Şedinţa publică din data de 19 aprilie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 575 din 10 iulie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Ministerul Sănătăţii, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, în favoarea Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a civilă contencios administrativ fiscal.
Învestit prin declinare, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a civilă contencios administrativ fiscal, prin sentinţa civilă nr. 126 din 29 ianuarie 2024, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, a declinat judecarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a constatat invit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.
Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.".
Potrivit dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ.:
(1) La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.
(2) În mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop.
Modificările aduse prin dispoziţiile art. 130 şi 131 din C. proc. civ., au urmărit implementarea principiului accelerării judecăţii, reglementat de art. 6 alin. (1) din C. proc. civ., prin stabilirea unei limite temporale pentru invocarea excepţiei de necompetenţă materială, şi anume, până la primul termen la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune şi concluzii.
Prin urmare, instanţa de judecată este obligată să îşi verifice competenţa teritorială la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.
Înalta Curte are în vedere că prin Decizia nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii s-a stabilit că:
"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.."
Din considerentele deciziei menţionate rezultă că instanţa care primeşte dosarul îşi poate invoca necompetenţa materială şi poate declina competenţa instanţei iniţial investite pentru considerentul că aceasta a devenit competentă prin neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă. Procedând astfel, aceasta nu se transformă într-o instanţă de control judiciar, căci nu are a analiza aspecte privind nelegala compunere, respectarea principiilor dreptului la apărare şi al contradictorialităţii etc., ci doar întrunirea condiţiilor prevăzute expres de regulile de invocare a excepţiei necompetenţei materiale procesuale.
Înalta Curte a mai stabilit că instanţa care judecă conflictul de competenţă nu poate ignora faptul că instanţa iniţial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenţei sale iniţiale, neinvocate în termen.
Înalta Curte constată faptul că litigiul a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 24.03.2020. La primul termen de judecată, din data de 29.05.2020, Curtea de Apel Bucureşti a dispus amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată pentru a se comunica reclamantei un exemplar al întâmpinării şi pentru citarea MLPDA cu menţiunea de a depune toate actele care au stat la baza emiterii Deciziei nr. 165 din 24.03.2020.
Înalta Curte reţine că, în cauză, Curtea de Apel Bucureşti a dispus amânarea cauzei, fără a pune în discuţie excepţia necompetenţei materiale, fără a proroga punerea în discuţie a excepţiei necompetenţei materiale şi fără a invoca prevederile art. 131 alin. (2) C. proc. civ.
Având în vedere faptul că instanţa nu a invocat în termen necompetenţa materială şi nici nu a soluţionat, conform prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate şi au putut pune concluzii, competenţa acesteia de a soluţiona prezentul litigiu s-a definitivat iar necompetenţa materială s-a acoperit.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Ministerul Sănătăţii, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal .
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 19 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.