Şedinţa publică din data de 28 martie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/5.12.2023, reclamantul A. a contestat refuzul pârâtului Biroul pentru Imigrări al Judeţului Caraş-Severin nr. x din 4.08.2023, privind prelungirea dreptului de şedere, solicitând instanţei să dispună anularea actului emis de către pârât şi obligarea acestuia la a emite un nou act privind soluţionarea favorabilă a cererii de prelungire ulterioară a dreptului de şedere, raportat la înscrisurile în probaţiune depuse la dosarul cauzei.
Prin sentinţa nr. 10 din data de 9 ianuarie 2024 Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, în baza art. 132 alin. (3) C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul A. în favoarea Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat că regimul juridic aplicabil prelungirii dreptului de şedere temporară în România al cetăţenilor străini este reglementat de art. 50 şi următoarele din O.U.G. nr. 194/2002, act normativ care nu conţine reglementări speciale în privinţa competenţei. Din acest motiv devin aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004 şi, raportat la criteriul rangului emitentului actului administrativ contestat şi domiciliul reclamantului, s-a apreciat că revine Tribunalului Timiş competenţa de soluţionare a cauzei.
2. Hotărârea celei de-a doua instanţe
Prin sentinţa nr. 174 din data 26 februarie 2024 Tribunalul Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Biroul pentru Imigrări al Judeţului Caraş-Severin, în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi în baza dispoziţiilor art. 134 C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei de faţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a avut în vedere interpretarea dată dispoziţiilor art. 131 C. proc. civ. prin decizia R.I.L. a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 31/2019 şi a constatat că prima instanţă învestită avea posibilitatea şi obligaţia de a pune în discuţia părţilor excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu la primul termen de judecată cu procedura completă. Or, primul termen la care părţile au fost legal citate şi puteau pune concluzii în privinţa competenţei a fost cel din 19.12.2023, când, însă, instanţa a pus în discuţie amânarea în vederea depunerii dosarului administrativ, fără a-şi verifica competenţa.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 şi 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii:
Obiectul demersului judiciar iniţiat de reclamantul A. vizează refuzul pârâtului Biroul pentru Imigrări al Judeţului Caraş-Severin de a prelungi dreptul de şedere pe teritoriul României exprimat prin adresa din 4.08.2023, emisă în temeiul dispoziţiilor art. 52 alin. (1), (11) din O.U.G. nr. 194/2002.
Potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocate de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii".
De asemenea, dispoziţiile art. 131 alin. (1) şi (2) din acelaşi cod stabilesc faptul că "la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate, încheierea având caracter interlocutoriu. În mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop."
Raţiunea acestor dispoziţii legale este aceea de a asigura clarificarea şi tranşarea încă de la debutul judecăţii a chestiunilor privind stabilirea competenţei instanţei, astfel încât ele să fie invocate, puse în discuţie şi soluţionate, ca regulă, încă de la primul termen de judecată.
În prezenta cauză, prima instanţă sesizată, Curtea de Apel Timişoara, a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale materiale la data de 9.01.2024, după primul termen de judecată din data de 19.12.2023, termen la care părţile au fost legal citate iar instanţa era obligată să îşi verifice competenţa. Astfel fiind, Înalta Curte constată că declinarea competenţei de soluţionare a cauzei după momentul prevăzut de art. 131 alin. (1) C. proc. civ. este dispusă cu nerespectarea termenului legal.
Înalta Curte are în vedere Decizia nr. 31/2019, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că:
"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.." şi apreciază ca fiind relevante şi următoarele considerente din această decizie:
"64. Aşadar, efectul neinvocării excepţiei de necompetenţă materială cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii este acela că instanţa sesizată devine competentă să soluţioneze cauza.
65. Drept urmare, dacă excepţia de necompetenţă nu a fost invocată în condiţiile menţionate mai sus, atunci necompetenţa instanţei sesizate se acoperă definitiv, cu consecinţa pentru instanţa sesizată a definitivării competenţei de soluţionare a cauzei cu care a fost sesizată, în baza dispoziţiilor art. 130 alin. (2) sau (3) din C. proc. civ.. (...)
71. Aşadar, instanţa care primeşte dosarul îşi poate invoca din oficiu, în condiţiile art. 130 alin. (2) şi art. 131 din C. proc. civ., necompetenţa materială procesuală şi poate declina competenţa în favoarea instanţei iniţial învestite, pentru considerentul că aceasta a devenit competentă prin neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă. Procedând astfel, aceasta nu se transformă într-o instanţă de control judiciar, căci nu are a analiza aspecte privind nelegala compunere, respectarea principiilor dreptului la apărare şi al contradictorialităţii etc., ci doar întrunirea condiţiilor prevăzute expres de regulile de invocare a excepţiei necompetenţei materiale procesuale.
72. Pe de altă parte, instanţa care judecă conflictul de competenţă nu poate ignora faptul că instanţa iniţial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenţei sale iniţiale, neinvocate în termen, ci va trebui să îi trimită acesteia dosarul, pentru că ea trebuie să determine competenţa în mod concret, în pricina ce se judecă, iar nu in abstracto, într-o pricină similară."
În concluzie, neverificarea competenţei de către curtea de apel şi neinvocarea în termen a excepţiei necompetenţei materiale la momentul stabilit de art. 131 C. proc. civ., respectiv admiterea acestei excepţii cu nerespectarea termenului legal, au ca efect consolidarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei învestite prin cererea de chemare în judecată, motiv pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Biroul pentru Imigrări al judeţului Caraş - Severin, în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 28 martie 2024.