Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată la data de 01.03.2023, sub nr. x/2023 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii:
a) anularea actului prin care s-a soluţionat contestaţia formulată de reclamant, urmare respingerii dosarului de înscriere la concursul organizat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii în vederea ocupării funcţiei de Şef Serviciu al Serviciului Juridic din cadrul Direcţiei Generate a Organismului Intermediar pentru Transport, (denumit în continuare DGOIT);
b) obligarea MTI la acordarea de daune morale în cuantum de 100 000 de euro pentru respingerea neîntemeiată a contestaţiei formulată de subsemnatul, urmare respingerii dosarului de înscriere la concursul organizat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii în vederea ocupării funcţiei de Şef Serviciu al Serviciului Juridic din cadrul Direcţiei Generale a Organismului Intermediar pentru Transport;
c) anularea concursului de promovare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacantă din Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii din data de 06 decembrie 2022, respectiv de Şef Serviciu al Serviciului Juridic din cadrul Direcţiei Generale Programe Europene Transport, organizat în perioada 06 - 09 decembrie 2022 la sediul instituţiei aflată în discuţie;
d) obligarea MTI la acordarea sumei aferentă salariilor cu care este remunerată persoana ce este încadrată pe funcţia de Şef Serviciu al Serviciului Juridic din cadrul DGOIT, începând cu data numirii şi până la data momentul achitării acesteia în întregime, sub sancţiunea penalităţilor de întârziere şi a amenzii, prevăzute de dispoziţiile art. 24, alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
e) obligarea MTI la acordarea sumei de 250 000 de euro cu titlu de despăgubiri, ca urmare a faptului că i-a fost îngrădit dreptul de a participa la concursul la care a făcut referire în cele de mai sus, prin respingerea dosarului de înscriere la concurs pe motive nelegale soluţie menţinută şi de comisia de soluţionare a contestaţiilor pe aceleaşi considerente;
f) obligarea ANFP să ia act de soluţia de anulare a concursului organizat de MTI pentru ocuparea funcţiei de Şef Serviciu al Serviciului Juridic din cadrul DGOIT, şi în subsidiar să dispună radierea din evidenţele pe care le ţine la nivelul instituţiei, potrivit Codului Administrativ, a faptului că funcţia a fost ocupată prin concurs şi în subsidiar să declare vacant acest post, conform normelor legale în vigoare.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.a. Prin sentinţa nr. 92 din 18 mai 2023, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii formulate de A., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 au caracter de lege generală în raport de dispoziţiile speciale ale art. 536 Cod Administrativ, fiind, astfel, înlăturate de la aplicare, neputând justifica o competentă materială a instanţei de judecată stabilită în raport de rangul autorităţii publice emitente a actului administrativ contestat.
2.b. Dosarul a fost înregistrat înaintat Tribunalului Dâmboviţa, care prin sentinţa nr. 532 din 3 octombrie 2023, a declinat competenţa materială de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat, din oficiu, judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului în vederea pronunţării regulatorului de competenţă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Tribunalul a constatat că obiectul cererii vizează anularea unui act emis de o autoritate publică centrală, potrivit art. 10 din legea 554/2004 competentă este curtea de apel. S-a apreciat că în speţă nu este vorba de un raport de serviciu pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 536 Cod administrativ, deoarece nu vizează anularea unui act administrativ care în legătură cu funcţia deţinută de reclamant.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.
Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Dâmboviţa, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
În speţă, reclamantul A. a solicitat, în principal, anularea actului prin care s-a soluţionat contestaţia formulată, urmare respingerii dosarului său de înscriere la concursul organizat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii în vederea ocupării funcţiei de Şef Serviciu al Serviciului Juridic din cadrul Direcţiei Generate a Organismului Intermediar pentru Transport.
Înalta Curte reţine că solicitările reclamantului derivă din calitatea acestuia de funcţionar public, situaţie în care devin aplicabile dispoziţiile art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, conform cărora "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".
De asemenea, Înalta Curte are în vedere că normele de competenţă cuprinse la articolul 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 au caracter general, devenind aplicabile doar când nu există norme speciale. Or, în prezenta cauză, dispoziţiile art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, sunt norme de competenţă specială faţă de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind incidente în cazul în care litigiul priveşte raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, independent de rangul autorităţii emitente a actului contestat.
Prin urmare, nu are relevanţă calitatea de autoritate publică centrală a pârâtului Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, emitent al actului contestat în prezenta cauză, cât timp criteriul de competenţă materială din Codul administrativ are prioritate, faţă de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care obiectul litigiului priveşte raportul de serviciu al funcţionarului public, reclamantul invocând un drept ce decurge din calitatea sa de funcţionar public.
Aşadar, întrucât în cauză obiectul litigiului intră în sfera raportului de serviciu al unui funcţionar public, competenţa materială în primă instanţă aparţine tribunalului, iar nu curţii de apel, conform dispoziţiilor art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
Pentru aceste considerente, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.
În materia contestaţiei la executare, se reţine că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispoziţiile art. 373 alin. (2) din acelaşi cod, ca fiind judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.
Din dispoziţiile art. 452 şi urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul sau domiciliul terţului poprit, căruia i se comunică adresa de înfiinţare a popririi conţinând interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit.
Potrivit art. 453 din acelaşi cod, poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe A., în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP), în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 18 ianuarie 2024.