Şedinţa publică din data de 12 aprilie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 21.11.2017, sub nr. de dosar x/2017, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor - Direcţia Generală Ajutor de Stat, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea: comunicării nr. 579035/23.03.2017 prin care i se aduce la cunoştinţă refuzul de eliberare a sumei nerambursabile aferentă Cererii de plata nr. x, Notei de constatare unilaterală privind verificarea stadiului de realizare a investiţiei nr. 578518/20.02.2017, comunicată ca anexă la comunicarea menţionată la pct. 1, a scrisorii de revocare a acordului pentru finanţare având nr. 179 din data de 23.03.2017 şi a deciziei de recuperare a ajutorului de stat nr. 61472 din 20.06. 2017.
S-a mai solicitat restituirea sumei în cuantum total de 5.777.577 RON, reprezentând suma plătită de societate în baza Deciziei nr. 61472 din 20.06.2017, obligarea pârâtei la plata dobânzilor aferente sumei de 5.777.577 RON de la data plăţii de către A. (21.07.2017) până la data rambursării efective, precum şi la eliberarea sumei de 4.138.548 RON aferentă cererii de plată nr. x, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta a depus la data de 20.03.2018, cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, prin care, adiţional motivelor de nulitate a actelor, solicită să se constate:
- subsumat capetelor de cerere 1-4, încălcarea de către Ministerul Finanţelor Publice a principiului încrederii legitime şi a principiului securităţii şi certitudinii juridice, astfel cum au fost conturate în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene;
- în subsidiar, solicită anularea în parte a actelor emise de M.F.P. în sensul reducerii ajutorului de stat revocat şi recuperat, strict proporţional cu gradul de neachiziţionare a activelor, prin aplicarea principiului proporţionalităţii.
I.2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 85 din data de 6 aprilie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor - Direcţia Generală Ajutor de Stat; a anulat comunicarea nr. 579035/23.03.2017, nota de constatare unilaterală privind verificarea stadiului de realizare a investiţiei nr. 578518/20.02.2017, scrisoarea de revocare a acordului de finanţare nr. x/23.03.2017, decizia de recuperare a ajutorului de stat nr. 61472/20.06.2017; a obligat pârâtul la plata sumei de 5.777.577 RON, la care se va adăuga dobânda legală aferentă de la data de 21.07.2017 până la data rambursării efective, precum şi la plata sumei de 4.138.548 RON; a obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în valoare de 36.280 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorarii experţi judiciari, onorariu avocaţial redus.
I.3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor - Direcţia Generală Ajutor de Stat, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 (Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) şi pct. 8 C. proc. civ. (Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material), solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, în rejudecarea cauzei, respingerea acţiunii reclamantei, ca nefondată.
În motivarea recursului arată următoarele:
I.3.1. Instanţa de fond s-a pronunţat în sensul admiterii acţiunii, prin luarea în considerare şi, practic, prin însuşirea susţinerilor reclamantei şi a conţinutului Rapoartelor de expertiză întocmite de cei doi experţi, redând exact pasajele din cuprinsul Raportului de expertiză care puteau să conducă la soluţia de admitere a acţiunii.
Cu toate acestea, expertul a reţinut în cuprinsul Raportului de expertiză că anumite active prevăzute în planul de investiţii au fost procurate prin alte modalităţi, respectiv închiriere, leasing sau au fost puse la dispoziţie de terţi.
Or, instanţa de fond nu a ţinut seama de faptul că închirierea activelor (corporale şi/sau necorporale) sau punerea lor la dispoziţie de către un terţ, chiar aparţinând grupului, nu reprezintă o modalitate de achiziţie în sensul prevăzut de legiuitor.
Sintagma "au fost achiziţionate", raportată la prevederile menţionate la cap. I, pct. 6, subpct. 6.1.2 din Anexa 2 ("cu excepţia prevederilor pct. 2 lit. b), activele achiziţionate trebuie să fie noi") la actul normativ prin care s-a acordat ajutorul de stat (H.G. nr. 1680/2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltării economice durabile, cu modificările şi completările ulterioare), reprezintă cumpărarea de active noi, aşa cum au fost prevăzute în planul de investiţii.
Prin urmare, autoritatea pârâtă a considerat că activele procurate prin închiriere, leasing sau puse la dispoziţie de terţi nu reprezintă active achiziţionate, aprecierea expertului desemnat, în sens contrar, fiind greşită, iar instanţa de fond şi-a însuşit această opinie a expertului tehnic, pe de o parte fără a rezulta că a existat o analiză proprie a instanţei de fond, iar, pe de altă parte, cu nesocotirea dispoziţiilor H.G. nr. 1680/2008, care nu permit o atare interpretare.
Ceea ce trebuia reţinut de instanţa de fond nu este dovedirea unei substituiri funcţionale, acceptabile sau nu, a activelor, ci faptul că reclamanta avea posibilitatea unei duble modificări a planului de investiţii pe parcursul implementării acestuia, soluţie agreată de autoritatea pârâtă în raport de H.G. nr. 1680/2008, fiind evitată astfel substituirea activelor prin măsuri socotite, în mod arbitrar, ca fiind necesare.
Expertul a pus în mod greşit semnul de egalitate între achiziţie şi închiriere, fiind lipsită de relevanţă împrejurarea că pentru unele active nu s-a solicitat ajutor financiar nerambursabil. Astfel, câtă vreme şi aceste active erau cuprinse în Planul de investiţii, acesta trebuia respectat în integralitate, fiind lipsit de relevanţă faptul că pentru unele active s-a solicitat ajutor financiar nerambursabil, iar pentru altele, nu s-a solicitat ajutor financiar nerambursabil.
Este adevărat că Planul de investiţii şi proiectul de investiţie nu se confundă sub aspectul denumirii, însă proiectul de investiţii trebuie finalizat în termenul prevăzut în planul de investiţii.
Instanţa de fond a modificat normele juridice, stabilind că neachiziţionarea unui procent de 5% din activele neeligibile menţionate în Planul de investiţii nu echivalează cu nerealizarea proiectului de investiţii, că prin achiziţie se înţelege şi închiriere sau punere la dispoziţie. Planul de investiţii reprezintă un document obligatoriu, asumat a fi realizat de către societăţile solicitante de ajutor de stat şi care însoţeşte cererea de acord pentru finanţare, conform lit. c) pct. 1.2 Cap. V, Anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1680/2008.
În speţă, Ministerul Finanţelor a constatat că termenul prevăzut în planul de investiţii modificat nu a fost respectat, pe considerentul neachiziţionării, până la data de 31.12.2016, a tuturor activelor prevăzute în plan.
În acest sens, trebuie avut în vedere că, dacă planul de investiţie este o componentă a proiectului de investiţie, pe considerentul respectării raportului dintre parte şi întreg, nerealizarea acestei componente face imposibilă realizarea proiectului de investiţie, concluzie contrară aprecierii instanţei de fond.
O parte din activele cuprinse în planul de investiţii care a stat la baza emiterii Acordului pentru finanţare nr. x/24.04.2014 modificat, ori nu au fost achiziţionate, ori au fost procurate prin mijloace alternative (leasing, închiriere), nepermise de H.G. nr. 1680/2008. Acestea din urmă nu s-au regăsit înregistrate în patrimoniul societăţii, neavând alocat număr de inventar.
De asemenea, cu privire la achiziţia activelor de către reclamantă, aprecierile instanţei de fond se circumscriu concluziilor expertului tehnic, concluzii care, însă, depăşesc sfera de competenţă a acestuia, fiind contrare prevederilor O.G. nr. 2/2000.
Astfel, nu pot fi valorizate aprecierile expertului tehnic potrivit cărora, denumirea activelor prevăzute într-un plan de investiţii trebuie să definească un cadru general [...], fără a fi de dorit definirea proprietăţilor exacte ale echipamentelor pentru a se evita preţurile crescute artificial din partea furnizorilor. Tocmai denumirea activelor prevăzute în planul de investiţie contribuie la decontarea ulterioară a contravalorii acestora, beneficiarul ajutorului de stat prezentând, în acest sens, formularul de decont însoţit de documente justificative.
Or, maniera reclamantei de a înţelege să nu achiziţioneze anumite echipamente, pe considerentul ineficienţei acestora sau să substituie anumite echipamente cu altele având caracteristici asemănătoare contravine menţiunii din partea finală a planului de investiţii şi, în egală măsură, poate conduce la concluzia că demersul în sine este susceptibil de a crea premisele unei utilizări preferenţiale a acestora, în activităţi care exced planului de investiţie.
Substituirea sau neachiziţionarea anumitor echipamente, ca justificare a necesităţii fabricării furtunelor întărite, nu poate fi admisă, întrucât utilizarea, de către constructorii de automobile, a furtunelor întărite nu este o activitate care să determine domeniul industriei auto să renunţe la furtunele neîntărite, implicit la comenzile pentru conducte neîntărite, reclamanta nefăcând, în acest sens, dovada că cerinţele de piaţă ar fi impus diminuarea producţiei de furtune neîntărite.
Mai mult, nefiind echipamente cu o utilizare specială, aşa cum rezultă din raportul de expertiză, acestea pot deservi atât activităţii de producţie de conducte întărite, cât şi producţiei de conducte neîntărite.
Faţă de aprecierea instanţei de fond cu privire la repararea integrală a prejudiciului prin achitarea sumei de 4.138.548 RON reprezentând tranşa a II-a, precizează că reclamanta nu a făcut dovada vreunui prejudiciu, care să fie solicitat prin intermediul cererii de chemare în judecată şi care să cuprindă atât valoarea pierderii efective, damnum emergens, cât şi beneficiul sau câştigul nerealizat, lucrum cessans.
I.4. Apărările formulate în cauză
Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare la recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 85/06.04.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată pricinuite de soluţionarea recursului formulat, invocând, în esenţă, următoarele apărări:
- Recursul este nefondat sub aspectul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta nefiind incident în cauză, iar motivarea sentinţei respectă exigenţele consacrate în materia motivării. Criticile formulate de recurent nu vizează în realitate lipsa unei motivări în sensul indicat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ci vizează modalitatea de interpretare a probelor. Or, astfel cum a statuat şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în recurs nu pot fi puse în discuţie şi reanalizate probele administrate.
- Recursul este nefondat sub aspectul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Pe de o parte, recursul formulat de recurent nu indică, în mod specific, normele de drept material care au fost încălcate prin pronunţarea sentinţei, recursul reprezentând astfel în mare parte fie o simplă înşiruire a unor opinii ale recurentului, fie chiar o critică a modalităţii de apreciere a probelor de către instanţa de fond (aspect inadmisibil), fără indicarea unui temei legal concret care să susţină aceste opinii.
Pe de altă parte, noţiunea de plan de investiţii nu este identică cu cea de proiect de investiţii, aspect ce rezultă chiar din reglementarea cazului de revocare invocat în speţă, care utilizează cele două noţiuni în mod distinct (întreprinderea nu a finalizat proiectul de investiţii în termenul prevăzut în planul de investiţii).
Finalizarea proiectului de investiţii (finalizarea investiţiei) echivalează cu înfiinţarea unei noi unităţi de producţie (în acest caz, A. de subansambluri auto), realizarea investiţiei asumate prin Planul de investiţii, respectiv îndeplinirea Obiectivelor proiectului prevăzute în Studiul tehnico-economic ce a stat la baza aprobării Acordului pentru finanţare. Or, A. de subansambluri auto a fost înfiinţată, prin crearea unui amplasament nou pentru desfăşurarea activităţii de producţie pentru care s-a solicitat finanţarea, fiind complet funcţională şi în continuă extindere.
- Proiectul de investiţii a fost finalizat în termen. Obiectivele specifice ale Proiectului de investiţie au fost îndeplinite în termenele asumate.
Recurenta ignoră faptul că investiţia a fost finalizată, iar unitatea de producţie a fost înfiinţată până la data de 31.12.2016. Cu privire la îndeplinirea celor 3 obiective, prin recursul formulat recurentul nu neagă această realitate şi nu aduce nicio critică celor reţinute de instanţa de fond în acest sens.
Prin urmare, neachiziţionarca unor active, care nu este de natură a afecta realizarea obiectivelor investiţiei, nu poate fi echivalată cu situaţia nefinalizării în termen a proiectului de investiţii.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor în continuare arătate:
II.1. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.
În acest sens, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 425 C. proc. civ.:
"(1) Hotărârea va cuprinde:
b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;".
Cu privire la acest aspect, Curtea reaminteşte că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept. Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.
Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, într-adevăr, aşa cum s-a statuat într-o jurisprudenţă constantă de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, garanţiile implicite ale art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului includ obligaţia de a motiva hotărârile judecătoreşti (cauza H. împotriva Belgiei, pct. 53). O decizie motivată permite părţilor să demonstreze că a fost audiată în mod real cauza lor. Deşi o instanţă internă dispune de o anumită marjă de apreciere în alegerea argumentelor şi admiterea probelor, aceasta trebuie să-şi justifice activităţile, precizând motivarea deciziilor sale (cauza Suominen împotriva Finlandei, pct. 36 şi cauza Carmel Saliba împotriva Maltei, pct. 79).
Din această jurisprudenţă, Curtea reţine că, deşi art. 6 alin. (1) nu poate fi înţeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument [ cauzele Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, pct. 61; García Ruiz împotriva Spaniei (MC), pct. 26; Jahnke şi Lenoble împotriva Franţei (dec.); Perez împotriva Franţei (MC), pct. 81], acesta impune ca instanţa internă să fi examinat totuşi în mod real chestiunile esenţiale supuse atenţiei sale. Mai mult, instanţa europeană a recunoscut că este motivată în mod corespunzător o decizie care permite părţilor să facă uz efectiv de dreptul lor de apel (Hirvisaari împotriva Finlandei, pct. 30 in fine).
Înalta Curte mai reţine şi că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.
Făcând în concret aplicarea acestor principii, Curtea apreciază că instanţa de fond a motivat sentinţa în acord cu dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. şi cu respectarea garanţiilor implicite ale art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, prin sentinţă se reţine faptul că temeiul de drept invocat de către MFP în actele administrative contestate prin cererea introductivă este reprezentat de subpct. 5.1, 5.4 lit. c), pct. 5, din cap. V, Anexa 3 la H.G. nr. 1680/2008 şi că, raportat la noţiunea de "finalizare a proiectului de investiţii", societatea intimată a finalizat proiectul de investiţii în termenul prevăzut în Planul de investiţii, astfel cum a fost modificat, fiind îndeplinite cele trei obiective specifice.
Se arată, prin sentinţă că pentru verificarea stadiului de realizare proiectului de investiţii a fost administrată proba cu expertiză tehnică de specialitate şi expertiză contabilă şi că au fost coroborat probele administrate de ambele părţi cu dispoziţiile legale de natură a lămuri noţiunea de "finalizare a proiectului de investiţii", prevăzute de art. 2 lit. 1) din H.G. nr. 797/2012.
Concluzionând, prin raportare la dispoziţiile subpct. 5.1, 5.4 lit. c), pct. 5, din cap. V, Anexa 3 la H.G. nr. 1680/2008, instanţa de fond a statuat că în speţă nu este incident motivul de revocare invocat de autoritatea intimată.
Aşadar, prin considerentele sale, instanţa de fond a dat o dezlegare chestiunii esenţiale pentru soluţionarea litigiului, şi anume dacă în speţă societatea intimată a finalizat proiectul de investiţii în termenul prevăzut, în acord cu dispoziţiile legale incidente, în realitate, criticile formulate de recurent prin cererea de recurs vizând nu lipsa de motivare a hotărârii, ci modalitatea de interpretare a probelor.
Or, în recurs, cale de atac deschisă doar pentru motive de nelegalitate, nu pot fi puse în discuţie şi reanalizate probele administrate.
II.2. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat.
Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".
Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. presupune, în mod necesar, indicarea de către recurent a unor norme de drept material specifice care să fi fost încălcate prin hotărârea recurată.
Deşi recursul formulat de recurent nu indică, în mod specific, normele de drept material care au fost încălcate prin pronunţarea sentinţei, Înalta Curte reţine că revocarea acordului de finanţare şi recuperarea ajutorului de stat au fost dispuse pentru motivul prevăzut de pct. 5.4. C) din Anexa nr. 3 a H.G. nr. 1680/2008, acesta fiind textul de a cărui interpretare depinde soluţia pronunţată în prezentul litigiu.
Potrivit acestui text:
"5.4. Acordul pentru finanţare se revocă în situaţia în care: c) întreprinderea nu a finalizat proiectul de investiţii în termenul prevăzut în planul de investiţii
Autoritatea ar asimila cazului de nefinalizare a investiţiei următoarele situaţii:
- neachiziţionarea unor active;
- neînregistrarea în patrimoniul societăţii a unor active, prin nealocarea unui număr de inventar"
În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte reţine că noţiunea de proiect de investiţii nu este echivalentă cu noţiunea de plan de investiţii, astfel cum este aceasta din urmă definită de art. 2 lit. l) din H.G. nr. 797/2012 ca fiind: document care cuprinde lista activelor corporale şi necorporale amortizabile aferente investiţiei, excluzând terenurile şi clădirile, cu indicarea denumirii activului, cantităţii, preţului unitar şi a valorii totale, precum şi a calendarului de efectuare a cheltuielilor aferente.
În limitele controlului de legalitate rezervat instanţei de recurs, Înalta Curte reţine că, în mare parte recursul critică modalitatea de apreciere a probelor de către instanţa de fond, critică inadmisibilă faţă de fizionomia recursului, cale de atac extraordinară în care nu se poate antama reaprecierea probatoriului, în lipsa indicării unui temei legal concret care să susţină aceste critici.
Prin urmare, motivele de recurs vor fi analizate doar în măsura în care antamează interpretarea normelor de drept mai sus arătate, respectiv a noţiunii de finalizare a proiectului de investiţii.
Astfel, chiar dispoziţiile care reglementează cazul de revocare invocat în speţă, prevăzut de pct. 5.4. C) din Anexa nr. 3 a H.G. nr. 1680/2008, utilizează cele două noţiuni în mod distinct: "întreprinderea nu a finalizat proiectul de investiţii în termenul prevăzut în planul de investiţii".
Recurentul Ministerul Finanţelor a constatat incident acest motiv reţinând că termenul prevăzut în planul de investiţii modificat nu a fost respectat, pe considerentul neachiziţionării, până la data de 31.12.2016, a tuturor activelor prevăzute în plan.
Contrar celor susţinute în recurs, dar în acord cu cele reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte reţine că, în cauză, proiectul de investiţii a fost finalizat în termen, iar obiectivele specifice ale Proiectului de investiţie au fost îndeplinite în termenele asumate.
Astfel, finalizarea proiectului de investiţii (echivalentă cu finalizarea investiţiei) a fost realizată prin înfiinţarea unei noi unităţi de producţie (A. de subansambluri auto), respectiv prin îndeplinirea obiectivelor proiectului prevăzute în Studiul tehnico-economic ce a stat la baza aprobării Acordului pentru finanţare.
Obiectivele specifice ale Proiectului de investiţii au fost următoarele: crearea a 86 de noi locuri de muncă; înfiinţarea unei unităţi noi productive prin construirea unei hală de producţie, achiziţionarea de active corporale şi active necorporale; satisfacerea cererii existente de conducte ale circuitului de răcire şi încălzire, conducte turbo-charger, conducte pentru admisia aerului, conducte pentru ventilarea aburului de ulei.
A. de subansambluri auto a fost înfiinţată până la data de 31.12.2016, prin crearea unui amplasament nou pentru desfăşurarea activităţii de producţie pentru care s-a solicitat finanţarea, funcţională, aspect factual de altfel necontestat prin recurs, scopul schemei de ajutor de stat, respectiv realizarea unor investiţii, fiind astfel atins.
În acest sens, în mod corect a reţinut instanţa de fond că toate cele 3 obiective specifice menţionate în proiectul de investiţie au fost îndeplinite, aspect de altfel necontestat prin recursul formulat, prin care recurentul nu aduce critici celor reţinute de instanţa de fond în acest sens. În acest sens, s-a reţinut de către instanţa de fond, fără a se contesta în recurs, crearea a 86 de noi locuri de muncă (obiectiv depăşit, fiind create 107 locuri de muncă, conform notei de constatare unilaterală privind verificarea stadiului de realizare a investiţiei - fila x, vol. I), înfiinţarea unei noi unităţi productive prin construirea unei hale de producţie, achiziţionarea de active corporale şi active necorporale (s-a depăşit cu mult numărul de active impus prin planul de investiţii), satisfacerea cererii existente de conducte ale circuitului de răcire şi încălzire, conducte turbo-charger, conducte pentru admisia aerului, conducte pentru ventilarea aburului de ulei.
Prin urmare, neachiziţionarea unor active, care nu este de natură a afecta realizarea obiectivelor investiţiei, nu poate fi echivalată cu situaţia nefinalizării în termen a Proiectului de investiţii.
Nu se poate reţine, aşa cum se susţine prin motivele de recurs, că instanţa de fond ar fi modificat normele juridice, stabilind că neachiziţionarea unui procent de 5% din activele neeligibile menţionate în Planul de investiţii nu echivalează cu nerealizarea proiectului de investiţii, în realitate instanţa de fond făcând o distincţie corectă între cele două noţiuni, cea de planul de investiţii şi cea de proiect de investiţii.
Instanţa de fond nu a stabilit, contrar celor susţinute prin recurs, că prin achiziţie se înţelege şi închiriere sau punere la dispoziţie. În realitate, instanţa de fond a avut în vedere concluziile celor 2 rapoarte de expertiză realizate în cauză, faptul că pentru activele neachiziţionate nu s-a solicitat finanţare nerambursabilă, în vreme ce restul activelor au fost achiziţionate, depăşind cu mult numărul activelor previzionate a fi achiziţionate, apreciind în concluzie că faptul că aproximativ 5% din activele neeligibile menţionate în planul de investiţii nu au mai fost achiziţionate, ca urmare a schimbării cerinţelor pieţii şi că o parte din active au fost închiriate/puse la dispoziţie, nu echivalează cu nerealizarea proiectului de investiţii.
Împrejurarea că planul de investiţii reprezintă un document obligatoriu, asumat a fi realizat de către societăţile solicitante de ajutor de stat şi care însoţeşte cererea de acord pentru finanţare, conform lit. c) pct. 1.2 Cap. V, Anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1680/2008 nu justifică de plano revocare a acordului de finanţare, având în vedere că această măsură, una cu consecinţe radicale, trebuie să fie proporţională cu scopul urmărit. Or, în cauză, scopul schemei de ajutor de stat, respectiv realizarea unor investiţii, fiind atins şi toate cele 3 obiective specifice menţionate în proiectul de investiţie fiind îndeplinite, aspect de altfel necontestat prin recursul formulat, măsura revocării ar fi una disproporţionată.
În sfârşit, aceeaşi cerinţă a proporţionalităţii, împiedică un raţionament precum cel dezvoltat de recurent, în sensul că, dacă planul de investiţie este o componentă a proiectului de investiţie, pe considerentul respectării raportului dintre parte şi întreg, nerealizarea acestei componente face imposibilă realizarea proiectului de investiţie. Într-adevăr, principiul proporţionalităţii s-ar opune ca o deviaţie nesemnificativă de la planul de investiţie, care nu are drept consecinţă nerespectarea proiectului de investiţie să atragă revocarea acordului de finanţare.
Prin urmare, nici acest motiv de recurs nu se confirmă.
II.3. Cheltuielile de judecată în recurs
Văzând şi dispoziţiile art. 453 C. proc. civ., va fi obligat recurentul-pârât la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a sumei de 17.745,40 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat conform facturii şi ordinului de plată depuse la dosar recurs.
Înalta Curte are în vedere faptul că în jurisprudenţa sa în cauzele împotriva României (cauza Costin c. României, hotărârea din 26 mai 2005, par. 43; cauza Străin şi alţii c. României, hotărârea din 21 iulie 2005; cauza Petre c. României, hotărârea din 27 iunie 2006), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil.
În raport de aceste criterii, Înalta Curte apreciază că aceste cheltuieli au fost dovedite prin înscrisurile depuse la dosar ca fiind reale, necesare, sunt proporţionale cu valoarea litigiului, complexitatea litigiului (un litigiu fiscal cu implicaţii patrimoniale deosebite) şi cu munca depusă de avocat şi au un caracter rezonabil, nefiind excesive sau disproporţionate.
III. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate în recurs
Pentru considerentele expuse, având în vedere că nu sunt întrunite condiţiile motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanţelor - Direcţia Generală Ajutor de Stat împotriva sentinţei civile nr. 85 din data de 6 aprilie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul-pârât la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a sumei de 17.745,40 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 12 aprilie 2024.