Şedinţa publică din data de 23 februarie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 8.05.2018 sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat: (i) anularea deciziei nr. 13845/02.04.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor; (ii) obligarea pârâtului la plata sumei de 10.379 RON, cu titlu de despăgubire (cu următoarea componentă 10.079 despăgubire autovehicul avariat şi 300 RON c/val transport autovehicul avariat); (iii) obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare aferente sumei de 10.379 RON de la data de 30.09.2016 şi până la data efectivă a plăţii; (iv) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 147 din 19 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti: a respins excepţia inadmisibilităţii; a admis în parte acţiunea; a anulat în parte Decizia FGA nr. 13845/02.04.2018, în privinţa cuantumului despăgubirilor stabilite în favoarea reclamantului; a obligat pârâtul la plata către reclamant a diferenţei de despăgubire în cuantum de 4435,01 RON (contravaloare reparaţii şi cost de tractare), la care se adaugă dobânda legală calculată asupra acestei sume de la data de 02.04.2018 şi până la data plăţii efective; a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 2550 RON (350 taxa judiciară de timbru şi 2200 onorariu de expert).
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei de fond a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, precum şi obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
După o succintă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului, recurentul-pârât arată că instanţa de fond a dat o greşită interpretare şi aplicare Legii nr. 213/2015, de asemenea, Ordinului ASF nr. 23/2014, în contextul în care şi-a însuşit în tot concluziile raportului de expertiză judiciară efectuat în cauză. În ce priveşte respectiva lucrare de expertiză, arată că, deşi expertul judiciar s-a folosit de acelaşi sistem de evaluare agreat de FGA, şi anume, Audatex, acesta a optat pentru preţurile recomandate de producătorii pieselor de origine care nu comercializează piese en-detail, iar nu pentru preţurile de comercializare a pieselor practicate de unităţile de specialitate pe care le-a avut în vedere Fondul pentru situaţia din speţă în care piesele nu au fost achiziţionate de către intimatul-reclamant, iar reparaţia autoturismului avariat nu a fost efectuată. Justificându-şi opţiunea, în raport de disp. art. 51 din Ordinul nr. 23/2014, recurentul-pârât a conchis în sensul că prima instanţă a reţinut în mod greşit că FGA a avut în vedere preţurile unor piese care nu sunt de origine.
În subsidiar, recurentul-pârât a invocat şi nelegalitatea, totodată, netemeinicia soluţiei primei instanţe de obligare a Fondului la plata dobânzii legale aferente debitului pretins de intimatul-reclamant, susţinând în esenţă că dobânda legală nu reprezintă o creanţă de asigurări în sensul Legii nr. 213/2015. În plus, sub acest aspect, recurentul-pârât a invocat şi disp. art. 2214 din C. civ.
4. Apărările intimatului
Legal citat, intimatul-reclamant A. nu a depus întâmpinare în dosarul de recurs.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Prealabil, observă Înalta Curte că, în susţinerea motivului de casare amintit, recurentul-pârât a criticat în principal modul în care judecătorul fondului a apreciat probele administrate în cauză, şi anume, proba cu expertiză, or, o astfel de chestiune, subliniază instanţa supremă că nu poate face obiectul cenzurii în cadrul căii extraodinare de atac a recursului.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Recurentul-pârât FGA a emis decizia nr. 13845/02.04.2018, ce face obiectul acţiunii de faţă, opinând că, în raport de art. 51 alin. (9) din Norma ASF nr. 23/2014, nu se justifică acordarea sumei de 7.130,26 RON, sub motivul că petentul nu a făcut dovada reparaţiei autovehiculului, ci s-a limitat la depunerea unui deviz estimativ în cuantum de 14.247,41 RON (TVA inclus), emis de societatea B. S.R.L., caz în care despăgubirile se stabilesc în raport de art. 51 alin. (4) din norma anterior referită. În esenţă, în justificarea acestei soluţii, Fondul a susţinut că suma ce se acordă cu titlu de despăgubiri în situaţia anterior menţionată, nu poate depăşi diferenţa dintre valoarea vehiculului şi valoarea rămasă, nici limita de despăgubire din poliţa de asigurare.
În recurs, FGA critică modalitatea de evaluare a autovehiculului, mai exact, modalitatea de calcul a despăgubirilor pentru avariile produse respectivului vehicul, astfel cum fost aceasta relevată prin raportul de expertiză judiciară efectuat la judecata pe fond, cât şi faptul că judecătorul de primă instanţă şi-a însuşit concluziile lucrării de expertiză în legătură cu respectivul calcul, fără a reţine ca fiind corectă prima evaluare întocmită de inspectorii Fodului în sistemul Audatex.
Contrar celor susţinute de către recurentul-pârât relativ la acest aspect, Înalta Curte constată că prima instanţă a interpretat corect prevederile Legii nr. 213/2015, respectiv dispoziţiile art. 51 din Norma nr. 23/2014. Astfel, în urma unei analize comparative a celor două evaluări, judecătorul fondului a apreciat că expertul judiciar a oferit o evaluare mai precisă a daunelor/avariilor produse autovehiculului. A constatat în acest sens judecătorul că "înscrisurile anexate de expertul judiciar desemnat în cauză se coroborează cu înscrisurile depuse la dosarul de daună de reclamant, din care rezultă care au fost piesele avariate şi care a fost dimensiunea reală a avariilor" şi a concluzionat în sensul că a avut loc o daună totală, iar evaluarea expertului judiciar a fost realizată în acord cu art. 51 alin. (4) din Norma ASF nr. 23/2014. De altfel, judecătorul de primă instanţă a punctat în detaliu fiecare componentă evaluată de către expertul judiciar, prezentând totodată şi raţiunile pentru care o consideră justă spre a fi reţinută în stabilirea cuantumului despăgubirilor.
Pentru motivele anterior arătate, raportat la valoarea de piaţă a autovehiculului, la data producerii riscului asigurat, astfel cum această valoare a fost stabilită de expertul tehnic judiciar (9.445 RON) şi a fost reţinută în mod judicios de prima instanţă ca fiind cea corectă, concluzionează Înalta Curte că judecătorul fondului, în concordanţă cu disp. art. 51 alin. (10) şi alin. (3) din Norma nr. 23/2014, a constatat că, la valoarea despăgubirilor de 7.083,75 RON (75% din valoarea autovehiculului la data producerii accidentului - ipoteza daunei totale) se adaugă şi cheltuielile cu transportul vehiculului, astfel încât, alături de dreptul recunoscut la despăgubirea în cuantum de 2.948,74 RON, intimatul-reclamant este îndrituit şi la acordarea diferenţei de 4.435,01 RON (contravaloare reparaţii şi cost tractare).
În continuare, în ce priveşte criticile formulate în subsidiar de recurentul-pârât, şi anume, cele referitoare la obligarea Fondului la plata dobânzii legale aferente debitului pretins de intimatul-reclamant, învederează Înalta Curte că respectiva obligaţie nu a fost stabilită de judecătorul fondului în considerarea faptului că dobânda ar reprezenta o creanţă de asigurări în sensul legii nr. 213/2015, ci ca un drept corelativ de care beneficiază petentul în contextul în care instanţa a dispus anularea actului administrativ vătămător. De altfel, Înalta Curte constată că prima instanţă a argumentat sub acest aspect că, urmare a solicitării petentului, în virtutea art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în speţă, pentru prejudiciul cauzat prin emiterea actului administrativ vătămător - prejudiciu constând în contravaloarea beneficiului nerealizat, intimatul-reclamant este îndrituit şi la dobânda legală aferentă sumei de 4.435,01 RON, de la data emiterii actului vătămător, până la data plăţii efectve a debitului principal.
Faţă de cele ce preced şi pentru aceleaşi considerente relevate de judecătorul de primă instanţă, Înalta Curte apreciază că este neîntemeiată şi solicitarea FGA de exonerare a sa de la plata cheltuielilor de judecată.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Reţinând că sentinţa de fond este dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 147 din 19 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche în dosarul nr. x/2018, ca nefondat.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 23 februarie 2023.