Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 26 aprilie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x întocmit de pârâtă la data de 09 august 2021, anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 13033, emisă de pârâtă la data de 06 octombrie 2021 şi menţinerea Contractului de finanţare nr. x din data 25 august 2009 încheiat între reclamantă şi pârâtă.
Prin sentinţa civilă nr. 790 din 29 septembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Timiş a admis excepţia necompetenţei materiale şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanţe sub acelaşi număr la data de 07 octombrie 2022.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 22 din 26 ianuarie 2023, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, fără cheltuieli de judecată.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 22 din 26 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
Printr-un prim set de critici recurenta-reclamantă a învederat că sentinţa recurată este nelegală întrucât procesul s-a judecat cu încălcarea dreptului său la apărare, respectiv fără citarea acesteia la sediul procesual ales prin acţiunea introductivă.
Printr-un alt set de critici, recurenta-reclamantă a susţinut că raţionamentul instanţei este greşit, deoarece cauza problemelor cu care s-a confruntat este una singură şi lesne de dedus - lipsa banilor - iar litigiile cu banca plătitoare, societatea de asigurare şi furnizorul solarului privesc exact acest lucru, adică despăgubiri băneşti. Prin urmare, susţinerea că ar fi în culpă pentru că, ulterior verificării în teren, nu a tăcut dovada demarării acţiunilor de remediere a deficienţelor constatate este o inepţie. Este evident că litigiile purtate de aceasta din 2013 şi până în prezent sunt o dovadă elocventă a diligentelor depuse pentru "remedierea deficienţelor". Astfel, într-o societate cu scop lucrativ, cea mai neînsemnată deficienţă implică o minimă cheltuială, chestiune care în niciun caz nu poate fi rezolvată în lipsa banilor, cum a fost şi cazul acesteia.
Instanţa putea şi trebuia să mai observe faptul că în perioada 2014-2019 AFIR a avut cunoştinţă de funcţionarea defectuasă a societăţii, dovadă fiind că în această perioadă i-a efectuat plăţi (în 4 tranşe), plăţi care au fost însoţite de verificări riguroase de către AFIR, atât în teren, cât şi în actele socităţii. Prin urmare, aşa-zisele neregularităţi consemnate în procesul-verbal nr. x/09.08.2021 erau de mult timp ştiute de către AFIR.
Singurul motiv nou şi real care a determinat pârâta să rezilieze, în anul 2021, contractul de finanţare a fost aceia că banca creditoare (C.), reziliase recent contractul de credit cu reclamanta, somând-o cu declanşarea executării silite. Chiar şi în acest context, instanţa de fond ar fi putut şi trebuit să reţină că AFIR nu a fost îndreptăţită să rezilieze contractul de finanţare. Mai ales că din anul 2019 s-a aflat în proces cu C., proces în urma căruia s-ar fi putut modifica suma datorată cu consecinţa intrării în normalitale.
Prima instanţă a mai reţinut şi faptul că datorează penalităţi şi dobânzi deoarece aşa au hotărât cei care au întocmit procesul-verbal contestat (la capitolul 14) şi, astfel, s-ar naşte dreptul AFIR de a recupera conform O.U.G. nr. 66/2011. O asemenea manieră de a judeca este eronată deoarece nu s-a realizat un control efectiv de legalitate al sancţiunilor.
Nici autorii actelor administrative şi nici instanţa de fond nu examinează defel temeiul juridic al penalităţilor şi dobânzilor din moment ce în actele acestora nu se vorbeşte de vreun temei legal sau contractual.
Totodată, respectivele sancţiuni pecuniare implică existenţa unei culpe, ceea ce nu este cazul societăţii, chestiune pe care a detaliat-o şi în cuprinsul contestaţiei ce precede acţiunea introductivă, fiindcă în fond penalitatea înseamnă să poţi face ceva şi cu rea-credinţă să refuzi, or nu a fost în măsură să plătească câtă vreme nu dispunea de resurse financiare.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii atacate ca fiind temeinică şi legală.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, pentru următoarele considerente:
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor circumscrise motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., republicat, constată că este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.
În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) şi art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanţa a admis apelul şi s-a pronunţat şi asupra fondului, fără ca părţile să fi pus concluzii şi asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialităţii şi al nemijlocirii prin pronunţarea soluţiei în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului şi nu au fost puse în dezbaterea părţilor; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greşită a unor texte de lege.
Înalta Curte are în vedere că art. 14 din C. proc. civ., care reglementează principiul contradictorialităţii în procesul civil, stipulează la alin. (1) că instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, dacă legea nu prevede altfel, iar principiul contradictorialităţii constituie o garanţie a unui proces echitabil prin prisma exigenţelor cerute de art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului procedurii de judecată propriu-zise.
Strâns legat de principiul contradictorialităţii aplicabil în procesul civil este principiul dreptului la apărare, unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil ce se bucură şi de o consacrare constituţională în art. 24 din Constituţia României.
Garantarea respectării acestor principii se regăseşte la art. 153 din C. proc. civ., care este alcătuit din norme imperative, potrivit cu care judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel, iar instanţa va amâna judecarea şi va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege, sub sancţiunea nulităţii.
Instanţa de control judiciar constată că, în cauză, prima instanţă a procedat la soluţionarea cauzei fără ca reclamanta A. S.R.L. să fie citată la termenul de judecată din data de 26 ianuarie 2023, când au avut loc dezbaterile şi s-a reţinut cauza în pronunţare. Astfel, instanţa de fond a apreciat în mod greşit că reclamanta avea termen în cunoştinţă ca urmare a citării acesteia pentru termenul anterior din data de 16 decembrie 2022, în condiţiile în care din dovada de înmânare a citaţiei pentru acel termen de judecată rezultă că aceasta a fost înmânată numitei D., care nu era nici reprezentantul legal al societăţii reclamante şi nici desemnată prin cererea de chemare în judecată ca fiind persoana însărcinată cu primirea corespondenţei, nefiind aşadar îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 229 alin. (1) C. proc. civ.
Prin urmare, se apreciază că, în cauza de faţă, hotărârea pronunţată de instanţa de fond nu respectă exigenţele procedurale impuse de textele de lege anterior menţionate, astfel încât, în vederea respectării principiilor ce guvernează desfăşurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialităţii şi cel al respectării dreptului la apărare şi ţinând cont de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părţilor la dublul grad de jurisdicţie, se impune casarea integrală a hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În raport de soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă, subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de instanţa de fond la rejudecarea cauzei.
Totodată, instanţa de fond va avea în vedere şi că, după intrarea în procedura insolvenţei, societăţile comerciale nu mai pot sta în judecată decât prin administratorul/lichidatorul judiciar, conform Legii nr. 85/2006, republicată, act normativ special, derogatoriu de la dreptul comun, citarea în cauză a administratorului/lichidatorului judiciar nefiind doar o chestiune de reprezentare, ci de îndeplinire a procedurii de citare cu partea aflată într-o atare procedură specială.
Pentru aceste considerente, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva sentinţei civile nr. 22 din 26 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2022, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva sentinţei civile nr. 22 din 26 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2022.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 25 aprilie 2024.