Şedinţa publică din data de 18 martie 2024
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Decizia ce formează obiectul contestaţiei în anulare
Prin decizia nr. 181 din 26 iunie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2022, s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 712 din 29 martie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021.
În motivare, s-a reţinut că hotărârea ce formează obiectul recursului, prin care a fost soluţionată o altă cerere de recurs, este o hotărâre judecătorească definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., care nu face parte din categoria hotărârilor susceptibile de recurs în condiţiile art. 483 alin. (1) din acelaşi cod ori ale art. 26 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, care reglementează competenţa Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
2. Contestaţia în anulare declarată în cauză
Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, A. a formulat contestaţie în anulare, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători, sub nr. x/2023.
Prin cererea formulată, contestatorul arată că se impune admiterea contestaţiei în anulare deoarece recursul declarat în dosarul nr. x/2023 este admisibil, în conformitate cu dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8, art. 510 alin. (2) şi ale art. 513 alin. (6) din C. proc. civ.
Recurentul consideră, indiferent dacă demersul său în promovarea căii de atac este inadmisibil sau nefondat, este obligatorie respectarea dispoziţiilor deciziei nr. 11/2015 pronunţate de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în orice etapă a procesului, care a statuat că pentru persoanele pensionate în temeiul Legii nr. 3/1977 care au desfăşurat activităţi în grupa I de muncă, stagiul complet de cotizare este de 20 de ani, nu de 30 de ani, cum eronat au stabilit casele de pensii. Arată că instanţa de fond a constatat incidenţa în cauză a acestor dispoziţii, însă in faza apelului, acestea nu au mai fost aplicabile.
De asemenea, arată că, în mod nelegal, cererea sa de revizuire a fost judecată de Curtea de Apel Galaţi, şi nu de o secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel că a fost obligat să formuleze recurs la instanţa supremă. Or, împrejurarea că cererea de revizuire a fost judecată de o instanţă necompetentă, determină admisibilitatea recursului promovat. Mai arată că această eroare a instanţei nu îi este imputabilă. Învederează că recursul care face obiectului dosarului nr. x/2023 este de competenţa Completului de 5 judecători din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi este admisibil, în conformitate cu dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8, art. 510 alin. (2) şi ale art. 513 alin. (6) din C. proc. civ.
Recurentul arată că temeiul de drept al contestaţiei în anulare promovate este art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., deoarece instanţa nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.
Astfel, solicită anularea hotărârii atacate şi soluţionarea fondului cauzei în sensul admiterii cererii de chemare în judecată prin aplicarea în cauză a deciziei nr. 11/2015 a Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.
3. Apărările părţilor
Intimata Casa Judeţeană de Pensii Galaţi a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei, ca nefondată.
Contestatorul A. a depus concluzii scrise prin care a reluat susţinerile din contestaţia formulată.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând contestaţia în anulare, prin raportare la motivele invocate şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Prezenta contestaţie în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., potrivit cărora: "(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: (...) 3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; (...)"
Prin urmare, în ceea ce priveşte motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., în raport cu formularea clară a textului, această cale extraordinară de atac nu este admisibilă decât în cazul în care instanţa de recurs, respingând în totalitate sau admiţând în parte recursul, a omis analizarea unui motiv de recurs ce ar fi putut conduce la admiterea în tot a acestuia, iar nu şi atunci când instanţa a respins recursul în temeiul unei excepţii procesuale, cum este în cauza dedusă judecăţii, deoarece numai în cazul analizei pe fond a recursului este posibil să se omită analizarea unui motiv de recurs.
Or, având în vedere că, la momentul judecării recursului, instanţa de recurs, astfel cum s-a menţionat chiar în cuprinsul considerentelor deciziei, a analizat cu prioritate excepţia inadmisibilităţii, invocată prin întâmpinare de intimată, "excepţie de procedură care potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., face inutilă, în tot, expunerea şi cercetarea în fond a cauzei", şi, constatând întemeiată excepţia, a respins recursul, ca inadmisibil, motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. nu este incident în speţă, recursul nefiind respins pe fondul său, prin raportare la criticile formulate de recurent, ci, pe cale de excepţie, în considerarea faptului că hotărârea ce formează obiectul recursului, prin care a fost soluţionată o altă cerere de recurs, este o hotărâre judecătorească definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., care nu face parte din categoria hotărârilor susceptibile de recurs în condiţiile legii.
De altfel, se observă că din modul de redactare, dar şi din conţinutul motivelor contestaţiei în anulare, contestatorul tinde la anularea unei hotărâri cu consecinţa rediscutării cauzei pentru că, în opinia sa, aceasta nu a fost bine soluţionată, or, o astfel de abordare nu poate fi primită.
Contestaţia în anulare, ca şi cale extraordinară de atac, nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părţii care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenţionat ca, pe calea contestaţiei în anulare, să deschidă părţilor posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie şi/sau legalitate a hotărârii judecătoreşti, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ.
În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a conturat ideea potrivit căreia redeschiderea procesului judecat irevocabil poate fi determinată numai de circumstanţe substanţiale şi imperative, care au făcut ca erorile de fapt să devină vizibile doar la finalul unei proceduri judiciare (cauzele Mitrea c. România şi B. c. România), ceea ce nu este cazul în speţă.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că în cauză nu este incident motivul prevăzut de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 181 din 26 iunie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2022.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 martie 2024.