Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2024
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi la data de 23 mai 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Sanitară Veterinară pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi (DSVSA), solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la:
- plata sumei de 4.700 RON reprezentând cheltuieli pe care le-a efectuat pentru achiziţionarea combustibilului necesar mijlocului de transport ce i-a fost repartizat în mod legal, cu nr. de înmatriculare x, în vederea realizării sarcinilor de serviciu, sumă care nu i-a fost decontată;
- plata de daune cominatorii de câte 100 RON pe zi, până la achitarea integrală a cheltuielilor ce fac obiectul prezentei acţiuni.
Prin sentinţa civilă nr. 656/2020, Tribunalul Galaţi a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamant.
Reclamantul a atacat cu recurs sentinţa pronunţată de Tribunalul Galaţi, iar prin decizia civilă nr. 1036/09.11.2021, Curtea de Galaţi a admis recursul reclamantului, a casat sentinţa civilă nr. 656/28.12.2020, pronunţată de Tribunalul Galaţi şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, dosarul fiind reînregistrat pe rolul Tribunalului Galaţi la data de 16 decembrie 2021, sub nr. x/2019*.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 350 din 13 mai 2022, Tribunalul Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 4.465 RON cu titlu de cheltuieli de transport, respingând restul pretenţiilor ca neîntemeiate.
3. Cererea de recurs exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 350 din 13 mai 2022, pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamantul A. şi pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi.
4. Soluţia instanţei de recurs
Prin decizia 454 din 24 mai 2023, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de recurenta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi împotriva sentinţei civile nr. 350/13.05.2022, pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. x/2019, a casat sentinţa recurată şi în rejudecare respinge acţiunea formulată de reclamantul A. ca nefondată, respingând recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 350/13.05.2022, pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. x/2019.
5. Cererea de revizuire formulată în cauză
Împotriva deciziei nr. 454 din 24 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, a formulat la data de 22 august 2023 cerere de revizuire reclamantul A., înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2023, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea cererii de revizuire şi, pe cale de consecinţă, anularea hotărârii ca fiind potrivnică.
Prin decizia nr. 925 din 05 decembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Târgu Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
6. Apărările formulate în cauză
Intimata Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca nefondată.
II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând, cu prioritate, termenul de declarare a căii de atac, Înalta Curte constată că cererea de revizuire a fost declarată cu nerespectarea termenului prevăzut de lege, pentru următoarele considerente:
Cererea ce face obiectul prezentei cauze a fost întemeiată de revizuentul A. pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Prin urmare, acest caz de revizuire vizează reformarea ultimei hotărâri pronunţate, care va fi anulată în raport de prima hotărâre, ale cărei dispoziţii vor fi menţinute. Din perspectiva termenului de promovare a revizuirii, sunt aplicabile dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care stabilesc un termen de depunere a căii extraordinare de atac de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
Coroborând aceste dispoziţii, rezultă că cererea de revizuire se îndreaptă împotriva ultimei hotărâri pronunţate, iar termenul de exercitare se calculează, cu necesitate, în raport de hotărârea a cărei anulare se solicită.
Totodată, conform art. 185 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.:
"Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate absolută".
Înalta Curte constată că prezenta cerere de revizuire a fost îndreptată împotriva deciziei civile nr. 454 din 24 mai 2023 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2019.
Întrucât hotărârea supusă revizuirii a rămas definitivă la data de 24 mai 2023, în raport de modul de calcul al termenelor de procedură socotite pe luni, prevăzute de art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu alin. (2) al aceluiaşi articol, termenul de exercitare a revizuirii s-a împlinit la data de 26 iunie 2023.
Având în vedere că revizuenta a formulat cererea de revizuire la data de 21 august 2023, conform ştampilei de pe plicul aflat la dosarul declinat, Înalta Curte constată că revizuirea este introdusă cu nerespectarea termenului legal, fiind tardiv formulată.
Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 185 alin. (1) şi ale art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia tardivităţii, invocată din oficiu şi va respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 454 din 24 mai 2023 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2019, ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia tardivităţii, invocată din oficiu.
Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 454 din 24 mai 2023 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2023, ca tardiv formulată.
Cu recurs în termen de 15 zile la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul urmând a se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 25 aprilie 2024.