Şedinţa publică din data de 18 aprilie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov la data de 16.03.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Procurori, anularea în tot a Hotărârii nr. 143 din 21.02.2023, emisă de pârât, cuprinzând dispoziţia de suspendare a acesteia din funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, precum şi suspendarea, de urgenţă, a executării hotărârii contestate până la soluţionarea definitivă a fondului cauzei.
La data de 8.06.2023 reclamanta a depus cerere de completare a acţiunii solicitând pe lângă petitul privind anularea în tot a Hotărârii nr. 143 din 21.02.2023, emisă de secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii şi obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la plata drepturilor salariale de care reclamanta a fost privată pe perioada suspendării din funcţia de procuror, drepturi salariale despre care a apreciat că i se cuvin cu titlu de despăgubiri pentru daunele materiale suportate în perioada suspendării din funcţie, precum şi obligarea pârâtului la recunoaşterea perioadei cuprinse în intervalul 22.02.2023 şi data la care îşi va relua efectiv exerciţiul funcţiei de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, ca urmare a hotărârii pronunţate de instanţa de judecată în acest sens, ca vechime în funcţie şi vechime în magistratură, cu toate efectele materiale subsecvente decurgând din lege, ca urmare a acestei recunoaşteri.
Prin sentinţa nr. 130 din 26 septembrie 2023 Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia decăderii reclamantei din dreptul de a-şi completa acţiunea, invocată de către pârât şi a respins cererea de completare a acţiunii formulată de către reclamanta A., depusă la dosar la data de 08.06.2023, ca fiind tardiv formulată. Totodată, a respins acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Procurori având ca obiect anularea Hotărârii nr. 143 din 21.02.2023 a secţiei pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
2. Cererea de recurs
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 8 C. proc. civ., solicitând, casarea hotărârii, rejudecarea şi admiterea acţiunii, în sensul:
- anulării în tot a Hotărârii nr. 143 din 21.02.2023, emisă de secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, cuprinzând dispoziţia privind suspendarea din funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, în temeiul art. 62 alin. (1) lit. b) şi art. 64 alin. (4) din Legea nr. 303/2004;
- obligării pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la plata drepturilor salariale de care reclamanta a fost privată pe perioada suspendării din funcţia de procuror (intervenită ca urmare a pronunţării Hotărârii C.S.M., secţia pentru procurori nr. 143 din 21.02.2023) perioadă cuprinsă în intervalul 22.02.2023 (data suspendării din funcţie) şi data la care reclamanta îşi va relua efectiv exerciţiul funcţiei de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, (ca urmare a hotărârii pronunţate de instanţa de judecată în acest sens), drepturi salariale apreciate ca fiind cuvenite cu titlu de despăgubiri pentru daunele materiale suportate în perioada menţionată;
- obligării pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, de asemenea, cu titlul de despăgubiri pentru daunele materiale suportate în perioada de suspendare, la recunoaşterea perioadei sus-menţionate (cuprinsă în intervalul 22.02.2023 si data la care reclamanta îşi va relua efectiv exerciţiul funcţiei de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, ca urmare a hotărârii pronunţate de instanţa de judecată în acest sens), ca vechime în funcţie şi vechime în magistratură, cu toate efectele materiale subsecvente decurgând din lege, ca urmare a acestei recunoaşteri.
În motivarea recursului s-a arătat că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit disp. art. 9 din Legea nr. 304/2004, art. 6 alin. (1) C. proc. civ., art. 64 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, art. 4 C. proc. civ., cu trimitere la art. 6, respectiv art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ce garantează dreptul oricărei persoane la un proces echitabil, în termen optim şi previzibil, drept care implică garantarea dreptului la un recurs efectiv.
Dispoziţiile art. 6 C. proc. civ. şi art. 9 din Legea nr. 304/2004 au fost interpretate şi aplicate greşit, în sensul că prima instanţă a reţinut că simpla "formulare" a unei acţiuni în justiţie de către persoana prejudiciată printr-un act administrativ, este suficientă pentru a se considera că dreptul la un proces echitabil şi la un recurs efectiv (dreptul la exercitarea căilor de atac legale prevăzute de lege) este respectat, fără să se verifice şi să se analizeze starea de fapt, probele prezentate în susţinerea acesteia şi fără să existe o motivare a aspectelor determinante în cauză.
De asemenea, se susţine că prima instanţa a apreciat greşit disp. art. 64 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, întrucât au fost admise apărările susţine de către intimatul-pârât, conform cărora secţia pentru procurori a C.S.M. nu avea obligaţia de a verifica şi constata dacă refuzul de prezentare pentru efectuarea expertizei de specialitate era un refuz nejustificat.
Instanţa de fond nu a ţinut seama de starea de fapt şi de probele puse la dispoziţie, care relevă că se cunoştea la momentul pronunţării Hotărârii nr. 143/21.02.2023 despre exercitarea căii de atac legale îndreptate împotriva Hotărârii nr. 1436/08.11.2022 a secţiei pentru procurori a CSM.
În acest sens, recurenta-reclamantă susţine încălcarea dreptului la un recurs efectiv împotriva Hotărârii nr. 1436/08.11.2022.
Formularea căii de atac împotriva Hotărârii nr. 1436/08.11.2022 reprezintă un motiv justificat pentru neprezentarea la efectuarea expertizei de specialitate dispuse prin această hotărâre, întrucât dreptul la exercitarea căii de atac împotriva Hotărârii, este un drept prevăzut de lege prin disp. art. 9 din Legea nr. 303/2004 şi art. 29 din Legea nr. 305/2022, iar instanţa învestită cu acţiunea împotriva Hotărârii nr. 1436/2022 urma să se pronunţe cu privire la legalitatea măsurii.
Dispunerea măsurii de suspendare din funcţie înainte ca aceasta să fie stabilită definitiv încalcă dreptul la un recurs efectiv în exercitarea căii de atac.
În toată perioada în care sunt judecate căile de atac ce vizează Hotărârea nr. 1436/2022 nu se putea dispune legal suspendarea recurentei-reclamante din funcţia de procuror, astfel că Hotărârea nr. 143/2023 nu putea fi emisă legal înainte de pronunţarea definitivă a instanţei de judecată asupra Hotărârii nr. 1436/2022, prin urmare instanţa de fond a încălcat disp. art. 6 şi 9 din Legea nr. 304/2004, art. 4 şi 6 C. proc. civ., cu trimitere la art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Art. 6 din Convenţie a fost încălcat ca urmare a nerespectării căii de atac legale ce se exercită împotriva Hotărârii nr. 1436/2022, iar teoria prezumţiei de legalitate ce ar caracteriza un act administrativ constituie dovada încălcării Covenţiei, recurenta-reclamantă exemplificând jurisprudenţa CEDO în materie, prin hotărârile Le Compte Van Leuven şi De Meyere din 23.06.1981 şi Albert şi Le Compte din 01.02.1983.
În cuprinsul Hotărârii nr. 143/2023 nu s-a motivat cauza pentru care s-a dispus măsura suspendării din funcţie şi anume refuzul nejustificat de prezentare pentru efectuarea expertizei de specialitate, încălcându-se dreptul la un proces echitabil ce presupune şi motivarea hotărârilor.
Dacă s-ar fi dat curs dispoziţiei de prezentare pentru expertiza de specialitate, înainte ca instanţa învestită cu judecarea cauzei privind anularea Hotărârii nr. 1436/2022 să se pronunţe cu privire la legalitatea acestei hotărâri, este evident, susţine recurenta-reclamantă, că acţiunea exercitată împotriva Hotărârii nr. 1436/2022 ar rămâne lipsită de obiect.
Iar dacă în urma soluţionării definitive a acţiunii privitoare la anularea Hotărârii nr. 1436/2022 se va ajunge în final ca instanţa de recurs să anuleze hotărârea, refuzul de prezentare pentru expertiză este justificat.
Însă, prin emiterea Hotărârii nr. 143/2023, cu justificarea că indiferent de acţiunea formulată pentru verificarea legalităţii Hotărârii nr. 1436/2022, există obligaţia prezentării pentru efectuarea expertizei, se încalcă flagrant dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenţie şi dreptul la un recurs efectiv, prev. de art. 13 din Convenţie.
Pentru respectarea drepturilor prevăzute de Convenţie, instanţa de fond era obligată să aştepte să existe o hotărâre definitivă în Dosarul nr. x/2022 ce are ca obiect anularea Hotărârii nr. 1436/2022, iar autoritatea intimată, pe perioada desfăşurării procedurii judiciare, să nu efectueze demersuri pentru executarea hotărârii contestate.
O altă critică se referă la calificarea greşită a cererii de anulare a Hotărârii nr. 143/2023, ca fiind supusă dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 304/2004, fapt ce a intervenit ca urmare a unei interpretări şi aplicări greşite a disp. art. 29 din Legea nr. 305/2002 care a modificat Legea nr. 317/2004, în raport cu prevederile art. 9 din Legea nr. 304/2004 şi art. 284 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, apreciind că acestea din urmă sunt aplicabile pentru exercitarea căii de atac împotriva hotărârii arătate.
Această apreciere şi aplicare în cauză a disp. art. 9 din Legea nr. 304/2004, în locul celor cuprinse în art. 29 din Legea nr. 305/2022 (apreciere eronată), s-a repercutat cu importante consecinţe negative, în principal, asupra modului în are s-a dispus de către autoritatea administrativă asupra cererii de anulare a Hotărârii nr. 143/2023 şi apoi de către prima instanţă, asupra cererii de suspendare a executării Hotărârii nr. 143/2023, pe durata judecării cauzei vizând anularea aceleiaşi hotărâri, cerere care în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 305/2022 ar fi trebuit să fie constatată admisibilă în temeiul legii.
În ceea ce priveşte cererea de reparare a prejudiciilor materiale cauzate ca urmare a adoptării Hotărârii nr. 143/2023, prima instanţă a admis greşit excepţia decăderii din dreptul de a formula cererea, cu încălcarea prevederilor art. 8, art. 11, art. 19 din Legea nr. 554/2004.
Prejudiciul material decurge direct din efectul principal, lipsirea de salarizarea corespunzătoare funcţiei pe perioada suspendării, iar disp. art. 19 din Legea nr. 554/2004 permit chiar ca acţiunea pentru abţinerea de despăgubiri să poată fi formulată şi separat într-un termen de decădere de 1 an de la data cunoaşterii întinderii prejudiciului generat în urma emiterii actului administrativ, momentul fiind reprezentat de pronunţarea hotărârii judecătoreşti definitive.
Cu privire la cererea adresată primei instanţe prin care s-a solicitat să se constate că Hotărârea nr. 143/2023 reprezintă un act administrativ emis cu încălcarea legii, generator de paguba iminentă de natura celor prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 şi a cărui executare se impune a fi suspendată în temeiul disp. art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 şi art. 6, art. 13 din Convenţie, aceasta a fost respinsă prin sentinţa nr. 81/08.06.2023, pronunţată în Dosarul nr. x/2023, fără să fie soluţionată efectiv, deoarece în mod greşit s-a apreciat că soluţionarea cererii de suspendare a executării Hotărârii nr. 143/2023 anterior cererii principale de anulare a aceleiaşi hotărâri, reprezintă un caz de antepronunţare a judecătorului învestit cu soluţionarea ambelor cereri.
Împotriva sentinţei nr. 81/08.06.2023 s-a formulat recurs, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, însă perpetuarea stării de fapt impuse recurentei-reclamante a agravat situaţia materială a acesteia.
Recurenta-reclamantă a invocat şi motivul de casare întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., prin calificarea greşită a cererii de reparare a prejudiciului ca o cerere modificatoare a acţiunii.
3. Apărările formulate Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Procurori a depus întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu motivele invocate prin recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Analiza motivelor de casare
Înalta Curte reţine că prin Hotărârea nr. 1436/08.11.2022 a secţiei pentru procurori din cadrul CSM s-a hotărât prezentarea doamnei procuror A., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, la comisia medicală de specialitate numită prin ordin comun al ministrului justiţiei şi ministrului sănătăţii, în vederea efectuării expertizei de specialitate, în temeiul disp. art. 64 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Recurenta-reclamantă nu s-a prezentat la programările pentru examinarea medicală din 06.12.2022 şi 31.01.2023 iar centrul medical a comunicat prin adresa nr. x/13.02.2023 această împrejurare.
Hotărârea nr. 143/21.02.2023, contestată în prezenta cauză, a dispus suspendarea din funcţie a recurentei-reclamante, făcând aplicarea disp. art. 64 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, conform cărora, în cazul în care magistratul refuză în mod nejustificat să se prezinte, în termenul stabilit, la expertiza de specialitate, secţia corespunzătoare a CSM dispune suspendarea din funcţie a acestuia pe o perioadă de un an, fără plata drepturilor salariale şi fără ca perioada suspendării să constituie vechime în funcţie şi în magistratură.
Acţiunea îndreptată împotriva Hotărârii nr. 1436/08.11.2022 a fost respinsă definitiv prin decizia civilă nr. 5708/29.11.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa civilă nr. 81/08.06.2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2023 s-a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării Hotărârii nr. 143/21.02.2023, iar prin Decizia nr. 5646/28.11.2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus respingerea recursului formulat de recurenta-reclamată, sentinţa rămânând definitivă.
Cauza de faţă are drept obiect anularea Hotărârii nr. 143/21.02.2023, iar în calea de atac a recursului, s-au invocat motive de casare a sentinţei primei instanţe, întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 şi pct. 1 din C. proc. civ.
Cu privire la motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că întrucât exista pe rolul instanţelor de judecată cererea ce viza anularea Hotărârii nr. 1436/08.11.2022, nu se putea emite Hotărârea nr. 143/21.02.2023, prin care s-a dispus suspendarea sa din funcţie.
Procedându-se astfel, au fost încălcate toate dispoziţiile legale care garantează accesul neîngrădit la justiţie al oricărei persoane, prin asigurarea posibilităţii efective de a formula o acţiune în faţa instanţei de judecată.
Recurenta-reclamantă a identificat dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 304/2004, art. 6 alin. (1), teza I C. proc. civ., art. 64 alin. (4) din Lege nr. 303/2004, art. 6 alin. (1), teza I şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale ca fiind cele interpretate şi aplicate greşit de prima instanţă.
În esenţă, astfel cum s-a precizat şi prin concluziile orale formulate în faza dezbaterilor în calea de atac a recursului, prev. de art. 494 C. proc. civ., coroborat cu art. 392 C. proc. civ., recurenta-reclamantă contestă prezumţia de legalitate a actului administrativ, susţinând că emitentul Hotărârii nr. 143/21.02.2023 era obligat să aştepte soluţionarea definitivă a acţiunii de anulare a Hotărârii nr. 1436/08.11.2022, aceeaşi obligaţie revenind şi primei instanţe din cauza de faţă.
Înalta Curte constată că potrivit disp. art. 9 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, hotărârile secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii se atacă la secţia de contencios administrativ a curţii de apel competente, iar atacarea în instanţă nu suspendă de drept efectele acestora.
Prin urmare, contestarea în faţa instanţei de contencios administrativ a Hotărârii nr. 1436/08.11.2022 nu determină suspendarea executării aspectelor dispuse prin hotărâre, respectiv obligaţia prezentării la comisia de specialitate, în vederea efectuării expertizei de specialitate.
În acelaşi mod, contestarea Hotărârii nr. 143/21.02.2023 nu suspendă de drept executarea măsurii dispuse prin actul administrativ, cea a suspendării din funcţie pe o perioadă de un an.
Existenţa prezumţiei de legalitate a actului administrativ poate fi extrasă din înseşi dispoziţiile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora suspendarea executării actului administrativ poate fi dispusă la cererea părţii vătămate şi numai dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile cazului bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Cum deja s-a arătat anterior, recurenta-reclamantă nu a obţinut o hotărâre judecătorească prin care să se dispună suspendarea executării Hotărârii nr. 1436/08.11.2022 sau a Hotărârii nr. 143/21.02.2023, astfel că nu există nicio obligaţie legală a instanţei de fond să ţină seama de existenţa acţiunii formulate împotriva Hotărârii nr. 1436/08.11.2022, mai ales că până la pronunţarea sentinţei de fond din prezenta cauză, prin sentinţa nr. 69/18.05.2023, dată în Dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins în primă instanţă acţiunea reclamantei de anulare şi suspendare a Hotărârii nr. 1436/08.11.2022.
În prezent, această cerere este respinsă definitiv, prin Decizia nr. 5708/29.11.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Faţă de acestea, Înalta Curte va respinge ca nefondate criticile prin care se susţine încălcarea dreptului la un proces echitabil, în termen optim şi previzibil, drept ce implică garantarea dreptului la un recurs efectiv.
Din modul cum a acţionat recurenta-reclamantă, prin formularea atât a cererilor de anulare, cât şi de suspendare a celor două hotărâri pronunţate de secţia pentru procurori din cadrul CSM, este cert că aceasta a înţeles mecanismul adoptat prin Legea nr. 554/2004, în privinţa existenţei prezumţiei de legalitate a actului administrativ şi a suspendării executării actului, numai în urma promovării unei alte cereri întemeiate pe disp. art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, formularea căii de atac împotriva Hotărârii nr. 1436/08.11.2022 nu poate reprezenta un motiv justificat pentru neprezentarea la efectuarea expertizei de specialitate, iar prezentarea la expertiză nu are ca efect rămânerea fără obiect a acţiunii în ipoteza în care reclamanta contestă dispunerea acestei expertize.
În ceea ce priveşte jurisprudenţa CEDO invocată prin motivele de recurs, Înalta Curte reţine că prin hotărârile indicate nu se statuează în sensul că prezumţia de legalitate a actului administrativ încalcă art. 6 din Convenţie, ci se are în vedere împrejurarea încălcării dreptului la un tribunal, deoarece Consiliul de apel al Ordinului medicilor nu a audiat public cauza reclamanţilor şi nu a pronunţat decizia în public, aspecte neincidente în litigiul de faţă.
O altă critică invocată de recurenta-reclamantă o reprezintă greşita aplicare a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 304/2004, în locul celor cuprinse în art. 29 din Legea nr. 305/2022.
Critica urmează să fie înlăturată, în condiţiile în care Dosarul nr. x/2022 nu a fost soluţionat potrivit procedurii speciale prev. de art. 29 din Legea nr. 305/2022, ci conform disp. art. 9 din Legea nr. 304/2004.
Acţiunea prin care s-a solicitat anularea şi suspendarea Hotărârii nr. 1436/08.11.2022 a secţiei pentru procurori din cadrul CSM s-a soluţionat definitiv prin Decizia nr. 5708/29.11.2023 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, aceasta fiind întemeiată chiar de către reclamantă pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004.
În condiţiile Legii nr. 554/2004, actul administrativ nu se suspendă de drept, măsura suspendării fiind reglementată distinct la art. 14 şi 15 din acest act normativ.
Referitor la excepţia decăderii din dreptul de a completa acţiunea, critica este nefondată, recurenta-reclamantă confundă excepţiile de procedură ce vizează modul de derulare a procesului, cu excepţiile de fond, în speţă termenul de exercitare a dreptului material de a cere despăgubiri în vederea reparării pagubei cauzate de emiterea unui act administrativ nelegal.
Prevederile art. 204 C. proc. civ. au în vedere termenul până la care se poate modifica acţiunea şi sancţiunea aplicată pentru nerespectarea acesteia, respectiv: reclamantul poate să îşi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat".
Dispoziţiile art. 8, art. 11 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004 se referă la termenul în care poate să fie sesizată instanţa de contencios administrativ, deci termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune, 6 luni, calculat astfel cum stipulează disp. art. 11 alin. (1) lit. a)-c) din lege, dar şi la un termen de decădere de 1 an, prevăzut de art. 11 alin. (2) din lege.
La rândul său, art. 19 din Legea nr. 554/2004 are în vedere ipoteza în care s-a cerut anularea actului fără a se cere în acelaşi timp şi despăgubiri şi presupusa existenţă a unei cereri de despăgubiri formulată într-un alt dosar.
Dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 nu pot fi folosite pentru a eluda C. proc. civ., întrucât potrivit disp. art. 28 din Legea nr. 554/2004, acest act normativ se completează cu prevederile C. proc. civ., neexistând niciun motiv care să determine instanţa de contencios administrativ să constate că disp. art. 204 C. proc. civ. sunt incompatibile cu specificul raporturilor de autoritate şi drepturile/interesele persoanelor vătămate.
Critica întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, prin calificarea greşită a cererii de reparare a prejudiciului ca o cerere de modificare a acţiunii, este nefondată, aceasta nu poate fi încadrată în motivul de nelegalitate invocat, susţinerea a fost deja analizată anterior, din perspectiva disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Avându-se în vedere că motivele de nelegalitate invocate cu privire la anularea actului atacat au fost considerate nefondate, Înalta Curte constată pe de o parte, că nu se mai impune analizarea cererii de recurs şi din perspectiva cererii de suspendare a aceleiaşi hotărâri, iar, pe de altă parte, se observă că recurenta-reclamantă a reluat cererea de suspendare, fără să puncteze concret motivele de nelegalitate aduse soluţiei de suspendare a Hotărârii nr. 143/2012.
În concluzie, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 130 din 26 septembrie 2023 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 18 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.