Şedinţa publică din data de 16 mai 2024
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., Procuror şef adjunct al D.N.A., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Consiliul Superior al Magistraturii şi Direcţia Naţională Anticorupţie, în temeiul dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, anularea Ordinului nr. 12 din data de 16.01.2019 emis de Procurorul Şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a Hotărârii nr. 45/17.01.2019 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori şi, pe cale de excepţie, în temeiul dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, anularea Ordinului Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie nr. 2 din 8.01.2019 şi a Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori nr. 41 din 15.01.2019.
Reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară în raport de prevederile art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 21, art. 24 art. 132 alin. (1), art. 133 şi 134 din Constituţia României.
Prin încheierea de şedinţă din data de 19.06.2020, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţiile invocate de pârâţi privind lipsa calităţii procesuale pasive, a admis excepţia lipsei procedurii prealabile în ceea ce priveşte Hotărârea nr. 45/17.01.2019 a C.S.M, a respins excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile în ceea ce priveşte Ordinul nr. 2/08.01.2019 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a respins excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile în ceea ce priveşte Hotărârea nr. 41/15.01.2019 a CSM şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor 87 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 304/2004 în raport de prevederile art. 1 alin. (3) şi (5), art. 132 alin. (1), art. 133 şi 134 din Constituţie.
Prin încheierea de şedinţă din 03.09.2020, instanţa a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul încheierii de şedinţă din data de 19.06.2020, în sensul că sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 87 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 304/2004 s-a făcut prin raportare la prevederile art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 21 şi art. 24 art. 132 alin. (1), art. 133 şi 134 din Constituţie, iar nu doar cu privire la prevederile art. 1 alin. (3) şi (5), art. 132 alin. (1), art. 133 şi 134 din Constituţie, cum din eroare s-a trecut în dispozitivul încheierii.
Prin sentinţa civilă nr. 1030 din 27 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de anulare a Hotărârii nr. 45/17.01.2019 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Procurori.
A fost respinsă în rest acţiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.
2. Recursurile exercitate în cauză
2.1. Împotriva încheierii de şedinţă din 19 iunie 2020 şi împotriva sentinţei civile nr. 1030 din 27 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea în parte a încheierii, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., sub aspectul greşitei soluţii de admitere a excepţiei lipsei procedurii prealabile în ceea ce priveşte Hotărârea nr. 45/17.01.2019 a CSM, secţia pentru Procurori; casarea sentinţei civile menţionate, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., sub aspectul greşitei soluţii de respingere ca inadmisibilă a cererii de anulare a Hotărârii nr. 45/17.01.2019 a CSM, secţia pentru Procurori, precum şi sub aspectul greşitei soluţii de respingere a cererii introductive de instanţă ca neîntemeiată, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
Cu privire la soluţia de anulare a Hotărârii nr. 45/17.01.2019, prin încheierea din data de 19.06.2020, în sensul admiterii excepţiei lipsei procedurii prealabile, cu consecinţa respingerii cererii ca inadmisibilă, recurentul-reclamant consideră că prima instanţă a încălcat atât norme procedurale, cât şi norme de drept material.
Hotărârea nr. 45/2019, prin care s-a dispus continuarea activităţii recurentului-reclamant în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, începând cu data de 16.01.2019, este un act administrativ subsecvent Ordinului nr. 12/2019 prin care acesta a fost revocat din funcţia de procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi nu are natura juridică a unui act administrativ de sine stătător, autonom, cum în mod greşit a apreciat judecătorului fondului.
În speţă nu are relevanţă faptul că cele două acte administrative au emitenţi diferiţi, cât timp Hotărârea nr. 45/2019 a fost emisă, ca efect al ordinului de revocare.
Normele procedurale încălcate de prima instanţă sunt cele reglementate de disp. art. 87 alin. (9) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, potrivit cărora, în urma revocării în condiţiile prev. de art. 87 alin. (8), la data încetării activităţii în cadrul DNA, procurorul revine la parchetul de unde provine, în lipsa atacării măsurii de revocare.
Mai invocă recurentul-reclamant faptul că prima instanţă nu a făcut aplicarea disp. art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 care reglementează cazul exonerării de la obligaţia îndeplinirii procedurii prealabile în situaţia în care actul administrativ atacat a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice.
Cu privire la respingerea cererii de anulare a Ordinului Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 2/08.01.2019, prin care s-a dispus ca pe perioada vacanţei funcţiei de procuror-şef DNA, procurorul şef adjunct B. să exercite atribuţiile acestuia, recurentul-reclamant susţine aplicarea greşită a normelor procedurale şi a normelor de drept material.
Se arată că potrivit disp. art. 81 din Legea nr. 304/2004, Direcţia Naţională Anticorupţie este independentă în raport cu instanţele de judecată şi cu parchetele de pe lângă acestea, precum şi în relaţiile cu celelalte autorităţi publice, exercitându-şi atribuţiile numai în temeiul legii şi pentru asigurarea respectării acesteia, iar art. 82 dispune în sensul că Direcţia este condusă de un procuror-şef, asimilat prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ajutat de doi adjuncţi, asimilaţi adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ.
În mod greşit, prima instanţă a extins principiul subordonării ierarhice care guvernează activitatea parchetelor şi în privinţa DNA, în condiţiile în care legiuitorul a prevăzut că aceasta se bucură de independenţă, în raport cu parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti.
De asemenea, judecătorul fondului a adăugat la lege când a conchis că Legea nr. 303/2004 reglementează, pe perioada vacanţei funcţiei de procuror şef al DNA, posibilitatea exercitării atribuţiilor acestei funcţii de către un singur procuror şef adjunct, prin stabilirea de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a unei ordini între procurorii şefi adjuncţi, în ceea ce priveşte exercitarea atribuţiilor procurorului şef DNA, încălcându-se dispoziţiile art. 2 alin. (2), art. 3, art. 5 alin. (1), art. 7 lit. g) şi h), art. 8 din Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1643/C/15.05.2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al DNA şi art. 4 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordinul nr. 2632/C/2014 pentru aprobarea Regulamentelor de ordine interioară ale parchetelor.
În cazul DNA, legiuitorul a prevăzut ca activitatea de conducere, în situaţia absenţei procurorului şef, să fie asigurată de doi procurori şefi adjuncţi, fără să existe o diferenţiere în privinţa competenţelor şi modalităţii de executare a atribuţiilor acestora.
Din coroborarea disp. art. 54 alin. (1) şi art. 57 alin. (7) din Legea nr. 303/2004, art. 40 alin. (2) şi art. 41 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, numai Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate propune un procuror-şef interimar la conducerea DNA, în sens contrar, interimatul Direcţiei este asigurat de ambii procurori şefi adjuncţi ai DNA.
În situaţia vacanţei funcţiei de procuror şef DNA, legea a reglementat instituţia delegării care se face de către secţia pentru procurori din cadrul CSM, la propunerea Procurorului General.
În ceea ce priveşte respingerea cererii de anulare a Ordinului nr. 12/16.01.2019 prin care s-a dispus revocarea recurentului-reclamant din funcţia de procuror în cadrul DNA, se reţine faptul că la momentul emiterii ordinului, funcţia de procuror şef DNA nu era ocupată în condiţiile prevăzute de lege, iar revocarea a fost dispusă de o persoană ce nu avea calitate de procuror şef DNA.
Pretinsa delegare a unor atribuţii de către Procurorul General, până la momentul la care B. a fost delegat de către CSM să ocupe funcţia de procuror-şef, nu echivalează cu deţinerea calităţii de procuror-şef DNA.
Cu privire la noţiunea de "exercitare necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei", textul art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004 conţine o formulare ambiguă, imprecisă şi neclară, ce încalcă principiul previzibilităţii legii, încălcându-se disp. art. 8 şi art. 36 din Legea nr. 24/2000, sentinţa fondului fiind criticabilă din perspectiva motivelor de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.
Sintagma analizată instituie doar competenţa procurorului şef al DNA de a emite ordinul de revocare, dar nu prevede nicio procedură pentru emiterea acestuia, singurul element procedural cerut fiind solicitarea avizului secţiei pentru procurori a CSM, necunoscându-se modalitatea în care se va stabili dacă a avut loc o exercitare necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu, nu se stabileşte în cât timp de la comiterea faptelor imputate poate fi declanşată procedura revocării, nu sunt trasate limite ale gravităţii exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei.
În sprijinul motivelor de casare, recurentul-reclamant invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 33/23.01.2018, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea DIICOT, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, dispoziţii ce aveau un conţinut similar cu cele prevăzute de art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004.
Aceleaşi aspecte de neconstituţionalitate au fost evidenţiate şi de către recurentul-reclamant, însă prima instanţă a considerat că textul în discuţie conţine suficiente repere pentru a fi aplicabil, fără a le indica în concret.
Instanţa de judecată a încălcat prevederile art. 44 şi art. 45 din Legea nr. 317/2004, apreciind că revocarea s-a dispus ca urmare a exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu şi nu ca urmare a aplicării unei sancţiuni disciplinare, deşi ordinul de revocare are în vedere şi ipoteza considerării exercitării necorespunzătoare ca fiind indicii ale săvârşirii de abateri disciplinare.
Recurentul-reclamant susţine că prima instanţă a apreciat nelegal că revocarea pentru exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor funcţiei nu este în legătură cu rezultatele evaluării anulare obţinute de procurorii DNA, încălcându-se art. 87 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 304/2004.
O altă critică, întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., susţine depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti a instanţei de judecată, înţeleasă ca depăşire a competenţei funcţionale, prin statuarea de către un complet de contencios administrativ asupra unor aspecte a căror verificare este dată în competenţa instanţei penale.
Cu această ocazie, instanţa de fond a încălcat regulile de procedură, precum şi normele de drept substanţial, respectiv art. 62 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, art. 4 din Legea nr. 303/2004, art. 62 şi art. 63 din Legea nr. 303/2004, art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, dar şi prezumţia de nevinovăţie prevăzută de art. 4 din C. proc. pen.
De asemenea, recurentul-reclamant susţine încălcarea disp. art. 5 din Legea nr. 303/2004, în raport de obligaţiile primei instanţe referitoare la presupusa incompatibilitate a emitentului Ordinului nr. 12/2019 din perspectiva existenţei unor raporturi de muncă conflictuale.
Referitor la respingerea cererii de anulare a Hotărârii secţiei pentru procurori din cadrul CSM nr. 41/15.01.2019 prin care a fost avizată favorabil solicitarea de revocare a recurentului-reclamant din funcţia de procuror în cadrul DNA Serviciul Teritorial Ploieşti, se invocă încălcarea dreptului la apărare, prin motivarea conform căreia emiterea avizelor de către CSM nu este condiţionată de o procedură prealabilă contradictorie.
Recurentul-reclamant consideră că în cadrul procedurii de revocare trebuie să fie citat, să ia cunoştinţă de toate actele dosarului de revocare şi să solicite administrarea de probe în apărare, să i se asigure toate garanţiile dreptului la apărare, în conformitate şi cu cele statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 45/30.01.2018, în sensul că fiecare aspect ce ţine de statutul judecătorului "trebuie supus unui control judiciar efectiv".
Se invocă şi încălcarea disp. art. 7 lit. g) din Regulamentul aprobat prin OMJ nr. 1643/C/15.05.2015, deoarece prin Hotărârea nr. 41/2019, secţia pentru procurori a avizat solicitarea făcută de un procuror şef adjunct al DNA şi nu de procurorul şef al DNA, această funcţie fiind ocupată cu încălcarea prevederilor legale.
Recurentul-reclamant susţine că sentinţa atacată este nemotivată, nu au fost analizate înscrisurile depuse şi nu s-au arătat motivele pentru care a fost înlăturată proba cu adresele solicitate către CSM şi ICCJ.
2.2 Împotriva încheierii din 19 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs pârâtul Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a încheierii recurate şi admiterea excepţiei neîndeplinirii procedurii prealabile în ceea ce priveşte Ordinul nr. 2/08.01.2019 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Recurentul-pârât susţine interpretarea şi aplicarea greşită a disp. art. 7 din Legea nr. 554/2004, prin raportare la Ordinul nr. 2/08.01.2019, în contextul în care prima instanţă a reţinut că actul intrase în circuitul civil şi produce efecte juridice, iar reclamantul nu avea obligaţia de a parcurge procedura prealabilă.
Recurentul-pârât invocă prevederile art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, prin care se dispune asupra obligativităţii parcurgerii procedurii prealabile.
3. Apărările formulate în cauză şi recursul incident
3.1. Recurentul-reclamant A. a formulat întâmpinare faţă de recursul declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând, în principal, admiterea excepţiei nulităţii acestuia, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.
3.2. Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de recurentul-reclamant A. ca nefondat.
Odată cu întâmpinarea, Consiliul Superior al Magistraturii a depus recurs incident împotriva încheierii de şedinţă din 19 iunie 2020 şi împotriva sentinţei civile nr. 1030 din 27 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a sentinţei şi încheierii recurate, cu consecinţa admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a CSM în ceea ce priveşte capetele de cerere având ca obiect anularea Ordinului nr. 12/16.01.2019 emis de Procurorul Şef al DNA şi anularea Ordinului nr. 2/08.01.2019 emis de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respingerea acestor capete de cerere ca fiind formulate în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă, precum şi admiterii excepţiei lipsei procedurii prealabile cu privire la capătul de cerere privind anularea Hotărârii nr. 41/15.01.2019 a secţiei pentru Procurori a CSM şi respingerea, ca inadmisibil, a acestui capăt de cerere.
În motivarea recursului incident, referitor la soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Superior al Magistraturii, în ceea ce priveşte cererea având ca obiect anularea Ordinului nr. 12/16.01.2019 emis de procurorul şef al DNA şi anularea Ordinului nr. 2/08.01.2019 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte se susţine aplicarea greşită a disp. art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.
Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, or o astfel de identitate nu poate fi reţinută, în condiţiile în care recurentul-pârât nu este emitentul actelor contestate.
Se mai susţine că nu pot fi reţinute considerentele primei instanţe în sensul că din structura acţiunii rezultă că reclamantul a avut în vedere chemarea în judecată a fiecărui pârât prin raportare la actul administrativ emis de aceştia, atât timp cât în lipsa unei precizări exprese a acţiunii în sensul clasificării cadrului procesual pasiv, era imperios ca instanţa de fond să lămurească această chestiune.
Cu privire la soluţia de respingere a excepţiei lipsei procedurii prealabile pentru anularea Hotărârii nr. 41/15.01.2019 a secţiei pentru procurori din cadrul CSM, recurentul-pârât invocă aplicarea greşită a disp. art. 7 alin. (1) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Se mai arată că nu pot fi reţinute considerentele instanţei de fond în sensul că actul administrativ în discuţie a stat la baza emiterii Ordinului nr. 12/16.01.2019, deoarece Hotărârea nr. 45/2019 este emisă de o altă instituţie decât cea care a emis ordinul, în baza unui temei juridic distinct şi reprezintă un act administrativ de sine stătător.
3.3. Recurentul-reclamant A. a depus întâmpinare la recursul incident, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
4. Alte aspecte procesuale
Prin încheierea din 8 decembrie 2022, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului pârâtului Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocată de recurentul-reclamant prin întâmpinare.
Totodată, la acelaşi termen de judecată, Înalta Curte a suspendat judecata recursurilor, în condiţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., apreciind că aspectele asupra cărora a fost sesizată Curtea Constituţională în procedura de neconstituţionalitate ar putea orienta soluţia ce urmează în cadrul recursurilor declarate în cauză.
La termenul de judecată din 16 mai 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Curte a dispus repunerea cauzei pe rol, potrivit menţiunilor din practicaua prezentei decizii.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului exercitat în cauză
Analiza motivelor de casare
1. Cu privire la recursul formulat de recurentul-reclamant A.
- Soluţia de anulare a Hotărârii nr. 45/17.01.2019 a secţiei pentru Procurori din cadrul CSM dată prin încheierea din 19.06.2020, în sensul admiterii excepţiei procedurii prealabile şi a respingerii ca inadmisibile a cererii.
Prin Hotărârea nr. 45/2019 s-a dispus continuarea activităţii reclamantului în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, urmare a emiterii Ordinului nr. 12/16.01.2019 prin care s-a dispus revocarea acestuia din funcţia de procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Potrivit disp. art. 87 alin. (9) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în urma măsurii revocării în condiţiile prevăzute de art. 87 alin. (8), la data încetării activităţii în cadrul DNA, procurorul revine la parchetul de unde provine.
Înalta Curte reţine că măsura revenirii recurentului-reclamant la parchetul de unde provine este o consecinţă directă a emiterii hotărârii prin care s-a dispus revocarea acestuia din funcţia de procuror DNA.
Aşadar, Hotărârea nr. 45/17.01.2019 nu reprezintă un act administrativ autonom, de sine stătător, cum a susţinut prima instanţă, ci are consecinţa de a pune în executare un act administrativ, cel de revocare din funcţia de procuror DNA.
Rolul procedurii prealabile este acela de a oferi o posibilitate părţii vătămate să obţină rezolvarea situaţiei prin recunoaşterea dreptului sau interesului legitim, fără mijlocirea instanţei de judecată.
În speţă, autoritatea emitentă a Hotărârii nr. 45/2019 nu dispunea de marjă de apreciere pentru a dispune, eventual, revocarea actului, dispoziţiile legale fiind imperative.
În plus, actul a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, astfel că sunt aplicabile disp. art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 (modificate prin art. I din Legea nr. 212/2018), în sensul că a fost eliminată obligativitatea plângerii prealabile pentru actele administrative care au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice.
În consecinţă, sunt fondate criticile aduse de recurentul-reclamant încheierii din 19.06.2020 cu privire la admiterea excepţiei lipsei procedurii prealabile şi a respingerii cererii de anulare a Hotărârii nr. 45/2019 ca inadmisibilă, din perspectiva motivului de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt dezvoltate în acelaşi sens cu cele ce privesc pct. 8, astfel că nu vor mai fi analizate.
· Cu privire la soluţia de respingere ca neîntemeiată a cererii de anulare a Ordinului Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte nr. 2/08.01.2019 prin care s-a dispus ca pe perioada vacanţei funcţiei de Procuror şef DNA, procurorul-şef adjunct B. să exercite atribuţiile acestuia.
Recurentul-reclamant susţine că la data emiterii ordinului de revocare a sa, funcţia de procuror-şef DNA era vacantă, astfel că erau incidente disp. art. 8 din Regulamentul de ordine interioară al DNA, potrivit cărora exercitarea atribuţiilor procurorului şef DNA se face de către ambii procurori şefi adjuncţi.
Conform disp. art. 8 lit. b) din OMJ nr. 1643/C/15.05.2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al DNA, procurorii şefi adjuncţi ai DNA, înlocuiesc procurorul-şef direcţie pe perioada absenţei temporare a acestuia, exercitând atribuţiile ce le revin în această calitate.
În speţă, nu sunt încălcate disp. art. 57 alin. (7) din Legea nr. 304/2004, cum în mod corect a arătat şi prima instanţă, întrucât prin actul atacat nu s-a dispus delegarea în funcţia de procuror-şef al DNA.
Faptul că art. 8 lit. b) din OMJ nr. 1643/C/15.05.2015 vorbeşte de cei doi procurori-şefi adjuncţi ai DNA care pot îndeplini atribuţiile procurorului-şef al DNA, în lipsa acestuia, nu contrazice ipoteza în care, prin act al Procurorului General al Parchetului ÎCCJ să fie desemnat înlocuitor unul dintre procurorii şefi adjuncţi, iar cel de-al doilea procuror-şef adjunct să înlocuiască la rândul său pe cel desemnat să exercite atribuţiile procurorului şef, în caz de absenţă temporară.
Această posibilitate nu este contrazisă de disp. art. 62 alin. (1), art. 70 alin. (1) şi (2), art. 76 şi art. 80 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, din cuprinsul cărora rezultă că Procurorul General al Parchetului ICCJ este conducătorul parchetului în care funcţionează DNA, având posibilitatea să stabilească o ordine de prioritate între procurorii-şefi adjuncţi, atribuţiile neputând să fie exercitate concomitent.
Prin urmare, criticile formulate cu privire la nelegalitatea sentinţei recurate în privinţa respingerii cererii de anulare a Ordinului nr. 2/08.01.2019 vor fi considerate nefondate.
· În ceea ce priveşte respingerea ca neîntemeiate a cererilor de anulare a Hotărârii nr. 41/15.01.2019 a secţiei pentru Procurori din cadrul CSM, prin care a fost avizată favorabil solicitarea de revocare a recurentului-reclamant din funcţia de procuror DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti şi a Ordinului nr. 12/16.01.2019 prin care Procurorul şef a dispus revocarea din funcţie a recurentului-reclamant.
Înalta Curte consideră că este relevantă în prezenta cauză Decizia nr. 619/2023 pronunţată de Curtea Constituţională şi publicată în Monitorul Oficial nr. 71/26.01.2024, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004, cu referire la sintagma "în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei".
Curtea Constituţională a reţinut că nici în cuprinsul art. 87 din Legea nr. 304/2004 şi nici în altă normă legală nu se defineşte această sintagmă, nu sunt prevăzute criterii obiective de evaluare, prin urmare, s-a constatat lipsa de claritate şi de previzibilitate a sintagmei sus-menţionate.
S-a mai reţinut că emiterea unui aviz de către Consiliul Superior al Magistraturii nu acoperă viciile contestate, procurorul vizat nu este citat, nu i se asigură toate garanţiile dreptului la un proces echitabil şi ale dreptului la apărare.
În concluzie, Curtea Constituţională a constatat că disp. art. 87 alin. (8) din Legea nr. 3014/2004, încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5), referitoare la calitatea legii, ale art. 21 privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 privind dreptul la apărare.
Este de evidenţiat faptul că prin Decizia nr. 100/05.03.3024, Curtea Constituţională a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii mai sus arătate, excepţia fiind invocată de către reclamantul A., în prezenta cauză, însă decizia nu este motivată până în prezent.
Deşi Decizia nr. 619/2023 a fost pronunţată într-o altă cauză, fiind în discuţie aceleaşi prevederi legale declarate neconstituţionale, Înalta Curte va ţine seama de disp. art. 147 alin. (4) din Constituţia României şi art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 prin care se arată că deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii.
În acelaşi sens, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 78/2016, pentru organizarea şi funcţionarea DIICOT, dispoziţii ce aveau un conţinut similar cu cele prevăzute de art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004.
Întrucât a dispărut temeiul legal pentru emiterea Hotărârii nr. 41/2019 şi a Ordinului nr. 12/2019, Înalta Curte, fără să mai considere necesar să analizeze şi celelalte critici formulate, va constata că soluţia ce se desprinde ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale este nelegalitatea celor două acte şi admiterea cererii de recurs sub acest aspect.
2. Cu privire la recursul formulat de pârâtul Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Recurentul-pârât consideră că prima instanţă a respins în mod greşit excepţia neîndeplinirii plângerii prealabile în privinţa Ordinului nr. 2/08.01.2019 prin care s-a dispus ca pe perioada vacanţei funcţiei de procuror şef al DNA, atribuţiile acestuia să fie exercitate de procurorul adjunct direcţie B., iar în lipsa acestuia de către procurorul şef adjunct direcţie C..
Înalta Curte va respinge motivul de nelegalitate ca nefondat, în speţă, fiind îndeplinite prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, excepţie de la disp. art. 7 alin. (1) şi (3) din acelaşi act normativ, invocate de recurentul-reclamant.
Astfel, Ordinul nr. 2/08.01.2019 intrase în circuitul civil şi produsese efecte juridice, unul dintre efecte fiind şi acela al emiterii Ordinului nr. 12/16.01.2019, prin care s-a dispus revocarea recurentului.-reclamant din funcţia de procuror DNA, act contestat în cauză.
3. Cu privire la recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii
Înalta Curte va respinge criticile subsumate disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referitoare la soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a CSM în privinţa anulării Ordinului nr. 12/16.01.2019, emis de procurorul-şef al DNA şi Ordinului nr. 2/08.01.2019 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ.
În mod corect a apreciat prima instanţă faptul că fiecare pârât a fost chemat în judecată în raport de actul administrativ pe care l-a emis, nefiind necesară o precizare expresă a acţiunii introductive în acest sens, întrucât se observă clar că fiecare act solicitat a fi anulat este însoţit de identificarea emitentului său, în sensul arătat de disp. art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, vor fi respinse ca nefondate şi criticile referitoare la respingerea excepţiei lipsei procedurii prealabile în privinţa cererii de anulare a Hotărârii nr. 41/15.01.2019 a secţiei pentru Procurori din cadrul CSM, ce are natura juridică a unui act premergător Ordinului nr. 12/16.01.2019 de revocare din funcţie, cum în mod corect a arătat şi prima instanţă.
În plus, atât Hotărârea nr. 41/2019, cât şi Ordinul nr. 12/2019 au fost analizate în cuprinsul recursului formulat de către recurentul-reclamant, iar nelegalitatea acestora a fost constatată ca urmare a aplicării în cauză a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 619/2023.
Faţă de acestea, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamant împotriva încheierii din 19.06.2020 şi sentinţei civile nr. 1030/27.10.2020, va respinge recursul formulat de pârâtul Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva încheierii din 19.06.2020 şi recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva încheierii şi sentinţei ca nefondate.
Se va casa în parte încheierea din 19.06.2020 în ceea ce priveşte soluţia de admitere a excepţiei lipsei procedurii prealabile a Hotărârii nr. 45/17.01.2019 a secţiei pentru Procurori din cadrul CSM.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.
Se va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, se va admite în parte acţiunea reclamantului, urmând a se anula Hotărârea nr. 41/15.01.2019 a secţiei pentru Procurori din cadrul CSM, Ordinul nr. 12/16.01.2019 emis de Procurorul şef al DNA şi Hotărârea nr. 45/17.01.2019 a secţiei pentru Procurori din cadrul CSM.
Se va respinge ca nefondată cererea de anulare a Ordinului Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 2/08.01.2019.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 19 iunie 2020 şi împotriva sentinţei civile nr. 1030 din 27 octombrie 2020 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Respinge recursul formulat de pârâtul Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva încheierii din 19 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva încheierii din 19 iunie 2020 şi împotriva sentinţei civile nr. 1030 din 27 octombrie 2020 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Casează în parte încheierea din 19 iunie 2020 în ceea ce priveşte soluţia de admitere a excepţiei lipsei procedurii prealabile referitoare la Hotărârea nr. 45/17.01.2019 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori.
Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.
Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:
Admite în parte acţiunea reclamantului.
Anulează Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori nr. 41 din 15.01.2019, Ordinul emis de Procurorul Şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie nr. 12 din data de 16.01.2019 şi Hotărârea nr. 45/17.01.2019 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori.
Respinge ca nefondat capătul de cerere având ca obiect anularea Ordinului Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie nr. 2 din 8.01.2019.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 16 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.