Şedinţa publică din data de 18 martie 2024
Asupra recursului;
Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Decizia recurată
Prin decizia civilă nr. 2897 din 26 mai 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2022, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta Agenţia Naţională Antidrog împotriva sentinţei civile nr. 2081 pronunţate de Tribunalul Bucureşti - secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020, ca nefondată.
În motivare, instanţa de revizuire a reţinut că nu sunt incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., deoarece este necesar să fie îndeplinită condiţia triplei identităţi de cauză, obiect şi părţi, care caracterizează instituţia autorităţii de lucru judecat. În speţă, nu a fost îndeplinită această condiţie, neexistând identitate de părţi.
2. Cererea de recurs
Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, revizuenta Agenţia Naţională Antidrog a formulat recurs, înregistrat la Completul de 5 judecători, sub nr. x/2023.
Prin memoriul de recurs, recurenta-revizuentă solicită admiterea recursului, anularea sentinţei civile nr. 2081 din 30 martie 2021 şi, rejudecând cauza pe fond, schimbarea în tot a hotărârii, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată a reclamantului, sau, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.
Mai arată că intimatul-reclamant A. a solicitat prin cererile de chemare în judecată în cadrul cărora au fost pronunţate hotărârile pretins contrare, aceleaşi informaţii şi de la Ministerul Afacerilor Interne şi de la Agenţia Naţională Antidrog, instituţie ce aparţine Ministerul Afacerilor Interne. Mai exact, intimatul-reclamant a formulat aceeaşi acţiune împotriva Ministerului Afacerilor Interne, atât cu titlu general, în cadrul dosarului civil nr. x/2020, cât şi cu titlu particular, la nivelul unei unităţi subordonate, ca parte a întregului reprezentat în cadrul dosarului civil nr. x/2020
Recurenta-revizuentă susţine că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv, arată că există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri iar în cele două cauze există identitate de părţi, obiect şi cauză.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători
Analizând recursul dedus judecăţii, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
Prin criticile formulate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile legale incidente în cauză.
Examinând criticile dezvoltate în susţinerea recursului, în sensul că instanţa de revizuire a interpretat în mod greşit art. 431 alin. (2) coroborat cu art. 430 alin. (2) şi prin raportate la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.
Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
Astfel, invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.
Autoritatea de lucru judecat este reglementată în art. 430 din C. proc. civ., astfel:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre".
Raţiunea reglementării menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorităţii de lucru judecat atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, atât în ceea ce priveşte efectul negativ, cât şi cel pozitiv astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art. 431 din C. proc. civ.
În ceea ce priveşte condiţia identităţii de părţi, obiect şi cauză, pornind de la scopul acestui caz de revizuire, anume evitarea contradicţiilor dintre hotărârile judecătoreşti, Înalta Curte reţine că aceasta reprezintă o cerinţă care valorifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiaşi judecăţi în condiţiile identităţii de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) din C. proc. civ.: "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".
În privinţa efectului pozitiv, acesta este reglementat prin dispoziţiile art. 431 alin. (2) din Codul dec procedură civilă ("oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă").
Prin urmare, fundamentul motivului de revizuire reglementat de prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. îl reprezintă instituţia autorităţii de lucru judecat.
Ceea ce trebuie să se regăsească însă în ambele procese în care a fost invocată autoritatea de lucru judecat este identitatea de părţi.
Această concluzie decurge inclusiv din principiul relativităţii efectelor hotărârii judecătoreşti consacrat de art. 435 alin. (1) din C. proc. civ., conform căruia "Hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora.".
De altfel, prin Decizia nr. 18 din 17 februarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că, "principiul relativităţii hotărârii judecătoreşti, atât sub aspectul efectelor obligatorii, cât şi al lucrului judecat, presupune ca ceea ce a fost judecat să nu poată folosi sau, în principiu, să nu poată fi opus decât de către părţile în proces (şi succesorii acestora), fundamentul şi justificarea acestui principiu constituindu-le contradictorialitatea şi dreptul la apărare." (paragraful 95).
Se reţine că, în cauză, s-a solicitat revizuirea sentinţei civile nr. 2081 din 30 martie 2021 pronunţate în dosarul nr. x/2020 de Tribunalul Bucureşti - secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, care, în opinia recurentei-revizuente, este potrivnică sentinţei civile nr. 4045 din 11 iunie 2021 pronunţată de aceeaşi instanţă, care a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 40 din 13 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020.
Înalta Curte, raportat la datele speţei, constată că hotărârile pretins contrare nu îndeplinesc cerinţa identităţii de părţi, prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., în dosarul nr. x/2020, parte fiind Ministerul Afacerilor Interne, pe când în dosarul nr. x/2020 parte este Agenţia Naţională Antidrog.
Înalta Curte reţine că Ministerul Afacerilor Interne şi Agenţia Naţională Antidrog sunt persoane juridice distincte.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică.
Pe de altă parte, potrivit art. 1 din H.G. nr. 461/2011 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale Antidrog: "Agenţia Naţională Antidrog (...) se organizează şi funcţionează la nivel de direcţie, în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, având personalitate juridică."
Faţă de cele ce preced, rezultă că în cele două litigii nu a existat identitate de părţi, astfel că, nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate invocate prin cererea de revizuire.
Totodată, în ceea ce priveşte invocarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, se reţine că acesta presupune condiţia identităţii de părţi, neputând fi invocat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat pentru soluţionarea unui raport juridic distinct decât cel dedus judecăţii iniţiale, chiar dacă trebuie rezolvată în substanţă aceeaşi chestiune de drept.
Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Agenţia Naţională Antidrog împotriva deciziei nr. 2897 din 26 mai 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2022.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 martie 2024.