Şedinţa publică din data de 11 aprilie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 21.09.2022, sub nr. x/2022, reclamanţii A. S.R.L., B. şi C. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti au solicitat:
a) anularea actului administrativ nr. x/DIMB/S1/LAI din 09.02.2022 ("Actul Administrativ Ilegal") emis de IGI - DIMB;
b) constatarea dreptului reclamantei de a încadra în muncă cei doi administratori ai reclamantei pe funcţiile solicitate;
c) emiterea, în consecinţă, a avizelor de angajare pentru lucrători permanenţi cu privire la aceştia;
d) atragerea răspunderii administrativ-patrimoniale a IGI-DIMB şi obligarea acesteia la plata prejudiciului cauzat fiecărui administrator al reclamantei, şi anume salariul brut minim naţional pe economie de 2.550 RON pe lună de întârziere din momentul emiterii actului administrativ ilegal (09.02.2022) şi până la emiterea avizelor de muncă aferente, având în vedere că aceştia deţin această funcţie şi nu pot fi remuneraţi conform legii, în contul bancar x deschis la D., titular E. - Cabinet de Avocat.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 2495 din 27 decembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs reclamanţii A. S.R.L., B. şi C., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului, s-a arătat, în esenţă, că sentinţa recurată a fost dată cu aplicarea greşită a următoarelor norme de drept material:
- art. 4 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 25/2014;
Societatea recurentă susţine că sunt îndeplinite cerinţele acestui articol, întrucât, aşa cum rezultă din dovezile ataşate cererii de recurs, desfăşoară activitatea de contabilitate a firmei pe teritoriul României compatibilă cu funcţia de administrator societate.
Controlul IGI - DIMB invocat de instanţa de fond cu privire la verificarea activităţii de la sediul social este lipsit de obiect deoarece la sediul social nu se desfăşoară activitate, conform certificatului constatator. De altfel, verificările din teren ale IGI - DIMB nu puteau niciodată să constate că la sediul social se desfăşoară activitate, întrucât certificatul constatator precizează că societatea desfăşoară activitate la terţi, nu la sediul social. După cum a arătat, activitatea de contabilitate a firmei se desfăşura la Oradea, conform contractului de contabilitate şi a declaraţiilor fiscale depuse la ANAF de către contabil.
- art. 28 alin. (2)1 din O.G. nr. 25/2014 (cu privire la obligaţia de comunicare);
Instanţa de fond a reţinut că modalitatea în care a acţionat pârâtul în realizarea verificărilor este validată de prevederile art. 28 alin. (2)1 şi alin. (2)2 din O.G. nr. 25/2014.
Or, norma legală pe care se bazează instanţa de fond a fost încălcată de către IGI - DIMB, întrucât acesta din urmă nu a comunicat societăţii ce informaţii sunt necesare.
Efectuarea unui control/verificări pe teren neanunţat(ă) anterior sau ulterior nu echivalează cu o comunicare.
Conform art. 28 alin. (2)1 din O.G. nr. 25/2014, IGI - DIMB ar fi trebuit să-i comunice anterior controlului ce informaţii sunt necesare, astfel încât acest articol să fie respectat, iar reprezentanţii societăţii recurente să fie prezenţi la sediu şi să pregătească documentele necesare.
Aşa cum a arătat şi prin răspunsul la întâmpinare, societatea recurentă a aflat că s-a efectuat un control de către IGI-DIMB, abia în cursul procesului.
Este adevărat că în actul administrativ atacat se regăseşte afirmaţia "(...), urmare a verificărilor efectuate în teren (...)", însă, a ignorat respectiva afirmaţie, apreciind că s-a strecurat o eroare materială în dosarul său, dându-se copy-paste acelui paragraf de la un alt dosar.
- art. 154 şi art. 163 C. proc. civ., aplicabile în completarea art. 28 alin. (2)1 din O.G. nr. 25/2014;
Susţine că IGI-DIMB nu a respectat niciuna din modalităţile de comunicare prevăzute de art. 154 şi art. 163 C. proc. civ. (respectiv, comunicare prin agenţi IGI-DIMB finalizată prin dovadă de înmânare, comunicare prin poştă cu scrisoare recomandată şi confirmare de primire, în plic închis sau prin e-mail, comunicare prin depunere în cutia poştală şi întocmire de proces-verbal cu privire la circumstanţele comunicării), astfel că, în mod defectuos, pârâtul a constatat prin proces-verbal că "la momentul controlului nu a putut fi contactat niciun reprezentant al societăţii comerciale motiv pentru care am luat legătura cu vecinul de palier, F.". Simpla prezenţă a agenţilor IGI-DIMB în incinta sediului social nu echivalează cu vreo "dovadă de comunicare", aşa cum cere art. 28 alin. (2)1 din O.G. nr. 25/2014.
- art. 13 C. proc. civ. în completarea art. 28 alin. (2)1 din O.G. nr. 25/2014 (obligaţia de comunicare);
Susţine că art. 28 alin. (2)1 din O.G. nr. 25/2014 prevede obligaţia IGI-DIMB de a comunica societăţii ce informaţii suplimentare sunt necesare tocmai pentru ca aceasta să se apere în cazul unui iminent refuz din partea autorităţii. Or, necomunicându-i ce informaţii suplimentare sunt necesare, i s-a încălcat dreptul la apărare în cadrul procedurii necontencioase a emiterii avizului de angajare.
Precizează că o astfel de comunicare pur şi simplu nu a existat.
- art. 28 alin. (2)1 din O.U.G. nr. 25/2014 (caracterul necorespunzător al documentelor);
În opinia recurenţilor, nu poate fi acceptată interpretarea instanţei de fond în sensul că "documente şi informaţii necorespunzătoare" ar însemna "documente şi informaţii insuficiente", de vreme ce cuvintele "necorespunzător" şi "insuficient" au înţeles diferit.
- art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014;
Deşi instanţa de fond lasă de înţeles că art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014 este insuficient pentru probarea în cauza de faţă a îndeplinirii condiţiei de la art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, totuşi, acest articol prevede expres ce documente trebuie depuse, iar orice altă interpretare că ar fi necesare şi alte documente, reprezintă o adăugare la lege, IGI-DIMB substituindu-se legiuitorului.
- art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 51/1995;
Instanţa de fond consideră suspect faptul că la sediul avocatului se regăsesc sediile sociale a mai multor societăţi comerciale. Or, acest drept este o competenţă fundamentală a profesiei de avocat, conform art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 51/1995. Legea nu permite desfăşurarea de activităţi la sediul social, dacă acesta este la avocat, ci doar la terţi.
De aceea, este legal şi posibil, ca un cabinet de avocatură să aibă la sediul acestuia, sediile sociale a mai multor societăţi - clienţi, fără a genera suspiciuni, deoarece niciuna nu poate desfăşura activitate acolo.
- art. 8 din H.G. nr. 639/2007;
În condiţiile în care, la sediul social al societăţii recurente nu există străini sau persoane care au ca preocupări traficul ilegal de persoane, consideră că, în speţă, nu sunt întrunite ipotezele de la art. 8 din H.G. nr. 639/2007.
Astfel, art. 8 din H.G. nr. 639/2007, interpretat per a contrario, interzice efectuarea unui control IGI-DIMB la sediul social al societăţii recurente, deoarece ipotezele necesare nu se regăsesc în cauza de faţă.
4. Apărările formulate în recurs
Intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, pentru apărările dezvoltate la dosar.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a se casa sentinţa atacată şi a se trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Se reţine din expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al prezentei decizii, că demersul judiciar iniţiat de reclamanţii din prezenta cauză, structurat pe patru capete de cerere, vizează, în realitate, în principal, constatatarea refuzului nejustificat al pârâtului de acordare a avizului de angajare pentru reclamanţi, astfel cum a fost solicitat de către reclamantă, în sensul definit de art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, iar în subsidiar, solicitarea privind atragerea răspunderii administrativ-patrimoniale a pârâtului.
Respingând cererea de chemare în judecată, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că refuzul pârâtului nu a fost unul nejustificat, de vreme ce nu era îndeplinită una din condiţiile legale, respectiv s-a dovedit că societatea solicitantă nu avea niciun fel de activitate la sediul arătat, acolo fiind sediul şi al altor 7 societăţi, ceea ce a dat naştere unei îndoieli.
Recurenţii-reclamanţi au criticat această soluţie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că instanţa de fond a încălcat o serie de dispoziţii legale, astfel cum a argumentat în cuprinsul memoriului de recurs, insistând, în mod special, asupra raţionamentului expus prin sentinţa atacată fundamentat pe faptul că modalitatea în care a acţionat pârâtul în realizarea verificărilor este validată de prevederile art. 28 alin. (2)1 şi alin. (2)2 din O.G. nr. 25/2014, raţionament care este eronat, întrucât norma legală pe care se bazează instanţa de fond a fost încălcată de către pârât, de vreme de acesta nu a comunicat reclamantei ce documente suplimentare sunt necesare, încălcându-i-se astfel, dreptul la apărare în procedura necontencioasă. În plus, efectuarea unui control/verificări pe teren neanunţat(ă) anterior sau ulterior nu echivalează cu o comunicare.
Înalta Curte constată că aceste critici sunt fondate.
Pentru a răspunde acestor motive de nelegalitate, Înalta Curte reţine că, la data de 31.12.2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, prin avocat, obţinerea avizelor de angajare în muncă pentru reclamanţii C. şi B., cetăţeni pakistanezi, pe funcţiile de administrator societate, cod COR 242111.
Prin adresa nr. x/09.02.2022, a cărei anulare se solicită în cauză, pârâtul a comunicat reclamantei faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile admiterii cererii şi a decis neacordarea avizelor de angajare solicitate întrucât condiţia generală impusă de art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2004, potrivit căreia "angajatorul persoană juridică, ... desfăşoară pe teritoriul României activităţi compatibile cu funcţia pentru care se solicită încadrarea în muncă a străinului" nu este îndeplinită, în fapt, urmare a verificărilor efectuate în teren şi a documentelor depuse la dosar rezultând că societatea nu desfăşoară efectiv nicio activitate pe teritoriul României.
Din referatul întocmit de lucrătorii instituţiei pârâte, la data de 09.02.2021, rezultă, aşadar, că refuzul acordării avizelor solicitate a avut în vedere verificările efectuate de către pârât la sediul social al reclamantei la adresa indicată în certificatul constatator, în urma cărora s-a constatat că "la adresa mai sus menţionată s-a identificat un apartament situat într-un bloc de locuinţe. În timpul verificării, nu au fost identificate documente/menţiuni privind destinaţia acestuia ca sediu al unei societăţi comerciale sau cabinet de avocatură. La momentul controlului nu a putut fi contactat niciun reprezentant al societăţii comerciale. În concluzie, în urma verificării, nu s-a putut stabili faptul că societăţile comerciale care fac obiectul verificărilor desfăşoară efectiv activitate". De asemenea, în urma verificărilor efectuate în evidenţele pârâtului, s-a constatat că, la sediul social al reclamantei figurează înregistrate cu sediu social alte 7 societăţi comerciale pentru care avocatul reclamantei a solicitat eliberarea avizelor de angajare în muncă, pentru diferiţi cetăţeni de origine arabă.
Înalta Curte are în vedere că dispoziţiile art. 28 alin. (2)1 din O.G. nr. 25/2014 prevăd că "În cazul în care informaţiile sau documentele furnizate, pe care se întemeiază cererea pentru eliberarea avizului de angajare/detaşare sunt necorespunzătoare, Inspectoratul General pentru Imigrări comunică solicitantului ce informaţii suplimentare sunt necesare şi stabileşte un termen rezonabil pentru trimiterea acestora, dar nu mai mult de 30 de zile. Termenele prevăzute la alin. (2) se suspendă până la primirea de către Inspectoratul General pentru Imigrări a informaţiilor sau a documentelor suplimentare necesare. Dacă nu au fost furnizate informaţiile sau documentele suplimentare până la termenul prevăzut, cererea poate fi respinsă.", iar dispoziţiile art. 28 alin. (2)2 din aceeaşi ordonanţă prevăd că "Soluţionarea cererilor pentru eliberarea avizului de angajare/detaşare se realizează cu luarea în considerare a circumstanţelor specifice fiecărui caz în parte, respectând principiul proporţionalităţii.".
Aplicând aceste dispoziţii legale la situaţia de fapt anterior reţinută, Înalta Curte constată din verificarea documentaţie care a stat la baza emiterii actului administrativ contestat că, în procedura de verificare a cererilor, prin adresa nr. x/02.02.2022, pârâtul i-a comunicat reclamantei că, pentru verificarea îndeplinirii tuturor condiţiilor impuse de legislaţia în vigoare, pentru eliberarea avizelor de angajare în cauză sunt necesare verificări suplimentare, astfel că termenul limită de soluţionare a fost prelungit cu 15 zile, în conformitate cu art. 28 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014, respectiv până la data de 15.02.2022.
Aşadar, prin adresa antereferită, singura în acest sens, pârâtul a comunicat reclamantei doar că sunt necesare verificări suplimentare cu prelungirea corespunzătoare a termenului de soluţionare a cererilor, fără a-i comunica, însă, şi ce informaţii suplimentare sunt necesare, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 28 alin. (2)1 din O.G. nr. 25/2014.
În acest context, deşi judecătorul fondului avea obligaţia de a verifica îndeplinirea cerinţelor impuse de art. 28 alin. (2)1 din O.G. nr. 25/2014, respectiv de a verifica dacă pârâtul i-a cerut reclamantei informaţii suplimentare cu privire la sediul unde urma să îşi desfăşoare activitatea societatea, Înalta Curte observă că judecătorul nu a procedat astfel, reţinând doar că, în realitate, dispoziţiile art. 28 alin. (2)1 şi alin. (2)2 din O.G. nr. 25/2014 permit pârâtului, în situaţii particulare, care implică existenţa unor suspiciuni de fraudă, solicitarea oricăror înscrisuri necesare dovedirii aspectelor invocate prin înscrisurile depuse de solicitant, cât şi verificarea directă a acestora.
În acest mod, a fost încălcat dreptul părţilor la un proces echitabil, fiindu-le cauzată recurenţilor-reclamanţi o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.
Prin urmare, instanţa de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., va judeca din nou cererea de chemare în judecată, conform considerentelor din prezenta decizie de casare.
În raport cu această soluţie nu se mai impune analizarea celorlalte critici care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanţă cu ocazia rejudecării cauzei.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanţii C., B. şi A. S.R.L., va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de C., B. şi A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2495 din data de 27 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 11 aprilie 2024.