Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată sub nr. x/2022 pe rolul Tribunalului Argeş, secţia Civilă, Sindicatul National al Salariaţilor din Instituţiile Ministerului Muncii, în numele şi pentru membrii săi, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Casa Naţională de Pensii Publice şi Casa Judeţeană de Pensii Buzău anularea adresei de răspuns nr. x/10.05.2022, obligarea pârâtelor la stabilirea salariului (salariul de baza, inclusiv sporuri) la nivelul maxim cu cel pentru funcţii similarele echivalente, potrivit adresei Casei Naţionale de Pensii Publice nr. B3016/DB/04.11.2021, actualizată cu adresa nr. x/19.05.2022, cu privire la nivelul maxim de salarizare existent în plată la nivelul Casei Naţionale de Pensii Publice aparat propriu şi case teritoriale de pensii, corespunzător pe fiecare funcţie/grad/gradaţie în parte, coroborat cu prevederile art. 38 şi 39 alin. (1) şi alin. (4) din Legea cadru nr. 153/2017 şi a Deciziei nr. 8/08.02.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, referitoare la interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 39 alin. (4) raportat la art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017; obligarea pârâtelor la emiterea deciziilor de încadrare salarială conform prevederilor art. 38 şi 39 alin. (1) şi alin. (4) din Legea cadru nr. 153/2017 şi a Deciziei nr. 8/08.02.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea nivelului maxim de salarizare al funcţiilor similare/echivalente la nivelul tuturor instituţiilor subordonate Casei Naţionale de Pensii Publice, pe 3 (trei) ani în urmă de la data acţiunii, respectând astfel termenul general de prescripţie, în prezent şi pentru viitor; obligarea pârâtelor la recalcularea sporurilor prin raportare la noile salarii de bază astfel stabilite şi la plata diferenţelor salariale rezultate, cu respectarea termenului general de prescripţie; obligarea pârâtelor la plata drepturilor salariale, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate si cele cuvenite, actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie până la data efectivă a plăţii, precum şi plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestor drepturi băneşti pe 3 (trei) ani în urmă şi până la data plătii efective a acestora; obligarea pârâtelor la stabilirea echitabil şi nediscriminatoriu, a salariului la nivelul maxim pentru funcţii similare/echivalente, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, în care să includă şi majorările stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie alocate de ordonatorul de credite fondurile necesare pentru plata cu celeritate a acestora într-o singură tranşă pentru trecut pe 3 (trei) ani în urmă până în prezent, precum şi obligarea la calcularea şi actualizarea salariului la nivelul maxim pentru viitor pornind de la grila anexată, precum şi virarea fondurilor necesare în acest sens de ordonatorul de credite competent; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa nr. 201 pronunţată la data de 10.03.2023, Tribunalul Argeş a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Argeş, secţia Civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.
Pentru a hotărî în acest sens, instanţa iniţial sesizată a avut în vedere prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 în considerarea faptului că domiciliul funcţionarilor publici reclamanţi se află în judeţul Buzău, precum şi prevederile art. 10 alin. (4) din aceeaşi lege potrivit cărora "Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."
2.2. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalului Buzău sub nr. x/2023
Prin sentinţa nr. 604/2023 din 01 noiembrie 2023, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Argeş, secţia civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat, din oficiu, judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului în vederea pronunţării regulatorului de competenţă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul fondului a reţinut că termenul de judecată din data de 24.02.2023 nu a fost primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate şi au putut pune concluzii, în condiţiile art. 131 din C. proc. civ., astfel că necompetenţa teritorială de soluţionare a cauzei nu mai era posibil a fi invocată, operând anterior prorogarea legală de competenţă sui-generis. În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 131 din C. proc. civ., instanţa a apreciat, faţă de conţinutul notelor scrise depuse la dosar pentru termenul de judecată din data de 25.11.2022, că aceste note nu vizau aspecte de natură a modifica cererea de chemare în judecată astfel cum fusese deja anterior modificată, nici aspecte cu caracter precizator ale cererii de chemare în judecată modificate.
II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 131 din C. proc. civ.:
"(1) La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. (2) În mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop."
În cauza de faţă, instanţa nu a procedat la verificarea competenţei de soluţionare a cauzei decât la cel de-al cincilea termen de judecată, din data de 24 februarie 2023, conform practicalei sentinţei nr. 201/2023. Astfel, Tribunalul Argeş a amânat cauza: la primul termen de judecată, din 24 iunie 2022, pentru a comunica cererea modificatoare şi înscrisurile ce o însoţesc; la cel de-al doilea termen de judecată, 30 septembrie 2022, a dispus comunicarea cererii precizatoare şi înscrisurile ce o însoţesc; la cel de-al treilea termen de judecată pentru a comunica notele scrise şi înscrisurile depuse de reclamant; la cel de-al patrulea termen de judecată pentru a comunica răspunsul la cererea precizatoare.
Excepţia necompetenţei teritoriale a fost invocată numai după ce reclamantul şi-a precizat şi completat cererea de chemare în judecată şi pârâtul a depus răspuns, după primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită (acesta fiind 25 noiembrie 2022) şi la care părţile puteau pune concluzii.
În acest context, Înalta Curte constată că declinarea competenţei de soluţionare a cauzei după momentul prevăzut de art. 131 alin. (1) C. proc. civ. este dispusă cu nerespectarea termenului legal, consecinţa fiind aceea că instanţa sesizată devin competentă să soluţioneze pricina.
Înalta Curte are în vedere şi considerentele Deciziei nr. 31/2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că:
"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.."
Înalta Curte apreciază că sunt relevante următoarele considerente din această decizie:
"64. Aşadar, efectul neinvocării excepţiei de necompetenţă materială cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii este acela că instanţa sesizată devine competentă să soluţioneze cauza.
65. Drept urmare, dacă excepţia de necompetenţă nu a fost invocată în condiţiile menţionate mai sus, atunci necompetenţa instanţei sesizate se acoperă definitiv, cu consecinţa pentru instanţa sesizată a definitivării competenţei de soluţionare a cauzei cu care a fost sesizată, în baza dispoziţiilor art. 130 alin. (2) sau (3) din C. proc. civ.. (...)
71. Aşadar, instanţa care primeşte dosarul îşi poate invoca din oficiu, în condiţiile art. 130 alin. (2) şi art. 131 din C. proc. civ., necompetenţa materială procesuală şi poate declina competenţa în favoarea instanţei iniţial învestite, pentru considerentul că aceasta a devenit competentă prin neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă. Procedând astfel, aceasta nu se transformă într-o instanţă de control judiciar, căci nu are a analiza aspecte privind nelegala compunere, respectarea principiilor dreptului la apărare şi al contradictorialităţii etc., ci doar întrunirea condiţiilor prevăzute expres de regulile de invocare a excepţiei necompetenţei materiale procesuale.
72. Pe de altă parte, instanţa care judecă conflictul de competenţă nu poate ignora faptul că instanţa iniţial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenţei sale iniţiale, neinvocate în termen, ci va trebui să îi trimită acesteia dosarul, pentru că ea trebuie să determine competenţa în mod concret, în pricina ce se judecă, iar nu in abstracto, într-o pricină similară."
În concluzie, neinvocarea excepţiei necompetenţei teritoriale la termenul stabilit de art. 131 C. proc. civ., respectiv admiterea acestei excepţii cu nerespectarea termenului legal, au ca efect consolidarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei învestite prin cererea de chemare în judecată, motiv pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Argeş, secţia civilă.
În materia contestaţiei la executare, se reţine că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispoziţiile art. 373 alin. (2) din acelaşi cod, ca fiind judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.
Din dispoziţiile art. 452 şi urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul sau domiciliul terţului poprit, căruia i se comunică adresa de înfiinţare a popririi conţinând interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit.
Potrivit art. 453 din acelaşi cod, poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe Sindicatul Naţional al Salariaţilor din Instituţiile Ministerului Muncii pentru A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. şi S., în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Buzău şi Casa Naţională de Pensii Publice, în favoarea Tribunalului Argeş, secţia civilă.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 18 ianuarie 2024.