Şedinţa publică din data de 9 aprilie 2024
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Primul ciclu procesual
I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 21.07.2015, sub nr. de dosar x/2015, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov anularea deciziei nr. 5031M/05.01.2015 de atragere a răspunderii solidare emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi a deciziei nr. 434/24.02.2015de soluţionare a contestaţiei emise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, cu consecinţa înlăturării răspunderii sale solidare, alături de debitoarea B. S.R.L., în limita sumei de 6.827.364 RON, precum şi a înlăturării acestei menţiuni din cazierul fiscal.
I.2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1899 din data de 3 iunie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi pe cale de consecinţă, a anulat Decizia nr. 434/24.02.2015 emisă de D.G.R.F.P. Braşov şi Decizia nr. 5031M/05.01.2015 emisă de A.J.F.P. Braşov şi a dispus înlăturarea menţiunii privind plata sumei de 6.827.364 RON din cazierul fiscal al reclamantei.
I.3. Calea de atac exercitată şi hotărârea instanţei de recurs
Împotriva sentinţei civile menţionate anterior, a declarat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov în nume propriu şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Învestită cu soluţionarea recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 2056 din data de 11 aprilie 2019, a admis recursul formulat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov în nume propriu şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov împotriva sentinţei civile nr. 1899 din 3 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cauza a fost înregistrată, în rejudecare, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. de dosar x/2019
II. Al doilea ciclu procesual
II.1. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 2067 din data de 9 noiembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de majorare a onorariului de expert cu suma de 4084 RON şi a pus în sarcina reclamantei obligaţia de plată a diferenţei de onorariu în cuantum de 4084 RON către expert; a respins acţiunea privind pe reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, ca neîntemeiată.
II.2. Calea de atac exercitată în cauză
Reclamanta A. S.R.L. în reorganizare prin C., în calitate de administrator judiciar a formulat recurs împotriva sentinţei de mai sus, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:
II.2.1. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cu referire la încălcarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 501 alin. (1) si alin. (3) C. proc. civ.
Conform prevederilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., dezlegarea data de instanţa de recurs problemelor de drept este obligatorie pentru instanţa de fond, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, după casare, instanţa de fond va judeca din nou, in limitele casării, însă ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.
In cauza de fata, prevederile legale mai sus menţionate au fost nesocotite de instanţa de fond, care, cu ocazia rejudecării, nu a avut in vedere dispoziţia Înaltei Curţi de a analiza toate motivele acţiunii sale, dispoziţie ce a constituit motivul determinant al casării cu trimitere, având in vedere imperativul respectării dublului grad de jurisdicţie.
Judecătorul fondului a omis sa analizeze (o parte din) motivele invocate de recurenta prin acţiune, care rămăseseră viabile după soluţia de admitere a recursului si înlăturare a unor critici, analiza vizând exclusiv legătura dintre actele suspendate si adresa de înfiinţare a popririi si stabilirea (in)existentei unei legături intre sumele pentru care s-a angajat răspunderea solidara si cele pentru care s-a dispus suspendarea.
Or, recurenta a invocat si nemotivarea ambelor decizii atacate, atât in fapt cat si in drept, arătând ca organul emitent nu a indicat faptele pe care se bazează aplicarea procedurii, respectiv legătura de cauzalitate intre faptele prezentate si dispoziţiile legale aplicate, ceea ce contravine obligaţiilor instituite de pct. 8.4 lit. f) si h din Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 127/2014, respectiv de art. 28 alin. (2) si de 43 alin. (2) lit. e) si f din vechiul Codul de procedură fiscală.
Aceasta critica este deosebit de importanta in economia dosarului, întrucât motivarea trebuie sa fie adecvată actului administrativ emis si trebuie sa prezinte de o maniera clara si univoca algoritmul urmat de instituţia care a luat măsura atacata, astfel încât sa li se permită persoanelor vizate sa cunoască motivele măsurii dispuse si sa permită instanţelor judecătoreşti sa efectueze cercetarea legalităţii si temeiniciei actului, in lipsa motivării sau motivarea sumara (care valorează tot nemotivare) produce o vătămare incontestabila contribuabilului care se vede lipsit de posibilitatea exercitării dreptului la apărare (neputând combate ceea ce nu cunoaşte).
In opinia sa, aceasta omisiune a instanţei de fond de a se pronunţa asupra criticii referitoare la nemotivarea deciziei de angajare a răspunderii solidare si a deciziei de soluţionare a contestaţiei constituie o greşeală de judecare care face incidente atât dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cat si motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Întrucât unul din argumentele centrale ale raţionamentului propus de reclamanta prin acţiune (nemotivarea actului administrativ atacat si a deciziei de respingere a contestaţiei) nu a fost analizat de instanţa de fond, care nu a făcut nicio referire la aceasta chestiune in cuprinsul motivării, este evident ca exigentele impuse de art. 6 parag. 1 din CEDO, respectiv de art. 425 alin. (1) lit. b) Codul de procedură fiscală nu sunt îndeplinite, astfel încât hotărârea este afectata de viciul nemotivarii, ceea ce face incident cazul de casare mai sus menţionat.
II.2.2. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cu referire la greşita interpretare si aplicare a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a dispoziţiilor art. 148 din vechiul Codul de procedură fiscală, respectiv a dispoziţiilor art. 27 din vechiul Codul de procedură fiscală.
In ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, recurenta a invocat faptul că raţionamentul instanţei de fond pleacă de la susţinerea ca suspendarea titlului fiscal nu suspenda de plano executarea adresei de înfiinţare a popririi daca partea nu a formulat contestaţie la executare in cadrul căreia sa solicite suspendarea popririi executorii.
Or, aceasta susţinere este evident greşita, fiind contrara prevederilor art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, conform cărora:
"Suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până ia expirarea duratei suspendării".
Aplicând corect aceste prevederi legale la prezenta cauza, rezulta ca din momentul in care Tribunalul Braşov, secţia Civila, de Contencios Adm. si Fiscal, prin sentinţa civila nr. 4332/CA din 18.09.2013 a admis cererea de suspendare a executării deciziilor nr. 122824/12.07.2013, nr. 111191/4.06.2013, nr. 11129/04.06.2013, nr. 706/07.06.2013 si a nr. 1107/11.07.2013 emise de AJFP Braşov a încetat orice executare împotriva debitorului B. S.R.L. pentru sumele menţionate in cuprinsul acestor decizii, ope legis, indiferent de conduita organului fiscal. Încetând orice acte de executare silita a debitorului, in mod evident a încetat si obligaţia recurentei, in calitate de terţ poprit, de a vira in conturile ANAF sumele datorate B..
Mai trebuie avut in vedere ca in dosarul nr. x/2013 al Judecătoriei Făgăraş, prin încheierea de şedinţa de la termenul din 25.09.2013, a fost admisa cererea de suspendare a executării silite declanşate de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov împotriva B. S.R.L. pentru întreaga suma (17.613.325 RON) înscrisa in titlurile executorii. Prin urmare, fiind suspendata executarea silita impotriva debitorului, in mod evident, a încetat (pentru viitor) obligaţia recurentei, in calitate de terţ poprit, de a vira in conturile ANAF sumele datorate B..
Nu in ultimul rând, trebuie avut in vedere ca, la data de 16.10.2013, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov a transmis o adresa prin care a menţionat ca se suspenda parţial poprirea instituita in baza adresei de înfiinţare a popririi din 25.06.2013 (primita de A. S.R.L. in data de 08.07.2013) pentru suma de 1.017.941 RON, ceea ce înseamnă ca recurenta putea efectua plati in limita sumei mai sus menţionate. Prin urmare, având in vedere cele doua hotărâri de suspendare, precum si adresa de sistare a popririi transmisa chiar de creditorul fiscal in data de 16.10.2013, reiese ca recurenta era îndreptăţită sa efectueze plati către parata, in limita sumelor pentru care se dispusese suspendarea executării, ulterior datei de 18, respectiv 25.09.2013.
A contesta acest lucru înseamnă a încălca prevederile art. 148 alin. (2) lit. a) din vechiul Codul de procedură fiscală, care au următorul conţinut:
"Executarea silită se suspendă: a) când suspendarea a fost dispusă de instanţă sau de creditor, în condiţiile legii.".
Or, recurenta a făcut o singura plata către B. S.R.L., in valoare de 700.000 RON, la data de 2 iunie 2014, împrejurare care reiese de altfel din procesul-verbal din 2.12.2015 încheiata de inspector din cadrul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili. Ceea ce a reţinut instanţa de fond ca recurenta ar fi plătit către B. S.R.L. (2.626.362,10 RON) in realitate nu sunt plaţi pe care recurenta le-am efectuat către B. S.R.L., cu încălcarea prevederilor art. 149 alin. (9) C. proc. civ., ci plati pe care recurenta le-a efectuat către creditorii societăţi B. S.R.L., in contul acestei societăţi. De altfel, aceasta împrejurare este recunoscută si de expertul desemnat in Suplimentul la raportul de expertiza contabila judiciara, care, in Răspunsul la obiectiunea nr. 1 al reclamantei A. S.R.L. menţionează expres ca "nu s-au efectuat plaţi cu numerar tranzactionate prin casa sau banca după data de 08.07.2013".
Legat de greşita interpretare a dispoziţiilor art. 27 alin. (1) lit. b) din vechiul Codul de procedură fiscală, se arată că ca judecătorul fondului a apreciat ca "fapta ilicita consta in platile efectuate de reclamanta după înfiinţarea popririi, pentru sume mult mai mari decât cele suspendate, chiar si in perioada suspendării popririi, deşi aceasta confirmase poprirea si primise si adresa organului fiscal prin care acesta a indicat suspendarea popririi numai pentru suma de 1.017.941 RON din totalul debitului pentru care s-a înfiinţat poprirea care era in cuantum de 3.835.057 RON.
Intre fapta ilicita si prejudiciu exista legătura de cauzalitate intrucat ulterior debitorul principal a intrat si in insolventa, iar forma de vinovăţie nu poate fi decât intenţia întrucât organul fiscal a suspendat voluntar poprirea înfiinţată începând cu data de 09.10.2013 si numai pentru suma de 1.017.941 RON de 3.835.057 RON (...) aspect adus la cunoştinţa reclamantei".
Or, raţionamentul instanţei de fond încalcă dispoziţiile art. 149 alin. (14), respectiv dispoziţiile art. 148 alin. (2) lit. a) si alin. (2) Codul de procedură fiscală; interpretând coroborat textele mai sus menţionate, rezulta clar ca pe perioada suspendării executării silite terţul poprit nu mai este ţinut de obligaţiile prevăzute de art. 149 alin. (9) din vechiul C. proc. civ., astfel încât efectuarea unor eventuale plaţi nu poate fi considerata o încălcare a dispoziţiilor legale anterior menţionate, care sa conducă la angajarea răspunderii solidare in condiţiile art. 27 alin. (1) lit. b) din vechiul Codul de procedură fiscală.
Nu in ultimul rând, chiar adevărata de ar fi susţinerea ca recurenta ar fi efectuat plaţi către B. S.R.L. in suma de 2.626.362,10 RON, instanţa de fond a făcut o greşita interpretare a prevederilor art. 27 alin. (1) lit. b) din vechiul Codul de procedură fiscală, respingând in tot acţiunea recurentei, întrucât prin Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 5031 M/05.01.2015 s-a atras răspunderea in limita sumei de 6.827.364 RON.
Or, conform prevederilor art. 27 alin. (1) lit. b) din vechiul Cod de procedura, fiscala, "răspund solidar cu debitorul terţii popriţi, în situaţiile prevăzute la art. 149 alin. (9), (10), (12) şi (15), în limita sumelor sustrase indisponibilizării".
Prin urmare, simpla constatare de către instanţa de fond ca recurenta a efectuat plăti într-un cuantum mai mic decât cel reţinut prin decizia de angajare a răspunderii solidare ar fi trebuit sa conducă automat la soluţia admiterii (in parte) a acţiunii, făcând dovada caracterului netemeinic (in parte) al deciziei de angajare a răspunderii solidare si, implicit, a deciziei de soluţionare a contestaţiei.
II.2.3. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cu referire la încălcarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., prin aceea ca nu a lămurit care este legătura dintre actele suspendate si adresa de infiintare a popririi si nici nu a stabilit daca exista suprapunere intre sumele pentru care s-a angajat răspunderea solidara si cele pentru care s-a dispus suspendarea
Instanţa de fond, prin hotărârea atacata, nici nu a lămurit care este legătura dintre actele suspendate (prin cele doua hotărâri judecătoreşti mai sus menţionate) si adresa de înfiinţare a popririi, respectiv daca actele suspendate includ întreaga creanţa sau o parte din ea si nici nu a stabilit daca exista suprapunere intre sumele pentru care s-a angajat răspunderea solidara si cele pentru care s-a dispus suspendarea, ceea ce in mod evident reprezintă o nesocotire a dispoziţiilor instanţei de control judiciar care face incident cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.
Susţinerea instanţei de fond în sensul ca nu se mai impune verificarea existentei suprapunerii sumelor pentru care s-a angajat răspunderea solidara cu cele pentru care s-a dispus suspendarea este greşita, întrucât provine dintr-un raţionament care nu are in vedere dispoziţiile art. 149 si 148 din vechiul Codul de procedură fiscală. In realitate, clarificarea pe baza de probe a celor doua chestiuni constituie problema centrala a prezentului dosar: in măsura in care au fost suspendate titlurile de creanţa care sunt menţionate ca si titluri executorii in adresa de înfiinţare a popririi, este evident ca nu se poate angaja răspunderea răspunderea solidara a terţului poprit care efectuează plaţi după suspendarea executării acestora.
În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.
II.3. Apărările formulate în cauză
Pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, în nume propriu si pentru intimata-parata Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Braşov a formulat întâmpinare la recurs, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:
Hotărârea instanţei de fond nu a fost pronunţata cu incalcarea regulilor de procedura si nici nu a fost data cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, asa cum se susţine de către recurenta-reclamanta.
Instanţa de fond a făcut o analiza clara, concreta, precisa, întemeiata si fundamentata a spetei deduse judecaţii, prin raportare la toate motivele invocate de către parti, înscrisurile admise in probaţiune si dispoziţiile legale aplicabile precum si in limitele in care a fost investita. De asemenea, instanţa a avut in vedere si raportul de expertiza intocmit in cauza, raport care a fost omologat in ansamblul probator. Instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt si de drept a reclamantei, prin raportare la obiectul cauzei, dispoziţiile legale aplicabile, actele si lucrările dosarului, soluţia acesteia fiind una corecta, legala si la adăpost de orice critica.
Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu respectarea indicaţiilor deciziei de casare nr. 2056/11.04.2019 pronunţata de ICCJ in soluţionarea caii extraordinare de atac a recursului declarat de AJFP Braşov.
Contrar celor invocate prin cererea de recurs de către recurenta-reclamanta, instanţa de fond a reţinut starea de fapt si de drept dedusa judecaţii, analiza efectuata de către aceasta fiind una corecta si care se impune a fi menţinută de către instanţa de recurs.
Contrar celor susţinute de către recurenta-reclamanta, instanţa de fond, în rejudecare, a analizat cauza în limitele casării şi fata de reţinerile, cu titlu de lucru judecat, ale instanţei supreme.
Instanţa de judecată nu a omis sa analizeze parte din motivele invocate de către recurenta-reclamanta prin acţiune şi nici nu a încălcat normele de drept material aplicabile, contrar celor susţinute prin cererea de recurs.
Astfel, prin Decizia nr. 2056/11.04.2019 pronunţata de către ICCJ în dosar x/2015, ca instanţa de recurs, aceasta, urmare a analizei recursului declarat de parata AJFP Braşov în nume propriu şi pentru parata DGRFP Braşov, fata de apărările formulate de intimata-reclamanta, a dispus în sensul admiterii recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Curtea de apel a procedat la rejudecarea cauzei, în limitele casării, reţinând şi aspectele analizate de instanţa suprema, cu putere de lucru judecat; aceasta nu era obligata sa reanalizeze motivele invocate de către recurenta-reclamanta privitoare la nemotivarea deciziilor respectiv cele privitoare la executarea silita prin poprire, în sensul celor dorite de către aceasta.
Instanţa de fond nu a omis să se pronunţe cu privire la critica referitoare la nemotivarea deciziei de angajare a răspunderii solidare şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei respectiv, instanţa nu a greşit în niciun fel, susţinerile recurentei-reclamante nefiind intemeiate şi justificate. Instanţa de fond nu avea de ce să se pronunţe asupra acestor critici în situaţia în care, cu putere de lucru judecat, s-a reţinut de către instanţa suprema ca, în speţa, sunt aplicabile prevederile art. 27 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003, analiza instanţei supreme fiind în mod evident corecta şi legala, punctuala privitor atât la aplicabilitatea textului de lege, persoanelor cărora li se aplica, precum şi în ceea ce priveşte incidenţa art. 36 din Legea nr. 85/2006.
De altfel, din cuprinsul deciziei de angajare a răspunderii solidare, rezulta faptul ca, AJFP Braşov (organ fiscal) a întreprins demersuri pentru audierea recurentei-reclamantei, anterior atragerii răspunderii solidare in conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) Codul de procedură fiscală si cap. VI din Ordinul 127/29.01.2014 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind aplicarea procedurii de angajare a răspunderii solidare reglementate de dispoziţiile art. 27 si 28 din 0. G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, însă aceasta nu a dat curs acestor convocări, potrivit Notei de constatare nr. x/03.12.2014.
Din punctul său de vedere, nu poate fi vorba nici despre încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 148 din vechiul Codul de procedură fiscală respectiv ale art. 27, aşa cum se susţine şi se motivează de către recurenta-reclamanta şi solicita a se reţine contrariul.
În speţa, instanţa de fond nu a aplicat greşit dispoziţiile legale şi, mai mult decât atât, la pronunţarea hotărârii aceasta a avut în vedere şi raportul de expertiza contabila întocmit în cauza (la solicitarea recurentei-reclamante), fiind evident ca recurenta-reclamanta a nesocotit prevederile legale aplicabile acesteia în calitate de terţ poprit (astfel cum au fost reglementate prin O.G. nr. 92/2003 şi sunt reglementate, în prezent, prin Legea nr. 207/2015), aceasta efectuând plaţi către debitorul B. S.R.L..
Recurenta-reclamanta se afla în eroare cu privire la titlul de creanţa care a fost inscris în adresa de infiintare a popririi în atare situaţie, critica adusă de către aceasta fata de reţinerile instanţei de fond privitoare la executarea adresei de infiintare a popririi nu sunt intemeiate.
Relevant în speţa, este faptul ca, in cadrul expertizei intocmite (asupra căreia recurenta-reclamanta a înţeles sa formuleze obiectiuni) expertul a avut in vedere "plăţile" efectuate intre A. S.R.L. si B. S.R.L. in perioada 05.06.2013-08.03.07.2013 in condiţiile in care titlul executoriu nr. x/05.06.2013 a fost inserat in cadrul Adresei de infiintare a popririi nr. 1/25.06.2013, in concret si acest titlu a stat la baza înfiinţării popririi.
Prin raportare la data emiterii somaţiei nr. x/05.06.2013 si a titlului executoriu nr. x/05.06.2013, avute in vedere de către expert, considera ca instanţa de judecata a dorit sa se "identifice" care au fost plăţile efectuate ulterior acestei date si pana la înfiinţarea popririi respectiv, pana la data primirii adresei de infiintare a popririi nr. 1/25.06.2013.
In ceea ce priveşte adresa de infiintare a popririi nr. 1/25.06.2013, aceasta a fost emisa in baza art. 149 alin. (5) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, rep., poprirea considerandu-se infiintata din momentul primirii adresei de infiintare.
Expertul a indicat, ca dată a popririi, data emiterii titlului executoriu nr. x si a somaţiei nr. x/2013/29110 in condiţiile in care, titlul executoriu nr. x/05.06.2013 a stat la baza emiterii adresei de infiintare a popririi nr. 1/25.06.2013. De la data emiterii titlului executoriu nr. x/05.06.2013 respectiv a somaţiei nr. x/05.06.2013 pentru debitoarea B. S.R.L. erau aplicabile dispoziţiile Codul de procedură fiscală, aceleaşi dispoziţii fiind aplicabile si pentru reclamanta ca urmare a emiterii adresei de infiintare a popririi nr. 1/25.06.2013.
Suspendarea executării deciziilor nr. 122824/12.07.2013, nr. . 111191/4.06.2013, nr. 11129/04.06.2013, nr. 706/07.06.2013 si a nr. 1107/11.07.2013 emise de AJFP Braşov pentru debitorul B. S.R.L., a fost dispusa parţial, recurenta-reclamanta fiind evident in eroare, atunci când susţine si prin cererea de recurs ca poprirea înfiinţata de către AJFP Braşov a încetat si fata de aceasta, pentru viitor.
De altfel, intimata a arătat in toate apărările formulate in prezenta cauza împrejurarea ca, la emiterea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 5O31M/05.01.2015 a fost avuta in vedere si soluţia dispusa de către instanţele de judecata prin sent.civ. 4332/CA/18.09.2013 a Tribunalului Brasov (procedându-se la suspendarea parţiala a popririi înfiinţata asupra sumelor datorate debitorului de către terţi nr. 1/25.08.2013 precum si prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006. În atare situaţie, nu poate fi vorba despre nesocotirea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, aşa cum în mod total neîntemeiat se susţine prin cererea de recurs.
Nu poate fi vorba nici despre încălcarea de către instanţa de fond a prevederilor art. 148 alin. (2) lit. a) din vechiul Codul de procedură fiscală în condiţiile în care AJFP Braşov a emis o noua adresa de înfiinţare a popririi, aspecte, de altfel, reţinute de către instanţa de fond.
Mai mult decât atât, nu pot fi reţinute nici criticile recurentei-reclamante conform cărora instanţa de fond nu ar fi lămurit legătura dintre actele suspendate şi adresa de infiintare a popririi, respectiv aceasta nu ar fi stabilit dacă exista suprapunere intre sumele pentru care s-a angajat răspunderea solidara şi cele pentru care s-a dispus suspendarea. În acest sens, se arată ca analiza instanţei de fond, conform hotărârii, este clara şi corecta, aceasta analizând şi lămurind ca nu se impune o astfel de analiza, in condiţiile în care sumele pentru care s-a înfiinţat poprirea sunt mult mai mari decât cele pentru care s-a suspendat măsura popririi şi ca, deşi reclamanta nu era împiedicată sa achite suma de 1.017.941 RON pentru care s-a înfiinţat poprirea, aceasta a achitat cu 1.608.421,10 RON în plus decât suma pentru care interdicţia de plata era suspendata, aspect ce probează reaua-credinta a acesteia şi justifica atragerea răspunderii solidare pentru întreaga suma. Relevant, în speţa, este faptul ca, recurenta-reclamanta a efectuat plaţi către debitorul B. S.R.L., după data comunicării adreselor de infiintare a popririi - deci cu nerespectarea prevederilor art. 149 din O.G. nr. 92/2003 rep.
În concluzie, instanţa de fond a respectat indicaţiile deciziei de casare la pronunţarea hotărârii şi, contrar celor susţinute prin cererea de recurs, hotărârea acesteia este motivata în fapt şi în drept, la pronunţarea acesteia fiind avute în vedere toate actele şi lucrările dosarului, criticile aduse hotărârii fiind neîntemeiate şi nelegale.
II.4. Răspunsul la întâmpinare
Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare, deşi aceasta i-a fost comunicată în termenul legal.
III. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra cererii de recurs
III.1. Elemente de fapt şi de drept relevante reţinute de prima instanţă (i)Prin Decizia privind stabilirea răspunderii solidare nr. 5031M/05.01.2015, A.J.F.P. Braşov a decis atragerea răspunderii solidare a S.C. A. S.R.L. în vederea realizării, în tot/în parte, a creanţelor fiscale datorate de către debitoarea S.C. B. S.R.L. Braşov, în limita sumei de 6.827.364 RON.
La emiterea acestei decizii, au fost avute in vedere obligaţiile înregistrate de către debitoarea S.C. B. S.R.L. Braşov la bugetul general consolidat al statului, respectiv la data de 05.01.2015, obligaţii fiscale in cuantum total de 25.344.433 RON, din care debite în suma de 16.874.800 RON si accesorii in suma de 8.469.633 RON, împrejurarea ca aceasta societate a fost declarat insolventă prin sent. civ. nr. 2578/sind/26.09.2014 de către Tribunalul Braşov in dosar nr. x/2013
De asemenea, s-a reţinut în cuprinsul deciziei ca, în baza relaţiilor comerciale existente cu debitorul reclamantei S.C. B. S.R.L., S.C. A. S.R.L. - reclamanta din prezenta cauza - a efectuat plăţi către S.C. B. S.R.L., după data de 08.07.2013, data confirmării primei adrese de înfiinţare a terţului poprit nr. 1/25.06.2013 (emisa de către AJFP Braşov) - aspecte care, potrivit art. 27 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003 rep. privind Codul de procedură fiscală cu modificările si completările ulterioare, constituie temei pentru atragerea răspunderii solidare cu debitorul.
Din cuprinsul deciziei de angajare a răspunderii solidare rezultă faptul că organul fiscal a întreprins demersuri pentru audierea reclamantei, anterior atragerii răspunderii solidare, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) Codul de procedură fiscală si cap. VI din Ordinul 127/29.01.2014 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind aplicarea procedurii de angajare a răspunderii solidare reglementate de dispoziţiile art. 27 si 28 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, însă aceasta nu a dat curs acestor convocări, potrivit Notei de constatare nr. x/03.12.2014.
In procedura de executare silita a debitoarei S.C. B. S.R.L., terţul poprit a efectuat plaţi, după data comunicării adreselor de înfiinţare a popririi asupra sumelor datorate debitorului de către terţi, către S.C. B. S.R.L. - potrivit fisei analitice comunicata de către S.C. A. S.R.L. prin adresa nr. x/25.09.2014, nereţinând şi nevirând sumele datorate debitorului în conturile indicate în adresele de înfiinţare a popririi faţă de tertul poprit.
(ii)Prin Decizia nr. 434/24.02.2015 emisă de DGRFP Braşov, a fost respinsă ca neîntemeiata contestaţia pentru suma de 6.827.364 RON stabilita prin Decizia nr. 5031M/05.01.2015 privind atragerea răspunderii solidare a S.C. A. S.R.L..
În motivarea acestei decizii, s-au reţinut următoarele:
"În vederea stingerii creanţelor fiscale restante datorate de către B. S.R.L., s-a procedat de către organul fiscal la înfiinţarea popririi, fiind emise în sarcina terţului poprit A. S.R.L. mai multe adrese, comunicare cu mandat poştal cu confirmare de primire:
- adresa de înfiinţare a terţului poprit nr. 1/25.06.2013 în sumă de 3 835 057 RON;
- adresa de înfiinţare a terţului poprit nr. 805/08.05.2014 în sumă de 210 596 RON;
- adresa de înfiinţare a terţului poprit nr. 1006/10.06.2014 în sumă de 201 734 RON;
- adresa de înfiinţare a terţului poprit nr. 1007/10.06.2014 în sumă de 269 736 RON;
- adresa de înfiinţare a terţului poprit nr. 3007/30.06.2014 în sumă de 631 891lei;
- adresa de înfiinţare a terţului poprit nr. 209/02.09.2014 în sumă de 1 687 350 RON".
Din documentele puse la dispoziţia organului fiscal de către terţul poprit, ataşate contestaţiei, s-a reţinut că în perioada 08.07.2013-28.10.2014, contestatoarea a efectuat plăţi către debitorul fiscal, ignorând astfel obligaţia legală, nereţinând şi nevirând sumele datorate debitorului în conturile indicate în adresele de înfiinţare a terţului poprit.
III.2. Analiza motivelor de casare invocate de recurentă şi a apărărilor intimatelor
III.2.1. Analiza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cu referire la invocarea încălcării de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 501 alin. (1) si alin. (3) C. proc. civ.
Recurenta a invocat faptul că prima instanţă nu s-a conformat dispoziţiilor obligatorii ale instanţei de casare din primul ciclu procesual, care a dispus analizarea tuturor motivelor acţiunii sale, acesta fiind motivul determinant al casării cu trimitere; astfel, se arată că judecătorul fondului a omis sa analizeze o parte din motivele invocate de recurenta prin acţiune, care rămăseseră viabile după soluţia de admitere a recursului si de înlăturare a unor critici, analiza din sentinţa recurată vizând exclusiv legătura dintre actele suspendate si adresa de înfiinţare a popririi si stabilirea (in) existentei unei legături între sumele pentru care s-a angajat răspunderea solidara si cele pentru care s-a dispus suspendarea.
Or, recurenta a arătat că a invocat si nemotivarea ambelor decizii atacate, atât in fapt cat si in drept, arătând ca organul emitent nu a indicat faptele pe care se bazează aplicarea procedurii, respectiv legătura de cauzalitate intre faptele prezentate si dispoziţiile legale aplicate, ceea ce contravine obligaţiilor instituite de pct. 8.4 lit. f) si h din Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 127/2014, respectiv de art. 28 alin. (2) si de 43 alin. (2) lit. e) si f din vechiul Codul de procedură fiscală. In opinia sa, aceasta omisiune a instanţei de fond de a se pronunţa asupra criticii referitoare la nemotivarea deciziei de angajare a răspunderii solidare si a deciziei de soluţionare a contestaţiei constituie o greşeală de judecare care face incidente atât dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cat si motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedura.
Înalta Curte constată că prin sentinţa dată în primul ciclu procesual, prima instanţă, deşi a admis acţiunea reclamantei, a considerat ca fiind nefondat motivul de nulitate referitor la nemotivarea celor două acte atacate, reţinând că "decizia de atragere a răspunderii solidare a fost motivata atât in fapt cat si in drept, fiind prezentat raţionamentul paratei care justifica emiterea acestei decizii; de aceea, argumentul reclamantei cu privire la nemotivarea deciziei nu este întemeiat."
Mai constată Înalta Curte că decizia de casare cu trimitere spre rejudecare a fost pronunţată ca urmare a recursurilor declarate de părâte, astfel că orice motive de nulitate invocate de reclamantă prin acţiune care au fost considerate nefondate de prima instanţă în primul ciclu procesual, în lipsa unui recurs al reclamantei pe acest aspect, au fost respinse definitiv si nu mai pot fi reluate în al doilea ciclu procesual; având în vedere şi principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac, nu s-ar justifica necesitatea reanalizării motivului de nulitate referitor la nemotivarea deciziei de atragere a răspunderii solidare (considerat nefondat de prima instanţă) în rejudecarea acţiunii ca urmare a recursurilor pârâtelor.
Se mai observă, de asemenea, că raţiunile invocate în susţinerea nemotivării deciziei de atragere a răspunderii solidare sunt aceleaşi cu raţiunile invocate în susţinerea nemotivării deciziei de soluţionare a contestaţiei, astfel că implicit, prima instanţă din primul ciclu procesual a soluţionat acest motiv de nulitate cu privire la ambele decizii.
Prin urmare, indiferent de încadrare (art. 488 alin. (1) pct. 5 sau pct. 6 din C. proc. civ.), acest motiv de casare este nefondat, instanţa de trimitere neavând obligaţia de a reanaliza motivul de nulitate referitor la nemotivarea deciziilor contestate.
III.2.2. Recurenta a mai invocat, tot în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., încălcarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ. prin aceea ca nu a lămurit care este legătura dintre actele suspendate si adresa de înfiinţare a popririi si nici nu a stabilit daca exista suprapunere intre sumele pentru care s-a angajat răspunderea solidara si cele pentru care s-a dispus suspendarea.
Înalta Curte constată că, prin decizia de casare cu trimitere, s-au reţinut următoarele:
"Toate aceste aspecte au fost ignorate de instanţa de fond care nu a făcut o analiză reală a acestui motiv de contestaţie, nelămurind care este legătura dintre actele suspendate şi adresa de înfiinţare a popririi şi omiţând să stabilească dacă există suprapunere între sumele pentru care s-a angajat răspunderea solidară şi cele pentru care s-a dispus suspendarea. De asemenea, nu a stabilit care sun efectele suspendării executării titlurilor de creanţă principale asupra adresei de înfiinţare a popririi.
Cât priveşte dosarul x/2013, acesta a avut ca obiect contestaţie la executare formulată de debitoarea S.C. B. S.R.L. împotriva unor acte de executare silită prin vânzare la licitaţie a unor imobile, neavând legătură cu adresa de înfiinţare a popririi.
În concluzie, Înalta Curte constată că acţiunea a fost admisă de instanţa de fond pentru motive care, în parte s-au dovedit nefondate şi, în parte, nu au fost analizate în mod corespunzător, impunându-se reanalizarea lor în raport de probatoriul de la dosar şi, eventual, de alte probe care se dovedesc utile pentru soluţionarea cauzei.
De asemenea, se constată că în cadrul acţiunii au fost formulate mai multe apărări între care şi aceea că nu au fost efectuate plăţi către debitorul principal după data înfiinţării popririi, iar instanţa de fond s-a limitat la cele menţionate mai sus, apreciind că motivele de nulitate reţinute fac inutilă analizarea celorlalte argumente.
Având în vedere faptul că nu au fost analizate de instanţa de fond toate motivele din contestaţie şi pentru respectarea dublului grad de jurisdicţie se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă."
Prin sentinţa recurată cu prezentul recurs, prima instanţă învestită cu rejudecarea pricinii a reţinut că "pentru a respecta indicaţiile deciziei de casare, Curtea reţine că deşi suspendarea titlului fiscal nu suspenda de plano executarea adresei de înfiinţare a popririi dacă partea nu a formulat contestaţie la executare în cadrul căreia să solicite suspendarea popririi executorii, însă organul fiscal a suspendat voluntar poprirea înfiinţată începând cu data de 09.10.2013 şi numai pentru suma de 1.017.941 RON din totalul de 3.835057 RON pentru datoriile stabilite prin titlul executoriu nr. x/05.06.2013. - dosar iniţial."
În continuare, prima instanţă a analizat aspectele de fapt legate de popririle înfiinţate şi de plăţile efectuate de reclamantă.
De asemenea, prima instanţă a mai reţinut următoarele:
"În ceea ce priveşte suprapunerea sumelor, Curtea reţine că a analiza dacă există suprapunere între sumele pentru care s-a angajat răspunderea solidară şi cele pentru care s-a dispus suspendarea nu se mai impune în aceste condiţii, întrucât sumele pentru care s-a înfiinţat poprirea sunt mult mai mari decât cele pentru care s-a suspendat măsura popririi, astfel că deşi reclamanta nu era împiedicată să achite suma de 1.017.941 RON pentru care s-a înfiinţat poprirea, aceasta a achitat cu 1.608.421,10 RON în plus decât suma pentru care interdicţia de plată era suspendată, aspect ce probează reaua credinţă a reclamantei şi justifică atragerea răspunderii solidare pentru întreaga sumă."
Astfel, prima instanţă a analizat cele două aspecte impuse prin decizia de casare cu trimitere spre rejudecare; modalitatea concretă de rezolvare şi concluzia dedusă din această analiză pot fi cenzurate numai în cadrul unui motiv de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., dar nu se poate reţine neconformarea indicaţiilor obligatorii ale instanţei de casare şi nerespectarea prevederilor art. 501 din C. proc. civ.
III.2.3. Analiza motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cu referire la greşita interpretare si aplicare a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a dispoziţiilor art. 148 din vechiul Codul de procedură fiscală, respectiv a dispoziţiilor art. 27 din vechiul Codul de procedură fiscală.
(i)In ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, recurenta a invocat faptul că raţionamentul instanţei de fond pleacă de la susţinerea ca suspendarea titlului fiscal nu suspenda de plano executarea adresei de înfiinţare a popririi, dacă partea nu a formulat contestaţie la executare in cadrul căreia sa solicite suspendarea popririi executorii, susţinere care este contrara prevederilor art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, conform cărora:
"Suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării."
Cu privire la acest aspect, prima instanţă a reţinut că, prin adresa nr. x/25.06.2013, s-a înfiinţat măsura popririi faţă de reclamanta A. S.R.L. cu privire la debitul datorat societăţii B. S.R.L. până la concurenţa sumei de 3.835.057 RON pentru datoriile stabilite prin titlul executoriu nr. x/05.06.2013; reclamanta a confirmat înfiinţarea popririi la 08.07.2013.
Ulterior, organul fiscal a emis adresa nr. x/09.10.2013, prin care a adus la cunoştinţa a patru terţi popriţi, printre care şi reclamanta, că în urma soluţiilor dispuse de către instanţă în dosarul nr. x/2013, suspendă parţial poprirea înfiinţată asupra sumelor datorate potrivit adresei de înfiinţare a popririi nr. 1/25.06.2013 pentru suma de 1.017.941 RON.
A reţinut prima instanţă că, deşi suspendarea titlului fiscal nu suspenda de plano executarea adresei de înfiinţare a popririi dacă partea nu a formulat contestaţie la executare în cadrul căreia să solicite suspendarea popririi executorii, organul fiscal a suspendat voluntar poprirea înfiinţată începând cu data de 09.10.2013 şi numai pentru suma de 1.017.941 RON din totalul de 3.835057 RON pentru datoriile stabilite prin titlul executoriu nr. x/05.06.2013.
Or, din această perspectivă, Înalta Curte nu poate concluziona asupra existenţei unei greşite aplicări a legii de către prima instanţă.
După cum a constatat şi instanţa de casare cu trimitere, prin sentinţa nr. 4332/18.09.2013 pronunţata de Tribunalul Braşov in dosarul nr. x/2013, au fost suspendate efectele deciziilor nr. 11119/04.06.2013, nr. 111191/04.06.2013, nr. 122824/12.07.2013, nr. 11129/04.06.2013, nr. 706/07.06.2013 şi nr. 1107/11.07.2013 emise de AJFP Braşov împotriva debitorului B. S.R.L., iar nu efectele deciziei de înfiinţare a popririi nr. 1/25.06.2013 cu privire la reclamantă.
Or, a mai reţinut instanţa de casare cu trimitere că poprirea reprezintă, într-adevăr, o modalitate de executare silită a unei obligaţii a debitorului principal dar, toate actele referitoare la poprire au fost emise anterior datei la care a fost deschisă procedura insolvenţei în ceea ce priveşte pe debitorul principal S.C. B. S.R.L.; în schimb, în cazul angajării răspunderii solidare a terţului poprit, acesta răspunde în nume propriu pentru un act al său prin care a zădărnicit sau a îngreunat urmărirea debitorului principal, astfel încât nu mai este incident articolul 36 din Legea nr. 85/2006, nemaifiind vorba de o acţiune pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Prin urmare, în mod corect a reţinut prima instanţă că suspendarea titlului fiscal (împotriva debitorului principal) nu suspenda de plano executarea adresei de înfiinţare a popririi faţă de terţul poprit, dacă partea nu a formulat contestaţie la executare în cadrul căreia să solicite suspendarea popririi executorii; astfel, nu se poate reţine o greşită aplicare de către prima instanţă a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
(ii)Recurenta a mai invocat încălcarea de către prima instanţă a prevederilor art. 148 alin. (2) lit. a) din vechiul Codul de procedură fiscală, care au următorul conţinut:
"Executarea silită se suspendă: a) când suspendarea a fost dispusă de instanţă sau de creditor, în condiţiile legii.".
Prima instanţă a constatat, omologând raportul de expertiză întocmit în cauză, că în perioada 19.03.2014 - 02.06.2014, când poprirea iniţială era suspendată pentru suma de 1.017.941 RON, reclamanta în calitate de terţ poprit a efectuat plăţi în cuantum de 2.626.362,10 RON, cu mult mai mult decât debitul pentru care se suspendase poprirea. Astfel, a reţinut expertul că, în perioada 19.03.2014 - 02.06.2014, reclamanta a efectua plăţi cu ordine de plată prin bancă conform Anexei 5 la raportul de expertiză în cuantum total de 2.626.362,10 RON. În concluzie, reclamanta a efectuat plăţi în cuantum de 2.626.362,10 RON către debitorul B. S.R.L. în perioada înfiinţării popririi aderente adresei de înfiinţare a popririi nr. 1/25.06.2013, după suspendarea acesteia pentru suma de 1.017.941 RON, achitând cu 1.608.421,10 RON mai mult decât suma pentru care poprirea fusese suspendată.
Suspendarea parţială a popririi trebuie înţeleasă în sensul că terţul poprit poate face plăţi către debitor în limita sumei suspendate la executarea popririi numai după ce acesta execută restul sumei ce încă este supusă popririi; or, terţul poprit a efectuat plăţi către debitoare în cuantum de 1 926 362,10 RON în perioada 19.03.2014-29.04.2014, precum şi în cuantum de 700.000 RON, la data de 2 iunie 2014 (împrejurare care reiese din procesul-verbal din 2.12.2015 încheiata de inspector din cadrul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili şi care este recunoscută prin recurs de către recurentă), plăţi efectuate ulterior primirii adresei nr. x/25.06.2013 şi fără a demonstra executarea popririi în partea care era încă supusă executării. O interpretare diferită a textului legal ar permite terţului poprit să evite executarea popririi prin efectuarea prioritară de plăţi către debitorul supus executării; suspendarea parţială a popririi trebuie înţeleasă în sensul că terţul poprit este ţinut în a executa poprirea asupra sumei reduse pe durata suspendării, putând face plăţi către debitor pentru ceea ce depăşeşte suma poprită astfel cum a fost redusă. Or, în situaţia dată, suma care era în continuare supusă executării popririi din perspectiva terţului poprit era aceea de 2 626 362 RON, sumă pe care acesta avea obligaţia de a o achita cu prioritate organului fiscal.
Recurenta contestă prin motivele de recurs caracterul de plăţi al sumei reţinute de către expert, susţinând că acestea sunt plati pe care recurenta le-a efectuat către creditorii societăţi B. S.R.L. in contul acestei societăţi, împrejurare care ar fi recunoscută si de expertul desemnat in Suplimentul la raportul de expertiza contabila judiciară.
Or, Înalta Curte constată că la fila x (supliment la raportul de expertiză), expertul a menţionat expres că "anterior primirii notificării x/08.05.2014, cu data de primire 16.05.2014 A. S.R.L. a efectuat plăţi prin bancă în perioada 19.03.2014-29.04.2014 către B. S.R.L. în sumă de 1 926 362,10 RON"; această reţinere de fapt a expertului nu mai poate fi combătută în cadrul recursului, axat exclusiv pe chestiuni de nelegalitate.
Prin urmare, susţinerile recurentei legate de greşita aplicare a prevederilor art. 148 alin. (2) lit. a) din vechiul Codul de procedură fiscală, sunt nefondate.
(iii)Recurenta a mai susţinut că raţionamentul instanţei de fond încalcă dispoziţiile art. 149 alin. (14), respectiv dispoziţiile art. 148 alin. (2) lit. a) si alin. (2) din Codul de procedură fiscală, deoarece interpretând coroborat textele mai sus menţionate, pe perioada suspendării executării silite terţul poprit nu mai este ţinut de obligaţiile prevăzute de art. 149 alin. (9) din vechiul C. proc. civ., astfel încât efectuarea unor eventuale plaţi nu poate fi considerata o încălcare a dispoziţiilor legale anterior menţionate, care sa conducă la angajarea răspunderii solidare in condiţiile art. 27 alin. (1) lit. b) din vechiul Codul de procedură fiscală.
Cu privire la acest aspect, Înalta Curte a constatat deja în cadrul motivului de casare anterior că terţul poprit poate face plăţi către debitor în limita sumei suspendate la executarea popririi numai după ce acesta execută restul sumei ce încă este supusă popririi; or, terţul poprit a efectuat plăţi către debitoare în cuantum de 1 2 626 362,10 RON în perioada 19.03.2014- 2.06.2014, plăţi ulterioare primirii adresei nr. x/25.06.2013 şi fără a demonstra executarea popririi în partea care era încă supusă executării.
(iv)Înalta Curte constată că este însă fondat motivul de casare referitor la greşita interpretare a prevederilor art. 27 alin. (1) lit. b) din vechiul Codul de procedură fiscală dintr-o altă perspectivă, invocată tot de către recurentă.
Astfel, prin Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 5031 M/05.01.2015 s-a atras răspunderea in limita sumei de 6.827.364 RON.
Or, conform prevederilor art. 27 alin. (1) lit. b) din vechiul Cod de procedura, fiscala, "răspund solidar cu debitorul terţii popriţi, în situaţiile prevăzute la art. 149 alin. (9), (10), (12) şi (15), în limita sumelor sustrase indisponibilizării".
Prin probatoriul administrat în faţa primei instanţe şi în cadrul situaţiei de fapt reţinute de aceasta, s-a constatat că terţul poprit a efectuat plăţi către debitoare în cuantum de 2 626 362,10 RON în perioada 19.03.2014- 2.06.2014, cu încălcarea obligaţiei de executare a înştiinţării de poprire nr. 1/25.06.2013.
Or, cum textul invocat se referă la răspunderea solidară a terţului poprit cu debitorul în limita sumelor sustrase indisponibilizării, în mod greşit a validat prima instanţă decizia de atragere a răspunderii solidare pentru ceea ce depăşeşte suma de 2.626.362,10 RON, sumă dovedită în faţa primei instanţe a fi fost sustrasă de către recurentă prin plăţile directe către debitor.
Ca urmare, din această perspectivă, se impune admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, rejudecând, admiterea în parte a acţiunii, cu anularea deciziei atacate în limita efectivă a sumelor sustrase indisponibilizării.
III.3. Temeiul procesual al soluţiei date recursului
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curta va dispune admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, rejudecând, admiterea în parte a acţiunii anularea în parte a Deciziei de atragere a răspunderii solidare nr. 5031M/05.01.2015 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 434/24.02.2015 emisă de Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Braşov, pentru ceea ce depăşeşte suma de 2.626.362,10 RON; menţinerea în rest a sentinţei recurate (cu menţinerea dispoziţiilor din sentinţă referitoare la onorairul de expert).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2067 din data de 9 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:
Admite în parte acţiunea formulată de A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi anulează în parte Decizia de atragere a răspunderii solidare nr. 5031M/05.01.2015 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 434/24.02.2015 emisă de Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Braşov, pentru ceea ce depăşeşte suma de 2.626.362,10 RON.
Menţine în rest sentinţa recurată.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 9 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.