Şedinţa publică din data de 18 martie 2024
Asupra recursului;
Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Decizia recurată
Prin decizia civilă nr. 3100 din 8.06.2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei secţii cu privire la cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 5 din C. proc. civ., formulată de revizuenta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva deciziei nr. 1711 din 15.11.2022 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2021, s-a disjuns cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile arătate anterior şi s-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti - secţia a VI-a civilă. Totodată, s-a respins cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., declarată de revizuenta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva aceleiaşi decizii, pronunţată în dosarul nr. x/2021, ca inadmisibilă.
În motivarea soluţiei cu privire la faptul că, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de revizuire a reţinut că nu îndeplinită condiţia triplei identităţi de cauză, obiect şi părţi, care caracterizează instituţia autorităţii de lucru judecat. În speţă, nu a fost îndeplinită această condiţie, neexistând identitate de obiect şi cauză. De asemenea, s-a constatat că cererea de revizuire nu este fondată nici sub aspectul încălcării efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, întrucât nu este îndeplinită condiţia existenţei unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice.
2. Cererea de recurs
Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, revizuenta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a formulat recurs, înregistrat la Completul de 5 judecători, sub nr. x/2023.
Prin memoriul de recurs, recurenta-revizuentă solicită admiterea recursului invocând incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3,6 şi 8 din C. proc. civ.
Subsumat art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., recurenta a învederat că prima hotărâre pronunţată, respectiv sentinţa civilă nr. 3610 din 27.05.2021 a Tribunalului Bucureşti are autoritate de lucru judecat, şi nu decizia nr. 2815 din 10.11.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, prin care a fost respins recursul împotriva sentinţei nr. 3610 din 27.05.2021, astfel că, în speţă, competenţa de soluţionare a motivelor de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revenea, în opinia recurentei Curţii de Apel Bucureşti şi nu Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, instanţa de revizuire neverificându-şi competenţa de soluţionare la primul termen de judecată.
În acest sens, recurenta a arătat că la primul termen de judecată, din data de 27.04.2023, fără sa pună în discuţia părţilor competenţa instanţei de soluţionare a cererii de revizuire, a dat cuvântul părţilor asupra cererii de suspendare a executării hotărârii a cărei revizuire s-a solicitat, respingând cererea formulată de CNAIR.
În ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de revizuire a hotărârii nr. 1711 din 15.11.2022 întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ca inadmisibilă, consideră că a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
Consideră că analiza efectuată de instanţa de revizuire faţă de efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, reglementat de prevederile art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., care opreşte o nouă judecată in fond, este neavenită, deoarece cererea de revizuire pe care a formulat-o nu se raportează la acest aspect.
În continuare, prin cererea de recurs, recurenta prezintă istoricul litigiilor în care au fost pronunţate hotărârile pe care le consideră a fi potrivnice.
Învederează recurenta că este beneficiarul a două hotărâri judecătoreşti care, în considerente, cu autoritate de lucru judecat, în mod contradictoriu, a fost tranşată aceeaşi chestiune de drept, respectiv existenţa/inexistenţa Notei de comanda nr. x din 07.12.2018.
Arată că prin hotărârea nr. 3610 din 27.05.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2021, definitivă prin decizia nr. 2815 din 10.11.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, s-a respins recursul formulat de CNAIR S.A. împotriva sentinţei civile nr. 3610 din 27.05.2021, menţinând sentinţa ca fiind temeinică şi legală, tranşându-se cu autoritate de lucru judecat faptul că, la 07.12.2018 a fost achiziţionat de către CNAIR S.A. serviciul de verificare (domeniile A4, B2, D pod) prin semnarea Notei de comanda x din 07.12.2018.
Totodată, prin hotărârea nr. 1711 din 15.11.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2021, s-a admis apelul formulat de Asocierea A. - B., şi s-a schimbat în tot sentinţa civilă apelată, tranşându-se cu autoritate de lucru judecat faptul că la data de 07.12.2018 nu a fost achiziţionat de către CNAIR S.A. Serviciul de verificare (domeniile A4, B2, D pod), fapt care a generat evenimentul de risc invocat de reclamanta-apelantă, şi anume lipsa achiziţionării serviciilor verificatorilor autorizaţi la data de 21.12.2018, dată la care a fost emis Ordinul de începere a Lucrărilor, obligând recurenta, ca urmare a Evenimentului de Risc invocat, la acordarea unei extensii a perioadei de execuţie de 193 de zile şi la plata către reclamanta-apelantă a sumei de 28.808.369,4 RON, reprezentând valoarea pierderilor şi a profitului nerealizat.
Aşadar, chestiunea litigioasă tranşată prin sentinţa civilă nr. 3610 din 27.05.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti existenţa Notei de comandă nr. x din 07.12.2018, este contrazisă de considerentele deciziei nr. 1711 din 15.11.2022 în care se statuează că CNAIR S.A. nu şi-a respectat obligaţia de a contracta Servicii de verificare pentru domeniile A4, B2, D pod, în consecinţă instanţa a constatat că nu există Nota de Comandă nr. x din 07.12.2018, reţinând că recurenta a invocat-o drept dovadă.
În consecinţă, având în vedere prevederile art. 509 alin (1) pct. 8 coroborat cu prevederile art. 513 alin. (4) teza a II-a din C. proc. civ. solicită admiterea recursului, încuviinţarea cererii de revizuire, anularea hotărârii nr. 1711 din 15.11.2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2021 şi trimiterea cauzei spre rejudecare acestei instanţe.
3. Apărările părţilor
Intimata Asocierea A. - B. a formulat întâmpinare. Intimata a invocat excepţia nulităţii recursului motivat de faptul că argumentele recurentei din cererea de recurs nu pot fi încadrate în niciun motiv de casare, iar indicarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. a fost doar formală.
În ipoteza în care instanţa de recurs va aprecia că argumentul recurentei referitor la necompetenţa instanţei de revizuire ar putea fi calificat sub incidenţa pct. 3 art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., consideră că se impune respingerea cererii de recurs ca inadmisibilă.
Deşi, cu caracter general, recurenta îşi întemeiază cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., intimata consideră că din perspectiva pretinsei incidenţe a acestui motiv de casare,cererea de recurs este nulă, deoarece, pe de o parte, nu dezvoltă în vreun fel pretinsa incidenţă a acestui motiv de casare, iar, pe de altă parte, nu sunt arătate care ar fi normele materiale încălcate prin pronunţarea deciziei recurate.
Pe fondul cauzei, solicită respingerea recursului, ca nefondat.
Recurenta a depus răspuns la întâmpinare prin care a precizat invocarea în cauză a motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 8 din C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători
Cu titlu prealabil, Înalta Curte va analiza excepţia nulităţii recursului invocată de intimata Asocierea A. - B. prin întâmpinare, în care se susţine că motivele de recurs invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiaşi articol stipulează că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.
Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul formulează critici de nelegalitate ale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuind să invoce motivele în tiparele fixate de lege.
Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.
În baza acestor consideraţii teoretice, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului reţinând că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 489 din C. proc. civ. iar criticile formulate privesc încălcarea dispoziţiilor art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., referitor la neaplicarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat al unor hotărâri judecătoreşti definitive.
Cu privire la inadmisibilitatea recursului, criticile din memoriul depus de recurentă se referă la faptul că secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu era competentă să soluţioneze cererea de revizuire, acestea urmând a fi calificate şi avute în vedere ca apărări la judecarea pe fond a căii de atac.
În ceea ce priveşte recursul formulat în cauză, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
Cu toate că recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., calea de atac va fi examinată din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi act normativ întrucât nu au fost identificate critici care să poată fi circumscrise nemotivării, motivării contradictorii ori străine de pricină.
Înalta Curte constată că în cadrul cererii de recurs, se invocă, în fapt, motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. potrivit căruia nelegalitatea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
Astfel, invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.
Autoritatea de lucru judecat este reglementată în art. 430 din C. proc. civ., astfel:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre".
Raţiunea reglementării menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorităţii de lucru judecat atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, atât în ceea ce priveşte efectul negativ, cât şi cel pozitiv astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art. 431 din C. proc. civ.
În ceea ce priveşte condiţia identităţii de părţi, obiect şi cauză, pornind de la scopul acestui caz de revizuire, anume evitarea contradicţiilor dintre hotărârile judecătoreşti, Înalta Curte reţine că aceasta reprezintă o cerinţă care valorifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiaşi judecăţi în condiţiile identităţii de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) din C. proc. civ.: "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".
În privinţa efectului pozitiv, acesta este reglementat prin dispoziţiile art. 431 alin. (2) din Codul dec procedură civilă ("oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă").
Prin urmare, fundamentul motivului de revizuire reglementat de prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. îl reprezintă instituţia autorităţii de lucru judecat.
Ceea ce trebuie să se regăsească însă în ambele procese în care a fost invocată autoritatea de lucru judecat este identitatea de părţi.
Această concluzie decurge inclusiv din principiul relativităţii efectelor hotărârii judecătoreşti consacrat de art. 435 alin. (1) din C. proc. civ., conform căruia "Hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora.".
De altfel, prin decizia nr. 18 din 17 februarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că, "principiul relativităţii hotărârii judecătoreşti, atât sub aspectul efectelor obligatorii, cât şi al lucrului judecat, presupune ca ceea ce a fost judecat să nu poată folosi sau, în principiu, să nu poată fi opus decât de către părţile în proces (şi succesorii acestora), fundamentul şi justificarea acestui principiu constituindu-le contradictorialitatea şi dreptul la apărare." (paragraful 95).
Se reţine că, în cauză, s-a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1711 din 15.11.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, în raport de sentinţa civilă nr. 3610 din 27.05.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia civilă nr. 2815 din 10.11.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Comparând cele două litigii, se constată că în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Bucureşti, părţi sunt CNAIR S.A. şi Ministerul Transporturilor, iar părţile din dosarul nr. x/2021 sunt Asocierea A.- B. (A. este succesorul în drepturi al C. SpA, ca urmare a unei operaţiuni de divizare parţială) şi CNAIR S.A..
Totodată, văzând hotărârea atacată, Înalta Curte observă că instanţa de revizuire a analizat şi a constatat că, de asemenea, nu este îndeplinită condiţia identităţii de obiect şi cauză, respectiv, în cele două dosare nu au fost formulate pretenţii identice, problema juridică, folosul material urmărit de către reclamante şi drepturile subiective fiind diferite.
Cu toate acestea, cerinţa identităţii de părţi este esenţială pentru invocarea ambelor efecte ale autorităţii de lucru judecat, neîntrunirea ei făcând de prisos analiza celorlalte condiţii prevăzute de lege pentru verificarea încălcării efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, respectiv identitatea chestiunii litigioase pretins dezlegate diferit.
Aşadar, cum s-a reţinut şi în decizia recurată, condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu sunt îndeplinite, întrucât între hotărârile pretins a fi contradictorii nu pot fi reţinute elemente de contrarietate.
În acest context, trebuie menţionat că instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.
De asemenea, trebuie avut în vedere scopul revizuirii, care nu a fost concepută pentru a deschide părţii nemulţumite o nouă cale de control judiciar cu privire la legalitatea soluţiei pronunţate în primul proces. Necesitatea îndeplinirii acestei condiţii de admisibilitate a revizuirii este recunoscută în mod constant în literatura de specialitate şi în practica judiciară, neexistând vreo controversă care să justifice o abordare diferită a acestei probleme de drept.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că soluţia recurată tranşează inclusiv aspectele privind competenţa instanţei de revizuire, în privinţa pct. 8 al art. 509 alin. (1) din C. proc. civ.
Astfel, judicios s-a constatat că, din această perpectivă, cererea de revizuire formulată de CNAIR atrage competenţa instanţei mai mare în grad faţă de instanţa care a pronunţat prima hotărâre, reprezentată de decizia 2815/10.11.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a, de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimată.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva deciziei nr. 3100 din 8 iunie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2022.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 martie 2024.