Şedinţa publică din data de 24 februarie 2021
Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (prin declinare de la Tribunalul Bucureşti – sentinţa civilă nr. 2520 din 20 aprilie 2017), reclamantul Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic - Organism Intermediar POSDRU, a solicitat anularea adresei CNDIPT – MECTS nr. CNDIPT – OI 19884/12.10.2015, înregistrate la reclamant sub nr. x/16.10.2015, şi a adresei CNDIPT – MECTS nr. CNDIPT – OI 5928/07.06.2016, înregistrată la reclamant sub nr. x/13.06.2016; obligarea pârâtului Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic să valideze cheltuielile aferente cererii de rambursare nr. x suplimentare; suspendarea efectelor actelor contestate până la soluţionarea pe fond a dosarului.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 5087 din 20 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare a executării, ca inadmisibilă.
A respins excepţia tardivităţii, ca neîntemeiată.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.
A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti în contradictoriu cu pârâtul Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic - Organism Intermediar POSDRU, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a arătat – în esenţă – că, deşi s-a susţinut faptul că emitentul actului administrativ nu a motivat în fapt şi în drept actul administrativ atacat, instanţa de fond în mod greşit a apreciat că actul administrativ este motivat, în condiţiile în care pârâtul a invalidat cererea de finanţare, fără indicarea articolului din codul muncii presupus a fi încălcat, care este legătura de cauzalitate dintre încalcarea textului de lege şi solicitarea reclamantului, respectiv care este regula/condiţia de eligibilitate încălcată.
Mai mult decât atât, deşi pârâtul, prin actul administrativ atacat, nu motivează în fapt şi în drept actul administrativ atacat, instanţa de judecată, depăşindu-şi atribuţiile, motivează ea însăşi actul administrativ atacat raportat la dispoziţiile legale aplicabile în materie, respectiv H.G. nr. 759/2007 şi Ordinul nr. 1117/2170/2010.
În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul a arătat că instanţa de fond, în mod greşit, fără a ţine cont de speţa dedusă judecaţii, respectiv de conţinutul actului administrativ atacat, a motivat respingerea cauzei raportat la faptul că pârâtul în mod corect a reţinut neîndeplinirea cerinţei referitoare la conformitatea cheltuielii cu prevederile legislaţiei naţionale (nerespectarea art. 2 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 759/2007), fără a avea în vedere, pe de o parte, faptul că în Scrisoarea standard de infomare nu se menţionează sub nicio formă temeiul juridic indicat mai sus şi, pe de altă parte, faptul că unul dintre motivele de contestare a acestui act administrativ este tocmai nemotivarea în drept a acestuia.
Recurentul reclamant a mai susţinut că instanţa de fond, în mod greşit, şi-a întemeiat motivarea pe argumente referitoare la retroactivitatea rapoartelor de activitate şi a filelor de pontaj, deşi singurul motiv de respingere a cererii de finanţare nr. x suplimentară a făcut referire la data emiterii Deciziei 11041/04.09.2013.
Atât asupra contractelor de muncă cât şi asupra rapoartelor de activitate şi fişelor individuale de pontaj aferente se pronunţase deja CNDIPT, validând aceste cheltuieli în cererea de rambursare nr. x, astfel încât acestea nu făceau obiectul cererii de finanţare nr. x suplimentare. Prin urmare, instanţa de fond, aflându-se în eroare s-a pronunţat pe chestiuni ce nu fac obiectul prezentei cereri.
Recurentul a precizat că pe perioada implementării proiectului, experţii au avut încheiate două tipuri de contracte. Un contract civil, încheiat conform ghidului solicitantului, începând cu data de 03.11.2010, în ceea ce priveşte experţii pe termen lung, şi un contract de muncă începând cu luna august/ septembrie 2013. Experţii din proiect au avut aceleaşi sarcini de serviciu încă de la începutul perioadei de implementare, stabilind prin contract şi un preţ, de comun acord, pentru întreaga perioada. Interpretarea eronată a pârâtei referitor la aplicabilitatea art. 34 din Legea nr. 284/2010 a avut ca şi consecinţă impunerea modificării contractelor civile existente şi tranformarea lor în contracte de muncă. În mod greşit instanţa de fond a înţeles că nu pot fi luate în calcul apărările reclamantului potrivit cărora deciziile de modificare a contratelor de muncă contravin legii, fără ca aceasta să motiveze în drept susţinerea făcută.
Simpla copiere a argumentelor aduse de pârâtă şi inserate în sentinţa nu poate stabili o argumentare legală a instanţei. Regulile de eligibilitate a sumelor sunt clar stabilite în lege, instanţa nu a luat în calcul faptul că în legislaţia aplicabilă nu se prevede că actele întocmite de reclamant nu ar fi legale.
Chiar şi în condiţiile în care nu ar fi fost luate în calcul drepturile salariale acordate în baza noilor contracte, instanţa ar fi trebuit să aibă în vedere contractele civile care îşi produceau efecte juridice până la data finalizării proiectului, nicidecum să declare sumele ca fiind neconforme cu realitatea.
Recurentul a mai susţinut că în mod greşit instanţa a reţinut că rapoartele de activitate au fost întocmite retroactiv. Atât rapoartele de activitate cât şi fişele de pontaj au fost depuse în termen, la angajator, conform raportului de muncă valabil la data prestării serviciilor, instanţa de fond în mod greşit, fără a verifica aspectele arătate prin cererea de chemare în judecată şi documentele existente la dosarul cauzei, reţinând o altă situaţie decât cea reală.
În continuare, recurentul reclamant a arătat că prin scrisoarea de informare nu se justifică în nici un fel de ce nu au fost îndeplinite condiţiile de eligibilitate prevăzute de legislaţia din materia achiziţiilor publice. Astfel, în condiţiile în care ar fi înţeles să respingă solicitarea de rambursare, autoritatea pârâtă avea obligaţia să se refere la neîndeplinirea uneia din condiţiile prevăzute de către art. 2 din H.G. nr. 759/2007 şi nicidecum prin a invoca o prevedere evazivă care nu are nicio justificare legală. În discuţie sunt sume foarte mari din care personalul angajat a fost remunerat pentru o muncă prestată şi dovedită. Din documentele justificative aferente depuse, rezultă foarte clar faptul că experţii şi-au efectuat munca în baza unui contract de muncă legal încheiat, modificat prin decizie asumată de către părţi.
Referitor la răspunsul la contestaţie, recurentul a susţinut că au fost invocate şi alte argumente ce nu au fost invocate prin scrisoarea standard de informare a beneficiarului, respectiv chestiuni referitoare la nulitatea contractelor de muncă şi la Decizia nr. 11041/04.09.2013. Recurentul a arătat că nulitatea contractelor individuale de muncă, conform art. 56 alin. (1) lit. d) şi art. 57 alin. (6) si 7 din Legea nr. 53/2003 din Codul muncii, poate fi invocată doar de părţile semnatare ale contractului cât şi de către instanţa de judecată, în termenul de valabilitate al contractului. Ori, în cazul de faţă, nicio parte nu a invocat nulitatea contractului şi nicio instanţa de judecată nu a declarat contractele de muncă ca fiind nule.
Mai mult decât atât, acelaşi organism, CNDIPT s-a pronunţat în ceea ce priveşte aceleaşi contracte individuale de muncă, în sensul validării cheltuielilor ce decurg din acestea, prin validarea cheltuielilor aferente cererii de rambursare nr. x şi rambursării efective a sumelor respective. Prin urmare, nu se poate pronunţa în mod diferit, pe aceleaşi contracte de muncă, o dată validând sumele, iar alta dată, invalidând sumele respective.
În final, recurentul reclamant a susţinut că, deşi cererea de rambursare nr. x suplimentară a avut la bază două decizii, Decizia nr. 9690/14.08.2013 şi Decizia nr. 11041/04.09.2013 care conţin aceleaşi dispoziţii, dar referitoare la experţi diferiţi, CNDIPT s-a pronunţat în sensul respingerii cererii de rambursare numai cu privire la o singură decizie.
4. Apărările formulate de intimat
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi, pe cale de consecinţă, şi a recursului, excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare şi, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.
În ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză.
Înalta Curte a arătat constant în jurisprudenţa sa că dispoziţiile legale mai sus menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.
Or, hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă soluţia şi argumentarea îl nemulţumesc pe recurent, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.
Referitor la invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin raportare la prevederile legislaţiei din materia achiziţiilor publice, Înalta Curte reţine că, în derularea contractului de finanţare nr. x, reclamantul Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a depus la pârâtul Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic – CNDIPT cererea de rambursare nr. x (suplimentară), solicitând rambursarea cheltuielilor în cuantum de 2.478.390,05 RON reprezentând salariile pentru liderul de parteneriat.
Prin adresa nr. x/12.10.2015 emisă de pârâtul CNDIPT, reclamantul a fost informat că suma solicitată la rambursare prin cererea nr. x (suplimentară) nu a fost validată. Motivul respingerii a constat în faptul că beneficiarul a solicitat cheltuieli în baza Deciziei nr. 11041/04.09.2013, iar conform Codului muncii, decizia este valabilă de la data emiterii şi nu produce efecte retroactive, precum şi faptul că din analiza rapoartelor de activitate prezentate la CR 8 s-a constatat că, începând cu august 2012, la numărul şi tipul contractului apar CIM-uri din august 2013, respectiv septembrie 2013.
Prin adresa nr. x – OI 5928/07.06.2016 a fost respinsă contestaţia administrativă formulată de către reclamant, autoritatea pârâtă reţinând că rapoartele de activitate şi fişele de pontaj au date retroactive faţă de contractul individual de muncă, situaţie în care nu se poate stabili legătura cheltuielii cu activitatea în cauză, astfel cum prevede art. 1 lit. d) din H.G. nr. 759/2007, că Decizia nr. 11041/04.09.2015 şi contractele individuale de muncă au efect retroactiv, fapt care contravine prevederilor Codului muncii, şi că decizia menţionată nu poartă viza de control financiar preventiv – viză în absenţa căreia actul nu poate produce efecte juridice.
Reclamantul Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea adreselor nr. x/12.10.2015 şi nr. CNDIPT – OI 5928/07.06.2016 emise de pârâtul CNDIPT, solicitând obligarea pârâtului Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic să valideze cheltuielile aferente cererii de rambursare nr. x suplimentare, precum şi suspendarea efectelor actelor contestate până la soluţionarea pe fond a dosarului.
Instanţa de fond a respins cererea de suspendarea ca inadmisibilă şi cererea de anulare a actelor administrative ca neîntemeiată.
Recursul recurentului reclamant a vizat numai soluţia dată acţiunii în anulare.
Recurentul a susţinut că actul administrativ contestat, respectiv adresa prin care a fost repinsă cererea de rambursare nr. x, nu este motivat, iar curtea de apel a suplinit această lipsă de motivare, cu depăşirea atribuţiilor date de lege instanţelor judecătoreşti.
Aceste susţineri nu pot fi primite de instanţa de recurs, având în vedere că judecătorul fondului, în mod corect, a reţinut că adresa în discuţie a fost motivată, din moment ce autoritatea pârâtă a arătat, în fapt, că prin cererea de rambursare nr. x (suplimentară) beneficiarul a solicitat cheltuieli în baza deciziei nr. 11041/04.09.2013 şi că în rapoartele de activitate, începând cu august 2012, la numărul şi tipul contractului apar CIM-uri din august 2013, respectiv septembrie 2013, iar în drept, că potrivit Codului muncii, decizia este valabilă de la data emiterii şi nu produce efecte retroactive.
Concluzia primei instanţe în sensul că pârâtul a reţinut în mod corect neîndeplinirea cerinţei referitoare la conformitatea cheltuielii cu prevederile legislaţiei naţionale (nerespectarea art. 2 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 759/2007) nu poate fi interpretată că ar fi, de fapt, o motivare a actului contestat.
Nefondate sunt şi susţinerile recurentului reclamant potrivit cărora instanţa de fond, în mod greşit, şi-a întemeiat motivarea pe argumente referitoare la retroactivitatea rapoartelor de activitate şi a filelor de pontaj, deşi singurul motiv de respingere a cererii de finanţare nr. x suplimentară a făcut referire la data emiterii Deciziei 11041/04.09.2013.
Instanţa de recurs observă că, în adresa nr. x/12.10.2015, autoritatea pârâtă, după ce precizează primul motiv de respingerea a cererii de rambursare referitor la neretroactivitarea Deciziei nr. 11041/04.09.2013, a menţionat şi că "Totodată, analizând rapoartele de activitate prezentate la CR 8, s-a constatat faptul că, începând cu august 2012, la numărul şi tipul contractului apar CIM-uri din august 2013, respectiv septembrie 2013". Prin urmare, în mod corect judecătorul fondului a analizat actul contestat şi prin raportare la rapoartele de activitate şi filele de pontaj prezentate în justificarea cererii de rambursare.
Susţinerile recurentului privind contextul în care au fost emise Deciziile ISMB nr. 9690/14.08.2013 şi nr. 11041/04.09.2013 ca urmare a modificărilor legislative intervenite după semnarea contractului de finanţare nu au relevanţă în cauza dedusă judecăţii, atât timp cât, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, nicio prevedere legală nu stabileşte că decizia emisă de angajator cu privire la salarizarea angajaţilor, însuşită de către aceştia din urmă, poate produce efecte retroactive.
Referitor la Decizia ISMB nr. 9690/14.08.2013 cu privire la care recurentul a susţinut că prima instanţă avea obligaţia să se pronunete, instanţa de recurs constată că judecătorul fondului a observat că din actele depuse la dosar nu reiese că la baza cererii de rambursare nr. x suplimentare s-ar fi aflat şi decizia respectivă, astfel încât nu i se poate imputa pârâtului că nu s-ar fi pronunţat cu privire la acest act. Totodată, analiza acestei decizii nu putea avea finalitatea urmărită de recurent, având în vedere neretroactivitatea actului respectiv, aşa cum s-a arătat anterior.
În sfârşit, împrejurarea că aceleaşi contracte au fost analizate cu ocazia soluţionării unei cereri de rambursare anterioare nu este de natură să determine admiterea automată a cererii de rambursare care face obiectul prezentei cauze. Această situaţie ţine de aprecierile autorităţii pârâte, iar în speţa dedusă judecăţii nu a fost supusă discuţiei cererea de rambursare nr. x, ci cerererea de rambursare nr. x suplimentară, în raport cu care s-a adoptat prezenta soluţie.
Faţă de împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.
6. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia
În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamantul Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 5087 din 20 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 februarie 2021.