Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 09 iunie 2021, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a formulat acţiunea în contencios administrativ împotriva refuzului nejustificat al pârâtei de a soluţiona în mod legal cererea trimisă cu AR nr. x/26.04.2021 şi comunicată la data de 27 aprilie 2021.
Cererea a fost precizată la data de 11 august 2021 în sensul că s-a solicitat obligarea pârâtului la emiterea ordinului prin care să se aprobe componenţa comisiei care să identifice şi să evalueze terenul menţionat în acţiune în scopul demarării procedurii de eliberare a unui certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în cauză şi obligarea la emiterea Certificatului de atestare a proprietăţii după parcurgerea procedurii prevăzute de H.G. nr. 834/1991 şi a Criteriilor 2665/311/1991.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 140 din 28 septembrie 2021, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ca neîntemeiată şi a obligat pe reclamantă la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 759,47 RON.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 140 din 28 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, astfel cum a fost precizată şi completată.
Astfel, instanţa retine aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 322 alin. (8) din O.U.G. nr. 88/1997, H.G. nr. 834/1991 precum şi art. 12 din Legea 137/2002, care ne îndreptăţeşte la solicitarea emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, dar apreciază neîntemeiat şi făcând o greşită aplicare a prevederilor legale, că recurenta nu a îndeplinit condiţiile de solicitare a acestuia, in ce priveşte termenul în care trebuia solicitat, că nu este succesor în drepturi în sensul legii, că nu este vorba de un teren necesar în vedererea desfăşurării activităţii, precum şi că imobilul nu face parte din categoria celor pentru care poate fi emis certificat de atestare a dreptului de proprietate.
In ceea ce priveşte termenul de 60 zile, acesta este un termen de recomandare, nu de decădere sau prescripţie, aceasta rezultând din inexistenta vreunei sancţiuni legale în ce priveşte depăşirea lui. Însuşi certificatul de atestare a suprafeţei de teren de 3265,65mp despre care face vorbire instanţa s- a emis cu depăşirea acestui termen.
În ceea priveşte calitatea de succesor în drepturi al A. S.A. asupra terenului în cauză, în analiza făcută, instanţa omite un aspect esenţial şi anume autoritatea de lucru judecat a Deciziei 69/2.03.1992 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie în cauza care a făcut obiectul Dosarului x/1992.
Or, potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul precum şi considerentele pe care aceasta se sprijină, inclusiv cele prin care s- a rezolvat o chestiune litigioasa.
În speţă, soluţionarea calităţii de succesor in drepturi asupra terenului în cauză depinde de împrejurarea dacă acesta a fost dobândit în proprietate de A. S.A. şi a făcut parte din patrimoniu, dar şi din structura capitalului social astfel încât, prin achiziţionarea acţiunilor de către reclamantă, acesteia i -a revenit cota menţionată din capital şi drepturile aferente.
Fata de cele de mai sus, instanţa de fond trebuia să ţină cont de efectul pozitiv al hotărârii susmenţionate, care atrage o alta soluţie, contrară celei reţinute, că reclamanta nu a dobindit nici cu titlu universal nici cu titlu particular vreun drept asupra terenului, concluzionind ca acesta nu are calitatea de succesor in drepturi a A. S.A. în ce priveşte terenul.
Cu referire la art. 5 din Legea fondului funciar, Curtea Supremă de Justiţie retine in paragraf 8 pag 3 că suprafaţa aferenta fermei pisciciole Gorban nu poate fi considerată ca un teren aparţinător domeniului public de interes naţional sau local, dovada în acest sens fiind şi sentinţa civilă nr. 188 din 29 noiembrie 1993 a Tribunalului Iaşi, rămasă definitivă prin perimare prin decizia civila 72 din 21 iunie 1995 a Curţii de Apel Iaşi, ce a avut ca obiect revendicare de către Consiliul Local al Com. Gorban, acţiune respinsă.
Faţă de aceste considerente, prin care s-a statuat asupra intrării în proprietatea S.C. A. S.A. a patrimoniului fostei întreprinderi Piscicola printre care şi a terenului care face obiectul prezentei cauze şi prin precizarea că acesta face parte din structura capitalului social, care au autoritate de lucru judecat, se impune concluzia că, devenind acţionar al S.C. A. S.A., în cota menţionată în acţiune, reclamanta a devenit în aceeaşi cotă coindivizar în ce priveşte dreptul de proprietate asupra capitalului şi patrimoniului S.C. A. S.A. deci inclusiv asupra dreptului de proprietate vizând terenul în cauză.
Pe de alta parte, patrimoniul presupune şi drepturi şi obligaţii iar prin lichidare acestea se transferă acţionarilor, potrivit Legii 31/1990, H.G. nr. 834/1991 si Legii 137/2002.
Astfel, pe de o parte recurentei reclamante i s-a transmis prin lichidare cota indiviză din proprietatea întregului patrimoniu aflat în proprietatea S.C. A. S.A. astfel cum a reţinut cu autoritate de lucru judecat Curtea Suprema de Justiţie iar pe de altă parte, fiind succesoare în drepturi a S.C. A. S.A. cu privire la teren, este îndreptăţită, potrivit art. 322 alin. (8) din O.U.G. nr. 88/1997 si art. 12 din Legea 137/2002 să solicite eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
În ce priveşte susţinerea instanţei ca H.G. nr. 834/1991 şi criteriile 2665/1992 se referă numai la terenul din incintă şi că pentru acesta s-a emis certificatul iniţial de atestare a dreptului de proprietate pe numele S.C. A. S.A., dinamica privatizării a dus la extinderea procedurii prevăzute de Hg 834/1991.
Procedura specială prevăzută prin H.G. nr. 834/1991 şi criteriile menţionate s-au extins nu numai cu referire la categoriile de persoane îndreptăţite, respectiv şi la succesorii în drepturi ai societăţilor comerciale cu capital de stat privatizate dar şi la alte categorii de terenuri, cum este cazul în speţă.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a sentinţei atacate.
5. Aspecte de fapt şi de drept relevante în cauză
Prin H.G. nr. 1353/1990 au fost înfiinţate societăţile comerciale pe acţiuni, persoane juridice, prevăzute în anexele 1.1 -1.9, printre acestea, la anexa 1.3 pct. 16 regăsindu-se şi societatea comercială A. S.A., succesoare a B..
Această din urmă entitate a primit în administrare, prin Decizia nr. 272/26.05.1977, suprafaţa de 271,7 ha teren, administrat de Consiliul popular al Comunei Gorban.
Prin Hotărârea nr. 39/15.11.2006 a Adunării generale extraordinare a acţionarilor din cadrul S.C. A. S.A. Iaşi s-a hotărât dizolvarea voluntară a societăţii în temeiul prevederilor art. 227 lit. d) şi g) din Legea nr. 31/1990.
Prin încheierea nr. 5256/08.05.2008 a judecătorului delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Iaşi, dată în dosar nr. x/2008, S.C. A. S.A. a fost radiată din Registrul comerţului.
Printre acţionarii societăţii se afla şi reclamanta S.C. A. S.R.L. aceasta achiziţionând acţiuni reprezentând 3,3467% din capitalul social.
Conform H.G. nr. 834/1991:
Art. 1 - "Terenurile aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora, necesare desfăşurării activităţii conform obiectului lor de activitate, se determină, pentru societăţile comerciale înfiinţate prin hotărâre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuţiile ministerului de resort, iar pentru societăţile comerciale înfiinţate prin decizia organului administraţiei locale de stat, de către autoritatea publică judeţeană., "
Art. 5 -,(1) Organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuţiile ministerului de resort, precum şi autorităţile administrative publice judeţene vor elibera societăţilor comerciale certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, potrivit modelului stabilit de organele prevăzute la art. 2. Aceste certificate sunt supuse regimului de publicitate imobiliară.,,
Art. 6 -,,(1) Terenurile stabilite potrivit art. 1 se evaluează la valoarea de piaţă, pe baza rapoartelor de evaluare întocmite, conform standardelor în vigoare, de evaluatori autorizaţi, atestaţi conform legii, ale căror servicii vor fi achiziţionate în conformitate cu prevederile art. 38, 39 şi 215 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.,,
Potrivit art. 2 din Criteriile nr. 2665/1992: "La nivelul fiecărei societăţi comerciale cu capital de stat se constituie o comisie formată din 5 - 7 membri, care va participa la stabilirea şi evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat numită prin:
- ordin al ministrului de resort pentru societăţile comerciale cu capital de stat înfiinţate prin hotărâre a Guvernului;
- hotărâre a consiliului judeţean sau prin dispoziţie a primarului general al municipiului Bucureşti, pentru societăţile comerciale cu capital de stat înfiinţate prin hotărâri ale consiliilor locale şi judeţene sau prin hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.,,
Art. 322 din O.U.G. nr. 88/1997 prevede la alin. (8):, Prevederile alin. (6) şi (7) se aplică şi societăţilor comerciale privatizate sau succesorilor în drepturi ale acestora, care deţin terenuri în cotă-parte indiviză pentru care urmează să se obţină certificatul de atestare a dreptului de proprietate, dacă îşi exercită dreptul de opţiune prevăzut la alin. (6) în termen de 3 luni de la data obţinerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate.,,
Totodată, art. 12 din Legea nr. 137/2002 prevede:, (1) Toate societăţile comerciale, indiferent de structura capitalului social, cărora nu li s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, vor întocmi şi vor înainta instituţiilor îndreptăţite să emită certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, documentaţiile necesare în vederea eliberării acestuia.,,
Reclamanta a adresat pârâtului o cerere prin care, în esenţă, solicită eliberarea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate privind imobilul teren fără construcţii situat în extravilanul Comunei Gorban pentru suprafaţa de 2.825.002 mp. În vederea eliberării acestui certificat a solicitat să dispună formarea unei comisii care să inventarieze şi să evalueze imobilul.
Prin răspunsul nr. x/24.06.2021 s-a adus la cunoştinţa reclamantei faptul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate se emite solicitantului în condiţiile prevăzute de H.G. nr. 834/1991 iar în aplicarea actului normativ au fost emise criteriile nr. 2665/1C/311/1992. Au fost citate prevederile art. 6 din H.G. nr. 834/1991 şi ale art. 2 din Criterii.
I s-a comunicat că S.C. A. S.R.L. nu este societate comercială cu capital de stat iar comisia solicitată nu poate fi constituită, terenurile pentru care se consideră îndreptăţită la emiterea certificatului evaluându-se în baza unei raport de evaluare întocmit de evaluator autorizat.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi la 9.06.2021, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cotestând refuzul apreciat ca nejustificat al acestuia de a soluţiona cererea trimisă cu AR nr. x/26.04.2021 şi comunicată la data de 27.04.2021.
A solicitat obligarea pârâtului la solţionarea cererii în sensul emiterii unui act administrativ individual (ordin) prin care să se aprobe componenţa comisiei constituite la nivelul societăţii care va participa la evaluarea terenului aflat în patrimoniul societăţii în suprafaţă de 2.825.002 m.p.(din acte), CF x şi număr cadastral x Gorban, situat în comuna Gorban jud. Iaşi, în scopul demarării procedurii de eliberare a unui certificat de atestare a dreptului de proprietate.
În motivare a menţionat că este succesoare în drepturi, urmare a dizolvării voluntare a societăţii A. S.A. Iaşi. Prin H.G. nr. 1353/1990 din unitatea economică de stat B. a fost înfiinţată societatea pe acţiuni S.C. A. S.A.. A invocat art. 7 din H.G. nr. 1353/1990, Legea nr. 15/1991, art. 1 din Hotărârea 834/1991.
Cererea a fost precizată la data de 11.08.2021 în sensul că se solicită obligarea pârâtului la emiterea ordinului prin care să se aprobe componenţa comisiei care să identifice şi să evalueze terenul menţionat în acţiune în scopul demarării procedurii de eliberare a unui certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în cauză şi obligarea la emiterea Certificatului de atestare a proprietăţii după parcurgerea procedurii prevăzute de H.G. nr. 834/1991 şi a Criteriilor 2665/311/1991.
Prin sentinţa civilă nr. 140 din 28 septembrie 2021 a Curţii de Apel Iaşi, instanţa a respins ca neîntemeiată acţiunea, reţinând că Legea nr. 137/2002 stabileşte un termen cert pentru înaintarea documentaţiei necesare, termen care nu a fost respectat de către reclamantă.
Pe de altă parte, nu este îndeplinită condiţia de la art. 1 din H.G. nr. 834/1991, terenurile nefăcând parte din categoria celor avute în vedere de textul de lege iar reclamanta nu este succesor în drepturile A. S.A..
6. Excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 14/25.10.2010
Prin înscrisul intitulat, răspuns la întâmpinarea pârâtului intimat MADR şi precizare a recursului, recurenta a înţeles să invoce excepţia de nelegalitate a Ordinului 14/25.10.2010 al MADR, arătând că inventarierea nu putea privi terenurile proprietatea societăţilor comerciale dobândite ope legis şi ieşite din circuitul civil.
Dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 reprezintă o instituţie juridică a cărei finalitate este aceea de a lipsi de efecte, exclusiv în cauza dedusă judecăţii, actul administrativ individual de care partea adversă s-ar putea prevala, sau actul administrativ pe care partea adversă şi-a întemeiat pretenţiile în cadrul litigiului pendinte.
În ceea ce priveste cerinţa referitoare la natura actului a carui legalitate se solicită a fi verificată de către instanţa de contencios administrativ, se reţine că în discuţie este Ordinul nr. 14/25.10.2010 al MADR, prin care se aprobă protocolul de predare-preluare a acţiunilor pe care ADS le deţine la societăţile comerciale cu profil piscicol, a terenurilor pe care sunt amplasate amenajările piscicole precum şi alte terenuri aferente amenajărilor piscicole deţinute de aceasta, către Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură.
Ordinul mentionat constituie un act administrativ cu caracter individual, legiuitorul, în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, făcând trimitere, în privinţa exceptiei de nelegalitate, doar la actele administrative cu această natură, fiind astfel admisibilă invocarea excepţiei de nelegalitate cu privire la acest act.
În ceea ce priveste cerinţa existenţei unei legaturi între fondul pricinii şi excepţia de nelegalitate invocată, Înalta Curte apreciază că nu este îndeplinită în cauză. Este de precizat, în primul rând, că cerinţa în discuţie implică relevanţa dezlegărilor instanţei de contencios administrativ în privinţa legalităţii actului administrativ asupra soluţionării prezentului recurs.
Obiectul prezentei cauze îl reprezintă obligarea MADR la emiterea ordinului prin care să se aprobe componenţa comisiei care să identifice şi să evalueze terenul menţionat în acţiune în scopul demarării procedurii de eliberare a unui certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în cauză şi obligarea la emiterea Certificatului de atestare a proprietăţii după parcurgerea procedurii prevăzute de H.G. nr. 834/1991 şi a Criteriilor 2665/311/1991.
Actul administrativ a cărui nelegalitate se invocă - Ordinul 14/2010 al MADR nu reglementează drepturi sau obligaţii în legătură cu ceea ce pretinde recurenta reclamantă în prezentul demers judiciar, soluţionarea litigiului pe fond nedepinzând de Ordinul nr. 14/2010.
În aceste condiţii, în termeiul art. 4 alin. (1), (2) din L.554/2004, Înalta Curte va respinge excepţia de nelegalitate a Ordinului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 14/2010, ca neîntemeiată.
7. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în concordanţă cu principiul legalităţii căilor de atac reglementat de art. 457 din C. proc. civ., poate fi exercitat în condiţiile prevăzute de lege.
Art. 488 alin. (1) C. proc. civ. permite părţilor unui proces exercitarea recursului exclusiv pentru motive de nelegalitate, instanţa de recurs neavând competenţa legală de a proceda la reaprecierea probelor pe baza cărora aceasta a fost reţinută ori de a cenzura situaţia de fapt căreia i-au fost aplicate normele de drept incidente.
Obligaţia recurentei de a motiva recursul presupune nu numai evocarea simplei sale nemulţumiri în raport cu soluţia atacată, ci implică obligaţia de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., precum şi dezvoltarea lor în concret, respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în faţa instanţei anterioare şi/sau hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanţă sau raţionamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta reclamantă susţine că instanţa de fond a ales să ignore efectele autorităţii de lucru judecat ale Deciziei 69/2.03.1992 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie în cauza care a făcut obiectul Dosarului x/1992.
Motivul de casare invocat vizează imposibilitatea reluării dezbaterilor asupra unei chestiuni litigioase deja tranşate de către o jurisdicţie anterioară şi asupra căreia o altă instanţă a statuat definitiv.
Deşi recurenta invocă autoritatea lucrului judecat cu referire la Decizia 69/02.03.1992 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie în dosarul nr. x/1992, acest litigiu nu s-a purtat între aceleaşi părţi, nu a avut aceeaşi cauză şi acelaşi obiect cu cele din prezenta acţiune.
Pe de altă parte, prin sentinţa penală nr. 49/16.06.2016 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul x/2014, se reţine că " niciuna din cele două hotărâri (Sentinţa civilă nr. 188/1993 prin care a fost respinsă acţiunea in revendicare introdusă de Consiliul Local Gorban rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 721/1995 a Curţii de Apel laşi şi decizia civilă nr. 69/1992 a Curţii Supreme de Justiţie prin care s-a anulat decizia nr. 227/1991 emisă de Prefectura judeţului laşi) nu are un efect constitutiv de drepturi pentru S.C. A. S.R.L., iar pe de altă parte, ulterior pronunţării acestora, inculpatul a acceptat o calitate de detentor precar (a plătit către APS redevenţa pentru folosirea terenului), prin urmare, a cunoscut şi acceptat că nu este proprietarul terenului".
Astfel, nu există, raportat la considerentele deciziei nr. 69/1992, o statuare care să se impună cu putere de lucru judecat în prezenta cauză.
Procedând la o verificare a susţinerilor recurentei şi din perspectiva pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că în doctrină s-a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie nu le-a aplicat în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greşit.
Pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu este suficient ca recurenta să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluţionată de instanţa de recurs, ci trebuie, totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia.
Reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt, a probelor administrate şi a nemulţumirilor părţilor cu privire la soluţia adoptată de instanţa ce a pronunţat hotărârea atacată nu se constituie într-o critică de nelegalitate a deciziei.
Susţine recurenta că instanţa reţine aplicabilitatea art. 322 alin. (8) din O.U.G. nr. 88/1997 şi art. 12 din Legea nr. 137/2002 dar face o greşită aplicare a prevederilor legale în ceea ce priveşte termenul de 60 de zile în care trebuia solicitat, acesta fiind un termen de recomandare, nu de decădere sau de prescripţie.
De asemenea, soluţionarea calităţii de succesor depinde de împrejurarea dacă A. S.A. a dobândit în proprietate terenul în cauză, dacă terenul a făcut parte din patrimoniu dar şi din structura capitalului social, cota dobândită în urma lichidării răsfrângându-se şi convertindu-se prin lichidare în cota indiviză din dreptul de proprietate.
Mai arată că patrimoniul prin lichidare se transferă acţionarilor indiferent de cauza de lichidare, şi astfel susţinerea instanţei că prin dizolvarea voluntară nu ar mai fi îndeplinită condiţia ca respectivul bun să fie necesar pentru desfăşurorea activităţii nu poate fi reţinută.
Contrar acestor susţineri şi în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că, potrivit prevederilor art. 1 din H.G. nr. 834/1991, terenurile aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora, necesare desfăşurării activităţii conform obiectului lor de activitate, se determină, pentru societăţile comerciale înfiinţate prin hotărîre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuţiile ministerului de resort, iar pentru societăţile comerciale înfiinţate prin decizia organului administraţiei locale de stat, de către autoritatea administrativă publică judeţeană.
Articolul 6 precizează că terenurile se evaluează la valoarea de piaţă, pe baza rapoartelor de evaluare întocmite, conform standardelor în vigoare, de evaluatori autorizaţi, atestaţi conform legii, aspect care atrage în mod necesar invalidarea pretenţiilor reclamantei privind obligarea pârâtului la emiterea unui act administrativ individual (ordin) prin care sa aprobe componenţa comisiei constituite la nivelul societăţii care să identifice şi să evalueze terenul în scopul demarării procedurii de eliberare a unui certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor.
De asemenea, ministerul de resort atestă, prin certificat, dreptul de proprietate asupra terenurilor deţinute în patrimoniu de către societatea comercială la data înfiinţării acesteia prin hotărâre de Guvern.
În acest sens, terenul în suprafaţă totală de 2.825.002 mp pentru care se cere eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate nu face parte din activele societăţii recurente.
Astfel, prin Decizia nr. 99/28.03.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că "terenul a fost dobândit în administrare de vechea întreprindere Piscicolă, iar S.C. A. S.A. laşi a avut în administrare direct terenul neproductiv în suprafaţă de 271,7 ha, aferent fermei piscicole Gorban, jud. laşi, Certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x necuprinzând şi terenul în suprafaţă de 271,7 ha, (...) acesta nu a existat niciodată în proprietatea societăţii comerciale".
De asemenea reţine instanţa supremă că suprafaţa de teren de 116,38 ha era exploatată de către S.C. A. S.R.L. fără titlu valabil, din adresa MADR - ANPA nr. 1494/07.03.2011 rezultând că suprafaţa de 116,38 ha din care 95,18 ha sub luciu de apă face parte din domeniul privat al statului, iar diferenţa până la 282,5 ha teren a fost predată Consiliului Local Gorban pentru reconstituirea islazurilor comunale.
Nu în ultimul rând, în dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel Suceava, prin sentinţa penală nr. 49/16.06.2016, rămasă definitivă prin Decizia nr. 99/28.03.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-au stabilit, referitor la terenul în suprafaţă de 2.825.002 mp amplasat în extravilanul comunei Gorban, jud. laşi, T60, parcela x, cu număr cadastral x, înscris în CF x UAT Gorban, precum şi la faptele reţinute în sarcina inculpaţilor, inclusiv a S.C. A. S.R.L.:
- "lichidatorul judiciar al S.C. A. S.A. IAŞI a menţionat în fals, în cuprinsul Raportului nr. x.03.2008 privind situaţia financiară şi propunerea repartizării activului între acţionarii S.C. A. S.A. laşi, la poziţia 2 din Anexa nr. 12 rectificată, suprafaţa de 250 ha teren arabil ca făcând parte din activele al căror drept de proprietate urma să fie transferat către S.C. A. S.R.L. Gorban ca urmare a lichidării voluntare a S.C. A. SA";
- "instanţa dispune anularea Anexei 12 rectificată din Raportul nr. x/07.03.2008 cu privire la activul suprafaţă de 250 ha teren arabil, având o valoare contabilă de 36202,69 RON si valoare rămasă de amortizat - 32198,23 RON";
- "domnul C. a menţionat în fals faptul că ADS nu deţine şi nu a deţinut în administrare pe teritoriul administrativ al comunei Gorban, jud. laşi, terenul situate în T60, parcela x, deşi parte din terenul în cauză, respectiv 95,18 ha a fost concesionată post privatizare în favoarea S.C. A. S.A. prin Contractul de concesiune nr. x/15.01.2003 de către ADS";
- "terenul în suprafaţă de 282,5 ha situat în T60. parcela x face parte din domeniul public al statului".
În mod judicios a stabilit judecătorul fondului că certificatul de atestare a dreptului de proprietate se emite pentru terenurile aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora, necesare desfăşurării activităţii conform obiectului lor de activitate. Or, S.C. A. S.A. a fost dizolvată voluntar, anterior solicitării eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate, astfel încât nu se poate susţine necesitatea dobândirii unei drept în vederea desfăşurării unei activităţi care a încetat în mod voluntar.
Din documentaţia întocmită după înfiinţarea S.C. A. S.A. rezultă că au fost inventariate imobilele necesare desfăşurării activităţii de la D., fiind emis şi certificat de atestare a dreptului de proprietate, ce nu cuprinde şi imobilele care fac obiectul prezentei acţiuni.
În considerarea celor expuse, în mod legal a reţinut instanţa de fond că nu sunt îndeplinite condiţiile de la art. 1, 6 din H.G. nr. 834/1991.
Referitor la faptul ca recurenta se declară succesoarea în drepturi a S.C. A. S.A., în mod corect instanţa a reţinut şi faptul că "reclamanta nu este un succesor în sensul avut în vedere de legiuitor", raportat la unul dintre temeiurile de drept invocate prin cererea de modificare a acţiunii, respectiv art. 12 alin. (1) din Legea nr. 137/2002.
Astfel, legea se aplică doar societăţilor comerciale, indiferent de actul normativ în baza căruia s-au înfiinţat, la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar sau asociat, filialelor la care sunt acţionari/asociaţi majoritari societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi regiilor autonome şi doar în cadrul procesului de privatizare, recurenta reclamantă neregăsindu-se printre destinatarii normei.
Pe de altă parte, art. 322 alin. (6) din O.U.G. nr. 88/1997, invocat de recurentă, are ca destinatari " societăţile comerciale privatizate sau succesorii în drepturi ale acestora, care deţin terenuri în cotă-parte indiviză pentru care au fost obţinute certificate de atestare a dreptului de proprietate", or atât timp cât terenul ce face obiectul prezentei acţiuni nu este acelaşi sau nu cuprinde terenul atestat de Certificatul seria x nr. x, societatea reclamantă nu se subscrie ca subiect de sezină faţă de dispoziţiile de referinţă.
De asemenea, în conformitate cu cele menţionate în adresa UAT Gorban nr. 1443/30.03.2021, în prezent societatea reclamantă "nu figurează înregistrată în Registrul Agricol al Primăriei Comunei Gorban cu nicio suprafaţă de teren".
Recurenta reclamantă nu justifică aşadar vreun titlu în baza căruia deţine terenul pentru care se solicită eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, în raportul privind situaţia financiară şi propunerea repartizării activului între acţionarii S.C. A. S.A. nr. 2114/07.03.2008 nefiind menţionată transmiterea cu vreun titlu a vreunui drept, parţial sau exclusiv cu privire la imobilul în suprafaţă de 2.825.002 mp iar eventuala desfăşurare a unei activităţi similare în acelaşi loc de către o altă entitate nu îi conferă acesteia calitatea de succesor.
În susţinerea legăturii sale cu S.C.A. S.A., societatea reclamantă afirmă că "la data lichidării societăţii A. S.A., avea calitatea de acţionar la respectiva societate şi ca urmare de succesor în drepturi a acesteia asupra tuturor bunurilor şi drepturilor din patrimoniul acesteia, conform art. 644 C. civ., potrivit căruia dreptul de proprietate se dobândeşte prin succesiune, coroborat cu art. 20 din Legea nr. 15/1991, potrivit căruia, dreptul de administrare a patrimoniului S.C.A. S.A., s-a convertit în dreptul de proprietate asupra întregului patrimoniu".
În urma partajului efectuat ca urmare a dizolvării şi radierii societăţii A. S.A, societăţii reclamante i-au fost repartizate active în funcţie de procentul de 3,3467% deţinut ca acţionar la societatea în lichidare însă societatea reclamantă nu justifică vreun drept asupra terenului în litigiu atât timp cât terenul respectiv nu a făcut parte din activele societăţii A. S.A., terenurile din domeniul statului pe care se desfăşura activitatea de piscicultura neputând face parte din activul unităţilor de stat desfiinţate, ele fiind supuse doar procedurii de concesionare, nu de privatizare.
Nu în ultimul rând, vocaţia pentru obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate aparţine succesorilor societăţilor comerciale cu capital de stat, Legea nr. 137/2002 stabilind însă un termen pentru înaintarea documentaţiei necesare, termen care nu a fost respectat în cazul recurentei, calificarea naturii acestuia fiind însă nerelevantă în raport de motivele de nelegalitate anterior analizate.
8. Temeiurile de drept ale soluţiei pronunţate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 140 din 28 septembrie 2021 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia de nelegalitate a Ordinului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 14/2010, ca neîntemeiată.
Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 140 din 28 septembrie 2021 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 25 aprilie 2024.