Şedinţa publică din data de 10 aprilie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. x/2022, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul General de Aviaţie Bucureşti, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 20.000 RON; la plata daunelor materiale constând în drepturile salariale şi alte beneficii prevăzute de lege, de care reclamanta ar fi beneficiat dacă ar fi fost numită în funcţia de subofiţer administrativ la structura Financiar-Biroul contabilitate din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie (I.G.Av) ca urmare a declarării "admis" după susţinerea concursului, pentru perioada cuprinsă între 09.04.2019 (după susţinerea interviului) şi 26.11.2021 (data emiterii Ordinului prin care reclamanta a fost încadrată pe funcţia pentru care a susţinut si promovat concursul).
De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferentă despăgubirilor solicitate la pct. 2 al prezentei cereri, de la data scadentei şi până la data plăţii efective, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentei cauze.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 219 din 3 noiembrie 2022 Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:
"Admite acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General de Aviaţie Bucureşti şi, în consecinţă:
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a daunelor materiale constând în drepturile salariale şi alte beneficii prevăzute de lege în cuantum de 104.381 RON, de care reclamanta ar fi beneficiat dacă ar fi fost numită în funcţia de subofiţer administrativ la structura Financiar - Biroul Contabilitate din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie - Aparat propriu, ca urmare a declarării "admis" după susţinerea concursului, pentru perioada cuprinsă între 09.04.2019-26.11.2021, precum şi la plata dobânzii legale aferentă acestei sume, de la data scadenţei, până la data plăţii efective.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a daunelor morale în cuantum de 20.000 RON.
Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în cuantum de 4745,58 RON, reprezentând onorariu avocat şi cheltuieli de transport."
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei a declarat recurs recurentul-pârât Inspectoratul General de Aviaţie Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Expunând situaţia de fapt, recurentul a arătat că reclamanta a solicitat obligarea instituţiei pârâte la numirea în funcţia de subofiţer administrativ principal la structura Financiar - Biroul Contabilitate si, în subsidiar, în situaţia în care acest post nu mai este vacant, obligarea la numirea în funcţie pe un post echivalent, precum şi plata cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea civilă nr. 4130/2021 Î.C.C.J. a obligat pârâta la numirea reclamantei în funcţie şi plata cheltuielilor de judecată de la data pronunţării hotărârii, conform art. 24 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Instituţia a pus în executare hotărârea anterior menţionată şi a dispus încadrarea reclamantei în funcţia pentru care a candidat începând cu data de 23.09.2021, reîncadrare care a fost refuzată în scris de aceasta.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti cu nr. x/2022 reclamanta a solicitat instanţei să dispună obligarea la plata daunelor morale în cuantum de 20.000 de RON şi la plata daunelor materiale constând în drepturi salariale şi alte beneficii prevăzute de lege pentru perioada 09.04.2019 - 26.1 1.2021, precum şi la plata dobânzilor legale aferente despăgubirilor solicitate. Prin hotărârea recurată instanţa a admis în integralitate pretenţiile reclamantei, cu nesocotirea dispoziţiilor legale incidente în cauză.
Punând în aplicare hotărârea civilă nr. 4130/2021 reclamanta a fost încadrată cu data de 23.09.2021, în temeiul Ordinului nr. 31580/26.11.2021. Din data de 23.09.2021 reclamanta urma să fie reîncadrată şi i s-ar fi acordat toate drepturile de care ar fi beneficiat, însă aceasta a depus raportul din data de 03.12.2021, prin care a refuzat să se prezinte la post şi a renunţat la încadrarea în cadrul instituţiei pârâte.
A arătat recurentul că prin hotărârea atacată instanţa de fond a dispus repararea prejudiciului material constând în drepturile salariale şi celelalte drepturi de care reclamanta ar fi beneficiat de la data de 09.04.2019 până la data de 26.11.2021, deşi instituţia pârâtă a depus în probaţiune înscrisuri, apte să edifice situaţia şi să ateste faptul că nu se poate vorbi despre prejudiciu între 23.09.2021 şi 26.11.2021.
S-a invocat faptul că, pentru menţionată, nu se poate discuta despre existenta unei fapte ilicite care să conducă la un prejudiciu, fiind nesocotite prevederile art. 1531 C. civ. cu consecinţa îmbogăţirii fără justă cauză a reclamantei, câtă vreme aceasta a comunicat refuzul de a se încadra în cadrul autorităţii puiblice de la 23.09.2021.
Suplimentar, s-a arătat că în mod nelegal a apreciat instanţa de fond că reclamanta a fost lipsită de plata drepturilor salariale în toată perioada menţionată fără a se avea în vedere că la dosar a fost înaintată o adeverinţa de la şcoala gimnazială unde a fost încadrată, reclamanta având aşadar raporturi juridice cu o altă instituţie în perioada pentru care s-a solicitat repararea prejudiciului.
De asemenea, cuantumul drepturilor salariale şi a celorlalte beneficii prevăzute de lege în raport de care instanţa a calculat întinderea prejudiciului material este un cuantum maxim, cu caracter general, ce nu reflectă drepturile de care reclamanta ar fi beneficiat în mod efectiv.
Referitor la cererea de plată a daunelor morale, recurentul a apreciat că a fost soluţionată cu nesocotirea dispoziţiilor legale, nefiind evaluată în mod legal întinderea prejudiciului nepatrimonial suferit. S-a arătat că în cauză nu au fost administrate probe care să contureze întinderea atingerilor aduse integrităţii psihice pe care reclamanta a acuzat-o. Nu există probe care să justifice stresul intens suferit şi nici orice alte daune nepatrimoniale efective, aflate în raport de cauzalitate cu conduita autorităţii contractante. Caracterul suferinţelor trebuie privit în legătură cu particularităţile individuale ale persoanei prejudiciate, suferinţele morale (psihice) fiind frica, durerea, ruşinea, tristeţea, neliniştea, umilirea şi afte emoţii negative. În stabilirea existentei unui prejudiciu trebuie luat în calcul caracterul şi importanta valorilor nepatrimoniale lezate, situaţia personală a victimei, ţinând cont de sexul şi vârsta acesteia, mediul social din care victima face parte, educaţia, cultura, personalitatea şi psihologia victimei, circumstantete săvârşirii faptei, statutul social, etc.
Fiind vorba de lezarea unor valori fără conţinut economic şi de protejarea unor drepturi dar şi de valori apărate, existenţa prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real şi efectiv produs victimei, privit prin prisma împrejurărilor concrete evaluate prin criterii obiective.
A invocat în acest sens recurenta jurisprudenţa CEDO (cauza Tolstoy Milostavsky c. Regatului Unit şi toate cauzele în care se constată încălcări ale drepturilor prevăzute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului), potrivit căreia daunele morale trebuie stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victimă, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecintele vătămării, măsura în care victimei i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială. În cuantificarea prejudiciului moral, aceste condiţii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile pe o bază obiectivă, concretă şi echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs reclamantului, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără justă cauză a celui care pretinde daune morale.
Recurentul a menţionat că relevant în evaluarea existenţei unui prejudiciu moral este conduita reclamantei atât în perioada anterioară judecăţii cât şi ulterior propunţării deciziei nr. 4130/2021. Astfel, urmare comunicării ordinului de încadrare, reclamanta, aşa cum reiese şi din fila x a cererii de chemare în judecată, a făcut un raport personal prin care a menţionat că nu se va prezenta la post întrucât îşi desfăşoară deja activitatea într-o altă instituţie militară, nemenţionând, însă, din ce moment se întâmplă acest lucru.
Argumentele referitoare la existenţa unui unic întreţinător în familie, imposibilitatea evoluţiei în carieră, vechimea în muncă şi specialitate pentru perioada 09.04.2019 şi 26.11.2021 nu sunt susţinute, astfel, de realitate, întrucât în această perioadă doamna A. a participat şi promovat un alt concurs, motiv pentru care a survenit şi refuzul acesteia de a se prezenta la serviciu pentrru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei pe care a fost încadrată.
Potrivit dispoziţiilor art. 249 C. proc. civ., sarcina probei în cererea privind acordarea daunelor morale revine reclamantului, care trebuie să precizeze în ce constă prejudiciul moral şi care sunt criteriile de evaluare a acestuia, pentru ca instanţa să poată stabili în ce măsură o astfel de cerere este întemeiată. De asemenea, pentru stabilirea cuantumului daunelor morale este necesar să se administreze probe corespunzătoare care să contureze atât dimensiunile suferinţelor pricinuite cât şi întinderea prejudiciului moral cauzat.
Aprecierea privind justificarea acordării daunelor morale trebuie făcută având în vedere particularităţile fiecărui caz în parte, nefiind corectă o apreciere de ordin general.
În plus, admiterea acţiunii cu consecinţa numirii pe funcţie cu data rămânerii definitive a hotărârii reprezintă o satisfacţie suficientă acordată, neimpunându-se stabilirea suplimentară a unei sume de bani ca reparaţie morală.
4. Apărările formulate de intimat/ă
Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
După o expunere detaliată a situaţiei de fapt, în ceea ce priveste capătul de cerere având ca obiect daune materiale intimata a apreciat că este eronată susţinerea recurentului potrivit căreia nu se poate vorbi de prejudiciu ulterior datei de 23.09.2021, data pronunţării deciziei Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât reclamanta a fost încadrată cu gradul de sergent major şi numită în funcţia de subofiţer administrativ principal la structura Financiar-Biroul Contabilitate abia prin Ordinul nr. 31580 emis la data de 26.11.2021, iar acesta a fost comunicat abia la data de 02.12.2021. Faptul că instituţia nu a înţeles să dea curs imediat deciziei pronuntate de către I. C. civ..J nu este culpa intimatei-reclamante. Efectele faptei ilicite ale Inspectoratului General de Aviaţie se întind până la momentul la care acesta a înţeles să se supună dispoziţiilor instanţei de judecată.
Contrar susţinerilor recurentului, intimata nu a comunicat că nu mai doreşte să ocupe postul la data de 23.09.2021, întrucât la acea dată nici măcar nu fusese emis Ordinul de încadrare în funcţie, ci în data de 03.12.2021, la o zi după ce actul administrativ îi fusese comunicat. Aceasta participase la un concurs pe care îl promovase şi era în aşteptarea emiterii ordinului de încadrare, fiind chemată în activitate începând cu data de 10.01.2022.
Astfel, alegaţiile recurentului-pârât privind îmbogăţirea fără justă cauză a intimatei-reclamante pentru despăgubirile acordate de instanţă pentru perioada cuprinsă între data pronunţării hotărârii I.C.C.J. nr. 4130/23.09.2021 şi data emiterii Ordinului nr. 31580, respectiv 26.11.2021 sunt nefondate.
S-a mai invocat că faptul că reclamanta a fost încadrată în muncă pentru o scurtă perioadă nu poate produce efecte în privinţa daunelor materiale ce i se cuvin, o soluţie contrară încălcând dreptul său.
Referitor la faptul că drepturile ar fi fost stabilite prin raportare la nivelul maxim din cadrul autorităţii, s-a arătat că aceste susţineri sunt contrazise de înscrisurile comunicate la dosarul cauzei de către compartimentele de specialitate ale pârâtului, din care rezultă în mod explicit că sumele indicate reprezintă beneficii "de care ar fi beneficiat reclamanta A. în perioada 09.04.2019-26.11.2021, dacă ar fi fost încadrată în funcţia de subofiţer administrativ principal la Structura financiar-Biroul Contabilitate din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie - Aparat Propriu".
Modul de calcul al acestor sume a fost însuşit de către pârât, purtând viza conducătorului unităţii şi a cadrelor care au realizat calculul, astfel încât orice susţineri contrare nu pot fi primite de instanţa de judecată.
În privinţa capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata de daune morale, a arătat intimata că a depus la dosar înscrisuri, cu care a făcut dovada faptului că a fost nevoită să participe la nu mai puţin de 5 concursuri. Această situaţie a fost una creată de fapta ilicită a pârâtului care, prin interpretarea eronată a dispoziţiilor legale, a pus-o pe intimata-reclamantă în situaţia de a-şi căuta un loc de muncă, care să îi permită să îşi procure mijloacele de trai necesare ei şi familiei sale.
Efortul intelectual depus într-un interval de doi ani şi jumătate pentru pregătirea şi paticiparea la toate aceste concursuri, faptul că reclamanta a fost nevoită să sacrifice timpul pe care îl putea petrece cu familia, emoţiile inerente participării la un examen, toate acestea sunt aspecte care nu pot fi puse la îndoială şi de care instanţa de judecată trebuie să ţină seama pentru cuantificarea prejudiciului moral suferit.
Au fost invocate prevederile art. 1532 alin. (2) şi (3) C. civ., care reglementează prejudiciul moral rezultat din ratarea unei şanse, arătând intimata că fapta ilicită a pârâtului i-a negat reclamantei şansa de a urma o carieră, de a se dezvolta pe plan profesional, de a evolua pe treptele ierarhice ale postului pe care ar fi trebuit să îl ocupe, de a beneficia de programe de pregătire şi perfecţionare profesională, aceasta fiind supusă unui stres permanent, legat de imposibilitatea de a susţine cheltuielile familiei, de a avea o viaţă socială, de sentimentul de neputinţă resimţit ca urmare a faptei săvârşite de către pârât.
Decizia Inaltei Curţi de Casaţieşsi Justiţie nr. 153 din 27.01.2016, pronunţată în calea de atac a recursului privind o acţiune având ca obiect atragerea răspunderii civile delictuale, a statuat că proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul şi raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanţa de judecată urmând să deducă producerea prejudiciului moral din simpla existenţă a faptei ilicite de natură să producă un asemenea prejudiciu şi a împrejurărilor în care a fost săvârşită, soluţia fiind deteminată de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind imposibilă.
Ocrotirea personalităţii umane este reglementată de dispoziţiile art. 252 C. civ., potrivit căruia "Orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea, intimitatea vieţii private, libertatea de conştiinţă, creaţia ştiinţifică, artistică, literară sau tehnică".
Aşadar, daunele morale sunt acele consecinţe de natură nepatrimonială cauzate unei persoane prin săvârşirea unor fapte ilicite culpabile, constând în atingerile aduse personalităţii sale fizice, psihice şi sociale, prin lezarea unui drept sau interes nepatrimonial, a căror reparare urmează regulile răspunderii civile delictuale, dacă fapta ilicită s-a produs în afara unui cadru juridic contractual.
Suma acordată de către instanţa de fond cu titlu de daune morale este una echitabilă şi reprezintă atât cât este necesar pentru a compensa, toate suferinţele pe care le-a îndurat reclamanta. Daunele morale acordate păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, asigurând o justă compensaţie a acesteia.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte va reţine, cu prioritate, că temeiul juridic al cererii de chemare în judecată este reprezentat de dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. x, potrivit cărora:
"Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
În speţă, ca urmare a pronunţării deciziei civile nr. 4130/23.09.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost constatată în mod definitiv nelegalitatea refuzului recurentului-reclamant de numire a intimatei în funcţia de subofiţer administrativ în structura Financiar contabilitate din cadrul Inspectoratului, sau pe un post echivalent, ca urmare a promovării concursului organmizat de autoritate pentru ocuparea acestui post.
Punerea în executare a dispozitivului hotărârii judecătoreşti definitive menţionate a avut loc la data de 26.11.2021, prin emiterea de către recurent a Ordinului nr. 31580/26.11.2021.
În formularea acţiunii în despăgubiri, întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din legea nr. 554/2004, reclamanta a invocat faptul că prejudiciul material cauzat prin emiterea unui act administrativ asimilat nelegal (refuzul de numire în funcţie), este reprezentat de lipsirea acesteia de indemnizaţiile lunare/drepturile salariale care i s-ar fi cuvenit dacă actul nelegal nu ar fi fost emis.
În recurs, criticile de nelegalitate invocate de recurentul-pârât, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privesc modul de aplicare a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 prin raportare la trei aspecte distincte:
a/în primul rând se invocă nelegalitatea stabilirii, de către instanţa de fond, a momentului până la care se impune repararea prejudiciului material, recurentul arătând atât în faţa instanţei de fond cât şi ulterior, în recurs, că perioada 23.09.2021 - 26.11.2021 nu poate reprezenta perioadă pentru care datorează despăgubiri, fapta ilicită încetând la 23.09.2021, odată cu numirea în funcţie;
b/în al doilea rând, se invocă nelegalitatea obligării instituţiei publice la repararea prejudiciului, inclusiv pentru o perioadă în care reclamanta a încasat venituri salariale de la un alt angajator;
c/în cele din urmă, se invocă nelegalitatea stabilirii obligaţiei de plată a despăgubirilor morale, în lipsa unei analize temeinice a materialului probator.
Înalta Curte va observa că toate aceste critici de nelegalitate sunt întemeiate, în cauză fiind incident cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
a/Cu privire la data până la care sunt datorate despăgubiri materiale, urmează a se constata că aceasta a fost stabilită nelegal de instanţa fondului, considerentele asupra acestui capăt de cerere fiind totodată contradictorii şi nefiind de natură a susţine întru totul dispozitivul.
Va observa în acest sens instanţa de recurs că, prin considerentele sentinţei recurate, deşi instanţa de fond s-a raportat în mod corect la prevederile art. 1349 şi art. 1357 C. civ. atunci când a stabilit în sarcina recurentului - pârât o obligaţie de despăgubire pentru emiterea unui act nelegal, arătând în mod corespunzător că "sumele solicitate (...) nu reprezintă salariul cuvenit pentru munca prestată în cadrul instituţiei pârâte, ci despăgubiri pentru prejudiciul material şi moral produs reclamantei prin fapta ilicită mai sus menţionată", totuşi, în determinarea momentului până la care sunt datorate despăgubiri, aceasta nu a mai avut în vedere conţinutul şi efectele Ordinului nr. 31580/26.11.2021 de numire în funcţie, intimata-reclamantă fiind în realitate încadrată în funcţia de subofiţer administrativ principal începând cu data de 23.09.2021, iar nu începând cu data emiterii actului administrativ (26.11.2021).
Aşadar, începând cu această dată, recurentul a dus la îndeplinire întocmai obligaţia stabilită în sarcina sa prin Decizia ÎCCJ nr. 4130/23.09.2021, pentru perioada ulterioară emiterii ordinului şi până la 26.11.2021 intimata fiind îndreptăţită ca să solicite, eventual, plata drepturilor salariale (în cazul în care acestea nu au fost acordate), respectiv executarea actului administrativ de numire în funcţie şi de stabilire a acestor drepturi, iar nu despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin fapta ilicită, constând în refuzul nelegal de numire în funcţie.
Cum acest refuz a încetat la 23.09.2021, dată începând cu care reclamanta a fost numită în funcţie şi de la care era îndreptăţită la plata unei indemnizaţii lunare stabilite conform ordinului de numire, despăgubirile solicitate în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004 puteau fi acordate doar până la acest moment.
Cauza juridică a acţiunii în obligarea la plata drepturilor salariale, recunoscute prin act administrativ al ordonatorului de credite ca urmare a numirii în funcţie, este diferită de cauza juridică a prezentei cereri de chemare în judecată, astfel că, în condiţiile în care instanţa de fond a fost investită doar cu acţiune în despăgubiri, iar nu cu acţiune în plata drepturilor salariale (aspect subliniat în mod constant de reclamantă prin cererile formulate, inclusiv în recurs), în respectarea principiului disponibilităţii garanatat de art. 9 C. proc. civ. aceasta avea obligaţia de a analiza exclusiv perioada pentru care se cuvin despăgubiri, respectiv cea în care fapta ilicită sancţionată prin decizia civilă nr. 4130/23.09.2021 a ÎCCJ (refuzul de numire) a produs efecte.
În cauză nu prezintă relevanţă data emiterii ordinului de numire în funcţie, ci data începând cu care s-a dispus numirea în funcţie, până la care reclamanta este îndreptăţită la plata de despăgubiri, având în vedere că prin Decizia ÎCCJ nr. 4130/23.09.2021 Inspectoratul General de Aviaţie Bucureşti a fost obligat "să o numească pe reclamantă în funcţia de subofiţer administrativ principal", iar nu să îndeplinească, în mod formal, o anumită operaţiune administrativă,
În consecinţă, se confirmă criticile recurentului referitoare la faptul că, în mod eronat, instanţa de fond a recunoscut dreptul la despăgubiri inclusiv pentru perioada 23.09.2021 - 26.11.2021, în care reclamanta era deja numită în funcţie, astfel că în cauză se impune reevaluarea cuantumului despăgubirilor solicitate prin cererea de chemare în judecată, prin raportare la aceste concluzii.
Cum ducerea la îndeplinire a acestei obligaţii presupune reevaluarea materialului probator, aspect în directă legătură cu stabilirea situaţiei de fapt, Înalta Curte va concluziona în sensul că, pentru determinarea cuantumului despăgubirilor datorate pentru perioada 09.04.2019 - 23.09.2021, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, la instanţa de fond.
b/În ceea ce priveşte critica referitoare la determinarea cuantumului despăgubirilor, cu nesocotirea faptului că în perioada 09.04.2019 - 23.09.2021, reclamanta a încasat venituri de natură salarială de la un alt angajator, Înalta Curte va reţine că şi din această perspectivă sentinţa recurată a fost dată cu greşita aplicare a normelor de drept material, respectiv a art. 19 din Legea nr. 554/2004, rap. la Ordinul MAI nr. 177/2016.
În acest sens, instanţa de recurs va avea în vedere, cu prioritate, dezlegările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 18/2023 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Prin această decizie, analizând modul de stabilire a despăgubirilor cuvenite funcţionarilor publici ca urmare a anulării actelor administrative de încetare a raportului de serviciu (art. 527 din Codul administrativ), s-au reţinut următoarele:
"84. (...) prin dispoziţiile art. 527 alin. (1) din Codul administrativ, legiuitorul a urmărit restabilirea corelaţiei logice dintre despăgubire şi prejudiciu, despăgubirea fiind o formă de reparare a prejudiciului prin echivalent.
85. Prin încasarea despăgubirii, funcţionarul public trebuie să se afle în aceeaşi situaţie cu cea în care s-ar fi aflat dacă raportul de serviciu nu ar fi încetat. (...)
91. Prima condiţie pentru ca veniturile obţinute să fie luate în calculul întinderii despăgubirii este ca acestea să fie obţinute în mod legal (să nu fie supuse restituirii).
92. Existenţa acestei condiţii este impusă de necesitatea asigurării egalităţii valorice dintre despăgubire şi prejudiciu, conform art. 1.385 alin. (1) din C. civ., egalitate care nu ar mai exista dacă, ulterior stabilirii de către instanţa de judecată a întinderii despăgubirii, veniturile obţinute de funcţionarul public între momentul încetării funcţiei sale şi momentul reintegrării sale efective vor fi restituite, ca urmare a încasării lor nelegale.
93. O a doua condiţie este ca veniturile obţinute să aibă legătură cu încetarea nelegală a raportului de serviciu, provenind dintr-o activitate care a înlocuit funcţia publică.
94. Această condiţie ţine seama de situaţia efectivă în care funcţionarul public a fost pus prin încetarea, din motive nelegale sau netemeinice, a raportului său de serviciu, fiind nevoit să desfăşoare o activitate care să-i asigure mijloacele de subzistenţă.
95. Pentru a justifica diminuarea despăgubirilor acordate în temeiul art. 527 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ este necesar ca obţinerea veniturilor care se iau în considerare să fi fost prilejuită de măsura nelegală dispusă împotriva funcţionarului public. Cu alte cuvinte, situaţia de fapt trebuie să fie de aşa natură încât să justifice presupunerea că funcţionarul public nu ar fi obţinut respectivele venituri dacă ar fi continuat să se afle în raporturi de serviciu cu autoritatea publică.
96. Se includ în această categorie toate veniturile obţinute din activităţi sau situaţii care ar fi fost incompatibile cu funcţia publică deţinută, dar şi venituri obţinute din activităţi care, chiar dacă nu ar fi ridicat o problemă de incompatibilitate, nu au fost desfăşurate de funcţionarul public în perioada în care acesta s-a aflat în raporturi de funcţie cu autoritatea publică.
97. Pe de altă parte, nu vor fi avute în vedere veniturile care nu au nicio legătură cu faptul încetării nelegale a raporturilor de serviciu, cum ar fi venituri din moşteniri, venituri din cedarea folosinţei bunurilor etc. sau venituri obţinute din activităţi pe care funcţionarul public le-a desfăşurat, prin cumul, şi în perioada în care s-a aflat în raporturi de funcţie cu autoritatea publică. (...)"
Deşi aceste dezlegări ale instanţei supreme nu privesc în mod direct situaţia personalului militar din care face parte intimata-reclamanta (potrivit art. 382 lit. h) din O.U.G. nr. 57/2019 personalul militar este exclus de la aplicarea dispoziţiilor art. 527), totuşi principiile generale anterior enunţate, referitoarea la stabilirea corelaţiei logice dintre despăgubire şi prejudiciu (despăgubirea fiind o formă de reparare a prejudiciului prin echivalent) şi la obligaţia de a se verifica dacă, prin încasarea despăgubirii, persoana vătămată se va afla în aceeaşi situaţie în care s-ar fi aflat dacă nu ar fi existat actul administrativ nelegal, îi sunt pe deplin aplicabile.
Or, din această perspectivă, în considerarea funcţiei în care a fost numită intimata-reclamantă, urmează a se reţine incidenţa în speţă a prevederilor art. 1 din Anexa 10 a Ordinului MAI nr. 177/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile militare ale Ministerului Afacerilor Interne, care reglementează condiţiile în care este permis cumulul de funcţii, aspect ce nu putea fi ignorat de instanţa de fond, având în vedere că la dosarul cauzei a fost depusă dovada faptului că, în perioada pentru care s-a pretins acordarea de despăgubiri, aceasta a încasat venituri salariale de la o altă entitate - Scoala Gimnazială "B." Fundeni (potrivit înscrisului de la dosar fond).
Va concluziona aşadar instanţa de recurs că, procedând la evaluarea prejudiciului efectiv şi la stabilirea cuantumului despăgubirilor, cu ignorarea faptului că intimata a încasat venituri de natură salarială de la o altă entitate, în aceeaşi perioadă relevantă, precum şi fără a se verifica condiţiile legale în care era permis cumulul de funcţii, instanţa de fond a pronunţat sentinţa recurată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 19 din legea nr. 554/2004, ceea ce impune de asemenea, casarea.
Având în vedere că, aşa cum a concluzionat şi cu ocazia analizei primelor critici formulate, în stabilirea cuantumului despăgubirii prin raportare la aceste noi critici se impune de asemenea o reevaluare a materialului probator, va concluziona instanţa de recurs că o astfel de evaluare se poate realiza doar de către instanţa fondului, fiind necesară trimiterea cauzei spre rejudecare.
c/În final, în ceea ce priveşte criticile referitoare la modul de stabilire a daunelor morale, Înalta Curte va reţine că şi acestea sunt întemeiate.
După cum în mod corect a arătat recurentul-pârât prin cererea de recurs, întinderea prejudiciului moral nu poate fi stabilită exclusiv prin aplicarea unor prezumţii simple, fără completarea lor cu dovezi, de natură a conduce la concluzia existenţei acestui tip de prejudiciu.
Prin sentinţa recurată, instanţa de fond s-a rezumat în a concluziona în sensul că intimata reclamantă nu a avut un loc de muncă pentru o perioadă de 2 ani, fiind lipsită de mijloacele de trai necesare, aspecte ce sunt însă contrazise de adeverinţa de la dosar, care atestă că aceasta a avut totuşi un loc de muncă în decursul perioadei pentru care au fost acordate despăgubirile.
A mai reţinut instanţa de fond faptul că reclamanta a piedut şansa de a urma o carieră în cadrul instituţiei pârâte, fiind nevoită să participe la alte concursuri de angajare, însă prin reţinerea unei asemenea situaţii de fapt nu a fost lămurită modalitatea concretă de cuantificare a prejudiciului moral, concluzia referitoare la necesitatea plăţii unei despăgubiri în cuantum de 20.000 RON nefiind rezultatul unui raţionament logico-juridic, ci părând a avea, mai degrabă, un caracter aleatoriu.
Pe cale de consecinţă, observând lipsa unei cercetări temeinice asupra cererii în plata despăgubirilor morale, Înalta Curte va reţine că sentinţa recurată a fost pronunţată, inclusiv în privinţa acestui capăt al acţiunii introductive, cu aplicarea greşită a prevederilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond raportându-se la o situaţie de fapt incomplet dezlegată.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că sentinţa atacată a fost dată cu greşita aplicare a prevederilor art. 19 din legea nr. 554/2004, ceea ce atrage incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 20 din legea nr. 554/2004 rap. la art. 498 alin. (2) C. proc. civ. va admite recursul, va casa hotărârea recurată şi va trimite cauza spre rejudecare.
În rejudecare, instanţa de fond va proceda la stabilirea cuantumului despăgubirilor, în considerarea tuturor celor arătate în prezenta decizie, cu privire la perioada pentru care se cuvin acestea, urmând a proceda inclusiv la verificări sub aspectul perioadei în care au fost încasate venituri de la un alt angajator, în aceeaşi perioadă relevantă, şi la stabilirea efectelor pe care le produce o astfel de situaţie asupra cuantumului despăgubirii.
De asemenea, în privinţa cererii având ca obiect plata daunelor morale, instanţa de fond va argumenta soluţia ce se va pronunţa asupra acesteia în urma evaluării întregului material probator administrat în cauză.
Având în vedere caracterul accesoriu al cererii privind plata daunelor morale, în rejudecare instanţa de fond va proceda inclusiv la o reanalizare a acestui capăt de cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurentul-pârât Inspectoratul General de Aviaţie Bucureşti împotriva sentinţei nr. 219 din 3 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 10 aprilie 2024.