Şedinţa publică din data de 17 mai 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 04.08.2023, sub dosar nr. x/2023, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Parlamentul României - Camera Deputaţilor şi Secretarul General al Camerei Deputaţilor şi Parlamentul României - Senatul şi Secretarul General al Senatului: anularea Ordinelor de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă emise pentru fiecare dintre reclamanţi; obligarea pârâţilor la repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă începând cu data de 1 iulie 2023 la zi, pentru fiecare dintre reclamanţi; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa nr. 1014 de la data 08 decembrie 2023, Tribunalul Sibiu - complet specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu.
A declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Parlamentul României - Camera Deputaţilor şi Secretarul general al Camerei Deputaţilor şi Parlamentul României - Senatul şi Secretarul general al Senatului, în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie tribunalul a apreciat, în esenţă, că natura indemnizaţiei pentru limită de vârstă nu constituie un element important în stabilirea competenţei, după cum a reţinut ÎCCJ în decizia RIL 27/2017 la paragraful nr. 92:
"În ceea ce priveşte punctul de vedere exprimat de reprezentantul Ministerului Public, se opinează că aspectele referitoare la natura indemnizaţiei reglementate de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 8/2006 sau la sursa de plată a acesteia nu prezintă relevanţa necesară pentru dezlegarea problemei de drept ce face obiectul sesizării."
Nici împrejurarea că potrivit art. 382 lit. e) din C. Administrativ, persoanelor numite sau alese în funcţii de demnitate publică nu li se aplică dispoziţiile privind statutul funcţionarului public, nu înlătură incidenţa în speţă a prevederilor art. 2 lit. c) şi f) din Legea nr. 554/2004, mai ales că nici nu se pune în discuţie statutul reclamanţilor.
Astfel, a considerat că revine Curţii de Apel Alba Iulia complet care judecă în materia contenciosului administrativ, competenţa de soluţionare a cauzei.
2.2. Prin sentinţa nr. 39 din 14 februarie 2024, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Alba Iulia, invocată de pârâtul Parlamentul României - Camera Deputaţilor .
A declinat soluţionarea cererii formulate de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Parlamentul României - Camera Deputaţilor şi Secretarul general al Camerei Deputaţilor şi Parlamentul României - Senatul şi Secretarul general al Senatului, în favoarea în favoarea Tribunalului Sibiu, secţia Civilă de Litigii de Muncă.
A constatat că între Curtea de Apel Alba Iulia şi Tribunalul Sibiu s-a ivit un conflict negativ de competenţă şi a dispus suspendarea cauzei şi înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.
În esenţă, instanţa a reţinut incidenţa art. 3 alin. (5) din Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. 1/2016 de aprobare a Normelor Metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor republicată, potrivit cărora:
"Deputaţii şi senatorii care au valorificat perioadele de mandat la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006 privind Statutul funcţionarului public parlamentar, republicată cu modificările şi completările ulterioare, nu pot valorifica aceleaşi perioade de mandat şi pentru a solicita indemnizaţia pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006 republicată", din care rezultă că indemnizaţia pentru limită de vârstă are caracterul unui drept de asigurări sociale.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 96/2006, deputaţii şi senatorii care îndeplineau condiţiile vârstei standard de pensionare sau ale vârstei standard reduse, prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aveau dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu erau realeşi pentru un nou mandat, data de la care se acorda un astfel de drept fiind, conform dispoziţiilor alin. (2) al aceluiaşi articol, cea a acordării drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.
II. Decizia Înaltei Curţi pronunţată în regulator de competenţă.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Obiectul demersului judiciar iniţiat de reclamanţi îl constituie anularea Ordinelor de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limita de vârstă pentru fiecare dintre reclamanţi, emise de pârâţi în privinţa acestora, şi obligarea pârâţilor la repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limita de vârstă începând cu data de 1 iulie 2023.
Problema care a generat conflictul de competenţă între cele două instanţe priveşte stabilirea competenţei materiale procesuale, din perspectiva obiectului cauzei deduse judecăţii şi în raport cu prevederile legale incidente în materie.
Astfel, Tribunalul Sibiu a apreciat că Ordinele de încetare a plăţii indemnizaţiilor pentru limita de vârstă, emise de pârât, au natura juridică a unor acte administrative unilaterale, cu caracter individual, fiind emise de o autoritate publică, în regim de putere publică, astfel cum acesta este definit prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care litigiul intră în sfera contenciosului administrativ.
În schimb, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că natura indemnizaţiei pentru limită de vârstă de care au beneficiat reclamanţii este cea a unui drept de asigurări sociale, iar verificarea legalităţii şi temeiniciei ordinelor prin care s-a dispus încetarea plăţii acestei indemnizaţii nu poate intra decât în sfera de competenţă a instanţei de drept comun cu competenţă în soluţionarea litigiilor având ca obiect asigurările sociale.
Constată Înalta Curte că reclamanţii au dedus judecăţii o acţiune în anularea Ordinelor de încetare a plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă începând cu data de 1 iulie 2023, emise în privinţa acestora, precum şi obligarea pârâţilor Parlamentul României - Camera Deputaţilor şi Secretarul General al Camerei Deputaţilor, la repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă începând cu data de 1 iulie 2023.
În fapt, au arătat că au exercitat o funcţie de demnitate publică în Parlamentul României şi că, odată cu încetarea mandatului de deputat şi respectiv de senator îndeplinirea condiţiilor legale cu privire la vârsta de pensionare, au dobândit dreptul la indemnizaţia pentru limită de vârstă, astfel cum este prevăzută la art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.
Aşadar, se reţine că reclamanţii nu au învestit instanţa cu o contestaţie ce vizează exerciţiul mandatului de deputat, ci, au solicitat anularea ordinelor prin care s-a dispus încetarea plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă, astfel încât, pentru stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei este important a se clarifica natura indemnizaţiei pentru limită de vârstă din ordinele contestate în raport de emitentul actelor contestate.
În speţă este de observat faptul că, deşi sunt emise de către o autoritate publică, ordinele contestate nu sunt emise în regim de putere publică, pentru a fi calificate ca fiind acte administrative ce pot fi atacate în faţa instanţei de contencios administrativ.
De asemenea, calitatea emitentului ordinelor de respingere a cererii de acordare a indemnizaţiei nu este de natură a atrage de plano competenţa instanţei de contencios administrativ, întrucât o astfel de competenţă specială intervine doar în cazurile şi în condiţiile în mod expres prevăzute de legiuitor.
În plus, se observă că norma specială reglementată de Legea nr. 96/2006 nu face trimitere la legea contenciosului administrativ.
Ca urmare, Înalta Curte constată că litigiul pendinte este unul de asigurări sociale, întrucât reclamanţii au supus controlului instanţei de judecată modalitatea în care emitentul ordinelor a aplicat prevederile referitoare la stabilirea pensiilor din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.
Faptul că indemnizaţia pentru limită de vârstă are caracterul unui drept de asigurări sociale rezultă şi din dispoziţiile art. 3 alin. (5) din Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. 1/2016 de aprobare a Normelor Metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor republicată, potrivit cărora: "Deputaţii şi senatorii care au valorificat perioadele de mandat la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006 privind Statutul funcţionarului public parlamentar, republicată cu modificările şi completările ulterioare, nu pot valorifica aceleaşi perioade de mandat şi pentru a solicita indemnizaţia pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006, republicată".
Ca atare, perioadele de mandat de parlamentar se valorificau, fie la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006, fie pentru stabilirea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006.
Or, împrejurarea că legiuitorul a recunoscut deputaţilor şi senatorilor posibilitatea de a valorifica perioadele de mandate, fie la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006, fie la stabilirea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006, conduce la concluzia că indemnizaţia pentru limită de vârstă are caracterul unui drept de asigurări sociale.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 96/2006, deputaţii şi senatorii care îndeplineau condiţiile vârstei standard de pensionare sau ale vârstei standard reduse, prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aveau dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu erau realeşi pentru un nou mandat, data de la care se acorda un astfel de drept fiind, conform dispoziţiilor alin. (2) al aceluiaşi articol, cea a acordării drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.
Astfel cum rezultă din dispoziţiile anterior citate, indemnizaţia cuvenită deputaţilor şi senatorilor pentru limita de vârstă era asimilată, sub imperiul prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006, drepturilor de asigurări sociale, fiind datorată şi, totodată, condiţionată de data la care titularilor acestei indemnizaţii li se acordau drepturile de pensie pentru limită de vârstă.
Un argument suplimentar în susţinerea opiniei potrivit căreia indemnizaţia pentru limită de vârstă are o natură juridică asemănătoare cu cea a unei pensii de serviciu, îl constituie şi faptul că persoanele alese în funcţie de demnitate publică au fost excluse din categoria funcţionarilor publici, conform art. 382 lit. e) din Codul administrativ, rezultând astfel fără putinţă de tăgadă că această indemnizaţie se încadrează în categoria drepturilor asimilate asigurărilor sociale.
De altfel, legiuitorul însuşi a calificat indemnizaţia pentru limită de vârstă ca fiind o "pensie de serviciu", în contextul în care, prin prevederile O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, a reglementat în cuprinsul art. VI, la fel ca în ipoteza altor drepturi privind pensiile speciale, modificările normative aduse modului de determinare a indemnizaţiei prevăzute de art. 49 din Legea nr. 96/2006.
În acest context, întrucât competenţa de soluţionare a cauzei trebuie determinată prin raportare la natura concretă a indemnizaţiei pentru limită de vârstă, faptul că un astfel de demers de încetare a plăţii este stabilit prin ordinele Secretarului General al Camerei Deputaţilor nu este în măsură a atrage competenţa instanţei de contencios administrativ, deoarece, în planul litigiilor de asigurări sociale nu este relevantă natura actului prin care se concretizează aceste drepturi, ci conţinutul acestuia.
Cu alte cuvinte, având în vedere că obiectul litigiului îl constituie drepturile de pensie ale reclamanţilor, care au exercitat o funcţie de demnitate publică în Parlamentul României, şi ţinând cont că nu există reglementări speciale sub acest aspect, competenţa de soluţionare a cauzei este reglementată de prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
În plus, aşa cum s-a arătat în precedent, faptul că actele contestate au fost emise de către o autoritate publică nu atrage incidenţa dispoziţiilor legii contenciosului administrativ, având în vedere dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Totodată, raportat la natura raportului juridic dedus controlului judecătoresc, numai instanţele prin intermediul cărora se realizează jurisdicţia asigurărilor sociale pot aprecia asupra legalităţii actelor deduse judecăţii.
Pe cale de consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 152 din Legea nr. 263/2010 potrivit cărora "jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel", a dispoziţiilor art. 153 alin. (1) lit. l) din acelaşi act normativ, potrivit cărora: "tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind: (. . . . . . . . . .) l) alte drepturi şi obligaţii născute în temeiul prezentei legi", precum şi a prevederilor art. 95 din C. proc. civ., litigiul va fi soluţionat în primă instanţă de tribunal, în complet specializat de asigurări sociale.
Faţă de considerentele expuse anterior, în baza art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Sibiu, secţia I civilă - Complet specializat în materia conflictelor de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A. şi B. şi pe pârâţii Parlamentul României - Camera Deputaţilor, Secretarul General al Camerei Deputaţilor, Parlamentul României - Senatul, Secretarul General Al Senatului, în favoarea Tribunalului Sibiu, secţia I civilă-Complet specializat în materia conflictelor de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 17 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.