima instanţă în motivare a antamat aspecte care nu aveau legătură cu legalitatea Deciziei de suspendare a soluţionării contestaţiei fiscale dispusă în baza art. 277 alin. (1) lit. a) Cod procedură fiscală.

Se arată faptul că motivarea, privind şi fondul disputei fiscale dintre părţi, prin înşiruirea argumentelor autorităţii fiscale, aspecte care nu aveau legătură cu legalitatea deciziei de suspendare contestată de recurenta-reclamantă.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se invocă interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 277 alin. (1) lit. a) Cod procedură fiscală în ceea ce priveşte analiza legalităţii deciziei de suspendare a soluţionării contestaţiei fiscale până la soluţionarea sesizării penale formulată de organele fiscale.

Se arată că în mod nelegal prima instanţă a menţinut prin respingere, ca legală decizia contestată în cauză, în opinia reclamantei-recurente nefiind îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 277 alin. (1) lit. a) Cod procedură fiscală.

Decizia de suspendare este apreciată ca nelegală fiind nemotivată în raport de situaţia de fapt.

În cadrul acestui motiv de recurs se invocă practica CJUE în materie, încălcarea art. 6 din CEDO privind termenul rezonabil de soluţionare a unei contestaţii administrativ fiscale şi jurisprudenţa ÎCCJ incidentă în raport de obiect.

Se solicită a se constata că în mod nelegal prima instanţă a concluzionat că soluţia ce se va da de organele de urmărire penală este de natură a avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei pe fond în cadrul contestaţiei administrative.

Aceasta în condiţiile în care în cauză nu a fost probată de autorităţile fiscale existenţa unei interdependenţe între dezlegarea sesizării penale şi soluţia din contestaţia fiscală. Aceasta în condiţiile în care nu există indicii ale săvârşirii unor infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impunere, iar organele fiscale, nu au invocat în cuprinsul actelor de impunere dispoziţiile art. 11 Cod fiscal ca temei pentru a susţine refuzul dreptului de deducere TVA aferentă achiziţiilor de bunuri şi prestări de servicii aferente.

În concluzie, constatările echipei de inspecţie fiscală, așa cum au fost prezentate în R1F si Decizia de impunere - ce au fost combătute de Societate prin Contestaţia fiscală depusă, nu fac referire în mod expres la lipsa de realitate a prestărilor de servicii, fiind bazate în mare parte pe aspecte formale, aspecte ce țin de interpretarea echipei de inspecţie fiscală cu privire la neîndeplinirea cerinţelor de legalitate, aspecte ce țin de nerespectarea unor prevederi ale unor legi speciale (ca de exemplu legislaţia in domeniul audiovizualului), aspecte legate de interpretarea echipei de inspecţie fiscală cu privire la legislaţia specifică industriei farmaceutice în legătură cu serviciile de studii clinice prestate de Societate etc.

La dosar intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat susţinând neîndeplinirea cazurilor de casare invocate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

La dosar recurenta-reclamantă a depus două serii de note scrise cu privire la soluţia de clasare rămasă definitivă cu privire la prima sesizare penală pentru un control fiscal anterior pentru perioada februarie 2014 şi cu privire la situaţia celei de a doua sesizări, practică judecătorească în raport de obiect.

În şedinţa publică din 23.01.2024 recurenta-reclamantă şi-a precizat acţiunea în sensul că nu mai susţine capătul de cerere referitor la plata penalităţilor.

Analizând recursul declarat în raport de aspectele de nelegalitate invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca fondat, în cauză fiind îndeplinite condiţiile cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 277 alin. (1) lit. a) Cod de procedură fiscală.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este fondat, în cauză neputându-se reţine încălcarea unor norme de procedură în sensul indicat de recurenta-reclamantă.

În cauză nu poate fi reţinută încălcarea principiului disponibilităţii prevăzute de art. 9 alin. (2) C. proc. civ. de către prima instanţă raportat la argumentele primei instanţe prevăzute la art. 425 lit. b) C. proc. civ.

În cauză nu poate fi reţinută încălcarea principiului disponibilităţii prevăzute de art. 9 alin. (2) C. proc. civ. de către prima instanţă raportat la argumentele primei instanţe la art. 425 lit. b) C. proc. civ.

Curtea constată că prima instanţă şi-a motivat în fapt şi în drept soluţia de respingere dispusă prin argumentele proprii cu respectarea limitelor investirii – respectiv analiza legalităţii Deciziei nr. 263 din 27.XI.2020 a Direcţiei Generale de Soluţionare  a Contestaţiilor din cadrul Ministerului Finanțelor prin care s-a dispus suspendarea soluţionării pe fond a contestaţiei formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere din 27.05.2020 în baza art. 277 alin. (1) lit. a) Cod procedură fiscală.

Sentinţa atacată corespunde sub aspectul motivării exigenţelor art. 6 din CEDO, fiind motivată în fapt şi în drept cu respectarea dispoziţiilor art. 425 lit. b) C. proc. civ.

În cauză recursul este fondat în raport de aspectele de nelegalitate invocate în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. inclusiv prin incidenţa în cauză a Hotărârii CJUE pronunţată în Cauza Cridar Cons S.R.L. – C-582/2020 pe aspectul analizării proporţionalităţii măsurii suspendării în raport de termenul rezonabil de soluţionare a procedurii administrative.

Curtea apreciază că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală sub aspectul existenţei legăturii de interdependenţă între sesizarea penală nr. x/14 octombrie 2020 şi soluţionarea pe fond a contestaţiei administrative având ca obiect decizia de impunere nr. F-MC 218/27.05.2020 a Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili.

Contrar primei instanţe, Curtea apreciază că în cauză nu există o imposibilitate obiectivă de soluţionare a contestaţiei administrative în lipsa soluţionării sesizării penale, sesizare care nu priveşte strict mijloacele de probă respectiv actele utilizate de reclamantă în determinarea bazei de impunere.

În mod nelegal prima instanţă a menţinut prin soluţia recurată decizia de suspendare a soluţionării contestate în raport de adresa emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul București din care rezultă faptul că a fost începută urmărirea penală in rem pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005.

Curtea apreciază că începerea urmăririi penale in rem pentru săvârşirea în mod generic a infracţiunii de evaziune fiscală nu împiedică soluţionarea pe fond a contestaţiei administrative deoarece sesizarea nu este în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare.

În cauză Curtea constată ca fondat recursul şi din perspectiva incidenţei jurisprudenţei  CJUE Cauza Cridar Cons S.R.L. – C-582/2020 în sensul respectării principiului proporţionalităţii măsurii suspendării soluţionării contestaţiei administrative, în raport cu termenul rezonabil faţă de care se apreciază dreptul reclamantei de a-i fi soluţionată pe fond contestaţia administrativă.

Curtea apreciază că în cauză a fost depăşit un termen rezonabil de soluţionare a contestaţiei administrative în raport de data sesizării penale 14 octombrie 2020 şi de data suspendării soluţionării contestaţiei fiscale 27.XI.2020.

Curtea constată nelegalitatea deciziei de suspendare, depusă în raport de sesizarea penală recurenta-reclamantă fiind îndreptăţită a-i fi soluţionată pe fond contestaţia administrativă respectiv de a fi lămurită situaţia fiscală şi de a avea acces la instanţă, în sensul art. 6 din CEDO, în măsura în care i se respinge de autoritatea fiscală pe fond recunoaşterea dreptului de rambursare TVA.

În cauză, constatându-se a fi depăşit termenul rezonabil de soluţionare administrativă a contestaţiei, suspendarea fiind dispusă din data de 27.XI.2020, Curtea în rejudecare, pe acţiunea restrânsă va obliga pârâtul Ministerul Finanțelor la soluţionarea contestaţiei cu aplicarea art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, prin stabilirea unui termen de executare faţă de cererea reclamantei de fixare a unui termen de soluţionare de către autoritatea pârâtă obligată la soluţionarea contestaţiei.

Aceasta având în vedere preluarea atribuţiilor vizând soluţionarea contestaţiei administrative depuse anterior suspendării.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. a admis recursul şi a casat în parte sentinţa atacată şi rejudecând.

În baza art. 8 şi 18 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 554/2004 a admis acţiunea restrânsă formulată de recurenta-reclamantă.

A anulat Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 263/27.XI.2020 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor la soluţionarea contestaţiei în termen de 3 luni de la comunicarea prezentei decizii.

A luat act de precizarea reclamantei în sensul că nu mai susţine capătul de cerere referitor la obligarea la plata penalităţilor.