Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. x/2023, reclamantul A. a formulat contestaţie împotriva dispunerii măsurii de interzicere a intrării în România de la data de 07.07.2023 la data de 06.03.2024, măsură dispusă de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră P.F.P. Sculeni, pe care o consideră nelegală şi neîntemeiată.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.a. Prin sentinţa nr. 263/2023 din 17 octombrie 2023, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că potrivit art. 1063 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002 reclamantul trebuia să înainteze cererea de suspendare şi anulare a actului administrativ curţii de apel în raza căreia se află formaţiunea ce a dispus această măsură, respectiv Curţii de Apel Bucureşti. De altfel, în cuprinsul înscrisului menţionat anterior ITPF Iaşi a îndrumat în mod corect reclamantul să formuleze plângerea la Curtea de Apel Bucureşti.
2.b. Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti sub nr. x/2023 .
În cauză, s-a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale a curţii de apel.
Prin sentinţa nr. 263/2023 din 17 octombrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX- a contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului în vederea pronunţării regulatorului de competenţă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi a suspendat, din oficiu, judecata cauzei.
Instanţa a constatat că competenţa curţii de apel se determină în cazul dat, astfel cum se prevede la art. 106 indice 3 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, prin raportare la organul poliţiei de frontieră care a emis actele prin care s-a dispus măsura interdicţiei de intrare pe teritoriul României, şi anume, Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 1063 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002:
"Măsura de interzicere a intrării în România poate fi contestată de către străin în termen de 10 zile de la comunicare la curtea de apel în a cărei rază de competenţă se află formaţiunea care a dispus această măsură. Contestaţia nu suspendă executarea măsurilor de îndepărtare. Hotărârea instanţei este definitivă".
Din analiza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei se observă că prin Nota Raport întocmită sub nr. x din data de 07.07.2023 de către şeful P.T.F. Sculeni şi adresată Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, intimatul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi a solicitat aprobarea instituirii măsurii de interzicere a intrării în România împotriva reclamantului A. pe o perioadă de 8 luni. Măsura a fost aprobată prin aplicarea rezoluţiei de către Inspectorul General al Poliţiei de Frontieră.
Măsura a fost adusă la cunoştinţa reclamantului A. prin intermediul adresei înregistrate cu nr. x/07.07.2023 . Din conţinutul acestei adrese rezultă că măsura interzicerii intrării în România a fost dispusă de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, iar reclamantul a fost îndrumat să se adreseze Curţii de Apel Bucureşti în cazul în care doreşte să conteste măsura astfel dispusă.
Coroborând aceste aspecte cu prevederile legale incidente ale O.U.G. nr. 194/2002, rezultă că măsura interzicerii intrării în România a fost propusă de intimatul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, dar a intrat în vigoare şi a început să producă efecte doar în urma aprobării de către intimatul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră. Aşadar, măsura contestată a fost dispusă de către Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, organ care îşi are sediul în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti, instanţă căreia îi revine şi competenţa soluţionării prezentei cauze.
De altfel, în acest sens s-a hotărât şi prin Şedinţa de unificare a practicii judiciare din data de 30 martie 2023 a Plenului secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal. Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseşi, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol precizează că nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită înseşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal.
În materia contestaţiei la executare, se reţine că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispoziţiile art. 373 alin. (2) din acelaşi cod, ca fiind judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.
Din dispoziţiile art. 452 şi urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul sau domiciliul terţului poprit, căruia i se comunică adresa de înfiinţare a popririi conţinând interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit.
Potrivit art. 453 din acelaşi cod, poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe A., în contradictoriu cu Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră PPF Sculeni, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 18 ianuarie 2024.