Şedinţa publică din data de 16 mai 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29.06.2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub numărul de dosar nr. x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Inspecţia Judiciară-Direcţia de Inspecţie pentru judecători, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea rezoluţiei nr. 859/9.05.2022 emisă de Inspecţia Judiciară-Direcţia de Inspecţie pentru judecători şi a rezoluţiei Inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C22-882 din data de 03.06.2022, prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluţiei de clasare.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 100 din 17 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 100 din 17 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs.
În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, a susţinut ca Inspecţia Judiciară a încălcat dispoziţiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 - verificarea prealabilă a aspectelor semnalate - pentru că nu există nimic scris.
În faţa Curţii de apel i s-a încălcat dreptul la apărare pentru că reclamantul se pregătise pentru şedinţa publică să arate completului de judecată pe fond diferenţa dintre probele adevărate care reflectă realitatea din teren şi probele false, însă nu a fost lăsat să arate adevărul pe motiv că Inspecţia Judiciară a procedat corect şi că o să primească răspuns acasă.
În opinia sa, sentinţa nr. 8530/2019 a încălcat art. 44 alin. (2) din Constituţie, reclamantul fiind privat de dreptul său de proprietate, iar prin sentinţa recurată i s-a încălcat dreptul la apărare.
În concluzie, a solicitat ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să-i acorde dreptul la apărare prin acest recurs, ca să-şi apere proprietatea în graniţele care sunt trecute în acte şi în schiţa planului cadastral din anul 2012, iar nu cum au prezentat-o judecătorii, în sentinţa civilă eronată nr. 8530/2019, care trebuie anulată în conformitate cu art. 52 alin. (1) din Constituţie.
4. Apărările formulate în recurs
Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pe motiv că prin cererea de recurs nu sunt formulate critici de nelegalitate, ci este exprimată nemulţumirea recurentului faţă de sentinţa atacată.
Pe fond, a susţinut că sentinţa este motivată, nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, iar prima instanţă a făcut o corectă interpretare şi aplicare a legii, respingând în mod judicios cererea de chemare în judecată, sentinţa nefiind astfel susceptibilă de criticile formulate.
5. Răspunsul la întâmpinare
Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată, reiterând, în esenţă argumentele prezentate prin cererea de recurs.
6. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 16 mai 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
În temeiul art. 248 C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare, actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele invocate, cu apărările formulate prin întâmpinare şi prin raportare la dispoziţiile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul formulat este nul.
Instanţa de control judiciar aminteşte că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părţilor.
Astfel, deşi există formal o declaraţie de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul art. 488 C. proc. civ. care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond fiind astfel imposibil de realizat, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie şi prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., neputând echivala cu motivarea recursului.
Înalta Curte constată că în declaraţia scrisă de recurs, înregistrată la dosar, în care nu indică niciun motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 C. proc. civ., recurentul nu evidenţiază care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în articolul antereferit.
Aşa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenţei actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere/reiterare a apărărilor de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunţării hotărârii atacate, acestea reprezintă poziţia părţii faţă de drepturile şi obligaţiile în discuţie, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunţată.
Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale şi la prezentarea circumstanţelor factuale ale cauzei, ci condiţia legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor şi raţionamentelor pe care se bazează.
În acest context, aşa cum s-a relevat mai sus, recurenta nu a indicat vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nefiind indicate niciuna dintre ipotezele prevăzute la pct. 1-8 ale acestui articol, nici afirmată şi dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în textul de lege menţionat.
Înalta Curte reţine că sunt date în competenta instanţei de control judiciar exclusiv chestiunile care ţin de legalitatea soluţiei instanţei de fond.
Conform art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greşeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt şi critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.
Înalta Curte constată că argumentele invocate de recurent prin memoriul de recurs, în esenţă, se referă la nemulţumirea faţă de soluţia dată prin sentinţa nr. 8530/2019, în dosarul numărul x/2007 în care acesta a avut calitatea de parte, aspecte pe care le-a prezentat în aceeaşi formă şi în faţa instanţei de fond, şi care nu se referă la nelegalitatea sentinţei atacate.
Instanţa de control judiciar constată că, în concret, în esenţă, judecătorul fondului a reţinut că "reclamantul A. nu a formulat nicio critică de nelegalitate şi de netemeinicie referitoare la argumentul juridic care a stat la baza emiterii rezoluţiei de clasare contestate, respectiv împlinirea termenului de prescripţie de 2 ani de la data la care presupusele abateri disciplinare ar fi fost săvârşite de către doamna judecătoare B., cu ocazia soluţionării dosarului înregistrat pe rolul Judecătoriei Focşani sub numărul x/2007, potrivit art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
Or, sesizarea disciplinară a reclamantului A. împotriva doamnei judecător B. a fost înregistrată la Inspecţia Judiciară la data de 6.05.2022, în timp ce presupusele abateri disciplinare imputate magistratului cercetat disciplinar au fost săvârşite cel mai târziu la data pronunţării sentinţei civile nr. 8530/18.12.019 a Judecătoriei Focşani, astfel încât pârâta Inspecţia Judiciară a reţinut în mod legal şi temeinic că Ia data sesizării disciplinare a reclamantului era împlinit termenul de prescripţie de 2 ani a răspunderii disciplinare, potrivit art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
În aceste condiţii, chiar dacă s-ar contura indiciile săvârşirii vreunei abateri disciplinare de către doamna judecătoare B., cu ocazia soluţionării dosarului înregistrat pe rolul Judecătoriei Focşani sub numărul x/2007, exercitarea unei eventuale acţiuni disciplinare nu ar mai fi posibilă, deoarece orice verificare cu privire la activitatea procesuală anterioară se circumscrie soluţiei de prescripţie a răspunderii disciplinare. (...)"
De asemenea, a mai reţinut prima instanţă, prin raportare la dispoziţiile art. 97 din Legea nr. 317/2004, că "modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţilor în cauzele deduse judecăţii excedează competenţelor Inspecţiei Judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei sentinţei civile nr. 8530/18.12.019 a Judecătoriei Focşani, pronunţată în dosarului înregistrat sub numărul x/2007."
Aşadar, aceste argumente ar fi trebuit să fie combătute de către recurentul-reclamant prin calea de atac declarată, însă acesta nu a formulat nici o critică concretă de nelegalitate în privinţa motivării reţinute, prin memoriul de recurs susţinând doar că i-a fost încălcat dreptul la apărare de Curtea de Apel pentru că nu a fost lăsat să prezinte probele prin care să-şi apere proprietatea în graniţele care sunt trecute în acte şi în schiţa planului cadastral din anul 2012, iar nu cum au prezentat-o judecătorii, în sentinţa civilă eronată nr. 8530/2019, care trebuie anulată în conformitate cu art. 52 alin. (1) din Constituţie.
Aşa fiind, instanţa de control judiciar constată că aspectele reţinute de către instanţa de fond în justificarea soluţiei de respingere a acţiunii nu au fost contestate, pe calea recursului, de către reclamant.
Din această perspectivă, aşa cum s-a constatat în precedent, recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural şi, ca atare, nu satisface exigenţele pentru validarea sa.
În consecinţă, reţinând că recursul promovat nu este explicit în vreo critica compatibilă cu materia recursului, având în vedere şi faptul că, în speţă, nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte va constata nulitatea recursului.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Faţă de toate aceste considerente, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât Guvernul României şi va constata nulitatea recursului formulat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare de intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară.
Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 100 din 17 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 16 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.