Asupra cererii de recurs de față;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.Acţiunea disciplinară
Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secţiei pentru judecători în materie disciplinară sub nr. x/J/2023, Inspecţia Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 273 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor pârâtei A. - judecător în cadrul Tribunalului X, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de acelaşi act normativ.
În motivarea acţiunii s-a arătat că fapta doamnei judecător constând în neredactarea hotărârilor judecătoreşti în termenul legal, întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. q) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
2. Hotărârea instanței disciplinare
Prin hotărârea nr. 20J din 1 noiembrie 2023 pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, Secţia pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/J/2023, s-a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei A. - judecător în cadrul Tribunalului X.
În baza art. 273 alin. (l) lit. f) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor a fost aplicată doamnei A. - judecător în cadrul Tribunalului X, sancţiunea disciplinară constând în „excluderea din magistratură” pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. q) teza I din acelaşi act normativ.
II. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii nr. 9J din 24 mai 2021 a Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, doamna judecător A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi respingerea acţiunii disciplinare privind săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. q) teza I din Legea nr. 303/2022, ca neîntemeiată. În subsidiar, solicită schimbarea sancţiunii disciplinare aplicate, în sensul aplicării sancţiunii diminuării indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu procentul şi pentru o perioadă pe care instanţa o va aprecia ca fiind justă.
Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 teza a II-a C. proc. civ., apreciind recurenta că nu sunt întrunite elementele constitutive specifice abaterii disciplinare reţinute, sub aspectul laturii subiective.
Arată că întârzierile în redactarea hotărârilor nu îi sunt imputabile, deoarece sunt rezultatul unor factori care au acţionat în timp, gradual şi care au dus-o la epuizare. Astfel, învederează că situaţia reţinută de instanţa disciplinară, respectiv nerespectarea termenului de redactare a hotărârilor judecătoreşti, a fost cauzată de epuizarea fizică şi psihică („burnout”).
Învederează şi faptul că, în perioada anterioară cercetării disciplinare din acest dosar, a avut de gestionat şi alte aspecte ce privesc viaţa personală, care au influenţat concentrarea şi efortul solicitate de activitatea profesională.
Despre această situaţie a mai făcut vorbire în conţinutul motivelor de recurs redactate împotriva hotărârii nr. 23J din 08.12.2022 pronunţate de Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii din dosarul nr. x/1/2023 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în care s-a pronunţat decizia civilă nr. 122 din 15 mai 2023, aşa cum a fost îndreptată material prin încheierea de şedinţă din data de 06 noiembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/1/2023/a1.
Învederează că nu a reuşit să depăşească impasul major provocat de cele câteva luni de zile scurse de la precedenta sancţiune disciplinară, mai ales că a continuat să vină la birou inclusiv în timpul vacanţei judecătoreşti.
Recurenta arată că de 15 ani este încadrată la Secţia I penală a Tribunalului X şi că de la 01.11.2023, este cea mai veche membră a colectivului de judecători de la această instanţă.
Cât priveşte individualizarea sancţiunii aplicate (excluderea din magistratură), opinează că – în contextul dat – aceasta se îndepărtează de la rolul său, nefiindu-i acordat ajutor potrivit nevoii sale reale de recuperare. Consideră că sancţiunea poate adăuga stres la cel iniţial şi poate îngreuna recuperarea sănătăţii.
Consideră că întreaga sa activitate ca judecător (şi ca magistrat în general) nu poate fi caracterizată de dezinteres faţă de îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.
Arată că în 25 de ani de magistratură, a fost total dedicată acestei profesii, a acţionat cu integritate şi cu bună-credinţă cu un mod de lucru migălos, preferând calitatea şi acurateţea în redactare, iar în concluzii (ca procuror) şi în deliberare (ca judecător) a urmat normele, principiile şi valorile care asigură magistratului şi justiţiei înfăptuite rolul deosebit pe care îl au în societate.
III. Întâmpinarea formulată de intimata Inspecţia Judiciară
Prin întâmpinare, Inspecţia Judiciară afirmă că motivele de recurs formulate sunt nefondate, hotărârea atacată fiind legală şi temeinică.
Învederează că argumentele care au stat la baza soluţiei pronunţate au fost enunţate în considerentele hotărârii, astfel că nu se justifică a fi reiterate.
Argumentele prezentate de recurentă în susţinerea cauzelor subiective, respectiv, epuizarea şi sindromul de burnout nu sunt de natură să înlăture caracterul imputabil al întârzierii în redactarea hotărârilor.
Din această perspectivă şi în raport de materialul probator administrat în cauză, arată că, sub aspectul laturii subiective, modul în care magistratul a înţeles să îşi exercite atribuţiile de serviciu este expresia unei conduite imputabile concretizate în nerespectarea termenului reglementat expres de lege pentru redactarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate.
Astfel, la data de 04.10.2023 magistratul figura cu un număr de 566 hotărâri pentru care nu era respectat termenul legal de redactare (din care 286 încheieri finale de dezînvestire, respectiv 280 sentinţe/decizii) cea mai veche încheiere fiind pronunţată la 09.08.2016, iar cea mai veche hotărâre pronunţată fiind din data de 11.06.2020.
Cauzele subiective constând în oboseala acumulată de-a lungul carierei de magistrat nu sunt de natură să justifice întârzieri de până la 7 ani în redactarea hotărârilor judecătoreşti, cu atât mai mult cu cât magistratul a mai fost anterior sancţionat pentru aceeaşi abatere disciplinară.
Numărul ridicat de hotărâri judecătoreşti neredactate în termen, respectiv pentru 566 de dosare, reprezintă o lipsă de calitate a activităţii magistratului, pentru că în pofida unei cercetări judecătoreşti riguroase, aspectul esenţial al procesului penal este tocmai hotărârea judecătorească care tranşează situaţiile deduse judecăţii.
Arată că situaţia magistratului s-a perpetuat pe o perioadă de mai mulţi ani, context în care a fost prelungit termenul de soluţionare a cauzelor, creându-se premisele încălcării cerinţei derulării procedurilor judiciare într-o perioadă rezonabilă, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale.
Toate acestea conduc, în opinia intimatei, la concluzia caracterului imputabil al întârzierilor înregistrate în efectuarea lucrărilor de către recurenta judecător A., determinând prelungirea procedurilor judiciare, părţile fiind lipsite de elementul esenţial al aducerii la cunoştinţă a conţinutului hotărârilor judecătoreşti sub aspectul considerentelor, indispensabile în aprecierea de către părţi a argumentelor pro şi contra exercitării unei căi de atac, cu atât mai mult cu cât unele sunt pronunţate în primă instanţă, neputând fi exercitată calea de atac.
Referitor la cercetările disciplinare dispuse faţă de magistrat, acestea demonstrează că întârzierile în redactarea hotărârilor pentru o perioadă atât de mare şi chiar după exercitarea unor acţiuni disciplinare pentru aceeaşi abatere disciplinară sunt rezultatul deficienţelor în activitatea doamnei judecător prin neprioritizarea lucrărilor, de exemplu redactarea hotărârilor raportat la data pronunţării acestora sau raportat la urgenţa acestora, ignorând astfel consecinţele deosebit de grave ce s-ar putea produce prin această abordare.
În aceste condiţii, apreciază că după aproximativ 1 an de la data pronunţării ultimei hotărâri de sancţionare pentru aceeaşi abatere disciplinară, nu se poate susţine că doamna judecător nu a avut posibilitatea reducerii numărului de hotărâri neredactate în termenul legal, în cazul în care şi-ar fi gestionat eficient timpul de lucru.
Referitor la apărările formulate, constând în faptul că întârzierile în redactare au fost cauzate de oboseala acumulată de-a lungul timpului, apreciază că acestea pot avea efect doar în circumstanţiere şi numai în măsura în care nu sunt contrazise de probele administrate.
Pentru toate aceste motive, solicită respingerea recursului.
IV. Recurenta A. a depus răspuns la întâmpinare prin care a reluat motivele invocate prin cererea de recurs.
V. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători
Analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor din recurs, subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, însă doar pentru considerentele arătate în continuare.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că argumentele dezvoltate de recurentă în cererea de recurs vizează încălcarea normelor de drept substanţial, mai precis, neîntrunirea elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare reţinute în sarcina sa.
Pentru considerentele arătate, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că hotărârea Secţiei pentru judecători este legală şi temeinică în ceea ce priveşte soluţia de admitere a acţiunii disciplinare, iar recursul declarat de recurenta-pârâtă este fondat doar în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii aplicate.
Subsumat motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de recurs fără a minimaliza gravitatea faptelor reţinute în sarcina magistratului cercetat şi consecinţele pe care acestea le-au produs, nu împărtăşeşte soluţia instanţei disciplinare din perspectiva criteriilor de individualizare a sancţiunii aplicate.
Înalta Curte constată că instanţa disciplinară a apreciat în mod corect că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile răspunderii disciplinare a recurentei-pârâte sub aspectul săvârşirii abaterii prevăzute de art. 271 lit. q) teza I din Legea nr. 303/2022, privind statutul judecătorilor şi procurorilor constituie abatere disciplinară „neredactarea hotărârilor judecătoreşti sau a actelor judiciare ale procurorului, din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege”.
Sub aspectul laturii obiective, abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. q) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, constă în neîndeplinirea obligaţiei de a redacta hotărârile judecătoreşti în termenele prevăzute de lege, iar din punct de vedere al laturii subiective se impune ca aceste fapte să fie imputabile judecătorului, fiind exclusă orice cauză care exonerează magistratul de răspundere disciplinară.
Art. 224 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor instituie în sarcina judecătorilor obligaţia de a rezolva lucrările în termenele stabilite şi de a soluţiona cauzele în termen rezonabil, în funcţie de complexitatea acestora, respectarea termenului de redactare a hotărârilor judecătoreşti fiind inclusă în cadrul obligaţiilor care revin judecătorului.
Abaterea disciplinară în discuţie este, sub aspect juridic, consecinţa nerespectării obligaţiei stipulate la art. 426 alin. (5) C. proc. civ., conform căruia „hotărârea se va redacta şi semna în cel mult 30 de zile de la pronunţare”.
Totodată, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, „Hotărârile judecătoreşti trebuie redactate în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunţării. În cazuri temeinic motivate, termenul poate fi prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult două ori”.
Din datele statistice depuse la dosar, se constată că la data de 06.06.2023, doamna judecător A. figura cu un număr de 459 de hotărâri neredactate (dintre care 218 erau sentinţe, iar 241 erau încheieri), cea mai veche fiind o încheiere finală pronunţată la data de 09.08.2016.
Ulterior, la data de 4.10.2023, din relaţiile depuse la dosar la termenul de judecată din 11.10.2023 din faţa instanţei disciplinare, rezultă că doamna judecător A. figura cu un număr de 566 de hotărâri neredactate în termenul legal (dintre care 286 încheieri finale de dezînvestire, respectiv 280 de sentinţe/decizii) cea mai veche încheiere fiind pronunţată la data de 09.08.2016, iar cea mai veche hotărâre fiind pronunţată la data de 11.06.2020.
Analiza acestei statistici conduce, în mod evident, aşa cum corect a reţinut şi instanţa disciplinară, la concluzia că s-a făcut dovada încălcării de către recurenta-pârâtă a termenelor de redactare a hotărârilor judecătoreşti ce i-au revenit spre motivare, pe de o parte, şi că această încălcare este urmarea unui mod defectuos de gestionare de către recurentă a timpului de lucru şi a prioritizării lucrărilor, precum şi a unei stări de pasivitate în ceea ce priveşte îndeplinirea acestor obligaţii, în condiţiile în care nu a depus diligenţe pentru redactarea tuturor hotărârilor pronunţate anterior soluţionării acţiunii disciplinare precedente, pe de altă parte.
Nici în ceea ce priveşte vinovăţia nu sunt întemeiate criticile recurentei, latura subiectivă a abaterii disciplinare reţinute în sarcina acesteia decurgând din modul defectuos în care a înţeles să gestioneze întreaga sa activitate şi să facă aplicarea dispoziţiilor legale care prevăd obligaţia redactării în termen a hotărârilor pronunţate – atitudinea sa psihică fiind aceea de prevedere a rezultatelor faptelor sale, a căror producere, chiar dacă nu a urmărit-o, a acceptat-o.
Modalitatea constantă şi repetitivă în care recurenta a înţeles să nesocotească, în fiecare caz în parte, termenele de redactare prevăzute de dispoziţiile legale citate, în condiţiile în care mai fusese cercetată pentru acelaşi gen de conduită neconformă obligaţiilor profesionale, denotă existenţa factorului intelectiv şi volitiv ce conturează vinovăţia, ca element subiectiv al acestei abateri.
Înalta Curte consideră relevant şi faptul că nici după declanşarea unei a doua proceduri disciplinare cu privire la săvârşirea aceleiaşi abateri disciplinare, respectiv neredactarea hotărârilor judecătoreşti, recurenta nu a depus un efort concertat pentru a diminua numărul considerabil de hotărâri cu privire la care era depăşit termenul legal de redactare, cu toate că verificarea disciplinară declanşată ar fi trebuit să constituie un factor de conştientizare pentru recurentă, în sensul de a lua toate măsurile pentru eficientizarea activităţii şi respectarea termenelor prevăzute de lege pentru efectuarea lucrărilor. Acest lucru nu s-a întâmplat, ba mai mult, numărul hotărârilor neredactate în termen a crescut.
O asemenea conduită nu poate fi considerată justificată, în raport cu numărul total al hotărârilor redactate în cursul unui an, iar criteriul volumului de activitate invocat de recurentă în apărare nu poate înlătura concluzia că nerespectarea termenului de redactare îi este imputabilă, nefiind de natură a releva imposibilitatea obiectivă de respectare a termenului de redactare.
Aşadar, în analiza răspunderii disciplinare, susținerile recurentei vizând existența unor cauze obiective și subiective care, în opinia sa, ar înlătura caracterul imputabil al întârzierilor în redactare nu pot primi relevanța exclusivă pe care le-o acordă, fiind necesar ca acestea să fie examinate prin raportare la scopul actului de justiție și din perspectiva respectării drepturilor legitime ale părților oricărui litigiu, și anume de a cunoaște în termenul legal sau, în ultimă instanță, într-un termen rezonabil considerentele care fundamentează soluția pronunțată în cauză, precum și din perspectiva interesului legitim prezumat de soluționarea cu celeritate a litigiului dedus instanței.
Depăşirea cu perioade mari de timp a termenului prevăzut de lege pentru redactarea hotărârilor a avut consecinţe negative asupra drepturilor şi intereselor legitime ale justiţiabililor, subsumat imperativului de funcţionare optimă a sistemului judiciar şi cerinţei de soluţionare a cauzelor într-un termen rezonabil şi previzibil în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi art. 6 C. proc. civ.
Pentru considerentele arătate, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că hotărârea Secţiei pentru judecători în materie disciplinară este legală şi temeinică în ceea ce priveşte soluţia de admitere a acţiunii disciplinare, iar recursul declarat de recurentă este fondat doar în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii aplicate.
La aplicarea sancţiunii, instanţa trebuie să se raporteze atât la circumstanţele reale identificate de cercetarea judecătorească, precum şi la circumstanţele personale ale recurentei.
În acest sens, Înalta Curte are în vedere circumstanţele profesionale ale judecătorului cercetat, conturate de vechimea în magistratură de peste 25 ani în magistratură (din care 10 ani, ca procuror şi peste 15 ani, ca judecător), dar şi faptul că a îndeplinit în cursul anului 2022, atribuţii privind activitatea compartimentului executări penale. Totodată, are în vedere contextul personal care a contribuit la săvârşirea abaterii disciplinare analizate. Aşa cum s-a arătat şi în faţa instanţei de recurs, dar şi prin documentele depuse la dosar, recurenta a avut probleme de sănătate care i-au perturbat activitatea profesională.
În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii disciplinare, are relevanţă şi împrejurarea că recurenta a mai fost anterior sancţionată disciplinar, însă scopul procedurii disciplinare, sub aspect punitiv şi preventiv, poate fi atins şi prin aplicarea sancţiunii constând în suspendarea din funcţie pe o perioadă de 6 luni, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. q) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cea aplicată de instanţa disciplinară fiind exagerată, şi de natură să încalce necesitatea aplicării graduale a sancţiunilor.
Sancţiunea aplicată se consideră a fi de natură să o determine pe recurentă să îşi adapteze conduita profesională la standardele profesiei, în acord cu imperativul împlinirii aşteptărilor pe care societatea, în general, şi justiţiabilii, în particular, le au în relaţia cu autoritatea judecătorească, circumscrise criteriilor de calitate asociate actului de justiţie specific statului de drept.
Pentru toate aceste considerente, va fi admis recursul, va fi casată hotărârea atacată şi, în rejudecare, va fi aplicată recurentei sancţiunea disciplinară constând în suspendarea din funcţie pe o perioadă de 6 luni pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. q) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta A. împotriva hotărârii nr. 20J din 1 noiembrie 2023 pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, Secţia pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/J/2023.
Casează hotărârea atacată şi, rejudecând, aplică recurentei A. sancţiunea disciplinară constând în suspendarea din funcţie pe o perioadă de 6 luni pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. q) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 martie 2024.