Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, la data de 30 iunie 2004, reclamantul P.I. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului București, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze hotărârea nr. 12393/11954 din 13 mai 2004 și să fie obligată pârâta să-i recunoască calitatea de refugiat și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că s-a născut la 13 martie 1943, în orașul Curtea de Argeș, dată la care părinții săi erau refugiați în această localitate, din Ardealul de Nord.
Prin sentința nr. 1651 din 3 septembrie 2004, Curtea de Apel București a admis acțiunea reclamantului, a anulat hotărârea nr. 12393/11954 din 13 mai 2004 și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Pentru a pronunța această hotărâre, a reținut în esență că reclamantul s-a născut în refugiu la Curtea de Argeș, localitate în care părinții acestuia erau refugiați din Ardealul de Nord, de peste doi ani și a suportat și el consecințele strămutării.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii a municipiului București, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și arătând că nu sunt incidente prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Recursul este nefondat.
Este necontestat că reclamantul s-a născut la data de 13 martie 1943, la Curtea de Argeș, localitate în care părinții acestuia se refugiaseră din Ardealul de Nord, în urma persecuțiilor la care au fost supuse de ocupația hortystă.
Din declarațiile autentificate ale martorilor P.E. și D.M. rezultă că în perioada ocupației maghiare a Ardealului de Nord, P.I., tatăl reclamantului, s-a refugiat din Cluj, în toamna anului 1940, în localitatea Curtea de Argeș, și ulterior s-a stabilit în Blaj, județul Alba, în primăvara anului 1945.
Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile legii, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din interpretarea dispozițiilor legale sus-menționate, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada menționată, din motive etnice.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta e cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.
Or, în cauză este necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii, ca și familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice.
În consecință, instanța de fond a stabilit o corectă situație de fapt și a interpretat judicios prevederile legale aplicabile, autorii reclamantului părăsind localitatea de domiciliu și refugiindu-se din motive de persecuție etnică, din teritoriile românești vremelnic ocupate.
Pe cale de consecință, recursul este nefondat și în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., urmează să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1651 din 3 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2004.