Şedinţa publică din data de 13 mai 2024
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Decizia ce formează obiectul contestaţiei în anulare
Prin decizia nr. 41 din 12 februarie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători, a fost anulat, ca netimbrat, recursul declarat recurentul A. împotriva deciziei nr. 2900 din 26 mai 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020.
2. Contestaţia în anulare declarată în cauză
Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, A. a formulat contestaţie în anulare, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători.
II. Considerentele Înaltei Curţi
Analizând excepţia netimbrării contestaţiei în anulare, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:
Actele normative referitoare la taxele judiciare de timbru interzic, prin norme imperative, soluţionarea unei cereri pentru care nu s-a făcut dovada plăţii taxelor judiciare de timbru corespunzătoare.
Potrivit art. 1 din Ordonanţa de urgenţă nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, cu excepţiile prevăzute de lege, se timbrează în raport cu criteriile stabilite în respectiva lege.
Totodată, art. 33 alin. (1) din actul normativ mai sus menţionat prevede că: "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat". Dispoziţiile art. 197 din C. proc. civ. stipulează că neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau cererii, aceste prevederi fiind incidente şi în cauza pendinte, prin raportare la art. 508 alin. (1) din C. proc. civ.
În conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, taxa judiciară de timbru datorată pentru contestaţia în anulare este de 100 RON.
În cauză, contestatorului i-a fost adusă la cunoştinţă obligaţia de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente contestaţiei în anulare la 10.04.2024, potrivit dovezii de înmânare a citaţiei, aflate la fila nr. x în prezentul dosar.
La termenul de judecată acordat în cauză, Înalta Curte a constatat că A. nu s-a conformat obligaţiei de timbrare, procedural comunicată; în consecinţă, va face aplicarea dispoziţiilor art. 508 alin. (1) raportat la art. 197 din C. proc. civ. şi va anula contestaţia în anulare, ca netimbrată.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 41 din 12 februarie 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2023, ca netimbrată.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 13 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ.