Şedinţa publică din data de 23 februarie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 2 august 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Ministerul Finanţelor-Autoritatea Vamală Română-Direcţia Regională Vamală Bucureşti-Serviciul Proceduri Vamale şi în Domeniul Produselor Accizabile-Biroul Autorizări Mari Contribuabili, a solicitat:
I. autorizarea provizorie a societăţii pentru desfăşurarea activităţii în condiţiile prevăzute de art. 83 alin. (3) din Normele metodologice din 6 ianuarie 2016 de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal ca utilizator final autorizat pentru produsele finite: oţet, alcool etilic complet denaturat şi alcool etilic tehnic complet denaturat, până la pronunţarea instanţei de contencios administrativ cu privire la cererea de obligare a intimatei la emiterea unui nou act administrativ în temeiul art. 83 alin. (3) din Normele metodologice din 6 ianuarie 2016 de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal prin care să dispună admiterea cererilor cu numerele: 238, 240 şi 242 din 18.05.2022 înaintate prin adresele cu numerele 239, 241 şi 243 din 18.05.2022 şi, pe cale de consecinţă, eliberarea autorizaţiilor de utilizator final ale societăţii pentru produsele finite: oţet, alcool etilic complet denaturat şi alcool etilic tehnic complet denaturat, cerere ce face obiectul dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea;
II. în subsidiar, a solicitat obligarea intimatei la eliberarea fără somaţie sau fără trecerea unui termen a unei autorizaţii de utilizator final provizorii până la pronunţarea instanţei de contencios administrativ cu privire la cererea de obligare a intimatei la emiterea unui nou act administrativ în temeiul art. 83 alin. (3) din Normele metodologice din 6 ianuarie 2016 de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, prin care să dispună admiterea cererilor cu numerele: 238, 240 şi 242 din 18.05.2022 înaintate prin adresele cu numerele 239, 241 şi 243 din 18.05.2022 şi, pe cale de consecinţă, eliberarea autorizaţiilor de utilizator final ale societăţii pentru produsele finite: oţet, alcool etilic complet denaturat şi alcool etilic tehnic complet denaturat, cerere ce face obiectul dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea;
III. obligarea intimatei de urgenţă, fără somaţie sau fără trecerea unui termen, să dispună organelor din subordine să efectueze toate demersurile pentru punerea în aplicare a acestei ordonanţe preşedinţiale.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 135 din 12 august 2022, Curtea de Apel Oradea:
- a admis cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de petenta A. S.A. Drăgăneşti, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Finanţelor Publice - Autoritatea Vamală Română - Direcţia Regională Vamală Bucureşti - Serviciul Proceduri Vamale şi în Domeniul Produselor Accizabile - Biroul Autorizări Mari Contribuabili;
- a obligat pârâta să elibereze o autorizaţie de utilizator final provizorie valabilă până la pronunţarea instanţei de contencios administrativ în Dosarul nr. x/2022 aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea, conform cererilor cu numerele: 238, 240 şi 242 din 18.05.2022;
- în temeiul prevederilor art. 997 alin. (3) C. proc. civ. a dispus ca executarea prezentei ordonanţe preşedinţiale să se facă fără somaţie sau fără trecerea vreunui termen;
- a obligat pârâta la plata sumei de 20 RON în favoarea reclamantei, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă cererii.
3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs (intitulat apel) Autoritatea Vamală Română prin Direcţia Regională Vamală Bucureşti, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac declarate şi în urma rejudecării pe fond, respingerea cererii de ordonanţă preşedinţială, ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, se arată, în esenţă, că hotărârea primei instanţe a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de procedură specifice condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 18 din Legea nr. 554/2004, precum şi art. 997 C. proc. civ.
Referitor la condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale, art. 997 alin. (1) C. proc. civ. prevede că instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
În opinia recurentei, una dintre condiţiile de admisibilitate prevăzute de textul legal menţionat nu este îndeplinită în cauză, respectiv urgenţa măsurii.
În acest sens, arată că reclamanta A. S.A. a înţeles să formuleze două cereri de chemare în judecată a Autorităţii Vamale Române - Direcţia Regională Vamală Bucureşti, ce au făcut obiectul dosarelor nr. x/2022 şi nr. y/2022 aflate pe rolul Curţii de Apel Oradea, prin care a solicitat în baza dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei nr. 16/27.06.2022 de revocare a
- Autorizaţiilor de utilizator final nr. x şi y/23.06.2021, precum şi nr. x/04.08.2021, până la pronunţarea instanţei de fond;
- Autorizaţiilor de utilizator final nr. x, x, x şi y/31.07.2020, până la pronunţarea instanţei de fond.
Astfel, prin sentinţele civile nr. 124/14.07.2022 (dosar nr. x/2022) şi nr. 125/14.07.2022 (dosar nr. x/2022) pronunţate de Curtea de Apel Oradea, instanţa de judecată a admis cele două acţiuni şi pe cale de consecinţă a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 16/27.06.2022 de revocare a autorizaţiilor amintite anterior.
În acest context, recurenta consideră că cererea de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale este inadmisibilă, câtă vreme aceeaşi instanţă de judecată se pronunţă şi suspendă executarea Deciziei de revocare a autorizaţiilor de utilizator final, tocmai pe considerente ce ţin de păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Mai mult decât atât, la elaborarea actului normativ reprezentat de Legea nr. 554/2004, legiuitorul a prevăzut la art. 18 alin. (1) că instanţa (...) poate să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.
Având în vedere că instanţa de contencios a obligat deja autoritatea vamală să suspende executarea Deciziei de revocare a autorizaţiilor de utilizator final deţinute de A. S.A., până la soluţionarea definitivă a fondului, prin cele două sentinţe mai sus amintite, hotărâri ce sunt executorii de drept, recurenta-pârâtă apreciază că cererea de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale este inadmisibilă, motivat de faptul că în prezent autorizaţiile de utilizator final nu sunt revocate, ele pot fi utilizate în virtutea obţinerii suspendării executării Deciziei de revocare, iar pe de altă parte, obligarea autorităţii vamale la eliberarea unei noi autorizaţii de utilizator final provizorie este neîntemeiată şi nelegală, câtă vreme autorizaţiile iniţiale deţinute de reclamantă sunt în vigoare, autoritatea vamală neputând emite o altă autorizaţie, chiar şi vremelnică, câtă vreme cele iniţiale produc efecte.
Prin note scrise înregistrate la dosar la 28 septembrie 2022, recurenta Autoritatea Vamală Română prin Direcţia Regională Vamală Bucureşti a arătat, în ceea ce priveşte calea de atac formulată împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, că aceasta nu este apelul, cum din eroare a indicat, motiv pentru care a solicitat să se facă aplicarea art. 152 raportat la art. 22 alin. (4) C. proc. civ., calea de atac pe care înţelege să o exercite fiind recursul.
De asemenea, a arătat că în cuprinsul căii de atac s-a raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, precum şi la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi că motivarea căii de atac se circumscrie exigenţelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., raportându-se la cauze de încălcare sau aplicare greşită a normelor de drept material ce reglementează ordonanţa preşedinţială.
4. Apărările formulate în recurs
Intimata-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat inadmisibilitatea căii de atac, în considerarea faptului că pârâta şi-a intitulat calea de atac formulată ca fiind apel, fără să ţină cont de prevederile art. 1000 alin. (4) C. proc. civ., conform căruia calea de atac este recursul, precum şi inadmisibilitatea motivelor invocate, susţinând că singurul motiv invocat vizează o pretinsă inadmisibilitate a ordonanţei preşedinţiale din perspectiva art. 18 din Legea nr. 554/2004, însă, acest argument nu a fost invocat prin întâmpinare în faţa instanţei de fond, astfel încât nu poate fi invocat omisso medio.
Pe fond, intimata-reclamantă a solicitat, în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate de recurentă, pentru apărările dezvoltate la dosar.
5. Aspecte procedurale
Excepţia inadmisibilităţii căii de atac, invocată prin întâmpinare, a fost respinsă pentru argumentele arătate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
II.1. În ceea ce priveşte excepţiile nulităţii şi inadmisibilităţii recursului
Înalta Curte apreciază a fi necesară examinarea, cu prioritate, a apărării formulate de intimata-reclamantă A. S.A. referitoare la inadmisibilitatea motivelor invocate în sensul că recursul declarat de pârâtă conţine critici pe fondul cauzei formulate omisso medio direct în recurs, impunându-se a fi respinse în temeiul dispoziţiilor art. 478 alin. (2) din C. proc. civ.
Potrivit art. 494 raportat la art. 478 şi 479 C. proc. civ., în recurs se pot formula critici privind motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 din C. proc. civ., iar conform art. 488 alin. (2) acelaşi Cod, motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.
În materia contenciosului-administrativ, există doar calea de atac a recursului, în cadrul căreia persoana interesată poate solicita exercitarea controlului judiciar al instanţei superioare, în limitele motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) şi ale cauzei juridice din cererea de chemare în judecată. Împrejurarea că pârâta din acţiunea judiciară dedusă soluţionării la instanţa de fond a ales să nu depună întâmpinare nu poate să determine decât sancţiunea prevăzută de art. 208 C. proc. civ., privind decăderea din dreptul de a propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică. Aceasta nu echivalează, însă, cu lipsirea părţii respective de dreptul său de a exercita calea de atac a recursului, în condiţiile în care hotărârea primei instanţe îi este nefavorabilă. De altfel, se observă că recurenta Autoritatea Vamală Română prin Direcţia Regională Vamală Bucureşti nu a înţeles, prin recursul declarat, să invoce excepţii relative sau să propună probe, ci a formulat critici privind modalitatea de soluţionare de către prima instanţă a cererii de chemare în judecată.
Totodată, analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., şi excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinarea depusă în cauză, Înalta Curte constată că este neîntemeiată şi urmează să o respingă, întrucât, în raport cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) cu referire la art. 488 din C. proc. civ., argumentele invocate de recurenta-pârâtă se pot circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 acelaşi Cod.
II.2. În ceea ce priveşte fondul recursului
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (în ale cărui dispoziţii se încadrează criticile expuse în calea de atac), Înalta Curte constată că recursul declarat de pârătă este nefondat.
Din circumstanţele cauzei, Înalta Curte reţine că intimata-reclamantă A. S.A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere, prin care a solicitat, pe calea ordonanţei preşedinţiale, obligarea pârâtei Autoritatea Vamală Română - Direcţia Regională Vamală Bucureşti - Serviciul proceduri vamale şi în domeniul accizabile - Biroul Autorizări Mari Contribuabili la eliberarea autorizaţiei de utilizator final provizorie valabilă până la pronunţarea instanţei de contencios administrativ în dosarul nr. x/2022 aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea, având ca obiect cererea de obligare a pârâtei la emiterea unui nou act administrativ în temeiul art. 83 alin. (3) din Normele metodologice din 6 ianuarie 2016 de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, prin care să dispună admiterea cererilor cu numerele: 238, 240 şi 242 din 18.05.2022 înaintate prin adresele cu numerele 239, 241 şi 243 din 18.05.2022 şi, pe cale de consecinţă, eliberarea autorizaţiilor de utilizator final ale societăţii pentru produsele finite: oţet, alcool etilic complet denaturat şi alcool etilic tehnic complet denaturat.
Instanţa de fond a admis cererea formulată de reclamantă şi a emis ordonanţa preşedinţială, soluţia fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar întrucât reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.
Potrivit art. 997 din C. proc. civ.: 1) Instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. (2) Ordonanţa este provizorie şi executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio menţiune privind durata sa şi nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluţionarea litigiului asupra fondului. (3) La cererea reclamantului, instanţa va putea hotărî ca executarea să se facă fără somaţie sau fără trecerea unui termen. (4) Ordonanţa va putea fi dată chiar şi atunci când este în curs judecata asupra fondului. (5) Pe cale de ordonanţă preşedinţială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt".
Din aceste dispoziţii rezultă următoarele condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru admiterea unei cereri de ordonanţă preşedinţială: aparenţa de drept trebuie să fie în favoarea reclamantului, măsura solicitată trebuie să aibă caracter urgent şi vremelnic şi să nu prejudece fondul.
Înalta Curte constată că, prin memoriul de recurs, recurenta-pârâtă a înţeles să formuleze critici de nelegalitate doar cu privire la condiţia caracterului urgent al măsurii, nu şi cu privire la celelalte condiţii de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale.
Referitor la această condiţie, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a aplicat şi interpretat corect dispoziţiile art. 997 şi urm. C. proc. civ.
Astfel, în mod judicios a reţinut instanţa de fond că, în cauza de faţă, se justifică îndeplinirea condiţiei urgenţei, prin raportare la susţinerile societăţii reclamante conform cărora refuzul de eliberare a autorizaţiilor de utilizator final îi aduce prejudicii grave şi iremediabile deoarece oţetul este un produs care se consumă cu preponderenţă în perioada de vară-toamnă, iar oprirea producţiei va conduce la pierderi semnificative pentru aceasta, din înscrisul depus la dosar rezultând că, în perioada iunie- septembrie 2021 a vândut cantitatea de 6.785.043 litri 9 grade acetice oţet alimentar. Totodată, conform situaţiilor depuse (anexa 30), soldul către furnizorii A. S.A. este de 26.265.901 RON, astfel că prejudiciul direct înregistrat de partenerii săi de afaceri ar fi unul colosal.
Nefondate sunt în opinia Înaltei Curţi susţinerile recurentei-pârâte în sensul că cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale este inadmisibilă, pe motiv că instanţa de contencios a obligat deja autoritatea vamală să suspende executarea Deciziei de revocare a autorizaţiilor de utilizator final deţinute de A. S.A., până la soluţionarea definitivă a fondului, prin două sentinţe ce sunt executorii de drept, respectiv sentinţa nr. 124/14.07.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022 şi sentinţa nr. 125/14.07.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022.
Reţinând şi poziţia intimatei-reclamante din întâmpinarea formulată, Înalta Curte constată că existenţa dosarelor nr. x/2022 şi nr. y/2022, precum şi soluţiile pronunţate în acestea nu pot conduce la inadmisibilitatea cererii din prezenta cauză.
Astfel, independent de faptul că dosarul nr. x/2022 nu are legătură cu autorizaţiile de utilizator final (a căror acordare provizorie s-a dispus în prezenta cauză), ci cu autorizaţiile de antrepozit fiscal, în ceea ce priveşte dosarul nr. x/2022, deşi prin sentinţa nr. 125/14.07.2022, reclamanta a obţinut o soluţie de suspendare a executării deciziei nr. 15/07.06.2022, prin care s-a dispus revocarea autorizaţiilor de utilizator final deţinute de societate (nr. x, x şi y/23.06.2021) până la pronunţarea instanţei de fond, totuşi, această suspendare a devenit inutilă, întrucât durata de valabilitate a autorizaţiilor a încetat după obţinerea suspendării.
De asemenea, în contextul în care societăţii reclamante i s-a refuzat eliberarea unor noi autorizaţii de utilizator final, prin actul nr. 10255/13.07.2022 emis de Ministerul Finanţelor Publice - Autoritatea Vamală - Serviciul proceduri vamale şi în domeniul produselor accizabile - Biroul Autorizări Mari Contribuabili, pentru acelaşi motiv pentru care fuseseră revocate cele care expiraseră între timp, societatea a fost nevoită să formuleze prezenta cerere prin care a solicitat, pe calea ordonanţei preşedinţiale, obligarea autorităţii pârâte menţionate la eliberarea autorizaţiei de utilizator final provizorie valabilă până la pronunţarea instanţei de contencios administrativ în dosarul nr. x/2022 aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea.
Prin urmare, Înalta Curte apreciază ca fiind fără relavanţă în cauză soluţia de temporizare a efectelor deciziei prin care au fost revocate autorizaţiile de utilizator final, obţinută de reclamantă în dosarul nr. x/2022, de vreme ce, la momentul formulării prezentei cereri de ordonanţă preşedinţială, valabilitatea autorizaţiilor expirase.
De altfel, ordonanţa preşedintială nu are caracterul unei cereri incidentale, aceasta putând fi formulată separat de existenţa unui proces aflat în curs de desfăşurare, astfel cum rezultă şi din modul în care este formulat art. 996 alin. (4) C. proc. civ., potrivit căruia ordonanţa va putea fi dată chiar şi atunci când este în curs judecata asupra fondului.
Conchizând, Înalta Curte constată că instanţa de fond a stabilit în mod corect că, alături de celelalte condiţii de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale, este îndeplinită şi condiţia caracterului urgent al măsurii.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta Ministerul Finanţelor - Autoritatea Vamală Română - Direcţia Regională Vamală Bucureşti - Serviciul Proceduri Vamale şi în Domeniul Produselor Accizabile - Biroul Autorizări Mari Contribuabil, nefiind identificate în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., motive de reformare a sentinţei nr. 135 din 12 august 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
De asemenea, observând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimată, Înalta Curte, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va admite şi va dispune obligarea recurentei la plata către intimată a sumei de 526 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând contravaloare servicii de cazare, dovedite prin înscrisurile depuse la dosarul pendinte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţiile nulităţii şi inadmisibilităţii recursului.
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor - Autoritatea Vamală Română - Direcţia Regională Vamală Bucureşti - Serviciul Proceduri Vamale şi în Domeniul Produselor Accizabile - Biroul Autorizări Mari Contribuabili împotriva sentinţei nr. 135 din 12 august 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul la 526 RON cheltuieli de judecată în recurs către intimată.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 23 februarie 2023.