Şedinţa publică din data de 21 martie 2024
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii. Procedura derulată. Hotărârea instanţei de fond
1.1. Prin cererea înregistrată, iniţial, pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 13.09.2022, sub nr. x/2022, reclamanta Parohia Sf. Nicolae a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Culturii şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură Neamţ, anularea Ordinului Ministerului Culturii nr. 3188/28.07.2022 prin care s-a declarat clasarea Ansamblului Bisericii de lemn Sf. Nicolae în categoria a=ansamblu şi a componentelor sale în categoria m=monument, Biserica de lemn Sf. Nicolae şi Turn, toate în categoria II- arhitectură, grupa B.
La data de 10.10.2022, a fost depusă cerere de intervenţie accesorie ]n interesul Ministerului Culturii, de către petentul A.,
Prin precizările depuse la data de 16.11.2022, reclamanta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale a Direcţiei Judeţene pentru Cultură Neamţ, având în vedere faptul că potrivit art. 8 alin. (3) din Legea nr. 422/2001, clasarea monumentelor istorice se propune de către Guvernul României prin hotărâre la iniţiativa Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional. A invocat şi excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Neamţ.
Prin sentinţa nr. 898 din 21 noiembrie 2022, Tribunalul a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
1.2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău la data de 08.12.2022.
Prin încheierea de şedinţă din 16 februarie 2023, instanţa a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie formulată de A., apreciind că acesta nu justifică un interes personal care să legitimeze participarea sa în proces.
Prin sentinţa civilă nr. 46 din 25 aprilie 2023, Curtea a respins cererea reclamantei de renunţare la judecată în raport de pârâta Direcţia Judeţeană pentru Cultură Neamţ.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Judeţeană pentru Cultură Neamţ şi a respins în consecinţă cererea promovată în contradictoriu cu aceasta pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
A respins cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 3188/28.07.2022, ca nefondată, şi a respins cererea de anularea a Ordinului nr. 3188/28.07.2022, ca neîntemeiată.
2. Cererea de recurs
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta Parohia Sf. Nicolae prin preot B. a formulat recurs, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, în fond, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată, în sensul anulării Ordinului nr. 3188/28.07.2022 al Ministerului Culturii.
A susţinut recurenta că hotărârea instanţei de fond este netemeinică în raport cu dispoziţiile pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., având în vedere că nu a fost o evaluare reală privind biserica Sf. Nicolae pentru a fi calificată în grupa B din lege, nefiind probe din care să rezulte că au fost îndeplinite criteriile prevăzute la art. 7 din Ordinul nr. 2260/2008.
A solicitat recurenta a se constata că biserica de lemn Sf. Nicolae şi clopotniţa nu numai că nu se regăsesc ca fiind valoroase, în studiul efectuat în anul 2012 al bisericilor vechi de lemn din ţinutul Neamţ efectuat de un grup de experţi în domeniu, dar nu se face trimitere sub nicio formă la acestea şi nicio precizare cu privire la valoarea istorică.
Din răspunsul Ministerului Culturii rezultă că se recunoaşte situaţia de fapt, că nu a fost evaluată de specialişti în domeniu, că s-a avut în vedere protejarea lăcaşului de cult fără a fi avute în vedere criteriile, iar instanţa de fond a motivat hotărârea pe probele depuse de pârât care dovedesc contrariul.
A mai menţionat recurenta-reclamantă că într-un înscris din arhiva Protopopiatului Tg-Neamţ, preotul paroh din acea vreme, 2 februarie 1968, a consemnat că biserica Sf. Nicolae a suferit modificări substanţiale motiv pentru care raportul de evaluare care a stat la baza propunerii ordinului de clasare este nefondat, impunându-se a fi cenzurat.
3. Apărările formulate de intimatul-pârât
Intimatul-pârât Ministerul Culturii a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că susţinerile recurentei nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii de fond, ca temeinică şi legală.
II. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Instanţa de control judiciar constată că recursul reclamantei Parohia Sf. Ştefan nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.
Din lecturarea susţinerilor recurentei-reclamante, rezultă că aceasta, deşi a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., nu a evidenţiat niciun element de nelegalitate a sentinţei atacate care să se poată încadra în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).
Înalta Curte are în vedere faptul că noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele 1-8 C. proc. civ.
Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentei în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Raportat cu cele reţinute, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor.
Recurenta, după cum s-a expus la pct. I.2 al prezentei decizii, a reiterat argumentele prezentate în susţinerea acţiunii şi a făcut aprecieri cu privire la probatoriul administrat, fără, însă, a-şi circumstanţia în niciun mod criticile de nelegalitate, în sensul de a preciza de ce sentinţa Curţii de Apel Bucureşti, ce face obiectul prezentului recurs, ar fi nemotivată şi de a evidenţia modalitatea în care instanţa de fond ar fi aplicat greşit normele de drept material incidente cauzei.
Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material.
Or, instanţa de fond a expus considerentele pentru care a apreciat că acţiunea este nefondată, încadrarea imobilului ca monument istoric respectând condiţiile legale, iar recurenta nu a combătut în niciun fel cele reţinute de instanţă, criticile sale vizând administrarea şi valoarea probatorie a documentelor depuse la dosar de către pârât.
Nemulţumirea recurentei cu privire la soluţia instanţei de fond, fără a invoca niciun aspect referitor la nelegalitatea hotărârii recurate, nu echivalează cu motivarea căii de atac, pentru că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii sau a reaprecia probele administrate, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual.
O astfel de abordare nu satisface exigenţele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta Parohia Sf. Nicolae prin preot B. împotriva sentinţei nr. 46 din 25 aprilie 2023 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 21 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.