Şedinţa publică din data de 18 aprilie 2024
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 20.05.2022 sub nr. x/2022, reclamantele A., B. şi C. au formulat contestaţie împotriva Ordinului de salarizare nr. 401/C/07.02.2022 şi a anexei la acesta în care sunt prevăzute drepturile băneşti ale reclamantelor, solicitând modificarea parţială a acestuia în sensul:
- recalculării şi plăţii drepturilor salariale rezultate din aplicarea ordinului începând cu data de 16.07.2017, conform titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1717/25.11.2020 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia Curţii de Apel Ploieşti (în cazul tuturor reclamanţilor) şi nu cu data de 30.12.2021, data acordării conform ordinului contestat;
- recalculării drepturilor băneşti prin aplicarea integrală a Legii nr. 153/2017, inclusiv cu acordarea sporurilor din Anexa nr. V la această lege, adică începând cu data de 01.01.2018 şi în continuare pentru viitor, a sporului de 25 %, reprezentând spor pentru risc şi solicitare neuropsihică, a sporului de 5 % reprezentând spor de confidenţialitate şi a sporului de 15 %, reprezentând spor pentru condiţii vătămătoare de muncă, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare;
- înlăturării plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice prin aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) indice 1 din Legea 153/2017. În ceea ce priveşte acordarea de sume compensatorii, constând în sumele ce depăşesc indemnizaţia lunara plafonata la nivelul anului 2022, deoarece în caz contrar drepturile salariate ar scădea în raport de cuantumul stabilit anterior intrării în vigoare a Legii 153/2017, aspect care contravine dispoziţiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor potrivit cărora, drepturile salariate ale judecătorilor şi procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege. Salarizarea judecătorilor şi procurorilor se stabileşte prin lege specială.
- recalculării indemnizaţiei de încadrare prin valorificarea şi a unui coeficient de multiplicare de 19,00 şi plăţii drepturilor salariate rezultate, începând cu 28.09.2015 (pentru reclamantele B. şi C.), respectiv începând cu data de 23.04.2016 (pentru reclamanta A.) şi în continuare şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017 în raport de indemnizaţiile procurorilor de pe lângă Parchetul Î.C.C.J., conform anexei V lit. B), pct. 1 din Legea nr. 153/2017, conform titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 686/17.04.2019 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia nr. 2938/21.11.2019 a Curţii de Apel Ploieşti (în cazul reclamantelor B. şi C.) şi prin sentinţa civilă nr. 1219/04.07.2019 pronunţată dc Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr. x/2019 (în cazul reclamantei A.), definitivă prin decizia civilă nr. 1060/15.07.2020 a Curţii de Apel Ploieşti.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 2480 din 21 decembrie 2022 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată, a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins acţiunea formulată de reclamantele A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Justiţiei, ca inadmisibilă.
3. Recursul principal exercitat în cauză
Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamantele A., B. şi C., acestea apreciind că prima instanţă a admis în mod nelegal excepţia inadmisibilităţii. Astfel, în motivarea acţiunii s-a arătat că la data de 19 aprilie 2022 reclamantele au primit răspunsul Ministerului Justiţiei la plângerea prealabilă formulată împotriva ordinului de salarizare nr. 401/C/07.02.2022 emis de Ministrul Justiţiei, însă nu au depus dovada şi nici instanţa nu a solicitat-o.
De asemenea, din conţinutul contestaţiei forrnulate rezultă că recurentele au respectat ordinea legală insituită de art. 7 alin. (2) din Capitolul VIII Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei al Anexei nr. V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională - la Legea-cadru nr. 153/2017, formulând o contestaţie în termen de 20 de zile de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, ordinul de salarizare nr. 401/C/07.02.2022 şi anexele acestuia, contestaţie care a fost respinsă, conform dovezii ataşate. Ulterior, în termen de 30 de zile de la comunicarea răspunsului Ministerului Justiţiei, s-a înregistrat cererea de chemare în judecată la Curtea de Apel Bucureşti, prin aceasta fiind criticat actul de soluţionare a contestaţiei administrative formulate împotriva ordinului de salarizare. Chiar dacă s-a precizat, în drept, că se formulează contestaţie împotriva ordinului de salarizare nr. 401/C/07.02.2022, din întreaga argumentaţie, care cuprinde răspunsuri punctuale la toate motivele invocate de Ministerul Justiţiei în actul administrativ nr. x/18.04.2022, rezultă clar că intenţia recurentelor a fost de a respecta dispoziţiile art. 7 alin. (2) anterior menţionat.
Mai mult decât atât, instanţa de fond nu a lămurit calificarea în drept a cererii, ci a respins cererea printr-un formalism excesiv, încălcând dreptul de acces la justiţie şi la un proces echitabil.
4. Apărările formulate şi recursul incident
Ministrul Justiţiei a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamante.
Totodată, a depus şi recurs incident declarat împotriva sentinţei nr. 2480 din 21 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, solicitându-se, în situaţia admiterii recursului declarat de reclamante, casarea în tot a hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei şi constatarea subrogării legale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în drepturile ministerului.
Invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că prima instanţă a respins, în mod greşit, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive prin raportare la prevederile art. 142, 148 şi 162 din Legea nr. 304/2022, conform cărora a avut loc transmiterea în temeiul legii a atribuţiilor privind gestionarea bugetului aprobat pentru cheltuielile de personal al curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor, precum şi cel pentru alte categorii de cheltuieli intrinsec legate de cheltuielile de personal al acestor instanţe de judecată, transmiterea calităţii de ordonator principal de credite pentru aceste bugete şi transmiterea competenţelor privind emiterea actelor de stabilire a salarizării judecătorilor, respectiv de aprobare a statelor de funcţii şi personal pentru aceleaşi instanţe.
Totodată, legiuitorul a prevăzut în mod expres subrogarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei în toate drepturile şi obligaţiile Ministerului Justiţiei, inclusiv cele procesuale, cu privire la litigiile aflate încă pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de starea pricinii, fără distincţie, cât şi în drepturile şi obligaţiile care decurg din hotărâri judecătoreşti, pronunţate în litigii finalizate la acest moment, respectiv din alte titluri executorii.
Astfel, faţă de prevederile art. 38 C. proc. civ. şi art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022, recurentul a apreciat că la momentul transmiterii drepturilor şi obligaţiilor prevăzute în textele mai sus citate, a avut loc transmiterea calităţii procesuale a Ministerului Justiţiei către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. In speţă, deşi hotărârea a fost pronunţată câtă vreme erau încă în vigoare prevederile care puteau justifica participarea în proces a Ministerului Justiţiei, ţinând cont de intrarea în vigoare la data de 22.12.2022 a Legii bugetului de stat pe anul 2023 nr. 368/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1214 din 19.12.2022, rezultă că nici Ministerul Justiţiei şi nici ministrul justiţiei nu mai justifică la acest moment calitatea procesuală în prezenta cauză. În ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile sale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, după caz, preşedintele acesteia, trebuie să se bucure de independenţă procesuală, respectiv să aibă deplina posibilitate de a face acte procesuale de dispoziţie şi de a ataca hotărârea judecătorească formulând propriile critici, inclusiv pe fondul cauzei.
Pentru aceste motive, s-a solicitat a se constata că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile Ministerului Justiţiei ce decurg din prezenta cauză, astfel încât se impune şi comunicarea hotărârii criticate către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea asigurării dreptului la apărare şi la independenţă procesuală, pentru a-i da posibilitatea formulării propriei căi de atac.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul principal, dar şi cel incident sunt fondate, în limitele şi pentru următoarele considerente:
Din circumstanţele concrete ale cauzei, Înalta Curte reţine că reclamantele au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune în anularea Ordinului nr. 401/C/07.02.2022, în sensul recalculării şi plăţii drepturilor salariale conform mai multor hotărâri judecătoreşti-titluri executorii deţinute de acestea, inclusiv cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.
Prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată şi a admis excepţia inadmisibilităţii, respingând ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Justiţiei.
Cu titlu prealabil, se constată că susţinerile din cuprinsul celor două recursuri promovate în cauză se circumscriu cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi vor fi analizate prin prisma acestora.
În ceea ce priveşte criticile recurentelor-reclamante vizând soluţia de admitere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, Înalta Curte reţine că prima instanţă a apreciat că, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, obiectul controlului de legalitate exercitat de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti îl constituie actul administrativ al Ministerului Justiţiei prin care se soluţionează contestaţia formulată împotriva actului de stabilire a drepturilor salariale ale reclamantelor şi nu în mod direct ordinul prin care s-au stabilit aceste drepturi salariale.
Lecturând sentinţa atacată, instanţa de recurs apreciază că aceasta a fost pronunţată de către prima instanţă cu un formalism excesiv, care se îndepărtează de sensul legii şi scopul instituit de legiuitor prin dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (2) din capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, potrivit cărora "Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti."
Înalta Curte reaminteşte că autorităţilor naţionale le revine, într-adevăr, sarcina de a interpreta şi aplica normele de natură procedurală, însă un formalism excesiv în aplicarea acestora se poate dovedi contrar art. 6.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului atunci când acesta se face în detrimentul uneia dintre părţi (a se vedea mutatis mutandis, Sovtransavto Holding vs. Ucraina, par. 81). Efectivitatea dreptului de acces impune ca un individ să beneficieze de o posibilitate clară şi concretă de a contesta un act ce constituie o ingerinţă în drepturile sale (Bellet vs. Franta, par. 42, 36; a se vedea, de asemenea, Canete de Goni vs. Spania, par. 34).
Deşi recurentele-reclamante au solicitat, prin cererea de chemare în judecată, doar anularea Ordinului nr. 401/C/07.02.2022, nu şi anularea Adresei nr. x/18.04.2022 prin care pârâtul Ministerul Justiţiei a răspuns contestaţiei formulată de către acestea împotriva ordinului de salarizare, Înalta Curte reţine că motivele care au stat la baza stabilirii drepturilor salariale ale recurentelor-reclamante sunt comune actelor administrative menţionate, precum şi faptul că, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, se face referire şi la acest răspuns comunicat reclamantelor la data de 19.04.2022.
De asemenea, întrucât numai omisiunea parcurgerii procedurii prealabile obligatorii de contestare a ordinului de salarizare poate să atragă inadmisibilitatea acţiunii în anulare formulate direct la instanţă, iar nu omisiunea de a indica în mod expres că se contestă şi răspunsul administrativ, Înalta Curte apreciază că prima instanţă trebuia să facă o calificare juridică a obiectului cererii de chemare în judecată în funcţie de motivele invocate de reclamante în susţinerea acţiunii, asigurându-le astfel accesul la justiţie.
Prin urmare, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa de control judiciar apreciază că se impune casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, primei instanţe, pentru ca aceasta să analizeze motivele invocate prin cererea de chemare în judecată referitoare la legalitatea şi temeinicia modului de soluţionare a contestaţiei administrative prin adresa x/18.04.2022 şi a Ordinului nr. 401/C/07.02.2022, precum şi capatele de cerere subsecvente.
Totodată, Înalta Curte reţine caracterul fondat şi al susţinerilor recurentului-pârât Ministerul Justiţiei din cuprinsul recursului incident promovat în cauză şi constată că Legea nr. 304/2022, care prin art. 142 lin. (6) stabileşte că " Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se subrogă de drept în toate drepturile şi obligaţiile Ministerului Justiţiei decurgând din aplicarea prevederilor alin. (2), inclusiv în cele de natură procesuală şi cele care decurg din hotărâri judecătoreşti şi alte titluri executorii", a intrat în vigoare la data de 16.12.2022, anterior pronunţării sentinţei recurate.
Din acest motiv, cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează a stabili inclusiv cadrul procesual legal, în raport de subrogarea reglementată de dispoziţiile anterior menţionate, la care se face referire şi în recursul incident.
Pentru considerentele expuse şi pentru a asigura părţilor dreptul la soluţionarea cauzei cu respectarea dublului grad de jurisdicţie, în temeiul dispoziţiilor art. 497 alin. (1) coroborate cu art. 480 alin. (3) C. proc. civ., respectiv art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul principal, dar şi recursul incident, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul principal formulat de reclamantele B., C. şi A. şi recursul incident formulat de pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, subrogată în drepturile şi obligaţiile Ministrului Justiţiei, împotriva sentinţei nr. 2480 din 21 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 18 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.