Şedinţa publică din data de 21 martie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe aflate în conflict
1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 06.07.2020, sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Constanţa, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării,
1. reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare brute şi a celorlalte drepturi aferente, la nivelul indemnizaţiilor de încadrare brute şi a celorlalte drepturi aferente plătite procurorilor DNA şi DIICOT, prin luarea în considerare a coeficienţilor de multiplicare 19,000 stabiliţi în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A) pct. 6-13, în raport cu funcţia deţinută sau cu care este asimilată potrivit legii, începând cu data numirii în funcţia de judecător în cadrul Judecătoriei Constanţa şi în continuare, pentru viitor;
2. obligarea pârâţilor la calcularea, plata şi alocarea sumelor necesare pentru fiecare lună, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţită şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare şi până la data plăţii efective.
3. obligarea Ministerului de Justiţie la emiterea unui ordin de salarizare corespunzător.
1.2. Prin sentinţa civilă nr. 2508 din 27 aprilie 2023, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale, ridicată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
A reţinut instanţa, în esenţă, în raport cu art. 7 alin. (1) şi (2) din Anexa nr. 5 la Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi cu art. 99 alin. (2) C. proc. civ., că cererea de chemare în judecată vizează reîncadrarea reclamantei (având calitatea de judecător) şi obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea ordinului de salarizare.
2. Hotărârea celei de-a doua instanţe sesizate
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 04.08.2023.
Prin sentinţa civilă nr. 296 din 20 noiembrie 2023, Curtea a admis excepţia necompetenţei teritoriale, ridicată din oficiu, şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
A reţinut instanţa dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi faptul că reclamanta are domiciliul în judeţul Bacău.
3. Hotărârea ultimei instanţe sesizate, care a constatat ivit conflictul negativ de competenţă
Caza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 05.12.2023.
Prin sentinţa nr. 13 din 12 februarie 2024, Curtea a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
A reţinut instanţa, în esenţă, că reclamanta nu contestă un act administrativ tipic şi nici nu deduce judecăţii un act administrativ asimilat, ci pretinde plata/acordarea unor sume de bani, invocând, practic, o pretinsă stare de discriminare faţă de alţi colegi care ar fi avut în perioada de referinţă drepturi salariale de natura celor solicitate prin cererea introductivă. Capătul al treilea al cererii, având ca obiect obligarea pârâtului la emiterea unui ordin de salarizare corespunzător, are o natură accesorie primului capăt de cerere, în sensul art. 30 alin. (4) C. proc. civ.
De asemenea, prin capătul de cerere vizând emiterea ordinului de salarizare nu se solicită analizarea vreunui act administrativ şi nici nu se deduce judecăţii un act administrativ asimilat, reclamanta neinvocând faptul că ar fi adresat vreo solicitare către pârât de emitere a unui ordin de salarizare.
Astfel, obiectul acţiunii este reprezentat de o cerere din cadrul jurisdicţiei muncii, raportat la art. 1 din Codul muncii.
Curtea, reţinând art. 133 pct. 2 teza finală C. proc. civ., a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi, în temeiul art. 134 C. proc. civ., dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acestuia.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului de competenţă
Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit urmare a declinărilor succesive, în raport cu hotărârile pronunţate şi cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte reţine următoarele.
Aspectul care a generat conflictul negativ între instanţele sesizate îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu obiectul dedus judecăţii şi prevederile legale incidente în materie.
În raport de modalitatea de formulare a acţiunii, obiectul cauzei îl reprezintă cererea reclamantei, în calitate de judecător, la obligarea pârâţilor la emiterea unui ordin de salarizare în raport cu dispoziţiile legale invocate.
Potrivit art. 8 alin. (2) din cap. VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017, "Indemnizaţiile de încadrare şi celelalte drepturi ale judecătorilor, procurorilor, magistraţilor-asistenţi, inspectorilor judiciari şi ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor şi ale personalului de instruire de la Institutul Naţional al Magistraturii şi Şcoala Naţională de Grefieri se stabilesc, după caz, de ministrul justiţiei, de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, de inspectorul şef al Inspecţiei Judiciare, directorul Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri sau de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu excepţia cazurilor în care, prin lege specială sau prin prezenta lege, se prevede altfel."
Conform art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (în vigoare la data învestirii instanţei), "Bugetul curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiţiei, ministrul justiţiei având calitatea de ordonator principal de credite."
Totodată, se constată că acţiunea nu priveşte o situaţie de fapt particulară privind un raport individual sau colectiv de muncă, ci vizează interpretarea unor norme de lege cu aplicabilitate generală pentru personalul din familia ocupaţională (coeficientul de multiplicare fiind un element al salarizării de bază şi comun personalului din "Justiţie"), instanţele având de dat relevanţă deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016 care pune în discuţie efectele juridice ale unor hotărâri pronunţate în materia salarizării personalului din aceeaşi familie ocupaţională.
Prin urmare, Înalta Curte reţine că obiectul cauzei nu îl reprezintă contestarea unui act administrativ de stabilire a drepturilor salariale, ci obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea unui act administrativ cu caracter individual, respectiv la emiterea ordinului privind încadrarea şi stabilirea drepturilor salariale, în baza cărora să se procedeze la achitarea acestor drepturi, aceste pretenţii intrând în competenţa materială de soluţionare a instanţelor de contencios administrativ.
Calificarea pe care legea o dă actului de stabilire a drepturilor salariale, ca fiind un act administrativ, lasă fără valoare, din perspectiva stabilirii competenţei instanţei de contencios administrativ, faptul că pretenţiile sunt formulate în cadrul raportului juridic de muncă.
În ceea ce priveşte competenţa sub aspect material, având în vedere calitatea pârâtului Ministerul Justiţiei de autoritate publică centrală, devin aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit cu care "litigiile (…) privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (…) se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel", astfel că cererea dedusă judecăţii este de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel.
Deşi competenţa aparţine instanţei de contencios administrativ, Înalta Curte reţine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile speciale ale art. 7 din Capitolul VIII din anexa VI la Legea nr. 153/2017, în raport de petitul acţiunii, legiuitorul prevăzând competenţa materială şi teritorială exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal doar în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluţionează contestaţia împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, aceste prevederi neputând fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturile salariale ale magistraţilor, întrucât, fiind norme speciale, se aplică strict în ipoteza reglementată de către legiuitor.
În acest context, în ceea ce priveşte competenţa teritorială, Înalta Curte reţine că reclamanta are domiciliul în judeţul Bacău şi, potrivit art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său".
4. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Bacău, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTEMOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. şi pe pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Constanţa în favoarea Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 21 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.