Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Şedinţa publică din data de 10 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, la data de 21.09.2022 sub dosar nr. x/2022, reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Blaj a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România ca prin hotărârea care se va pronunţa să se dispună:

- să se constate că imobilele situate din punct de vedere administrativ în Blaj înscrise iniţial în CF nr. x Blaj Sat sub nr. topo. x, au fost preluate abuziv de Statul Român;

- să se dispună anularea Deciziei nr. 10300/30.06.2022 emisă de pârâtă cu referire la cererea de retrocedare nr. x/27.02.2003 formulată de subscrisa privind imobilul situat în Mun. Blaj, jud. Alba, înscris iniţial în nr. 395 Blaj Sat sub nr. topo. x şi în consecinţă,

- să se dispună obligarea pârâtei la soluţionarea pe fond a cererii nr. x/2003 formulată de reclamantă, prin emiterea unei decizii privind acordarea de despăgubiri în echivalent pentru imobilele situate din punct de vedere administrativ în Blaj înscrise iniţial în nr. 395 Blaj Sat sub nr. topo. x, decizie care să fie emisă în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunţa în cauză;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în caz de opunere - onorariu avocaţial, cheltuieli de transport, etc.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 246 din 14 decembrie 2022 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta Mitropolia Română unită cu Roma Greco-Catolică Blaj în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs recurenta-reclamantă Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Blaj, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac recurenta a arătat că la pronunţarea sentinţei instanţa de fond a făcut trimitere la art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, apreciind că textul impune dovedirea: calităţii de proprietar al imobilului a titularului cererii de de retrocedare; preluării abuzive, cu sau fără titlu, de Statul Român, de organizaţiile corporatiste sau de orice alte persoane juridice în prioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Coroborând acest temei de drept cu prev. pct. 13 din H.G. nr. 1164/2002, de aprobare a Normelor metodologice de aplicare ale O.U.G. nr. 94/2000, instanţa de fond, procedând la analiza extrasului CF nr. x Blaj a reţinut că imobilul se afla în proprietatea "Fondului de învăţământ Bazilitan greco-catolic din Blaj" la data naţionalizării, imobilul fiind înscris în CF în anul 1905.

A menţionat recurenta că deşi sunt corecte susţinerile instanţei de fond, potrivit cărora aceasta, în raport de data înscrierii în cartea funciară a imobilului, aplicabilitate în cauză are dretul canonic, în mod nelegal, cu aplicarea greşită a normelor de incidente în cauză, a respins cererea de chemare în judecată.

Imobilul a fost înscris în cartea funciară potrivit încheierii nr. 2812/27.07.1905 şi a fost naţionalizat în anul 1948, fiind aplicabile în materie laică, art. 646 din C. civ. austriac (Blajul făcând la momentul întabulării imobilului în cartea funciară din Imperiul Austro-Ungar), care stabileau că "de substituiri şi fideicomise se deosebesc acele fundaţiuni, prin cari veniturile capitalului, pământurilor sau ale drepturilor sunt destinate pe veci pentru instituţii de utilitate publică, ca d.e. pentru beneficii bisericeşti pentru şcoli, pentru case de sănătate (...) pentru ţinerea altor persoane".

Referitor la normele aprobate la nivelul Bisericii greco-catolice prin Conciliul provincial I din 1872 şi Conciliul provincial II din 1882, anterior anului 1917, s-a arătat că a existat o colecţie de izvoare semnificative ale dreptului canonic al Bisericii Catolice (bule papale, decrete, etc), la care reclamanta a făcut trimitere în acţiunea dedusă judecăţii şi care trebuiau să fie avuite în vedere.

Instanţa de fond a făcut trimitere eclusiv la prevederi ale Codului Bisericii Romano-Catolice, respectiv la următoarele canoane: Canonul 114 Codex Iuris Canonici de la 1917 (anexat în extras în limba latină), Canonul 1276 (anexat în extras în limba latină), reţinând că acestea erau aplicabile la data naţionalizării imobilului, fără a observa că nu au legătură cu fondul cauzei.

S-a mai reţinut că Fondul de învăţământ Bazilitan greco-catolic din Blaj este persoană juridică subordonată, fără a preciza însă în subordinea cărei alte instituţii sau persoane juridice s-a aflat, şi dacă s-a aflat în subordinea recurentei, de ce nu a aplicat prev. can. 930 din Codul Canonic al Bisericilor Orientale

Temeiurile de drept din Codex Juris Canonici la care instanţa de fond a făcut trimitere se regăsesc însă în Codul din 1983, care arată care sunt persoanele juridice subordonate bisericii şi cum este reglementat dreptul de administrare.

A arătat recurenta că, în raport de data înscrierii în cartea funciară a imobilului, cu respectarea principiului de drept tempus regit actum, aplicabile în materie de organizare internă în raport de anul 1905 sunt normele aprobate la nivelul Bisericii greco-catolice prin Conciliul provincial I din 1872 şi Conciliul provincial II din 1882, în conformitate cu care forma de organizare supremă Mitropolia, al cărei conducător era Mitropolit (Mitropolia includea şi include toate episcopiile din subordine, care la rândul lor cuprindeau protopopiatele, care avea în "subordine" parohiile conduse de preoţi parohi). În Blaj, unde se afla şi anterior anului 1948, şi în prezent, sediul Mitropoliei, au fost înfiinţate în cadrul cultului, în perioada 1700-1930, mai multe unităţi de învăţământ ale Bisericii greco-catolice (iniţial au fost 2 seminarii, care ulterior s-au unit într-unui singur, numeroase şcoli) acestea fiind finanţate de către Biserică prin intermediul mai multor fonduri de afectaţiune cu destinaţie pentru învăţământ: Fondul Bazilitan - fondurile destinate acestuia fiind în scopul finaţării Liceului "Sf. Vasile cel Mare" - restituit printr-o altă decizie emisă de pârâtă; Fondul seminarial - fondurile acestuia fiind destinate finanţării Seminarului greco-catolic din Blaj; Fondul de pensii al profesorilor, indicate şi în Procesul-verbal nr. x/08.01.1949 privind inventariarea bunurilor preluate de la Mitropolia Greco-Catolică din Blaj; Fondul de pâine pentru seminarişi şi elevi etc.

Atribuţiile privind administrarea bunurilor Bisericii, a donaţiilor primite de la episcopi, clerici sau credincioşi pentru activităţile Bisericii sau patronate de aceasta (înfiinţarea şi întreţinerea de şcoli, azile, biblioteci, etc.) reveneau în special Capitlului Mitropolitan, acstea fiind reglementate prin Conciliu provincial II organizat la nivelul Bisericii Greco-Catolice în anul 1882.

A precizat recurenta că potrivit actelor vremii, raportat la acest temei al dreptului canonic, înţelesul noţiunii de "fundaţiune" sau "fundaţie" (fiind întâlnită în epocă şi noţiunea de "liberatiune") era acela de "fond", "donaţie", care erau puse la dispoziţia Bisercii, cu destinaţie de utilizare (pentru plata salariilor, pentru scolastici, pentru ajutorarea orfanilor, pentru cumpărarea de cărţi, pentru savâşirea de liturghii şi pomeniri etc.). "Fundaţiune" în sensul normelor canonice care reglementau în acea perioadă sursele de venit ale Bisericii, nu însemna "fundaţie" în sensul juridic din prezent, respectiv o entitate juridică de sine stătătoare în sensul dreptului civil laic, sensul termenului fiind, în general de "Fond" = capital social în prezent, fondurile putând fi constituite, astfel cum rezultă din chiar cele menţionate anterior, din venituri băneşti (obţinute din donaţii, capitalizări sau obligaţiuni cu dobândă la termen) sau din imobile. Aceste "fundaţiuni" puteau avea, doar în cadrul Bisericii, personalitate juridică ecleziastică, în măsura în care autoritatea competentă din cadrul Bisericii decidea astfel.

Instanţa de fond a reţinut că "Fondul de învăţământ Bazilitan greco-catolic" ar fi avut personalitate juridică, aspect care însă nu rezultă nici din normele de drept canonic sau laic (art. 646 din C. civ. austriac), nici din probatoriul administrat.

Fondurile (în unele acte de sfârşit de secol XIX început de secol XX terminologia utilizată era de "fundaţiune", "liberalitate" etc.) pe care erau evidenţiate imobilele aparţinând cultului greco-catolic şi chiar celui romano-catolic (de unde a fost preluat conceputul şi noţiunea) nu erau fundaţii cu personalitate juridică de sine stătătoare, erau Fonduri de bunuri, bani sau alte valori care au constituit un patrimoniu de afectaţiune sau scop, devenind o universalitate juridică aparţinând propriei destinaţii.

Pornind de la prevederile greşit avute în vedere din CIC 1917 - can. 114 şi can. 1276 - care reglementează posibilitatea, iar nu obligativitatea - acordării, în cadrul cultului, a personalităţii juridice ansamblurilor de persoane sau de lucruri destinate unui scop conform cu misiunea Bisericii, a faptului că nu există identitate între reclamantă şi Fondul înscris în CF, instanţa de fond a reţinut că în cauză nu s-a probat că Fondul de învăţământ Bazilitan greco-catolic Blaj a fost înfiinţat ca "ca persoană juridică a bisericii, formată din grupuri de bunuri, de o autoritate clericală".

Hotărând în acest mod, a fost contestată apartenenţa Fondului la Biserica greco-catolică, prin atribuirea către acesta a unei personalităţi juridice proprii, pentru ca ulterior să se reţină că "Fondul de învăţământ Bazilitan greco-catolic din Blaj" a fost un fond eclesiastic, finanţat conform canoanelor vremii de Biserică din diferite fonduri alocate în acest sens de canonic, clerici, enoriaşi din cadrul cultului, scopul fiind promovarea limbii române şi educarea tinerilor din zona aflată la acel moment sub ocupaţie autstro-ungară."

Precizează recurenta că, în condiţiile în care în cauză nu s-a făcut dovada înfiinţării fondului ecleziastic "de învăţământ Bazilitan greco-catolic" din Blaj - respectiv fondul nu era al cultului greco-catolic, nu mai există raţiunea reţinerii că acesta era finanţat, conform canoanelor vremii (adică ale Conciliilor provinciale sus-menţionate) de canonici, clerici şi enoriaşi greco-catolic.

Pentru a susţine acest raţionament, instanţa de fond face trimitere la prevederile art. 12 din Legea nr. 54/1928 pentru regimul cultural al cultelor, cu privire la care s-a apreciat că fac "distincţie evidentă între patrimoniile şi fondaţiunile cultelor, stabilind că acestea din urmă "vor fi administrate potrivit actelor de fundaţiune ori dispoziţiilor testamentare şi nu vor putea fi folosite decât în scopurile speciale pentru care sunt destinate", concluzionând că "este vorba, desigur, despre fundaţiile create şi organizate în interiorul bisericii, subordonate unei persoane juridice superioare ". Or, în raport de aceste considerente, în opinia instanţei de fond, "Fondul de învăţământ Bazilitan greco-catolic din Blaj" fie este "fond eclesiastic, finanţat conform canoanelor vremii de Biserică din diferite fonduri alocate în acest sens de canonic, clerici, enoriaşi din cadrul cidtului, scopul fiind promovarea limbii române şi educarea tinerilor din zona aflată la acel moment sub ocupaţie austro-ungară" fie a fost o "fundaţie creată şi organizată în interiorul bisericii, subordonate unei persoane juridice superioare", aceasta din urmă nefiind identificată.

Referitor la aceea că, în raport de înscrierea din CF nr. x Blaj a dreptului de proprietate în favoarea "Fondului de învăţământ Bazilitan din Blaj", recurenta nu ar fi făcut dovada proprietăţii asupra imobilului, la data naţionalizării, s-a arătat că în considerentele hotărârii atacate, instanţa de fond, a făcut trimitere la aplicabilitatea în cauză a prev. pct. 13 din H.G. nr. 1164/2002 privind Normele metodologice de aplicare ale O.U.G. nr. 94/2000, care prevăd că în ceea ce priveşte sintagma de "acte doveditoare" prev. de art. 1 alin. (5) teza finală din O.U.G. nrt. 94/2000, prin aceasta se înţelege: a) orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului la data preluării abuzive a imobilului (act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc.).

Deşi la dosarul cauzei există extras CF oprivind imobilul, înscrierea din acesta trebuie coroborată cu temeiurile de drept laic şi canonic sus-menţionate, aplicabile la momentul întabulării, cu orice acte juridice sau declaraţii care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, cu titlu sau fără titlu.

Bunurile Bisericii greco-catolice au fost preluate abuziv, în baza Decretului nr. 358/1948, acest reprezentând act juridic în sensul indicat de normele metodologice sus-edictate în CF nr. x Blaj, sub B+3, apare menţiunea naţionalizării imobilului de către Statul Român.

Orice acte care întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referinţă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea solicitantului, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol), trebuie avută în vedere, în acest sens la dosar fiind depuse: Proces-verbal nr. x/08.01.1949 privind inventarierea bunurilor preluate de la Biserica Greco-Catolică din Blaj din care rezultă că la pct. 8 lit. c) s-a preluat un imobil situat în Blaj, str. x, proprietatea A. un imobil aparţinând A. al Bisericii Greco-Catolice (fără a putea apreciza exact că este acelaşi cu cel dedus judecăţii); extras din dosarul Primăriei Oraşului Blaj întocmit în anul 1945 şi care cuprinde inventarierea imobilelor aparţinând Mitropoliei greco-catolice din Blaj, acesta fiind un " act emanând de la o autoritate din perioada de referinţa"; acte care permit recunoaşterea calităţii de beneficiar al retrocedării (actul de înfiinţare, dovada continuării sau reluării activităţii cultului religios); Decretul-Lege nr. 9/1989, prin care Biserica Română Unită cu Roma a fost recunoscută oficial, ca urmare a abrogării Decretului nr. 358/1948, urmând ca, potrivit art. 2 din Decretul nr. 126/1990, "bunurilepreluate de către stat prin efectul Decretului nr. 3 58/1948, aflate în prezent în patrimoniul statului, cu excepţia moşiilor, se restituie, în starea lor actuală, Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică)"; Codul canonic al bisericilor orientale care la art. 930 prevede că "după desfiinţarea persoanei juridice, bunurile sale trec la persoana juridică imediat superioară, rămânând întotdeauna stabilite dorinţele fondatorilor sau a donatorilor, a drepturilor câştigate şi a statutelor prin care era condusă persoana juridică desfiinţată"; adresa nr. x/09.08.2000 a Secretariatului de Stat pentru Culte, instituţie care "confirmă că în conformitate cuprev. art. 28 la Decretul nr. 177/1948, instituţiile de cult descrise la art. 2 din Decretul nr. 358/1948, respectiv Mitropolia, episcopiile, capitlurile, ordinele, congregaţiile, protopopiatele, mănăstirile, fundaţiile şi asociaţiile sunt părţi componente al Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolică); copie de la Direcţia Judeţeană Alba a Arhivelor Naţionale privind Raţiunile (darea de seamă - s.n.) privind Fondul Bazilitan, unde din acestea fiind semnate spre aprobare de B., Arhiepiscop şi Mitropolit al Bisericii Greco-Catolice în perioada 1920-1935.

În cauză, nici intimata Comisia şi nici instanţa de fond nu au contestat că imobilele ce fac obiectul cauzei au fost preluate abuziv de la cultul greco-catolic, în baza Decretului nr. 358/1948. Or, în raport exact de prev. art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 (considerat de aplicabil în cauză de instanţa de fond), imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi care au fost preluate abuziv de la acestea se restituie cultului respectiv.

A arătat recurenta că este nelegală reţinerea instanţei de fond, potrivit căreia nu se poate reţine calitatea de persoană îndreptăţită în raport de alte hotărâri judecătoreşti pronunţate în cauze similare sau în raport de alte decizii emise de pârâtă, dat fiind că pârâta a emis anterior alte 2 decizii pentru un imobile ce au fost înscrise în cartea funciară tot în favoarea A. greco-catolic din Blaj: Decizia nr. 409/14.10.2004 - privind imobilele înscrise în CF nr. x Cenade, care apare ca fiind naţionalizate de la subscrisa şi pedate Ministerului agriculturii în baza unui Proces-verbal nr. x/06.01.1949; Decizia nr. 1028/06.10.2006 pentru un imobil înscris în CF nr. x Blaj, având afectaţiunea de şcoală - Grupul Şcolar Agricol şi Liceul "Sfântul Vasile cel Mare" (reprezentând în fapt clădirea în care C. a fost cazat în prioada în care a urmat cursurilor Şcolilor greco-catolice din Blaj).

Prin urmare, soluţia instanţei de fond este nelegală, fiind dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii, sens în care se impune admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi admiterea acţiunii dedusă judecăţii.

4. Apărările formulate de intimată

Intimata Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respinmgerea recursului, ca nefondat.

A arătat, în apărare, că întrgul cadru normativ în vigoare la data emiterii deciziei contestate creează posibilitatea retrocedării bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, astfel cum acestea sunt circumstanţiale în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

Mitropolia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Blaj a depus la Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare cererea de retrocedare nr. x/27.02.2003, având ca obiect restituirea imobilului situat în municipiul Blaj, judeţul Alba. înscris în C.F. nr. x a localităţii Blaj sat, nr. top. x. 143/1, însă în urma analizei materialului probator, respectiv copia certificată a C.F. nr. x a localităţii Blaj sat. judeţul Alba, a rezultat că reclamanta nu face dovada calităţii de fost proprietar de la care a fost preluat abuziv imobilul.

Pct. 13 lit. a) din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 prevede că dovada dreptului de proprietate asupra imobilului se face cu orice înscrisuri care atestă acest drept la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, iranzacţie, donaţie, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc.). Or, analiza încheierii nr. 2812/27.07.1905, menţionată în C.F. nr. x a localităţii Blaj sat, B2, a relevat că imobilul identificat iniţial cu nr. top. x, 143 se afla în proprietatea Fondului de învăţământ Bazilitan greco-catolic din Blaj, persoană distinctă de solicitanta cererii de retrocedare, Mitropolia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Blaj.

În ăprocedura administrativă reclamantei i-au fost solicitate lămuriri cu privire la legătura juridică dintre aceasta şi proprietarul tabular al imobilului, Fondul de învăţământ Bazilitan Greco-Catolic din Blaj, iar prin adresa nr. x/05.07.2016, Mitropolia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Blaj a transmis doar: copie de la Direcţia Judeţeană Alba a Arhivelor Naţionale de pe documentul cu nr. x din anul 1943 unde se regăsesc Bugetele A. şi ale D.; copie de la Direcţia Judeţeană Alba a Arhivelor Naţionale de pe documentul cu nr. x din anul 1928 cu Raţiunile generale ale A. pentru anii 1926-1927.

Din analiza acestor înscrisuri nu rezultă dreptul de proprietate al recurentei-recfamante asupra imobilelor identificate cu nr. top. x, 143, înscrise în C.F. nr. x a localităţii Blaj sat.

A precizat intimata Comisia de Retrocedare că Fundaţiile sau Fondurile nu sunt culte religioase în accepţiunea O.U.G. nr. 94/2000 cu modificările şi completările ulterioare.

Din întreaga economie a O.U.G. nr. 94/2000, republicată cu modificările şi completările ulterioare reiese faptul că legiuitorul a considerat necesar ca, pentru restituirea unor imobile sau rea de acordare de măsuri compensatorii, în temeiul acestui act menţionat, să se facă dovada dreptului de proprietate al solicitantei la data preluării abuzive. În nicio situaţie legiuitorul nu a instituit vreo excepţie de la necesitatea dovedirii dreptului de al solicitantei asupra imobilului la momenlul preluării.

În concluzie. Mitropolia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Blaj nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat în termenul de 120 de zile prevăzut de art. 32 din Legea nr. 162/2013, cu completările şi modificările ulterioare.

Cu privire la actele din care reiese preluarea abuzivă a imobilului: din analiza cărţii funciare nr. x a localităţii Blaj sat aflată la dosarul aferent cererii de retrocedare nr. x/27.02.2003 nu reiese preluarea abuzivă a imobilului solicitat de către Statul Român, de la solicitantă.

Cu privire la situaţia juridică a bunului imobil obiect al cererii de retrocedare, s-a arătat că potrivit încheierii nr. 2812/27.07.1905 menţionată în C.F. nr. x a localităţii Blaj sat, B2, imobilul identificat iniţial cu nr. top. x, 143 se afla în proprietatea Fondului de învăţământ Bazilitan greco-catolic din Blaj, persoană juridică distinctă de solicitanta.

Potrivit pct. 13 lit. a) din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, dovada dreptului de proprietate al solicitantei asupra imobilului se face cu orice înscrisuri care atestă acest drept la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc).

Din analiza copiei C.F. nr. x a localităţii Blaj sat dreptul de proprietate asupra imobilului identificat iniţial cu nr. top. x. 143. foaia de proprietate B10, se afla în proprietatea Fondului de învăţământ Bazilitan greco-catolic din Blaj.

Astfel, în mod corect s-a concluzionat în sensul că Mitropolia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Blaj nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat.

Referitor la susţinerile reclamantei privind calitatea acesteia de persoană îndreptăţită, respectiv de continuator în drepturi al Capitlului Mitropolitan Român Unit Blaj, Fondul de învăţământ Bazilitan, Liceul Greco-Catolic, s-a arătat în întâmpinare că potrivit cărţii funciare nr. x a localităţii Blaj oraş, imobilele identificate cu nr. top. x, 143 s-au aflat în proprietatea Capitlului Mitropolitan Român Unit Blaj, Fondul de învăţământ Bazilitan, Liceul Greco-Catolic.

Capitlurile au fost desfiinţate prin Decretul nr. 358/1948 pentru stabilirea situaţiei de drept a fostului cult greco-catolic. Potrivit art. 930 din Codul Canoanelor Bisericilor Orientale, după desfiinţarea persoanei juridice, bunurile sate trec la persoana juridică imediat superioară, rămânând întotdeauna stabilite dorinţele fondatorilor sau a donatorilor, a drepturilor câştigate şi a statutelor prin care era condusă persoana juridică desfiinţată.

Din actele transmise de către Mitropolia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Blaj prin adresa nr. x/12.07.2016 nu a reieşit că aceasta este persoana juridică imediat superioara succesoarea în drepturi a proprietarului tabular şi că astfel ar fi îndreptăţită să solicite retrocedarea imobilelor care s-au aflat în proprietatea tabulară a Capitlului Mitropolitan Român Unit Biaj, Fondul de învăţământ Bazilitan, Greco-Catolic.

Aşa cum de altfel susţine şi reclamanta, din punct de vedere ierarhic. Biserica Greco-Catolică este organizată după cum urmează:

- Mitropolia, ca formă de organizare supremă, care include toate episcopiile din subordine:

- episcopiile, care cuprind protopopiatele;

- protopopiatele, care cuprind mai multe parohii;

- parohiile, care cuprind toţi credincioşii dintr-o astfel de parohie.

Având în vedere organizarea Bisericii Greco-Catolice, din actele depuse de către reclamantă în susţinerea cererii de chemare în judecată nu reiese care dintre persoanele juridice enumerate (protopopiate, episcopii, Mitropolie) este imediat superioară Capitlului Mitropolitul Român Unit Blaj, Fondul de învăţământ Bazilitan, Liceul Greco-Catolic/succesoarea în drepturi a capitlului menţionat.

Referitor la cererea având ca obiect constatarea că imobilele situate din punct de vedere administrativ în Blaj, înscrise iniţial C.F. nr. x a localităţii Blaj sat, B2, imobilul identificat iniţial cu nr. top. x, 143, au fost preluate abuziv de Statul Român, a arătat intimata că preluarea abuzivă a unui imobil de către Statul Român se dovedeşte printr-un înscris privind exproprierea acestuia (Decret, Lege, alt act normativ şi administrativ), fiind prezumate a fi preluate abuziv imobilele trecute în proprietatea statului român prin acte de donaţie. Prezumţia preluării abuzive poate fi înlăturată de deţinătorul imobilului, prin orice mijloc de probă, în faţa instanţei de judecată, în condiţiile art. 3 alin. (7).

Din întreaga reglementare a O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare nu rezultă faptul că s-a dorit legiferarea unei excepţii de la principiul fundamental de drept privind sarcina probei.

În sistemul de carte funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu conţinutul cărţii funciare în care este înscris imobilul respectiv. Depunerea altor înscrisuri care să întemeieze prezumţia existenţei dreptului de proprietate nu poate înlocui însăşi înscrierea în cartea funciară.

Recurenta-reclamantă, în justificarea calităţii de persoană îndreptăţită, a invocat argumente fondate pe dreptul ecleziastic, dreptul austriac, însă în cauză nu poate fi ignorată incidenţa normelor de drept intern.

Or, Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Blaj nu a prezentat niciun act de proprietate pe numele său cu privire la imobilul solicitat să fie restituite în natură, sau echivalent, iar înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate nu poate fi combătută decât cu încuviinţarea unei cereri de rectificare a cărţii funciare,

Fondul de învăţământ Bazilitan greco-catolic din Blaj este o persoană juridică distinctă de Mitropolia Română Unită cu Roma. Greco-Catolică, Blaj, iar la dosar nu se regăsesc documente din care să reiasă faptul că imobilul înscris în cartea funciară nr. x Blaj-sat sub nr. topo. x, ar fi fost preluat de către statul român de la solicitantă.

Cu privire la cererea privind plata cheltuielilor de judecată, intimata a solicitat reducerea cuantumului acestora, având în vedere că nu i se poate reţine o culpă în emiterea deciziei contestate, deoarece din analiza actelor aflate la dosarul aferent cererii de retrocedare.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Cu caracter prioritar, se constată că, în susţinerea recursului, recurenta-reclamantă a invocat incidenţa cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea hotărârii poate fi solicitată atunci când aceasta "a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

În speţă, recurenta critică modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000:

"1) Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă (...)".

Totodată, a fost criticat modul de aplicare a prevederilor pct. 13 din H.G. nr. 1164/2002:

"13. Prin sintagma acte doveditoare prevăzută la art. 1 alin. (9) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, republicată, se înţelege: a)orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc.); b) orice acte juridice sau declaraţii care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, cu titlu sau fără titlu; c) orice acte care întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referinţă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea solicitantului, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol, începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate); d)acte care permit recunoaşterea calităţii de beneficiar al retrocedării (actul de înfiinţare, dovada continuării sau reluării activităţii cultului religios); e)expertize judiciare sau extrajudiciare de care solicitantul înţelege să se prevaleze în susţinerea cererii sale; f)orice acte sau înscrisuri pe care solicitantul înţelege să le folosească în dovedirea cererii sale.(...)"

Criticile formulate au legătură, în esenţă, cu modalitatea în care instanţa de fond, prin raportare la înscrisurile probatorii anexate cererii administrative de retrocedare, precum şi la înscrisurile administrate în fond, a apreciat asupra calităţii de proprietar al recurentei asupra imobilelor înscrise de CF nr. x Blaj sat sub nr. topo. x, având în vedere că prin Decizia nr. 10300/30.06.2022, ce face obiect al acţiunii în anulare, cererea de retrocedare a fost respinsă cu motivarea că proprietar tabular al imobilului anterior preluării de către Stat a fost Fondul de Învăţământ Bazilitan greco-catolic din Blaj, iar acesta nu este cult religios în sensul O.U.G. nr. 94/2000.

În analiza acestor critici de nelegalitate, instanţa de recurs va avea în vedere, în primul rând, dezlegările date prin Decizia ÎCCJ nr. 21/2023, pronunţată în interesul legii, asupra modului de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 1 alin. (1) şi art. 4 alin. (2)-(5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 32-34 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, cu modificările ulterioare, care sunt aplicabile speţei de faţă.

În acest sens, al aplicabilităţii deciziei precizate, se vor reţine menţiunile din paragraful 64 al acesteia, care determină obiectul sesizării:

"(...) în stabilirea obiectului analizei în cadrul prezentului recurs în interesul legii, în sensul identificării chestiunilor punctuale, caracterizate, ce se impun a fi dezlegate de principiu, se constată că acestea privesc atât definirea sintagmei "imobile care au aparţinut cultelor religioase" din art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, cât şi aspecte legate de mijloacele de a proba fostul drept de proprietate, în conformitate cu dispoziţiile coroborate ale art. 4 alin. (2)-(5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 şi art. 32-34 din Decretul-lege nr. 115/1938. Sunt supuse interpretării valoarea probatorie a înscrierii în cartea funciară, posibilitatea de administrare a unor probe în combaterea sau nuanţarea menţiunilor din cartea funciară referitoare la titularul dreptului de proprietate, precum şi care ar fi probele apte să demonstreze situaţia juridică a proprietarului tabular, de aşezământ constituit de o structură a cultului religios, respectiv apartenenţa imobilului la care se referă cererea de retrocedare la un patrimoniu de afectaţiune constituit de respectiva structură a cultului religios, pentru funcţionarea aşezământului (...)"

Potrivit dezlegărilor obligatorii ale acestei decizii:

"(..) 71. În privinţa imobilelor din regiunile Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş şi sudul Bucovinei, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 a funcţionat sistemul real de evidenţă a imobilelor şi a drepturilor dobândite în legătură cu acestea, potrivit Decretului-lege nr. 115/1938. Astfel, s-a păstrat sistemul real introdus anterior anului 1800 de vechiul C. civ. austriac, în care înscrierile în cartea funciară au efect constitutiv de drepturi.(...).

74. Ca o consecinţă a efectului constitutiv de drepturi al înscrierii în cartea funciară, art. 32 şi 33 din acelaşi act normativ (nn. Decretul nr. 115/1938) statuează caracterul înscrierii de probă exactă cu privire la dreptul real înscris şi titularul acestuia. (...)

75. În concluzie, înscrierile din cartea funciară dovedesc existenţa şi întinderea dreptului, precum şi cine este titularul respectivului drept.

76. Ca atare, în cadrul cererilor de retrocedare formulate în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 nu se poate tinde la demonstrarea existenţei dreptului de proprietate, în patrimoniul altei persoane decât proprietarul tabular.

77. Cu toate acestea, dacă se susţine că proprietarul tabular (spre exemplu, o şcoală/un colegiu) nu este o persoană distinctă de structura cultului religios care cere retrocedarea, ci este un aşezământ creat de aceasta, ca parte componentă, fără personalitate juridică, iar înscrierea aşezământului ca proprietar tabular a fost menită să indice apartenenţa imobilului la o masă patrimonială de afectaţiune constituită de respectiva structură, se constată că nu se urmăreşte probarea contra înscrierilor de carte funciară, ci coroborarea acestor înscrieri cu alte probe, în vederea recunoaşterii relaţiei juridice de tipul parte-întreg dintre proprietarul tabular şi structura cultului religios, respectiv a apartenenţei imobilului la o masă patrimonială de afectaţiune ce face parte dintr-un patrimoniu unic, acela al structurii de cult religios.

78. În privinţa unei astfel de relaţii juridice sunt relevante în primul rând înscrierile din cartea funciară şi actele în baza cărora au avut loc înscrierile, dar şi alte probe ce pot fi coroborate cu înscrierile de carte funciară, în temeiul art. 4 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000.

79. Însă, astfel de dovezi nu pot fi unele indirecte, cu valoare probatorie incertă în privinţa relaţiei juridice pretinse. Unor astfel de probe, care nu conduc nemijlocit la stabilirea raportului afirmat dintre proprietarul tabular şi titularul cererii de retrocedare, le lipseşte fiabilitatea, nefiind apte să ateste o situaţie juridică a imobilului diferită de cea reflectată de înscrierile din cartea funciară. (...)

80. Astfel, potrivit art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 şi normelor metodologice de aplicare a acesteia, constituie dovezi asupra calităţii de fost proprietar, în primul rând, probele directe, de natură să dovedească prin ele însele dreptul de proprietate, numai în subsidiar putând fi administrate probe indirecte. Ierarhia probelor este confirmată de prezumţiile instituite de aceleaşi dispoziţii, legiuitorul statuând că numai în absenţa unor probe contrare se prezumă, în baza menţiunilor din actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau prin care s-a pus în executare această măsură, calitatea de fost proprietar a celui individualizat cu această calitate, precum şi existenţa şi, după caz, întinderea dreptului său de proprietate.

81. Or, în sistemul real de publicitate imobiliară există o probă directă, clară referitoare la titularul dreptului, existenţa dreptului şi întinderea acestuia.

82. Revenind la dovezi care ar întemeia existenţa dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului la data preluării abuzive, când teza probatorie este aceea a relaţionării parte - întreg între proprietarul tabular şi titularul cererii de retrocedare, respectiv apartenenţa imobilului la un patrimoniu de afectaţiune constituit anterior naţionalizării de către structura de cult respectivă, este de remarcat că desprinderea unei mase patrimoniale de afectaţiune dintr-un patrimoniu are loc prin voinţa titularului patrimoniului unic, iar un astfel de act de voinţă este susceptibil de dovedire prin mijloace de probă directe. Asemenea probe pot fi: actul de înfiinţare a unui colegiu sau a unei şcoli şi/sau de conferire a fondului imobiliar destinat susţinerii activităţii colegiului/şcolii, statutul colegiului/şcolii, actele în baza cărora s-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară pe numele colegiului/şcolii; actele în baza cărora bunurile imobile au intrat în patrimoniul originar. (...)

91. (...) în domeniul de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 cererile de retrocedare pot viza numai patrimoniul unui cult religios, în sens de patrimoniu al bisericilor, nu şi patrimoniul unor fundaţii sau al altor aşezăminte distincte de biserică.

92. Menţiunile din cartea funciară referitoare la şcoală ca proprietar tabular reflectă acest caracter distinctiv al aşezământului, rămânând nerelevant dacă avea personalitate juridică sau nu.

93. În faţa unei probe cu o clară forţă doveditoare asupra titularului dreptului de proprietate, precum este înscrierea în cartea funciară, numai o probă directă şi relevantă cu privire la invocata constituire de către biserică a proprietarului tabular, ca aşezământ sau dezmembrământ al său, precum şi a masei patrimoniale de afectaţiune ar putea să conducă la reţinerea apartenenţei imobilului la patrimoniul bisericii.(...)".

Procedând la aplicarea în speţa de faţă a acestor dezlegări obligatorii, potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va reţine că ceea ce se impune a a fi lămurit în cauză, în legătură cu probarea calităţii de proprietar a reclamantei, are legătură cu forţa probantă a menţiunilor din cartea funciară, referitoare la identitatea proprietarului, precum şi forţa probantă a înscrisurilor suplimentare propuse de recurenta-reclamantă, în dovedirea faptului că proprietarul tabular a fost constituit ca aşezământ ori dezmembrământ al său şi că imobilele ce au făcut obiect al retrocedării aparţineau unei mase patrimoniale de afectaţiune, ce făcea parte dintr-un patrimoniu unic, acela al structurii de cult religios, în speţă al recurentei reclamante.

Din această perspectivă, Înalta Curte va observa că în cartea funciară nr. x a fost înscris în anul 1905, în calitate de proprietar al imobilelor având nr. topo x şi y, reprezentând casă şi loc de casă intravilan situate în Blaj, Fondul Bazilitan Greco Catolic din Blaj - cota de proprietate de 1/1.

Potrivit menţiunilor din cartea funciară, imobilul a fost dobândit în mod direct de proprietarul tabular Fondul Bazilitan Greco-Catolic din Blaj, în temeiul unui contract de vânzare cumpărare, autentificat sub nr. x/1905. Toate aceste menţiuni conduc la concluzia potrivit căreia bunul a fost achiziţionat de proprietarul tabular, în nume propriu, prin cumpărare de la numitul E., iar nu ca efect al constituirii unui patrimoniu de afectaţiune de către cultul religios.

Pentru a se putea ajunge la concluzia constituirii unui patrimoniu de afectaţiune, ar fi fost necesar ca recurenta-reclamantă să probeze desprinderea masei patrimoniale din patrimoniul unic al Mitropoliei Unite cu Roma Greco- Catolice Blaj, prin voinţa acesteia, în scopul sau ca urmare a înfiinţării/constituirii de către aceasta a A., ori să se probeze alocarea de fonduri proprii ale Mitropoliei Unite cu Roma Greco Catolice, cu destinaţia specială a achiziţionării bunului imobil direct în patrimoniul A., în scopul ducerii la îndeplinire a atribuţiilor acestuia.

Însă, potrivit menţiunilor din Foaia de proprietate a imobilelor, care atestă dobândirea calităţii de proprietar a A. Greco-Catolic Blaj, începând cu anul 1905, prin cumpărare, precum şi în considerarea menţiunilor suplimentare din Foaia de avere, se va observa că imobilele reprezentând casă şi grădină cu nr. topo x şi y au fost iniţial în proprietatea privată a unor persoane fizice - numiţii F. şi G. - iar ulterior, în anul 1903, au intrat în proprietatea privată a persoanei fizice E., în baza procesului-verbal de licitaţie din 25.04.1903 încheiat în Blaj.

Mai apoi, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. x/27.07.1905, Fondul Bazilitan Greco Catolic a dobândit proprietatea de la numitul E., prin cumpărare, pentru un preţ de 1400 K.

Aşadar, în considerarea acestor probe directe cu privire la identitatea proprietarilor anteriori ai imobilelor, care atestă că acestea au aparţinut unor persoane fizice care le-au înstrăinat legal şi direct către Fondul Bazilitan Greco Catolic, iar nu către recurenta reclamantă Mitropolia, precum şi în considerarea faptului că la dosarul cauzei nu au fost administrate dovezi directe în legătură cu modul de înfiinţare a Fondului, de către Mitrolopie, ori probe relevante din care să rezulte constituirea patrimoniului de afectaţiune, respectiv desprinderea imobilelor din patrimoniul unic al recurentei în vederea alocării lor în scop de desfăşurare a activităţilor Fondului, nu se poate susţine în mod valid că dreptul pretins prin cererea de retrocedare ar fi fost în mod corespunzător probat.

Se va avea în vedere caracterul constitutiv de drepturi al înscrierilor în cartea funciară, potrivit sistemului real introdus de vechiul C. civ. austriac, astfel că toate dovezile administrate în cauză reprezintă probe directe cu privire la dreptul real înscris şi titularul acestuia.

Nu este lipsit de relevanţă nici faptul că, potrivit menţiunilor din cartea funciară, imobilele au intrat în patrimoniul statului în anul 1948, în baza decretului de naţionalizare, de la proprietarul Fondul Bazilitan Greco Catolic, înscris ca atare în evidenţe, iar nu de la Mitropolia Unită cu Roma Greco Catolică, astfel că în cauză nu poate fi aplicată nici prezumţia de proprietate instituită de art. 13 din H.G. nr. 1164/2002.

Deşi recurenta-reclamantă susţine că proprietarul tabular nu era, în realitate, o persoană distinctă de structura cultului religios titular al cererii de retrocedare, ci un aşezământ creat de aceasta, ca parte componentă, fără personalitate juridică, iar înscrierea aşezământului ca proprietar tabular a fost menită să indice apartenenţa imobilului la o masă patrimonială de afectaţiune, Înalta Curte reţine că acesta avea obligaţia de a proba atât aspectul referitor la lipsa personalităţii juridice a A. Greco Catolic, respectiv faptul că această entitate nu era, în realitate, o persoană distinctă de cea a cultului religios, cât şi apartenenţa imobilului la o masă patrimonială de afectaţiune, ce face parte dintr-un patrimoniu unic, aparţinând Mitropoliei Unite cu Roma Greco- Catolică Blaj.

Însă, în aplicarea dezlegărilor date prin decizia în interesul legii anterior menţionată, probele administrate în acest scop "nu pot fi unele indirecte, cu valoare probatorie incertă în privinţa relaţiei juridice pretinse (...)".

Atunci când ceea ce se impune a fi probat este apartenenţa imobilelor la un patrimoniu de afectaţiune, respectiv că desprinderea unei mase patrimoniale de afectaţiune dintr-un patrimoniu a avut loc prin voinţa titularului patrimoniului unic, un astfel de act de voinţă poate fi dovedit prin mijloace de probă directe, care după cum s-a menţionat anterior nu au fost administrate în cauză.

Se constată că la dosar a fost administrată o singură probă cu forţă doveditoare considerabilă asupra identităţii titularului dreptului de proprietate, iar aceasta este reprezentată de menţiunile din cartea funciară nr. x, astfel că în aceste împrejurări, "doar probe relevante şi directe cu cu privire la invocata constituire de către biserică a proprietarului tabular, ca aşezământ sau dezmembrământ al său, precum şi a masei patrimoniale de afectaţiune ar putea să conducă la reţinerea apartenenţei imobilului la patrimoniul bisericii.(...) (para. 93 al Deciziei RIL nr. 21/2003)."

Or, recurenta-reclamantă a solicitat instanţei de judecată să răstoarne valoarea probatorie a înscrisurilor din cartea funciară, referitoare la calitatea de proprietar a A. Greco Catolic, exclusiv în baza unor probe indirecte, care nu sunt de natură a justifica pe deplin nici apartenenţa imobilelor la un patrimoniu de afectaţiune şi nici faptul că Fondul Bazilitan nu era, în realitate, o persoană juridică distinctă de structura cultului religios titular al cererii de retrocedare.

Referitor la prima chestiune, se va observa că înscrisurile referitoare la evidenţele conţinând bugete de de venituri şi cheltuieli ale A. şi D., ori Inventarul bunurilor Fondului, înaintate spre aprobare Mitropoliei, nu reprezintă probe directe de natură a răsturna valoarea probatorie a menţiunilor din cartea funciară şi nici fac dovada constituirii Fondului de către Mitropolia Unită cu Roma Greco Catolică, astfel cum în mod corect a constatat intimata Comisia de Retrocedare cu ocazia emiterii deciziei contestate.

Nu există la dosar dovezi care să probeze modalitatea de constituire a Fondului, iar potrivit susţinerilor recurentei din cererea de recurs, referitoare la modalitatea de organizare a Bisericii Greco Catolice, se constată că aceasta este comupusă din: Miropolie, ca formă de organizare supremă, care include epscopiile din subordine, episcopiile, care cuprind protopopiatele, acestea din urmă cuprind parohiile iar parohiile sunt formate din credincioşi. Potrivit adresei Secretariatului de Stat pentru Culte nr. 694/2000, capitlurile şi protopopiatele sunt asimilate proiteriei, iar ordinele şi congregaţiile mănăstirii. Nu se poate deduce însă, în baza probelor administrate, care este entitatea imediat superioară A., care ar fi dispus constituirea acestuia şi, eventual, ar fi constituit patrimoniul de afectaţiune.

Inventarul averii A. Greco Catolic Blaj, chiar în condiţiile în care a fost supus aprobării Mitropoliei, conduce mai degrabă spre concluzia că Fondul Bazilitan deţinea patrimoniu propriu, acesta fiind doar ţinut să informeze cultul religios asupra situaţiei financiare anuale. Prezentarea şi aprobarea acestui inventar nu probează, în mod direct, constituirea unui patrimoniu de afectaţiune.

În ceea ce priveşte bugetele de venituri şi cheltuieli (Raţiunile din anul 1925), deşi au aptitudinea de a dovedi un oarecare raport de subordonare dintre Fondul Bazilitan şi Mitropolia Unită cu Roma Greco-Catolică, nu sunt în măsură să probeze că imobilele, obiect al cererii de retrocedare, au făcut parte din patrimoniul Fondului ca efect al constituirii unui patrimoniu de afectaţiune, iar nu prin cumpărare, în nume propriu, aspect atestat în mod direct de menţiunile din cartea funciară.

În ceea ce priveşte personalitatea juridică a A. Greco Catolic, Înalta Curte va reţine că în speţă nu s-a probat lipsa unei astfel de personalităţi juridice, iar menţiunile din cartea funciară, care se coroborează cu înscrisurile anexate în recurs, precum şi cu extrasele de pe Folile de avere în care Fondul figurază ca entitate distinctă, cu patrimoniu propriu, vin mai degrabă să susţină o teză contrară, a deţinerii unei personalităţi juridice proprii.

Cu privire la o eventuală altă calitate în care ar fi acţionat Fondul Bazilitan cu ocazia perfectării actului de vânzare cumpărare a imobilelor, eventual drept mandatar al recurentei-reclamante, ori că preţul plătit în schimbul dobândirii dreptului de proprietate ar fi fost asigurat Fondului în acest scop de recurenta-reclamantă Mitropolia, în vederea asigurării unui patrimoniou în folosul unei unităţi subordonate acestea, se observă că nu există la dosar nicio probă directă, care să fi fost administrată, în scopul dovedirii celor arătate.

În final, în ceea ce priveşte susţinile din recurs întemeiate pe împrejurarea că, prin decizii administrative anterioare, intimata Comisia de Retrocedare ar fi încuviinţat retrocedarea unor imobile care, la rândul lor, figurau în cartea funciară drept proprietatea A. Greco -Catolic, Înalta Curte va reţine că acestea pot da naştere, cel mult, unor prezumţii simple cu privire la constituirea patrimoniului de afectaţiune, însă doar cu privire la imobilele la care deciziile de retrocedare se referă. Aceste înscrisuri nu sunt însă de natură a răsturna valoarea probatorie superioară a menţiunilor din cartea funciară cu privire la identitatea propritarului tabular, ori cu privire la modalitatea de dobândire de către acesta, în mod direct, a proprietăţii.

Totodată, referitor la aceea că Statul român ar fi restituit deja recurentei, în mod benevol, imobilul intitulat situat pe str. x, în Blaj, învecinat cu cele două imobile înscrise în CF sub nr. topo. x, Înalta Curte va observa că probele administrate nu atestă că imobilul restituit în mod voluntar, în temeiul Decretului Lege nr. 126/1990, ar fi avut o situaţie juridică identică cu cea a celor două imobile obiect al cererii de retrocedare, pentru a se putea concluziona în sensul lipsei unei justificări obiective asupra tratamentului diferit aplicat de intimata-pârâtă şi pentru a se putea proceda la remedierea situaţiei, prin obligarea intimatei la adoptarea unui comportament asemănător.

În analiza cererilor de retrocedare, inclusiv în considerarea dezlegărilor obligatorii date de Înalta Curte prin Decizia în interesul legii nr. 21/2023, se impune a se verifica materialul probator în privinţa fiecărui imobil, în parte, în scopul respectării condiţiilor reglementate de O.U.G. nr. 94/2000 şi H.G. nr. 1094/2005 privind Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000. Aşadar, restituirea unui alt imobil, ce figura, la rândul său, în dările de seamă ale Fondului de Învăţământ Bazilitan Greco- Catolic, nu dă naştere unui drept în patrimoniul recurentei-reclamante, ori unei speranţe legitime a acesteia, de a i se recunoaşte calitatea de proprietar asupra tuturor celorlalte imobile menţionate în acelaşi inventar, întocmit de Fondul de Învăţământ Bazilitan.

Pe cale de consecinţă, în considerarea tuturor celor anterior expuse, Înalta Curte va reţine că sentinţa recurată este dată cu corecta interpretare a normelor de drept material, în cauză nefiind incident cazul de casare invocat, reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 rap. la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Mitropolia Română Unită cu Roma Greco - Catolică Blaj, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Mitropolia Română Unită cu Roma Greco - Catolică Blaj împotriva sentinţei civile nr. 246 din 14 decembrie 2022 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 10 aprilie 2024.