Şedinţa publică din data de 16 aprilie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
I.1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, reclamanta A. S.A. - în insolvenţă, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu-Mare, a solicitat instanţei anularea Deciziei nr. 393/06.07.2016 emise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca privind soluţionarea contestaţiei depuse de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/13.11.2015; anularea Deciziei de impunere x/13.11.2015 emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare - activitate de inspecţie fiscală şi, pe cale de consecinţă, anularea creanţelor fiscale principale şi accesorii în cuantum total de 1.543.485 RON stabilite în sarcina acesteia.
I.2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 342 din 21 iunie 2023 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea formulată de reclamanta A. S.A. - în insolvenţă prin Administrator Judiciar B., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu-Mare şi Administraţia Judeţeană A Finanţelor Publice Satu-Mare şi în consecinţă, s-a dispus anularea deciziei de impunere nr. x/13.11.2015 şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 393/06.07.2016 şi în privinţa impozitului pe profit şi accesorii aferente cheltuielilor cu amortizarea pe anii 2012-2014.
I.3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu-Mare criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate şi netemeinicie, încadrate în art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.:
Instanţa de fond face confuzie privind interpretarea stării factuale în contextul interpretării într-un mod greşit a fişelor de cont 707 şi 711.1, potrivit cărora societatea într-adevăr realizează comerţ din vânzarea, dar acesta nu echivalează cu o reală producţie, utilizându-se mijlocele fixe a căror amortizare se pretinde de către reclamant.
Instanţa de fond a dat putere doveditoare unor aspecte de contabilitate care nu au forţa probantă a constatărilor realizate în cursul inspecţiei fiscale, sens în care atât probele cât şi starea factuală au fost interpretate greşit din materialul probator administrat. S-au pus în aplicare total greşit prevederile H.G. nr. 44/2004, în ceea ce priveşte amortizarea bunurilor amortizabile şi situaţia realizării producţiei şi nu a comerţului.
Nu are nicio relevanţă faptul că în perioada 2012-2014 societatea înregistrează venituri în contul 701 "venituri vânzarea produselor finite" întrucât la vânzarea produselor obţinute în perioadele anterioare nu este necesară folosirea utilajelor şi echipamentelor destinate realizării producţiei.
Referitor la veniturile înregistrate în contul 706 "venituri din chirii" face precizarea că acestea reprezintă exclusiv venituri din închirierea de imobile, astfel că nu se justifică amortizarea echipamentelor destinate fabricării produselor de tăbăcărie şi marochinărie.
Cu privire la faptul că la dosar a fost depus contractul de închiriere comercială nr. x din 16/02/20132 şi în actele adiţionale întocmite ulterior se menţionează că obiectul contractului este folosinţa spaţiului comercial şi a utilajelor din dotare, face precizarea că în timpul inspecţiei fiscale nu au fost prezentate aceste acte adiţionale. Acest contract este întocmit pro causa şi nu are dată certă.
Rezultă astfel că echipamentele şi utilajele destinate realizării produselor de tăbăcărie şi marochinărie nu au fost utilizate în această perioadă.
Citează recurenta pct. 702 din H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a vechiul Codul fiscal şi arată că întrucât mijloacele fixe nu au fost utilizate în această perioadă, societatea avea dreptul să amortizeze fiscal aceste utilaje doar după punerea în funcţiune a acestora.
I.4. Apărările formulate în cauză
Intimata-reclamantă A. S.A. - în insolvenţă a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, constatarea nulităţii recursului pentru neîncadrarea în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., în temeiul art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, iar în subsidiar, respingerea recursului ca neîntemeiat, cu obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, formulând următoarele apărări:
- Nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
În cauză, sentinţa pronunţată cuprinde motivele pentru care instanţa a ajuns la concluzia că se infirmă premisa organului de control fiscal privind pretinsa neutilizare a bunurilor mijloace fixe, premisă care a produs consecinţe în decizia de impunere (şi în decizia de soluţionare a contestaţiei) sub aspectul amortizării şi a profitului impozabil.
- În ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta nu este fondat.
Utilizarea sau nu, în concret, a mijloacelor fixe deţinute de reclamantă, "cel puţin pe o perioadă de o lună", reprezintă o chestiune de fapt ce a fost stabilită de prima instanţă pe baza probaţiunii administrate. Nu se pune problema încălcării normei menţionate ori a interpretării eronate a acesteia, cu consecinţa aplicării ei greşite, astfel încât să putem discuta despre o eventuală nelegalitate a sentinţei atacate.
Reiterează intimata şi în faţa instanţei de recurs că nu a deţinut mijloace fixe amortizabile neutilizate pe o perioadă egală cu/mai mare de o lună, astfel încât amortizarea să "se suspende" conform pct. 702 din Normele metodologice de aplicare a vechiul Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004.
Cât priveşte susţinerile din recurs referitoare la pretinsa neprezentare, în cursul inspecţiei fiscale, a actelor adiţionale la contractul de închiriere, intimata susţine că acest argument nu a fost invocat niciodată până acum, deşi actele adiţionale au fost depuse la dosarul acestei cauze, în faţa Curţii de Apel Cluj, odată cu notele scrise înregistrate în data de 31 martie 2021. El nu reprezintă o critică de nelegalitate adusă sentinţei atacate, ci o apărare nouă invocată direct în recurs; Arată că a prezentat toate documentele solicitate de organul fiscal, însă este foarte greu să precizeze sau să dovedească acum, după 8 ani de la emiterea Deciziei de impunere, dacă şi când a prezentat respectivele acte adiţionale. Chiar acceptând că nu ar fi prezentat, la momentul respectiv, actele adiţionale, această împrejurare nu implică faptul că n-ar mai fi putut să le depună direct în faţa instanţei de judecată, cu atât mai mult cu cât încasarea chiriei în toată perioada menţionată este o chestiune recunoscută de organele fiscale.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:
II.1. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deşi a fost invocat formal, nu a fost dezvoltat de către recurentă, nearătându-se în concret ce anume susţineri ale sale nu au fost analizate sau care sunt motivele contradictorii sau străine de natura cauzei vizate de acest motiv de recurs.
În lipsa unor critici concrete, Înalta Curte reţine că hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază, nu cuprinde motive contradictorii şi nici motive străine de natura cauzei, simpla nemulţumire a părţii de modalitatea în care prima instanţă a coroborat probele administrate în cauză pentru a ajunge la o concluzie în ceea ce priveşte starea de fapt dedusă judecăţii neavând semnificaţia nemotivării sentinţei.
În cauză, sentinţa pronunţată cuprinde motivele pentru care instanţa a ajuns la concluzia că se infirmă premisa organului de control fiscal privind pretinsa neutilizare a bunurilor mijloace fixe, premisă care a produs consecinţe în decizia de impunere (şi în decizia de soluţionare a contestaţiei) sub aspectul amortizării şi a profitului impozabil.
II.2. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat.
Acest motiv de casare are în vedere situaţiile în care instanţa recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluţionarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau în spiritul lor, fie le aplică greşit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori întru totul eronată.
În cauză nu este incident acest motiv. Hotărârea atacată a fost dată cu respectarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material
Singura normă de drept material menţionată în recurs şi a cărei încălcare de către prima instanţă este aparent în discuţie este cea prevăzută de pct. 702 din H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a vechiul Codul fiscal (adoptat prin Legea nr. 571/2003), conform căreia:
"Pentru perioada în care mijloacele fixe amortizabile nu sunt utilizate cel puţin pe o perioadă de o lună, recuperarea valorii fiscale rămase neamortizate se efectuează pe durata normală de utilizare rămasă, începând cu luna următoare repunerii în funcţiune a acestora, prin recalcularea cotei de amortizare fiscală".
Potrivit pct. 12 lit. k) din normele de aplicare a art. 28 din Codul fiscal, amortizarea fiscală nu se poate deduce pe perioada trecerii mijloacelor fixe amortizabile în regim de conservare. Astfel, "În cazul în care mijloacele fixe amortizabile sunt trecute în regim de conservare, în funcţie de politica contabilă adoptată, valoarea fiscală rămasă neamortizată la momentul trecerii în conservare se recuperează pe durata normală de utilizare rămasă, începând cu luna următoare ieşirii din conservare a acestora, prin recalcularea cotei de amortizare fiscală".
Reţine Înalta Curte că utilizarea sau nu, în concret, a mijloacelor fixe deţinute de reclamantă, "cel puţin pe o perioadă de o lună", reprezintă o chestiune de fapt ce a fost stabilită de prima instanţă pe baza probatoriului administrat în cauză, care nu poate fi repus în discuţie în recurs, cale extraordinară de atac deschisă doar pentru motive de nelegalitate.
Din acest probatoriu s-a reţinut de către instanţa de fond că premisa organului de control fiscal, respectiv neutilizarea mijloacelor fixe, rezultând din inexistenţa veniturilor din utilizarea mijloacelor de producţie este infirmată de existenţa veniturilor impozabile din producţie, din vânzarea de produse finite, precum şi din închirierea utilajelor şi echipamentelor la terţi, dovedite de către reclamantă prin intermediul înscrisurilor.
În mod corect a reţinut instanţa de fond că doar trecerea în regim de conservare a mijloacelor fixe amortizabile ar determina modalitatea diferită de calcul a valorii fiscale rămasă neamortizată, la momentul trecerii în conservare, în cauză nefiind dovedit că bunurile în discuţie ar fi fost supuse unui regim de conservare, prin voinţa proprietarului, respectiv a reclamantei, ci, din contră, rezultând utilizarea efectivă a bunurilor, fie în mod direct, fie ca urmare a închirierii, fapt generator de venituri.
Instanţa de fond face confuzie privind interpretarea stării factuale în contextul interpretării într-un mod greşit a fişelor de cont 707 şi 711.1, potrivit cărora societatea într-adevăr realizează comerţ din vânzarea, dar acesta nu echivalează cu o reală producţie, utilizându-se mijlocele fixe a căror amortizare se pretinde de către reclamant.
Împrejurarea neprezentării în timpul inspecţiei fiscale a contractului de închiriere comercială nr. x din 16/02/20132 şi a actelor adiţionale nu lipseşte de forţă probatorie acest înscris, acesta fiind valabil ca înscris sub semnătură privată, în condiţiile art. 1240 şi următoarele C. civ., fără a fi nevoie de vreo condiţie de formă suplimentară.
Prin urmare, instanţa de fond nu a săvârşit nicio încălcare a normelor materiale acceptând ca fiind dovedită intenţia închirierii şi a utilajelor din conţinutul actelor adiţionale, acestea fiind coroborate cu faptul încasării chiriei în condiţiile noi contractuale stabilite, respectiv corp de clădire şi utilajele din dotare.
În consecinţă, şi acest motiv de recurs este nefondat.
III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu-Mare împotriva sentinţei civile nr. 342 din 21 iunie 2023 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 aprilie 2024.