Şedinţa publică din data de 14 martie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 09 iunie 2022, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., prin avocat J., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună următoarele:
- obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor la emiterea unei decizii prin care să se admită sau să se respingă pretenţiile solicitate conform art. 13 alin. (4) din Legea 213/2015;
- stabilirea unui termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii în care pârâtul să emită decizia sub sancţiunea obligării la plata unei penalităţi de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere;
- aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului FGA.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 121/F-CONT din 22 septembrie 2022, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., prin avocat J., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi a obligat pârâtul la emiterea unei decizii conform art. 13 alin. (4) din Legea nr. 213/2015, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, sub sancţiunea plăţii de penalităţi de 100 RON/zi de întârziere.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 121/F-CONT din 22 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea contestaţiei formulată de intimaţii-reclamanţi, ca neîntemeiată.
4. Apărările formulate în cauză
În cauză nu s-a formulat întâmpinare.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând, cu prioritate, motivul de recurs de ordine publică referitor la inadmisibilitatea acţiunii în contencios administrativ, în urma intrării în vigoare a O.U.G. nr. 102/2021, prin care este modificată competenţa de soluţionare a acţiunilor având ca obiect anularea deciziilor emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor în baza Legii nr. 215/2015, Înalta Curte constată următoarele:
Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 102/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi pentru modificarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 916/24.09.2021, s-a prevăzut modificarea şi completarea art. 13 din Legea nr. 213/2015 în sensul că "(5) În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestaţie în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancţiunea decăderii, la instanţele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competenţă generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (51) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (5) sunt supuse căilor de atac prevăzute de Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare".
Aşadar, în cauza de faţă este relevantă Legea nr. 213/2015 în forma acesteia în vigoare la 09 iunie 2022, data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, dată la care dispoziţiile art. 13 alin. (5) din acest act normativ stabileau că revine instanţelor civile competenţa de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva actelor FGA.
Cu toate acestea, reclamanţii au învestit instanţa cu o acţiune de contencios administrativ, formulând pretenţii în considerarea dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, inclusiv de aplicare amendă şi acordare penalităţi potrivit art. 18 alin. (5) şi alin. (6) din legea amintită.
Înalta Curte aminteşte faptul că noţiunea de contencios administrativ este definită prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii respective.
Or, din perspectivă teleologică, dar şi logică scopul O.U.G. nr. 102/2021 a fost acela de a modifica efectiv competenţa materială de judecată a proceselor vizând activitatea Fondului de Garantare a Asiguraţilor, prin atribuirea sa în favoarea altei categorii de instanţe judecătoreşti, anume cele civile de drept comun, în raport de esenţa chestiunilor litigioase vizând drepturi subiective civile, iar nu exercitarea vreunui regim de putere publică de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin actele juridice emise.
În acest sens, instanţa de control judiciar mai reţine prin analogie soluţiile şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite din Deciziile nr. 9/2006 şi nr. 20/2007, pronunţate în soluţionarea unor recursuri în interesul legii.
Astfel, în măsura în care cel îndreptăţit potrivit Legii nr. 213/2015 urmăreşte dobândirea unui drept subiectiv civil patrimonial, anume despăgubirile litigioase, iar actele aflate sub incidenţa acestei legi sunt acte juridice civile din moment ce se atacă la instanţa de drept comun, se impune concluzia că asemenea litigii nu pot intra decât în sfera de competenţă procesuală pur civilă, iar nu în aceea specifică contenciosului administrativ.
Tot astfel, din moment ce actul emis de FGA este susceptibil de a fi supus controlului judiciar în faţa unei instanţe civile, pentru raţiuni de judecată unitară, o atare pricină, izvorâtă din temporizarea ori refuzul de finalizare a procedurii ce revine în competenţa FGA, nu poate fi atribuită spre soluţionare decât, simetric regulilor prevăzute în art. 13 din Legea nr. 10/2001, în competenţa instanţei care judecă acţiunea principală, adică a instanţei civile.
În mod corespunzător, nu se poate vorbi despre vreun refuz nejustificat al pârâtului în legătură cu soluţionarea cererii de plată sau despre o nesoluţionare în termen legal a cererii de plată, în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) şi i) din Legea nr. 554/2004, conduita imputată pârâtului FGA neconstituind deci un act administrativ asimilat care să fie supus cenzurii instanţei de contencios administrativ.
În plus, art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevede explicit faptul că "Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară".
Aşadar, chiar dacă s-ar aprecia că în discuţie sunt acte administrative ale Fondului de Garantare a Asiguraţilor, faţă de dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 213/2015, acestea nu sunt susceptibile de control pe calea contenciosului administrativ, câtă vreme legea prevede o procedură judiciară în faţa instanţei civile pentru efectuarea controlului asupra deciziilor FGA. În egală măsură, orice alt aspect în legătură cu emiterea unei astfel de decizii, inclusiv temporizarea ori refuzul de emitere a sa, nu vor intra sub incidenţa contenciosului administrativ, ci rămân supuse procedurii specifice.
Reclamanţii şi-au fundamentat în mod esenţial cauza juridică a acţiunii exercitate pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, astfel că în soluţionarea cererii de chemare în judecată nu se putea face abstracţie de acest aspect pentru a dispune o declinare a competenţei de judecată către instanţa civilă, întrucât ar fi avut efectul încălcării principiului disponibilităţii specific procesului civil prin interferarea instanţei judecătoreşti în acţiunea formulată şi înlăturarea temeiului său esenţial de drept.
Pentru aceste considerente, găsind ca fiind întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 248 şi ale art. 497 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 121/F-CONT din 22 septembrie 2022 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare:
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca inadmisibilă.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 14 martie 2024.