Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Şedinţa publică din data de 1 aprilie 2024

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Hotărârea disciplinară

Prin hotărârea nr. 1J din 14 februarie 2024, din dosarul nr. x/2023, Consiliul Superior al Magistraturii - secţia pentru judecători în materie disciplinară a admis acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtei A. - judecător în cadrul Judecătoriei Galaţi şi în baza art. 273 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor a aplicat doamnei judecător, cu majoritate, sancţiunea disciplinară constând în "excluderea din magistratură", pentru săvârşirea abaterilor disciplinare de la art. 271 lit. b), lit. g) teza I şi q) teza I din acelaşi act normativ. Totodată, a fost respinsă acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară pentru săvârşirea abaterii disciplinare de la art. 271 lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022.

A fost exprimată o opinie separată, în sensul admiterii acţiunii disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară şi aplicării pârâtei judecător A. a sancţiunii disciplinare constând în "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 25% pentru o perioadă de 3 luni" pentru săvârşirea abaterii disciplinare de la art. 271 lit. b), lit. g) teza I şi lit. q) teza I din Legea nr. 303/2022.

Hotărârea de suspendare

Prin hotărârea nr. 352 din 12 februarie 2024 pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - secţia pentru judecători, s-a dispus, cu unanimitate, suspendarea din funcţie a pârâtei judecător A., în temeiul art. 197 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 303/2022.

În motivarea acestei hotărâri, s-a reţinut că, în cauză, s-a urmărit necesitatea şi proporţionalitatea măsurii suspendării din funcţie a pârâtei împotriva căreia s-a admis acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară, în dosarul nr. x/2023, în care s-a aplicat doamnei judecător A. sancţiunea disciplinară constând în "excluderea din magistratură", în contextul reţinerii mai multor abateri disciplinare.

În concret, s-a reţinut că maniera în care doamna judecător a condus mai multe şedinţe de judecată, atât din perspectiva atitudinii faţă de părţile prezente, cât şi a limbajului folosit, a fost de natură a afecta solemnitatea şedinţei şi buna administrare a actului de justiţie, întrunind elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b) din Legea nr. 303/2022.

S-a mai reţinut că fapta doamnei judecător concretizată în amânarea repetată a pronunţării într-un număr foarte de cauze care i-au revenit spre soluţionare, pentru perioade ce au depăşit considerabil durata maximă prevăzută de lege întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. g) teza I din Legea nr. 303/2022.

S-a reţinut, de asemenea, de către secţia pentru judecători în materie disciplinară că doamna judecător nu a respectat termenul legal de redactare a hotărârilor judecătoreşti, înregistrând întârzieri semnificative atât din perspectiva numărului de dosare restante, cât şi din perspectiva duratei cu care a fost depăşit termenul, faptă care întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. q) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Contestaţia formulată

Prin cererea înregistrată la data de 23 februarie 2024, doamna judecător A. a formulat contestaţie împotriva hotărârii menţionate anterior.

A. Cu referire la nelegalitatea hotărârii atacate, solicită a se avea în vedere următoarele argumente:

1. Hotărârea contestată este nelegală întrucât măsura suspendării din funcţie adoptată nu s-a aflat pe ordinea de zi a şedinţei secţiei pentru judecători din data de 21.02.2024, fiind încălcat dreptul la apărare al contestatoarei.

Sub un prim aspect, solicită instanţei să constate că prin modalitatea în care a fost adoptată hotărârea de suspendare din funcţia de magistrat, respectiv în lipsa publicării pe ordinea de zi a şedinţei din data de 21 februarie 2024 a măsurii, i-a fost afectat dreptul la apărare.

În acest sens, învederează faptul că, ulterior comunicării hotărârii prin care s-a dispus aplicarea sancţiunii excluderii contestatoarei din magistratură, a depus eforturi constante în vederea reducerii numărului cauzelor pentru care s-a reţinut întârzierea în redactarea hotărârilor judecătoreşti, precum şi a numărului cauzelor în care s-a reţinut amânarea repetată a pronunţării.

Din această perspectivă, astfel cum s-a reţinut şi prin hotărârea din data de 20 octombrie 2020 în cauza Camelia Bogdan împotriva României, posibilitatea ca magistratul suspendat din funcţie să beneficieze de o protecţie judiciară în legătură cu hotărârea de suspendare din funcţie, trebuie să fie una efectivă şi nu iluzorie.

Or, în cauză, adoptarea măsurii suspendării contestatoarei din funcţia de magistrat, în lipsa încunoştinţării (prin publicarea pe site-ul CSM a ordinii de zi care să cuprindă şi propunerea de suspendare a subsemnatei din funcţia de magistrat), este de natură a afecta dreptul la apărare şi presupune că nu i s-a oferit posibilitatea efectivă de a beneficia de o formă de protecţie judiciară în cauză, fiind în imposibilitate de a-şi expune argumentele pentru care, în opinia sa, măsura suspendării din funcţie nu era nici oportună şi nici proporţională cu gravitatea faptelor pentru care s-a aplicat sancţiunea disciplinară.

2. Hotărârea criticată nu analizează, în concret, motivele de fapt şi de drept pentru care s-a apreciat că măsura suspendării contestatoarei din funcţia de magistrat este oportună şi proporţională cu gravitatea faptelor pentru care s-a aplicat sancţiunea disciplinară.

Arată că în preambulul hotărârii criticate au fost reţinute abaterile disciplinare reţinute prin hotărârea de aplicare a sancţiunii excluderii din magistratură, cu indicarea temeiurilor de drept, fără a analiza, în concret, în raport de ce aspecte s-a apreciat că se impune suspendarea din funcţia de magistrat a contestatoarei.

În acest context, simpla afirmaţie vizând, pe de o parte, natura abaterilor reţinute în sarcina sa, iar pe de altă parte gravitatea acestor abateri, nu conduce, ope legis, la concluzia potrivit căreia operează suspendarea contestatoarei din funcţia de magistrat, fiind în acest caz în imposibilitate de a combate, prin raţionamente argumentate şi dovedite, aspectele avute în vedere de către pârâtă la adoptarea hotărârii de suspendare din funcţie.

Or, în condiţiile în care simpla aplicare a sancţiunii disciplinare a excluderii din magistratură (cea mai aspră sancţiune) nu presupune aplicarea de drept a măsurii suspendării din funcţia de magistrat (mai ales în condiţiile în care hotărârea de aplicare a sancţiunii disciplinare poate fi contestată pe calea recursului), pronunţarea hotărârii de suspendare contestate în speţă, în modalitatea concretă (prin lipsa unor motive în sprijinul soluţiei), este de natură a eluda dispoziţiile legale, în realitate, simpla aplicare a sancţiunii disciplinare a excluderii din magistratură atrăgând automat şi suspendarea sa din funcţie.

Arată că motivarea în fapt şi în drept constituie o condiţie de legalitate a actului administrativ şi o garanţie a respectării drepturilor legitime ale cetăţenilor, aspect confirmat şi de art. 17 din Codul bunei administraţii adoptat prin Recomandarea CM/R(2007)7 a Comitetului Miniştrilor din statele membre ale Consiliului Europei, care prevede necesitatea motivării într-o manieră corespunzătoare a actelor administrative, mai ales atunci când acestea aduc atingere drepturilor individuale.

De asemenea, învederează că sub aspectul motivării actului administrativ, Curtea Europeană de Justiţie a reţinut că motivarea trebuie sa fie adecvată actului emis şi trebuie să prezinte de o manieră clară algoritmul urmat de instituţia care a adoptat măsura atacată, astfel încât să permită instanţei efectuarea revizuirii actului.

În acelaşi sens, în Cauza C-509/1993, s-a reţinut că o detaliere a motivelor este necesară şi atunci când instituţia emitentă dispune de o largă putere de apreciere, întrucât motivarea conferă actului transparenţă, putându-se verifica în acest fel dacă actul este corect fundamentat.

Motivarea reprezintă aşadar o obligaţie generală a autorităţii publice aplicabilă oricărui act administrativ şi care îndeplineşte un dublu rol: acela de transparenţă în profitul beneficiarului actului care va putea să verifice dacă actul este sau nu întemeiat, precum şi acela de a conferi instanţei un instrument eficient în vederea realizării controlului judiciar, având astfel posibilitatea de a verifica elementele de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ.

Dar aceasta nu înseamnă transformarea obligaţiei de motivare, instituită în sarcina organului administrativ, într-una limitată exclusiv unei anume forme şi acordarea unei priorităţi acesteia din urmă cu ignorarea, printr-o interpretare de o rigurozitate excesivă, a scopului pentru care ea a fost instituită: acela de a se asigura garanţia respectării legalităţii şi a drepturilor cetăţenilor la emiterea unui act administrativ prin aceea că trebuie să permită cetăţeanului, cu un nivel mediu de pregătire, să înţeleagă aspectele ce i se impută prin acesta.

Astfel cum a decis Curtea Europeană de Justiţie, amploarea şi detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanţele fiecărui caz, o motivare insuficientă sau greşită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actelor. Mai mult, insuficienţa motivării sau nemotivarea atrag nulitatea sau nevalabilitatea actelor comunitare. O detaliere a motivelor este necesară şi atunci când instituţia emitentă dispune de o largă putere de apreciere, căci motivarea conferă actului transparenţă, particularii putând verifica dacă actul este corect fundamentat şi, în acelaşi timp, permite exercitarea de către Curte a controlului jurisdicţional.

Analizând prezenta contestaţie prin prisma considerentelor menţionate mai sus, solicită să se constate că hotărârea prin care s-a dispus suspendarea contestatoarei din funcţia de magistrat nu este, efectiv, motivată în fapt, nefiind menţionate argumentele pentru care este oportună măsura suspendării şi fără a se analiza în concret dacă sunt sau nu îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, aspecte care nu satisfac exigenţele de transparenţă ale actului şi nu asigură posibilitatea de a se putea verifica dacă hotărârea este corect fundamentată.

3. Hotărârea este nelegală întrucât nu expune argumentele care justifică oportunitatea şi necesitatea măsurii suspendării din funcţie.

Contestatoarea consideră că nu a fost efectuată o analiză a necesităţii şi proporţionalităţii măsurii suspendării în raport cu natura şi gravitatea faptei, respectiv cu urmările acesteia [fapte reţinute de către Consiliul ca reprezentând abateri disciplinară încadrate în art. 272 lit. b), g) şi q) din Legea nr. 303/2022], nu ar trebui să se refere la analizarea concretă a naturii şi gravităţii faptei ori la corecta încadrare în abaterea disciplinară prevăzută de lege sau la întrunirea condiţiilor răspunderii disciplinare, întrucât, o asemenea chestiune este în competenţa exclusivă a instanţei supreme, Completul de 5 judecători, în recursul exercitat împotriva hotărârii nr. 1J din 14 februarie 2024 a CSM.

Trebuie verificat dacă măsura este necesară, respectiv dacă se impune pentru evitarea în viitor a unor consecinţe similare, urmărindu-se eliminarea riscului de a se proceda în aceeaşi manieră, prin fapte care se încadrează într-o abatere de o gravitate deosebită şi care aduce atingere prestigiului justiţiei şi bunei desfăşurări a actului de justiţie.

Aşadar, caracterul grav al faptei poate fi apreciat prin raportare la conţinutul actului prin care aceasta a fost analizată de către forul prevăzut de lege cu competenţe în procedura disciplinară, ţinând însă seama de faptul că acesta nu are caracter definitiv şi că, deşi reprezintă un act emis într-o procedură jurisdicţională, el este supus controlului în faţa instanţei supreme.

Certitudinea săvârşirii unei fapte permite şi aprecieri asupra gravităţii acesteia şi asupra consecinţelor pe care le poate produce celor implicaţi concret în raport cu fapta şi asupra imaginii justiţiei în general, chestiuni a căror repetare se evită prin măsura suspendării.

Hotărârea de aplicare a sancţiunii excluderii din magistratură, nr. 1J din 14 februarie 2023 a CSM a fost adoptată cu majoritatea voturilor membrilor prezenţi, ceea ce reliefează dificultatea în interpretarea dispoziţiilor legale incidente, mai ales că într-o opinie s-a reţinut că se impune aplicarea sancţiunii disciplinare a diminuării veniturilor salariale cu 25%, pe o perioadă de 3 luni (motivul fiind acela că sancţiunea disciplinară anterioară a fost radiată), iar în opinia majoritară s-a apreciat că sancţiunea aplicabilă este excluderea din magistratură.

În referire la abaterile disciplinare prevăzute la art. 271 lit. g) şi q) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în condiţiile unui volum de muncă ridicat (numărul de dosare înregistrate pe rolul Judecătoriei Galaţi fiind peste media naţională), în condiţiile reţinerii unui număr mare de amânări de pronunţare în cauzele repartizate spre soluţionare ale contestatoarei şi întârzierea în redactarea hotărârilor judecătoreşti, măsura suspendării din funcţie nu este justificată nici de interesul justiţiabililor (în dosarele cărora se va ajunge în situaţia ca dosarele aflate în pronunţare să fie repuse pe rol, iar hotărârile pronunţate să rămână nemotivate - hotărâri definitive în primă instanţă sau supuse căilor de atac) şi nu este nici în interesul contestatoarei, arătând că face eforturi pentru redactarea hotărârilor judecătoreşti cu respectarea termenelor prevăzute de lege.

Din cuprinsul hotărârii criticate nu rezultă, în concret, un examen de proporţionalitate în conformitate cu jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg, în realitate, reţinându-se succint faptele care au justificat luarea măsurii disciplinare a excluderii din magistratură şi a concluziei că este vorba despre o abatere disciplinară de o gravitate deosebită, pentru care măsura suspendării din funcţie apare ca proporţională. Or, în lipsa unei analize concrete de proporţionalitate de către emitentul hotărârii atacate, atât contestatoarea, cât şi instanţa de control judiciar, nu pot verifica ce anume s-a avut în vedere la aplicarea măsurii suspendării.

Faţă de motivarea potrivit cu care au fost avute în vedere faptele de o gravitate deosebită săvârşite de contestatoare, în opinia acesteia, nu se poate reţine că analiza de proporţionalitate rezultă din hotărârea din 14 februarie 2023, întrucât aceasta vizează procedura disciplinară şi sancţiunea aplicată în cadrul acesteia.

Aşa cum a arătat anterior, chiar admiţând că această analiză nu ar fi trebuit redată pe larg în hotărârea nr. 352 din 21 februarie 2024 atacată, faţă de cerinţele generale de motivare ale actelor administrative, nu pot fi desprinse criteriile reţinute pentru a se verifica proporţionalitatea măsurii suspendării în raport cu scopul urmărit, care, de altfel, nu este enunţat.

Gravitatea faptei şi a urmărilor acesteia trebuie să justifice măsura suspendării, pentru a nu se mai produce în viitor asemenea consecinţe or, sub acest aspect, membrii secţiei de judecători în materie disciplinară prezintă opinii esenţial diferite, justificate pe larg, cu argumente juridice, de o parte şi de alta, chiar asupra încadrării faptei în sine în textul de lege, ceea ce produce consecinţe asupra necesităţii măsurii. Or, dacă se nasc îndoieli cu privire la necesitatea însăşi a măsurii cu atât mai mult cerinţa proporţionalităţii nu poate fi reţinută ca îndeplinită.

Suspendarea trebuie să fie proporţională cu scopul urmărit, în sensul că nu trebuie să depăşească ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia, autorităţile fiind chemate să se orienteze către o ingerinţă minimă pentru atingerea scopului. În ipoteza în care s-ar admite că fapta, prin gravitatea ei determină necesitatea aplicării măsurii suspendării, trebuie verificat dacă evitarea unor asemenea consecinţe în viitor se poate realiza numai prin dispunerea măsurii suspendării sau este posibilă şi prin intermediul altor măsuri de natură administrativă, respectiv dacă suspendarea sa pentru atingerea scopului urmărit se află în raport de proporţionalitate şi cu urmările faptei, ceea ce nu s-a analizat în hotărârea atacată.

B. Cu referire la temeinicia hotărârii atacate, solicită a se avea în vedere următoarele argumente:

l. Situaţia familială a contestatoarei reclamă o atenţie sporită, prin raportare, sub un prim aspect, la faptul că este unicul descendent al mamei sale, aceasta din urmă aflându-se în îngrijirea sa. Menţionează că mama sa este în vârstă de 69 ani, fiind diagnosticată cu mai multe afecţiuni. De asemenea, arată că mama sa este pensionară, având un venit lunar de aproximativ 2.500 RON.

De asemenea, fiind unicul întreţinător al familiei, venitul său, constând în salariul încasat de la Tribunalul Galaţi, reprezintă singura sursă de venit cu care achită lunar cheltuieli de întreţinere inerente. Prin raportare la aceste considerente, menţinerea suspendării ar determina lipsa unicului venit stabil şi necesar atât pentru întreţinerea proprie cât şi a părintelui alături de care locuieşte.

2. Situaţia materială a contestatoarei reprezintă, sub un alt aspect, un argument în ceea ce priveşte oportunitatea dispunerii asupra soluţiei suspendării. Astfel, arată că a încheiat mai multe contracte de credit care, în prezent, însumează rate în cuantum de 6.000 RON lunar. Menţinerea soluţiei suspendării, sub acest aspect, va atrage, ca urmare a lipsei veniturilor, imposibilitatea de plată şi executarea silită a obligaţiilor scadente.

Apreciază că nu ar putea identifica imediat un alt loc de muncă în care să exercit o profesie în specialitatea juridică, pe de o parte, raportat la statutul pe care l-a avut anterior şi care nu i-a permis exercitarea niciunei alte profesii juridice, cu excepţia celor din învăţământul superior iar, pe de altă parte, faţă de impactul psihologic pe care îl are măsura suspendării asupra oricărei persoane, care nu va fi orientată imediat să depună eforturi pentru a identifica o altă profesie, ci să revină în profesia din care a fost înlăturat.

3. Nu în ultimul rând, menţionează că soluţia suspendării din funcţie, pe o perioadă nedeterminată (până la soluţionarea litigiului) nu apare ca fiind oportună pentru sistemul judiciar, prin raportare atât la situaţia instanţei în cadrul căreia activează, cât şi prin raportare la principiul respectării dreptului la un proces echitabil şi a soluţionării cauzei cu celeritate, de care se bucură justiţiabilii.

În concret, arată că la momentul suspendării din funcţie, pe rolul completului CP4 şi a completurilor asociate, exista un număr rezonabil de cauze care se află în una din cele trei situaţii: cauze pentru care s-a reţinut întârzierea în redactarea hotărârilor judecătoreşti, cauze în care s-a reţinut amânarea repetată a pronunţării, precum şi cauze cu termene în continuare, complexe, în cadrul cărora se administrează probatorii. Astfel, prin raportare la primele două categorii, menţionează că în situaţia aprecierii oportunităţii admiterii prezentei căi de atac, va continua să depună eforturi în vederea diminuării numărului cauzelor cu privire la care CSM a apreciat că se impune sancţionarea sa disciplinară.

Apreciază că reluarea activităţii de magistrat în cadrul Judecătoriei Galaţi va fi benefică atât prin raportare la justiţiabilii ce au cauze pe rolul completului CP4 şi a completurilor asociate, cât şi pentru colegii săi, judecători, care, în situaţia suspendării sale din funcţie, sunt nevoiţi a suporta o încărcătură suplimentară a completurilor prezidate de fiecare dintre aceştia, determinată de repartizarea dosarelor alocate, iniţial, completurilor prezidate de contestatoare. Adaugă că, activând în cadrul secţiei penale, cauzele cu privire la care, la momentul suspendării sale din funcţie, se administrau probatorii, necesită, în vederea respectării principiului continuităţii completului şi al nemijlocirii administrării probelor, reluarea cercetării judecătoreşti, ceea ce poate fi evitat prin reluarea activităţii de către contestatoare.

Nu în ultimul rând, se referă la situaţia dificilă a instanţei în cadrul căreia activează, respectiv Judecătoria Galaţi, care, în prezent, numără un efectiv de 18 judecători, dintre care 4 judecători în cadrul secţiei penale, fiind insuficient raportat la numărul mare al cauzelor înregistrate pe rolul acestei instanţe (3.605 dosare înregistrate la 01.01.2024 până la data formulării contestaţiei).

4. Contestatoarea mai susţine că prin hotărârea nr. 352 din data de 21 februarie 2024 a secţiei pentru judecători a fost încălcată prezumţia de nevinovăţie, faţă de faptul că a declarat, în termen legal, recurs împotriva hotărârii nr. 1J din 14 februarie 2024 a secţiei pentru judecători în materie disciplinară din cadrul CSM, ceea ce implică aplicarea efectului suspensiv al căii de atac faţă de soluţia pronunţată.

Întâmpinarea depusă de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii

Prin întâmpinarea formulată intimatul Consiliul Superior al Magistraturii solicită respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu CSM având ca obiect anularea hotărârii nr. 352 din 21 februarie 2024 a secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi suspendarea executării acesteia.

Cu privire la cererea de suspendare a executării Hotărârii nr. 352 din 21 februarie 2024 a secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, arată că legea specială nu reglementează expres condiţiile în care instanţa poate dispune suspendarea executării hotărârii de suspendare din funcţie, astfel încât devin incidente prevederile generale aplicabile în materia suspendării executării actului administrativ.

Suspendarea actului administrativ ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia reprezintă o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu (executio ex officio) a actelor administrative unilaterale.

După cum rezultă din reglementarea cuprinsă în art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirii producerii unei pagube iminente, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond.

Astfel, pentru soluţionarea favorabilă a cererii de suspendare trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii: cazul să fie bine justificat şi paguba să fie iminentă.

Cu privire la prima cerinţă, arătă că art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/20(14 defineşte cazul bine justificat ca fiind "împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natura să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".

În jurisprudenţa sa constantă (deciziile nr. 1002/2012, nr. 442/2013, nr. 928/2013, 1896/2015), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate; pe care se întemeiază însăşi contestaţia/cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca fiind; emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, emiterea unui act administrativ în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, vădita nemotivare a actului administrativ, modificarea semnificativă a actului administrativ în calea recursului administrativ etc.

În cauză, contrar susţinerilor contestatoarei, arată că nu există împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului atacat. Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, îndoială care trebuie să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ.

Nu aceeaşi este situaţia în speţa de faţă, unde contestatoarea a invocat în sprijinul cazului bine justificat aspecte ce ţin de însăşi oportunitatea emiterii actului administrativ atacat, critici care vizează fondul cauzei şi care pot fi analizate numai în cadrul capătului de cerere având ca obiect anularea actului administrativ.

În aceste condiţii, nu se poate aprecia că susţinerile contestatoarei ar putea fundamenta cererea de suspendare a actului administrativ contestat, împrejurările de fapt şi de drept care ar putea contura existenţa unui caz bine justificat neputând coincide cu motivele de nelegalitate ale actului administrativ.

În subsidiar, şi dacă s-ar aprecia că aspectele invocate de contestatoare ar putea face obiectul analizei într-o cerere de suspendare a executării actului administrativ reprezentat de hotărârea nr. 352 din 21 februarie 2024 a secţiei pentru judecători din cadrul CSM, apreciază că acestea sunt nefondate.

În ceea ce priveşte cea de-a doua cerinţă, intimatul a făcut trimitere la art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, ce defineşte paguba iminentă ca fiind "prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibila gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public", şi menţionează că potrivit art. 198 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, "în perioada suspendării din funcţie dispuse în temeiul art. 197 alin. (1) lit. a)-c) şi e)-g), judecătorului şi procurorului nu îi sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la interdicţiile şl incompatibilităţile prevăzute de art. 227 şi art. 231 şi nu i se plătesc drepturile salariale, dar i se plăteşte contribuţia de asigurări sociale de sănătate, după caz. Această perioadă nu constituie vechime în muncă şi în funcţie".

Aşadar, pe perioada suspendării din funcţie, magistratului în cauză nu îi sunt aplicabile eventualele incompatibilităţi şi interdicţii decurgând din regimul specific judecătorilor şi procurorilor şi, în plus, i se plătesc contribuţiile de asigurări sociale de sănătate, acesta fiind lipsit numai de drepturile salariale specifice funcţiei de judecător.

Totodată, subliniază că, în cauză, contestatoarea nu a probat, în concret, care ar fi acel prejudiciu material viitor şi previzibil care i s-a produs prin emiterea actului administrativ în discuţie, şi nici nu a invocat vreun impediment obiectiv de a ocupa un alt post în sistemul public sau privat.

În ceea ce priveşte caracterul neoportun al măsurii suspendării analizat prin raportare la dificultăţile cu care se confruntă Judecătoria Galaţi în cadrul căreia activa contestatoarea, apreciază că instanţa în cauză ar fi singura care ar justifica un interes în invocarea unei eventuale vătămări constând în perturbarea activităţii sale ca urmare a vacantării temporare a postului.

Prin urmare, arată că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative pentru a se dispune suspendarea executării hotărârii nr. 352 din 21 februarie 2024 a secţiei pentru judecători din cadrul CSM motiv pentru care solicită respingerea acestei cereri ca neîntemeiată.

Cu privire la legalitatea şi temeinicia hotărârii nr. 352 din 21 februarie 2024 a secţiei pentru judecători din cadrul CSM, arată că au fost pe deplin respectate prevederile legale care reglementează suspendarea din funcţie a judecătorilor în cazul aplicării sancţiunii disciplinare a excluderii din magistratură, astfel încât această hotărâre este legală şi temeinică.

Din perspectiva primei categorii de critici referitoare la temeinicia şi proporţionalitatea măsurii suspendării, arată că la adoptarea hotărârii contestate secţia pentru judecători nu s-a limitat doar la un control al legalităţii, ci a procedat şi la examinarea necesităţii şi proporţionalităţii măsurii suspendării din funcţie din punct de vedere al naturii şl gravităţii faptelor săvârşite de contestatoare.

În concret, în speţă, secţia pentru judecători a reţinut, în acord cu hotărârea pronunţată la 20 octombrie 2020 de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Camelia Bogdan împotriva României, că sancţiunea disciplinară a excluderii din magistratură a fost aplicată ca urmare a reţinerii unor abateri disciplinare de o gravitate deosebită.

În contextul situaţiei de fapt expuse prin întâmpinare şi faţă de gravitatea deosebită a multiplelor abateri disciplinare reţinute, în mod corect a apreciat secţia pentru judecători că măsura suspendării din funcţie a contestatoarei era necesară si proporţională.

După cum rezultă din considerentele hotărârii contestate secţia pentru judecători, în analiza necesităţii şi proporţionalităţii dispunerii măsurii reglementate de art. 197 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 303/2022, s-a raportat tocmai la natura şi gravitatea faptelor săvârşite de reclamantă şi faţă de urmările acestora.

Astfel, subliniază că în sarcina contestatoarei s-a reţinut săvârşirea a trei abateri disciplinare, acestea având o derulare temporală continuă şi constantă, fiind săvârşite în contextul conducerii a numeroase şedinţe de judecată, dar şi în afara acestora, cu ocazia exercitării altor atribuţii jurisdicţionale ale contestatoarei (deliberare, redactare hotărâri judecătoreşti etc). Or, analiza coroborată a tuturor acestor împrejurări a fundamentat în mod neechivoc concluzia secţiei pentru judecători în sensul că exercitarea în continuare a funcţiei de către contestatoare era de natură să afecteze prestigiul justiţiei, astfel încât măsura suspendării din funcţie era pe deplin justificată.

În această ordine de idei, arată că măsura în discuţie era oportună şi proporţională cu scopul urmărit, dat fiind că i-a fost aplicată contestatoarei sancţiunea disciplinară constând în excluderea din magistratură (aceasta fiind cea mai gravă sancţiune care poate fi aplicată unui magistrat ca urmare a exercitării acţiunii disciplinare împotriva sa), secţia pentru judecători în materia disciplinară reţinând că sunt întrunite în sarcina acesteia elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b), g) teza 1 şi lit. q) teza I din Legea nr. 303/2022.

Pe aceste premise, arată că a fost justificată adoptarea măsurii suspendării din funcţie, existând împrejurări evidente care susţineau ipoteza că exercitarea în continuare a funcţiei de către contestatoare, în condiţiile date, ar fi fost de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei.

Deopotrivă, un alt aspect care susţine proporţionalitatea măsurii este reprezentat de posibilitatea contestatoarei de a ocupa orice alt post în serviciul public sau privat şi de a exercita orice altă activitate remunerată, în condiţiile art. 198 alin. (2) din Legea nr. 303/2022.

Împrejurarea că, în speţă, contestatoarea atribuie naturii şi gravitaţii faptelor analizate de secţia pentru judecători anumite nuanţe ce ar justifica, în opinia sa, lipsa de necesitate şl proporţionalitate a măsurii suspendării din funcţie, nu este aptă a conduce la primirea acestor susţineri, fiind simple chestiuni subiective, ce nu pot conduce la reţinerea unui caracter nelegal al hotărârii contestate.

În ceea ce priveşte împrejurările invocate de contestatoare referitoare la situaţia familială sau la situaţia dificilă cu care se confrunta Judecătoria Galaţi în cadrul căreia aceasta activa, arată că aceste aspecte nu pot fi avute în vedere în analiza necesităţii şi proporţionalităţii dispunerii măsurii suspendării din funcţie, nefiind în legătură cu natura şi gravitatea faptelor reţinute a fi săvârşite de contestatoare. De altfel, consideră că aspectele legate de situaţia instanţei în cadrul căreia activa contestatoarea (din perspectiva volumului de activitate şi al situaţiei de personal) şi care ar fi justificat în opinia contestatoarei amânarea repetată a pronunţării sau întârzierile în redactarea hotărârilor judecătoreşti, reprezintă împrejurări care ar putea fi valorificate în contextul analizei fondului abaterilor disciplinare reţinute în sarcina contestatoarei, astfel încât ele nu pot face obiectul cenzurii instanţei decât în cadrul căii de atac a recursului exercitat împotriva hotărârii nr. 1J din 14 februarie 2023 în condiţiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 305/2022.

În egală măsura apreciază ca nefondate şi susţinerile contestatoarei în sensul că hotărârea nr. 352 din 21 februarie 2024 emisă de secţia pentru judecători din cadrul CSM ar fi lovită de nulitate întrucât aceasta nu s-ar fi aflat pe ordinea de zi a şedinţei secţiei din data de 21 februarie 2024.

În acest context, arată că ordinea de zi a secţiei pentru judecători din data de 21 februarie 2024 a fost publicată pe data de 15 februarie 2024, aceasta fiind suplimentată, în condiţiile art. 43 alin. (3) raportat la art. 20 alin. (3) ultima teză din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 122/2023 cu punctul nr. 11 privind situaţia contestatoarei, de îndată ce au fost cunoscute împrejurările care determinau necesitatea acestei analize, şi anume pronunţarea hotărârii secţiei pentru judecători în materie disciplinară nr. 1J din 14 februarie 2024 şi comunicarea acesteia către reclamantă, în data de 20 februarie 2024.

Astfel, precum a arătat anterior cazul de suspendare din funcţie în condiţiile art. 197 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 303/2022 operează în perioada cuprinsă între data comunicării hotărârii secţiei corespunzătoare de aplicare a sancţiunii disciplinare a excluderii din magistratură şi data eliberării din funcţie. Or, hotărârea secţiei pentru judecători în materie disciplinară nr. 1J din 14 februarie 2024 a fost comunicată contestatoarei la 20 februarie 2024, fiind absolut previzibilă pentru reclamantă discutarea oportunităţii luării măsurii suspendării din funcţie în condiţiile textului de lege antecitat în cea mai apropiată şedinţă a secţiei pentru judecători, respectiv şedinţa din data de 21.02.2024.

Subliniază, în acest context, că se impune a se efectua o distincţie între hotărârea nr. 1J din 14 februarie 2023 a secţiei pentru judecători în materie disciplinară prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva reclamantei şi hotărârea nr. 352 din 21 februarie 2024 a secţiei pentru judecători din cadrul CSM prin care s-a dispus suspendarea acesteia din funcţie si care a fost pronunţată de secţie în exercitarea atribuţiilor de organ administrativ, iar nu în calitate de instanţă de judecată în materie disciplinară.

Or garanţiile procesuale stabilite de C. proc. civ. (obligativitatea citării, contradictorialitatea, dreptul la apărare etc.) sunt aplicabile numai în cazul procedurilor judiciare şi în cazul procedurilor pentru care legea prevede în mod expres asigurarea acestor garanţii, cum este cazul procedurii disciplinare ce se desfăşoară în faţa secţiei pentru judecători în materie disciplinară care, în această situaţie, îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, nu şi în cazul hotărârii prin care s-a dispus suspendarea din funcţie a contestatoarei, pronunţată, aşa cum am precizat, de secţia pentru judecători în exercitarea atribuţiilor de organ administrativ.

Prin urmare, criticile contestatoarei referitoare la pretinsa încălcare de către secţia pentru judecători a dreptului său la apărare ca urmare a emiterii hotărârii nr. 352 din 21 februarie 2024 sunt nefondate, în condiţiile în care suspendarea sa din funcţie s-a dispus în cadrul unei proceduri de natură administrativă, căreia nu îi sunt aplicabile garanţiile procedurilor judiciare, respectiv disciplinare.

Subliniază, totodată, că hotărârii contestate, în lipsa unor dispoziţii exprese, îi sunt aplicabile dispoziţiile generale în materie de motivare a actelor administrative, acestea trebuind să fie argumentate într-o manieră clară, coerentă şi lipsită de ambiguităţi şi de contradicţii, în măsură să permită urmărirea raţionamentului care a condus autoritatea publică la adoptarea unei anumite soluţii. Aceste cerinţe sunt îndeplinite în cazul hotărârii nr. 352 din 21 februarie 2024 a secţiei pentru judecători din cadrul CSM, în cuprinsul acesteia fiind prezentate împrejurările de fapt şi de drept care au justificat măsura suspendării din funcţie a reclamantei.

În consecinţă, apreciază că în cauză au fost pe deplin respectate prevederile legale care reglementează suspendarea din funcţie a judecătorilor în cazul aplicării sancţiunii disciplinare a excluderii din magistratură, hotărârea nr. 352 din 21.02. 2024 emisă de secţia pentru judecători din cadrul CSM fiind legală şi temeinică, neexistând aşadar împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care ar fi de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Având în vedere toate considerentele expuse, solicită respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta A. având ca obiect anularea hotărârii nr. 352 din 21 februarie 2024 a secţiei pentru judecători din cadrul CSM, precum şi suspendarea executării acesteia.

În drept, au fost invocate prevederile art. 205-206 din C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători

1. Asupra contestaţiei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători reţine următoarele:

Prin hotărârea nr. 352 din 21 februarie 2024, Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători a dispus suspendarea din funcţie, începând cu data de 22 februarie 2024, a doamnei judecător A. - judecător în cadrul Judecătoriei Galaţi, în temeiul art. 197 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 303/2022, ca urmare a aplicării sancţiunii disciplinare a excluderii din magistratură dispusă prin hotărârea nr. 1J din 14 februarie 2024 a CSM, secţia pentru judecători în materie disciplinară.

Argumentele contestatoarei referitoare la nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii vizează, pe de-o parte, nemotivarea hotărârii, iar pe de altă parte, susţine că în luarea măsurii suspendării nu au fost analizate în mod corect criteriile prevăzute de art. 197 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 303/2022.

i) În ceea ce priveşte nelegalitatea hotărârii secţiei pentru judecători întrucât măsura suspendării din funcţie adoptată nu s-a aflat pe ordinea de zi a şedinţei secţiei pentru judecători din 21 februarie 2024, invocate de contestatoare, se reţin următoarele:

Prin contestaţia formulată, contestatoarea susţine că modalitatea în care a fost adoptată hotărârea de suspendare din funcţia de magistrat, respectiv în lipsa publicării pe ordinea de zi a şedinţei din 21 februarie 2024 a măsurii, fiindu-i afectat dreptul la apărare.

Prin întâmpinare, intimata a arătat că ordinea de zi a secţiei pentru judecători din data de 21 februarie 2024 a fost publicată pe data de 15 februarie 2024, aceasta fiind suplimentată, în condiţiile art. 43 alin. (3) raportat la art. 20 alin. (3) ultima teză din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 122/2023 cu punctul nr. 11 privind situaţia reclamantei, de îndată ce au fost cunoscute împrejurările care determinau necesitatea acestei analize, şi anume pronunţarea hotărârii secţiei pentru judecători în materie disciplinară nr. 1J din 14 februarie 2024 şi comunicarea acesteia către reclamantă, în data de 20 februarie 2024.

Înalta Curte constată că hotărârea în cauză a fost dată fără citarea contestatoarei, dar acest argument ar putea fi apreciat ca un indiciu de nelegalitate în măsura în care ar fi de natură a împiedica partea să îşi exercite dreptul de acces la justiţie. Cum, în speţă, contestatoarea a realizat un demers judiciar în cuprinsul căruia a putut să îşi expună toate criticile de nelegalitate apreciate ca fiind pertinente, a cărui validitate nu a fost pusă în discuţie, o astfel de vătămare nu poate fi reţinută.

În speţă, este în discuţie o măsură de suspendare din funcţie, care a fost luată după soluţionarea acţiunii disciplinare de către secţia pentru judecători în materie disciplinară din cadrul CSM.

Procedura disciplinară cuprinde faza de cercetare disciplinară care se derulează de către Inspecţia Judiciară şi judecarea acţiunii disciplinare exercitate de către Inspecţia Judiciară în faţa secţiei pentru judecători în materie disciplinară. După pronunţarea secţiei pentru judecători în materie disciplinară, aceasta se desistează şi nu mai poate lua niciun fel de măsură cu privire la respectiva acţiune disciplinară.

Ca urmare, actul administrativ prin care se ia măsura suspendării de drept nu are caracteristicile unei hotărâri pronunţate într-un litigiu, care să respecte principiile fundamentale ale procesului civil şi anume principiul dreptului la apărare şi principiul contradictorialităţii dezbaterilor.

Citarea părţilor este un act procedural în desfăşurarea procesului civil, a cărui îndeplinire are ca scop încunoştinţarea părţilor asupra termenului la care sunt chemate să se înfăţişeze în faţa organului de jurisdicţie învestit cu soluţionarea litigiului dintre ele, pentru a-şi formula apărările şi susţinerile referitoare la obiectul acelui litigiu, nefiind deci necesară în procedura administrativă descrisă anterior.

Este de subliniat că, potrivit art. 29 alin. (6) din Legea nr. 305/2022, hotărârile cu caracter individual ale plenului şi secţiilor privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor nu sunt definitive şi "pot fi atacate cu contestaţie de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Contestaţia se judecă în complet format din 3 judecători", iar în ceea ce priveşte sancţiunea disciplinară aplicată prin hotărârea secţiei pentru judecători în materie disciplinară, care, de asemenea, nu este definitivă, magistratul sancţionat având dreptul la exercitarea recursului, cum prevede art. 51 alin. (3) "…se poate exercita recurs în termen de 15 zile de la comunicare de către judecătorul sau procurorul sancţionat ori, după caz, de Inspecţia Judiciară. Competenţa soluţionării recursului aparţine Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie".

De altfel, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională a României prin Decizia nr. 679 din 31 octombrie 2019, par. 27, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 774 din 10 noiembrie 2015 şi a intrării în vigoare a Legii nr. 234/2018, hotărârea secţiei corespunzătoare a CSM prin care se dispune suspendarea din funcţie a magistratului, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare, se poate ataca separat, asigurându-se astfel accesul la justiţie al magistratului suspendat, aspecte acoperite prin noua reglementare adoptată în 2022.

ii) În ceea ce priveşte nemotivarea hotărârii secţiei pentru judecători, invocate de contestatoare, se reţin următoarele:

Din coroborarea dispoziţiilor art. 40 şi art. 44 din Legea nr. 305/2022 rezultă că secţia pentru judecători din cadrul CSM are atribuţii atât în ceea ce priveşte aspectele referitoare la cariera judecătorilor, cât şi în domeniul răspunderii disciplinare a acestora.

Astfel, potrivit art. 40 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 305/2022 "(1) Secţiile Consiliului Superior al Magistraturii au următoarele atribuţii referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor: (...) i) dispun suspendarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor", iar potrivit art. 44 alin. (1) din acelaşi act normativ "(1) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte, prin secţiile sale, rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, pentru faptele prevăzute de lege ca abateri disciplinare".

În aceste condiţii, se impune a fi efectuată distincţia între hotărârea secţiei pentru judecători în materie disciplinară prin care se soluţionează acţiunea disciplinară (în acest caz secţia având rolul de instanţă de judecată în materie disciplinară) şi hotărârea secţiei pentru judecători prin care se dispune o măsură privind cariera judecătorului, cele două urmând un regim juridic diferit sub aspectul termenului de redactare, al conţinutului, al căilor de atac din perspectiva termenului de exercitare şi al instanţei competente să soluţioneze contestaţia, etc.

Cu referire la conţinutul celor două tipuri de hotărâri, având în vedere că, în materia răspunderii disciplinare a judecătorilor, secţia aferentă din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, la art. 50 din Legea nr. 305/2022 sunt stipulate în mod expres toate elementele care trebuie să se regăsească în motivarea unei asemenea hotărâri.

Conform art. 50 din Legea nr. 305/2022 "(1) Secţiile Consiliului Superior al Magistraturii soluţionează acţiunea disciplinară printr-o hotărâre care cuprinde, în principal, următoarele: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară şi încadrarea juridică a acesteia; b) temeiul de drept al aplicării sancţiunii; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de judecător sau procuror; d) sancţiunea aplicată şi motivele care au stat la baza aplicării acesteia; e) calea de atac şi termenul în care hotărârea poate fi atacată; f) instanţa competentă să judece calea de atac. (2) Prevederile alin. (1) privind cuprinsul hotărârii se completează cu dispoziţiile Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."

Aceste dispoziţii însă nu sunt aplicabile şi hotărârilor pronunţate de secţia pentru judecători în exercitarea atribuţiilor sale privind cariera judecătorilor, Legea nr. 305/2022 neconţinând dispoziţii exprese cu privire la cuprinsul hotărârii, iar potrivit art. 43 alin. (7) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a CSM, aprobat prin Hotărârea secţiei pentru judecători a CSM nr. 122/2023 "Hotărârile secţiei pentru judecători prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară şi cele prin care s-a dispus suspendarea din funcţie în temeiul art. 197 alin. (1) lit. f) şi g) din Legea nr. 303/2022 se redactează de Biroul grefa secţiilor, la momentul pronunţării", fără a fi reglementat în mod detaliat şi conţinutul hotărârii prin care se dispune suspendare din funcţie, precum în cazul hotărârii prin care se soluţionează acţiunea disciplinară.

În concret, raportat la situaţia de fapt din prezenta speţă, hotărârea nr. 1J din 14 februarie 2024 a secţiei pentru judecători în materie disciplinară din cadrul CSM este hotărârea prin care a fost soluţionată acţiunea disciplinară exercitată împotriva contestatoarei şi aceasta trebuie să îndeplinească toate exigenţele de motivare impuse de art. 50 din Legea nr. 305/2022, iar hotărârea nr. 352 din 21 februarie 2024 a secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii este cea prin care s-a dispus măsura suspendării din funcţie a contestatoarei, căreia nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 305/2022.

În privinţa hotărârii contestate, în lipsa unor dispoziţii exprese, sunt aplicabile dispoziţiile generale în materie de motivare a actelor administrative, acestea trebuind să fie argumentate într-o manieră clară, coerentă şi lipsită de ambiguităţi şi de contradicţii, în măsură să permită urmărirea raţionamentului care a condus autoritatea publică la adoptarea unei anumite soluţii, cerinţe care sunt pe deplin îndeplinite în cazul hotărârii nr. 352 din 21 februarie 2024 a secţiei pentru judecători din cadrul CSM, în cuprinsul acesteia fiind prezentate împrejurările de fapt şi de drept care au justificat măsura suspendării din funcţie a contestatoarei.

Analizând conţinutul concret al hotărârii de suspendare atacate cu prezenta contestaţie, se constată că aceasta respectă standardul de calitate a motivării actului administrativ, fiind cercetate explicit criteriile esenţiale ce trebuiau avute în vedere, în lumina legii şi a jurisprudenţei CEDO de către secţia pentru judecători la momentul dispunerii suspendării din funcţie a contestatoarei, respectiv necesitatea şi proporţionalitatea suspendării prin prisma naturii faptelor, gravităţii abaterilor reţinute şi a urmărilor acestora.

Având în vedere considerentele învederate în cele ce preced, Înalta Curte constată că măsura dispusă a fost în mod corespunzător motivată.

iii) Cu privire la criticile referitoare la netemeinicia hotărârii, invocată de contestatoare, se reţin următoarele:

Analizând conţinutul actului administrativ atacat în cadrul coordonatelor configurate de art. 197 alin. (1) lit. g) şi art. 198 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, Înalta Curte constată că Hotărârea secţiei pentru judecători din cadrul CSM nr. 352 din 21 februarie 2024 respectă limitele şi scopul prevederilor legale în executarea cărora a fost adoptată, iar măsura dispusă a fost în mod corespunzător motivată, fiind nefondate criticile aduse de contestatoare referitoare la temeinicia şi proporţionalitatea măsurii suspendării.

Conform art. 197 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 303/2002, "g) în perioada cuprinsă între data comunicării hotărârii secţiei corespunzătoare de aplicare a sancţiunii disciplinare a excluderii din magistratură şi data eliberării din funcţie, dacă secţia pentru judecători sau, după caz, secţia pentru procurori apreciază că se impune această măsură în raport cu natura şi gravitatea faptei şi urmările acesteia".

Aşadar, măsura suspendării din funcţie nu se aplică de drept, ci ca urmare a unei aprecieri a secţiei competente a CSM, raportat la natura, gravitatea faptei şi la urmările acesteia.

Din cuprinsul hotărârii contestate, Înalta Curte reţine că secţia pentru judecători a procedat la examinarea necesităţii şi proporţionalităţii măsurii suspendării din funcţie, în acord cu textul de lege anterior citat, apreciind şi asupra situaţiei de fapt din perspectiva hotărârii pronunţate la 20.10.2020 de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Camelia Bogdan împotriva României.

În concret, în speţă, secţia pentru judecători a reţinut că sancţiunea disciplinară a "excluderii din magistratură" a fost aplicată doamnei judecător ca urmare a reţinerii săvârşirii abaterilor de la art. 271 lit. b), lit. g) teza I şi q) teza I din Legea nr. 303/2022.

Astfel, s-a reţinut că maniera în care doamna judecător a condus mai multe şedinţe de judecată, atât din perspectiva atitudinii faţă de părţile prezente, cât şi a limbajului folosit, a fost de natură a afecta solemnitatea şedinţei şi buna administrare a actului de justiţie, întrunind elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b) din Legea nr. 303/2022.

Sub aspectul individualizării, faţă de reţinerea a trei abateri disciplinare, precum şi faţă de antecedenţa deontologică reţinută în sarcina acesteia, a constatat că se justifică aplicarea faţă de doamna judecător a sancţiunii excluderii din magistratură.

Ca o primă precizare, Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, Completului de 5 judecători nu revine în competenţă să analizeze situaţia de fapt, realitatea aspectelor reţinute, modul de interpretare a dispoziţiilor legale, încadrarea ipotezei de fapt în norma juridică aplicabilă în materia răspunderii disciplinare, ci doar dacă măsura suspendării din funcţie se justifică prin raportare la probatoriul administrat.

Astfel, criticile formulate de contestatoare privind fondul litigiului disciplinar, deoarece se referă la temeinicia şi legalitatea hotărârii prin care a fost sancţionată disciplinar, nu pot fi analizate în cadrul prezentului dosar, ce are ca obiect contestaţia împotriva măsurii de suspendării din funcţie a doamnei judecător, în temeiul art. 197 alin. (1) lit. g) şi art. 198 din Legea nr. 303/2022; actul de sancţionare cu excluderea din magistratură este distinct de cel de suspendare din funcţie, fiind emise în cadrul unor proceduri separate.

În contextul situaţiei de fapt expuse anterior şi faţă de gravitatea abaterilor reţinute, secţia pentru judecători a apreciat că măsura suspendării din funcţie a contestatoarei este necesară şi proporţională, analizând natura şi gravitatea abaterilor disciplinare reţinute şi faţă de urmările acestora.

La rândul său, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători constată că măsura suspendării din funcţie dispusă prin hotărârea contestată era oportună şi proporţională cu scopul urmărit, dat fiind că doamnei judecător i-a fost aplicată sancţiunea disciplinară constând în excluderea din magistratură, care este cea mai gravă sancţiune care poate fi aplicată unui magistrat ca urmare a exercitării acţiunii disciplinare împotriva sa; au fost reţinute în sarcina sa elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b), lit. g) teza I şi q) teza I din Legea nr. 303/2022.

În susţinerea netemeiniciei soluţiei, contestatoarea a invocat lipsa de proporţionalitate a măsurii suspendării atât prin raportare la situaţia sa familială, cât şi prin raportare la situaţia dificilă cu care se confrunta Judecătoria Galaţi, or acestea sunt aspecte ce nu pot primi relevanţa dorită de contestatoare din perspectiva criteriilor statuate de art. 197 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 303/2022. Deşi împrejurările personale invocate de contestatoare cu privire la situaţia financiară personală sau la imposibilitatea angajării într-o altă funcţie pe durata suspendării nu trebuie neglijate cu prilejul luării măsurii suspendării, potrivit considerentelor inserate în cuprinsul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 774/10.11.2015, consecinţele negative asupra vieţii profesionale şi personale a judecătorului aflat într-o asemenea situaţie nu pot determina prin ele însele netemeinicia măsurii, acestea reprezentând consecinţele inerente şi previzibile aplicării acestei măsuri.

Cu privire la restul criticilor formulate de contestatoare, privind fondul litigiului disciplinar, Înalta Curte constată că acestea se referă la temeinicia şi legalitatea hotărârii prin care a fost sancţionată disciplinar, ca urmare nu pot fi analizate în cadrul prezentului dosar, ce are ca obiect contestaţia împotriva măsurii de suspendării din funcţie a doamnei judecător, în temeiul art. 197 alin. (1) lit. g) şi art. 198 din Legea nr. 303/2022.

Astfel, analizând în ansamblu faptele imputate doamnei judecător, circumstanţele şi modalitatea săvârşirii acestora, gravitatea, urmările şi potenţialul afectării în continuare a prestigiului instanţei, ca şi implicaţiile de ordin profesional şi personal, Completul de 5 judecători apreciază că măsura suspendării din funcţie adoptată prin hotărârea nr. 352 din 21 februarie 2024 a CSM - secţia pentru judecători este necesară şi proporţională cu scopul urmărit.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători va respinge contestaţia formulată.

2. Asupra cererii de suspendare a hotărârii nr. 352 din 21.02.2024 a Consiliului Superior al Magistraturii – secţia pentru judecători, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători reţine următoarele:

Potrivit art. 52 alin. (4) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii "Până la soluţionarea contestaţiei, instanţa poate dispune, la cerere, suspendarea executării hotărârii".

Din reglementarea anterior redată, reiese că cererea de suspendare a executării hotărârii de suspendare din funcţie se poate dispune de instanţa de judecată până la momentul soluţionării contestaţiei formulate împotriva acestei hotărâri, având deci caracterul unei cereri accesorii, care se formulează pe parcursul judecăţii contestaţiei.

Având în vedere soluţia pronunţată în cauză asupra contestaţiei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători va respinge cererea de suspendare a hotărârii nr. 352 din 21 februarie 2024 a Consiliului Superior al Magistraturii – secţia pentru judecători, ca fiind rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva hotărârii nr. 352 din 21 februarie 2024 a Consiliului Superior al Magistraturii – secţia pentru judecători.

Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea formulată de contestatoarea A. privind suspendarea executării hotărârii nr. 352 din 21 februarie 2024 a Consiliului Superior al Magistraturii – secţia pentru judecători.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 1 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj