Şedinţa publică din data de 13 mai 2024
Asupra cererii de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Hotărârea pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Prin decizia nr. 1505 din 14.03.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare, formulată de recurenta-reclamantă Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea. A admis excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, invocată din oficiu. A respins excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 2408 din 20.12.2010, emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, invocată de recurenta-reclamantă Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, ca inadmisibilă. A admis excepţia tardivităţii recursului cu privire la soluţia din sentinţa civilă nr. 128/CA/2021-P.I. din 25.10.2021 referitoare la excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 253/1996, invocată din oficiu. A respins recursul declarat de reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea împotriva soluţiei din sentinţa civilă nr. 128/CA/2021-P.I. din 25.10.2021 referitoare la excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 253/1996, ca tardiv formulat. A respins recursul declarat de reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea împotriva încheierii din 13.09.2021 şi a sentinţei civile nr. 128/CA/2021 - P.I. din 25.10.2021 ale Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Contestaţia privind tergiversarea procesului
La 28 martie 2024, petenta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul "Sfântul Ştefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea a formulat contestaţie privind tergiversarea dosarului nr. x/2011, înregistrată pe rolul Completului de 5 judecători, sub nr. x/2024.
Prin contestaţia privind tergiversarea procesului formulată de contestatoare se arată că instanţa, în mod intenţionat a transformat acţiunea/cererea petentei de eliminare din dispozitivul hotărârii nr. 1505 din 14.03.2024 pronunţate în dosarul nr. x/2011 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispoziţiilor contradictorii, într-o acţiune de lămurire a dispozitivului, astfel cum rezultă din citaţia emisă la 25.03.2024 emisă în dosarul nr. x/2011, pentru termenul de 25.04.2024.
Astfel, petenta consideră că denaturarea obiectului cauzei reprezintă, în opinia sa, intenţia de a provoca tergiversarea soluţionării cauzei.
În drept, a invocat art. 522-524 din C. proc. civ.
Apărările părţilor
Intimatul Serviciul Român de Informaţii a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea, în principal, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca nefondată, cererea privind tergiversarea procesului formulată de contestatoare.
Intimata Comisia Specială de retrocedare a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei privind tergiversarea procesului, ca nefondată.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte reţine că prin contestaţia la tergiversarea procesului formulată în dosarul nr. x/2011 împotriva înregistrării ca cerere de lămurire a dispozitivului, a cererii de eliminare a dispoziţiilor contradictorii din dispozitivul deciziei nr. 1505 din 14.03.2024 pronunţate în dosarul nr. x/2011 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Dosarul nr. x/2011 aflat pe rolul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are ca obiect cererea de recurs formulată de Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul "Sfântul Ştefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea împotriva sentinţei civile nr. 128/CA/2121-P.I. din 25.10.2021 şi a încheierii din 13 septembrie 2021 ale Curţii de Apel Oradea – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Înalta Curte notează că cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2011 a fost înregistrată la data de 28.02.2011, fiind astfel un litigiu ce s-a soluţionat în acord cu dispoziţiile C. proc. civ. de la 1865.
Deşi contestatoarea s-a prevalat în susţinerea contestaţiei sale de dispoziţiile art. 522 din C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, Înalta Curte nu va putea verifica încălcarea acestor norme legale, întrucât ele constituie reglementări ce au fost introduse prin actul normativ menţionat intrat în vigoare la 15.02.2013.
În sprijinul acestor considerente sunt şi dispoziţiile art. 25 din C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, conform cărora "Procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi".
De asemenea, în acord cu dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "Dispoziţiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare".
Continuând acest raţionament, Înalta Curte constată că dispoziţiile C. proc. civ. de la 1865 nu conţin reglementări cu privire la contestaţia privind tergiversarea procesului.
Această procedură a fost introdusă odată cu intrarea în vigoare a C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, în scopul înlăturării dificultăţilor ivite în soluţionarea cauzelor civile într-un termen "optim şi previzibil".
Întrucât acest mijloc procedural nu are corespondent în reglementările anterioare adoptării actului normativ menţionat (C. proc. civ. de la 1865), în raport de data iniţierii demersului procesual care a format obiectul dosarului nr. x/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, el nu poate fi supus examinării în cauza pendinte.
Nefiind reglementată de legea care guvernează procesul civil cu privire la care a fost formulată, contestaţia privind tergiversarea procesului formulată de Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens din Promontoriul Oradea este inadmisibilă şi urmează a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia privind tergiversarea procesului formulată de Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens din Promontoriul Oradea în legătură cu dosarul nr. x/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 mai 2024.