Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 08 martie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, a solicitat obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 1.606.069,23 RON reprezentând pierderile suferite de aceasta ca urmare a acţiunilor pârâtului, sume care constau în:
a) taxa de licenţă 61.460,38 RON;
b) taxa autorizare jocuri de noroc 169.129,27 RON;
c) garanţii aparate de joc 83.435,80 RON;
d) taxă metrologie 8.809,58 RON;
e) chirii spaţii comerciale, chirii aparate de joc, abonamente internet 77.896,20 RON;
f) cheltuieli cu salariile şi sumele corespunzătoare salariilor datorate bugetului 90.772 RON;
g) degradarea aparatelor de joc 352.310 RON;
h) pierdere profit 762.256 RON.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 1357 C. civ. pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală a pârâtului.
Cererea a fost întemeiată de reclamantă pe dispoziţiile art. 1357 C. civ. privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.
2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă
2.1. Prin încheierea din 16 mai 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată.
Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a reţinut, în esenţă, că cererea de chemare în judecată este de competenţa instanţei de contencios administrativ, potrivit art. 8 alin. (1) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, chiar dacă este formulată pe cale separată de acţiunea în anulare a actelor administrative cu caracter individual, reţinând că obiectul dosarului priveşte atragerea răspunderii autorităţii emitente a actului administrativ individual anulat.
Pe rolul secţiei a II-a contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Bucureşti, cauza a fost înregistrată la data de 12 iunie 2023, sub număr x/2022*.
2.2. Prin sentinţa civilă nr. 5388 din 30 octombrie 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În motivarea sentinţei de declinare s-a arătat, în esenţă, că sediul reclamantei se află în circumscripţia Tribunalului Iaşi, astfel încât acesta este competent teritorial să soluţioneze cauza, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Ca urmare a declinării, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2023.
2.3. Prin sentinţa civilă nr. 153 din 29 februarie 2024, Tribunalul Iaşi, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei material procesuale şi excepţia necompetenţei teritoriale, invocate din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a constatat ivit conflictual negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal spre soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
În motivarea hotărârii, Tribunalul Iaşi a reţinut, în esenţă, că, faţă de temeiul juridic invocat de reclamantă, competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantă revine instanţei civile de drept comun, aceasta fiind secţia civilă a tribunalului faţă de cuantumul pretenţiilor şi dispoziţiile art. 95 pct. 1 C. proc. civ. cu referire la art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă era instanţa competentă să soluţioneze cauza din perspectiva acestui tip de competenţă, raportat la sediul pârâtului şi la dispoziţiile art. 107 C. proc. civ.
3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând conflictul negativ de competenţă cu care a fost sesizată, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.
Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între instanţele sesizate îl constituie problema instanţei competente material şi teritorial să soluţioneze cauza, în raport cu obiectul dedus judecăţii şi prevederile legale incidente în materie.
În speţă, reclamanta a susţinut că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 1357 C. civ. pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală a pârâtului.
Astfel, reclamanta a arătat că prin faptele ilicite săvârşite de pârâtul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc i-a fost îngrădit în mod nejustificat dreptul de a-şi desfăşura activitatea comercială, fiind lipsită de posibilitatea de a-şi derula în mod legal activitatea, suferind pierderile menţionate în petitul cererii constând în taxele pe care le-a plătit pentru autorizarea activităţii, garanţiile aparatelor de joc, chirii spaţii comerciale, chirii aparate de joc, abonamente internet, cheltuieli cu salariile, contravaloarea degradării aparatelor de joc şi pierderea profitului.
Aşadar, aşa cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta a înţeles să învestească instanţa de judecată cu o acţiune în răspundere civilă delictuală întemeiată pe dispoziţiile art. 1357 şi următoarele C. civ., iar nu cu o acţiune în contencios administrativ având ca obiect antrenarea răspunderii administrativ-patrimoniale a unei autorităţi publice, acesta fiind de altfel şi motivul pentru care acţiunea a fost adresată instanţei de drept civil, iar nu instanţei de contencios administrativ.
Raportat la scopul urmărit prin introducerea acţiunii pe rolul instanţei de judecată, respectiv la obiectul acţiunii constând în angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, cu respectarea principiului disponibilităţii, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei aparţine, conform art. 95 pct. 1 C. proc. civ. cu referire la art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, respectiv instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul pârâtul.
Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 25 aprilie 2024.