Şedinţa publică din data de 30 mai 2024
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată la data de 31 mai 2021 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei şi Consiliul Superior al Magistraturii, în principal, să se constate nulitatea absolută totală a Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 1080/1995 b/c, emis la data de 16 octombrie 1995, prin care a fost eliberată din funcţia de judecător, fiind încetat contractul de muncă în baza art. 76 alin. (1) lit. a) şi art. 130 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, cu luarea în considerare a H.G. nr. 450/1995, cu consecinţa reîncadrării în magistratură în aceeaşi funcţie şi grad, la aceeaşi instanţă deoarece nu solicitase demisia, ci transferul în profesia de avocat.
În subsidiar, reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută parţială a Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 1080/1995 b/c, emis la 16 octombrie 1995, urmând a se dispune rectificarea în cartea de muncă şi emiterea unui act legal în care să se ţină seama de voinţa reală a reclamantei la momentul la care a formulat cererea înregistrată la Direcţia de organizare a instanţelor şi resurse umane sub nr. x/1995.
Nu în ultimul rând, reclamanta a cerut şi obligarea Consiliului Superior al Magistraturii la soluţionarea cererii de revenire în magistratură şi la a face propunerea de numire Preşedintelui României, cu reîncadrarea în muncă a reclamantei la aceeaşi instanţă unde a funcţionat.
Prin răspunsurile la întâmpinări şi prin notele de şedinţă depuse la data de 27 februarie 2023, reclamanta a precizat cererea de chemare în judecată, în sensul că solicită constatarea nulităţii Ordinului nr. 1080/1995 emis de Ministrul Justiţiei la data de 16.10.1995, cerere formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei în calitate de emitent al actului, întrucât trebuia, la data emiterii ordinului, să fie declarată inamovibilă, precum şi obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la soluţionarea cererii de revenire în magistratură, în temeiul art. 39 alin. (1) din Regulamentul de funcţionare al CSM, şi la formularea propunerii de numire către Preşedintele României în temeiul art. 86 raportat la art. 331 din Legea nr. 303/2004.
Prin decizia civilă nr. 5019 din data de 28 octombrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, unde cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a IX-a contencios administrativ şi fiscal a acestei instanţe la data de 9 decembrie 2022.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 364 din 27 februarie 2023, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia inadmisibilităţii, invocate de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiate, a admis excepţia tardivităţii formulării cererii de anulare a Ordinului nr. 1080/b/c/16.10.1995, invocată din oficiu, a respins capetele de cerere având ca obiect anularea Ordinului nr. 1080/b/c/16.10.1995, formulate în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca tardiv formulate şi a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.
3. Căile de atac exercitate în cauză
Împotriva hotărârii menţionate în punctul I.2 de mai sus au declarat recurs principal reclamanta A. şi recurs incident pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.
3.1. Prin cererea de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta - reclamantă A. a solicitat casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea excepţiei tardivităţii acţiunii, menţinerea dispoziţiilor din sentinţă privind respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâţi, admiterea acţiunii, aşa cum a fost recalificată prin precizări şi cererea completatoare, şi obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să admită cererea de revenire în magistratură, precum şi obligarea ambelor pârâte la plata, în solidar, a sumei de 10 milioane euro, cu titlu de daune morale.
Cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine faptul că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a disp. art. 394 alin. (3) C. proc. civ., calificând notele scrise precizatoare - completatoare ca fiind înscrisuri ce nu mai pot fi primite după închiderea dezbaterilor.
Notele precizatoare-completatoare reprezentau completarea temeiurilor de drept cu cele din dreptul UE, precum şi completarea acţiunii cu precizarea cuantumului despăgubirilor (daune morale), consecinţă a vătămării aşa cum prevedea art. 52 din Constituţia României din 1991, cererea putând să fie primită şi după închiderea dezbaterilor.
Notele nu puteau să fie depuse după deliberare, dar puteau fi primite ca motive de recurs, pentru respectarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil.
Situaţia corectă era aceea de repunere pe rol a cauzei şi punerea în discuţie a notelor precizatoare-completatoare, incidente fiind disp. art. 400 C. proc. civ.
Soluţia instanţei de fond a fost pronunţată cu nesocotirea prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia Universală a Drepturilor Omului, art. 3, art. 5 alin. (2) şi (3), art. 6 şi art. 9 alin. (2) C. proc. civ., prin soluţionarea formală a obiectului dedus judecăţii.
Notele precizatoare-completatoare reprezintă o cerere ce trebuie analizată cu respectarea principiului disponibilităţii părţii, iar judecătorul urma să procedeze la o recalificare a acţiunii, în conformitate cu disp. art. 22 alin. (1) şi (4) C. proc. civ.
Prin nota completatoare-precizatoare se solicitase ca pârâţii să recunoască faptul că prin neemiterea unor acte normative şi emiterea ordinului de eliberare din funcţia de judecător, recurenta-reclamantă a fost vătămată, fiind nelegal eliberată din funcţie, cerând şi repararea prejudiciului ca urmare a încălcării dreptului la carieră şi neacordarea inamovibilităţii.
Instanţa de fond nu a ţinut seama decât de apărările pârâţilor în privinţa constatării nulităţii ordinului de eliberare din funcţie şi a respins acţiunea ca tardiv formulată, făcând abstracţie de lipsa actelor normative ce au condus la situaţia recurentei-reclamante.
Cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că prima instanţă a interpretat greşit faptul că revenirea în magistratură este un al doilea capăt de cerere distinct, când, în realitate, era consecinţa reparării vătămării.
Din acest motiv şi cererea de revenire în magistratură a fost soluţionată trunchiat, ruptă din contextul real, cu încălcarea disp. art. 5 alin. (2) şi (3), art. 6 şi art. 9 alin. (2) C. proc. civ., cu o motivare străină de situaţia de fapt descrisă în obiectul dedus judecăţii.
Instanţa de fond trebuia să constate că acţiunea putea fi introdusă oricând, astfel încât urma să fie soluţionată pe fond, cu luarea în considerare a cererii introductive şi a cererii completatoare.
Şi admiterea excepţiei tardivităţii cererii este nelegală, eliberarea din funcţie s-a făcut prin ordin al ministrului justiţiei şi nu prin decret prezidenţial, datorită vidului legislativ creat prin neîndeplinirea atribuţiilor de către recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, lipsind hotărârile care să reglementeze procedura de numire şi încetare din funcţie, în conformitate cu actele normative, internaţionale şi Constituţia României, iar cererea de revenire în magistratură a fost făcută în termen de 30 zile de la data la care a fost respinsă cererea adresată CSM.
3.2. În cauză, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat recurs incident prin care, invocând incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere privind obligarea sa la soluţionarea cererii reclamantei şi la formularea propunerii de numire în funcţia de judecător şi respingerea acestuia ca atare.
În susţinerea recursului incident, recurentul-pârât invocă motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sentinţa atacată fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a disp. art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 554/2004, precum şi cele ale art. 331 din Legea nr. 303/2004, forma în vigoare la data formulării solicitării de către recurenta-reclamantă.
În cauză nu există un act administrativ tipic sau asimilat în sensul Legii nr. 554/2004 care să fie emis de recurentul-pârât şi care să poată fi contestat, deoarece cererea a fost formulată în afara cadrului legal şi nu a putut să fie analizată, fiind restituite documentele depuse în original sau în copie.
Solicitarea adresată instanţei este inadmisibilă, deoarece la data formulării cererii de numire în funcţia de judecător, CSM nu declanşase o astfel de procedură şi nu fusese publicată nicio listă a posturilor vacante care să fie alocate acestei proceduri, în conformitate cu disp. art. 331 din Legea nr. 303/2004 şi Hotărârea nr. 49/2019 a secţiei pentru judecători prin care a fost aprobată Metodologia privind numirea în funcţia de judecător în condiţiile art. 331 din Legea nr. 303/2004, numirea în funcţia de magistrat-asistent în condiţiile art. 67 alin. (5), precum şi reîncadrarea în funcţia de judecător ori de magistrat-asistent în condiţiile art. 83 alin(3) din aceeaşi lege.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea depusă în recurs, intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta - reclamantă A., ca nefondat şi menţinerea drept temeinică şi legală a hotărârii primei instanţe, drept temeinică şi legală.
În cauză a formulat întâmpinare şi recurentul - pârât Consiliul Superior al Magistraturii, prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de recurenta - reclamantă A. şi admiterea recursului incident.
Împotriva recursului incident declarat de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, a formulat întâmpinare recurenta-reclamantă A., prin care a solicitat respingerea căii de atac promovare de recurentul-pârât şi menţinerea soluţiei de respingere a excepţiei inadmisibilităţii, din cuprinsul sentinţei civile nr. 364 din 27 februarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca temeinică şi legală.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport cu motivele de casare invocate, cu obiectul cauzei şi cu normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamanta A. şi de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Analiza motivelor de casare
1. Cu privire la recursul principal formulat de recurenta-reclamantă A.
Recurenta-reclamantă susţine, printr-o primă critică, aplicarea greşită a disp. art. 394 alin. (3) şi art. 400 C. proc. civ., datorată neanalizării cererii precizatoare-completatoare a temeiurilor de drept ale acţiunii, înlocuirea cererii în constatare nulitate cu o acţiune în realizarea dreptului, şi anume, dreptul la despăgubiri morale.
Înalta Curte constată că dispoziţiile legale invocate de recurenta-reclamantă sunt norme de procedură, prin urmare, critica se subsumează celei prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunii nulităţii.
Potrivit disp. art. 394 alin. (3) C. proc. civ., după închiderea dezbaterilor, părţile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancţiunea de a nu fi luat în seamă.
Potrivit disp. art. 400 C. proc. civ., dacă în timpul deliberării, instanţa găseşte că sunt necesare probe sau lămuriri noi va dispune repunerea pe rol a cauzei cu citarea părţilor.
Instanţa de fond a arătat la finalul considerentelor sentinţei pronunţate faptul că motivele noi invocate de reclamantă şi depuse la dosar ulterior închiderii dezbaterilor nu pot fi analizate în conformitate cu disp. art. 389 şi art. 394 alin. (3) C. proc. civ.
Art. 389 C. proc. civ. impune ca dezbaterile procesului să fie purtate asupra împrejurărilor de fapt şi temeiurilor de drept invocate de părţi în cererile lor sau, după caz, ridicate de către instanţă din oficiu.
Judecătorul fondului a calificat corect cererea depusă de reclamantă după închiderea dezbaterilor ca fiind o cerere completatoare a motivelor de fapt şi de drept invocate în acţiunea introductivă.
Conform disp. art. 204 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul poate să îşi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat.
Potrivit disp. art. 204 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., se vor trece în încheierea de şedinţă declaraţiile verbale făcute în instanţă când se înlocuieşte o cerere în constatare printr-o cerere în realizarea dreptului sau invers, atunci când cererea în constatare este admisibilă.
Recurenta-reclamantă nu a respectat disp. art. 204 alin. (1) C. proc. civ. şi nici cele prevăzute de art. 204 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., nu a înţeles să-şi modifice cererea până la primul termen la care a fost citată legal şi nu a declarat că înlocuieşte cererea de constatare cu o cerere în realizarea dreptului.
Nota precizatoare/modificatoare a fost depusă după închiderea dezbaterilor, iar faptul că s-a dorit completarea acţiunii cu un capăt de cerere prin care se solicitau despăgubiri nu înseamnă că s-a înlocuit o cerere de constatare cu o cerere în realizarea dreptului.
Întrucât recurenta-reclamantă nu a modificat cererea în termenul legal prevăzut de disp. art. 204 alin. (1) C. proc. civ., nu poate obliga instanţa de judecată să repună cauza pe rol, deoarece probele sau lămuririle noi se refereau la cererea modificatoare nedepusă în termenul imperativ prevăzut de C. proc. civ. şi nu la obiectul cererii introductive.
Prin urmare, sunt nefondate şi criticile referitoare la nesocotirea de către prima instanţă a disp. art. 6 pct. 1 din Convenţia Universală a Drepturilor Omului (în realitate, este vorba despre Convenţia Europeană a Drepturilor Omului), art. 3, art. 5 alin. (2), (3) din C. proc. civ., enumerate prin cererea de recurs fără a se aduce însă o argumentare în sensul încălcării acestora.
Recurenta-reclamantă a mai invocat motive de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., însă interpretarea greşită a faptului că revenirea în magistratură este un al doilea capăt de cerere distinct, când, în realitate este consecinţa reparării vătămării ori că acţiunea putea fi introdusă oricând, nu pot fi subsumate acestei critici, Înalta Curte, urmând să le analizeze din perspectiva motivului de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În acest sens, cu privire la admiterea excepţiei tardivităţii cererii de anulare a Ordinului nr. 1080/b/C/16.10.1995, în mod corect a arătat prima instanţă că în materia dreptului administrativ nu este aplicabilă distincţia între cauze de nulitate absolută şi cauze de nulitate relativă, aceasta fiind specifică dreptului civil, prin urmare nu se susţine o eventuală imprescriptibilitate a unei cererii de constatare a nulităţii absolute a actului administrativ atacat.
Recurenta-reclamantă susţine că a fost admisă greşit excepţia tardivităţii, întrucât eliberarea din funcţia de magistrat s-a făcut prin ordin al ministrului justiţiei şi nu prin decret prezidenţial, însă aceste motive nu au legătură cu termenul de decădere prevăzut de lege, de un an de la data comunicării actului, iar partea a recunoscut că a luat cunoştinţă de conţinutul ordinului, de la data emiterii acestuia - 16.10.1995.
Iar în ceea ce priveşte cererea de revenire în magistratură formulată de recurenta-reclamantă, în mod corect a fost calificată ca fiind un capăt distinct al acţiunii, fiind analizate disp. art. 8 din Legea nr. 554/2004 şi art. 4 alin. (1) din Hotărârea nr. 49/2019 a CSM, secţia pentru judecători, aspecte necriticate însă prin recursul declarat.
2. Cu privire la recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii
Recurentul-pârât susţine aplicarea greşită a normelor de drept material, arătând că la data cererii recurentei-reclamante de numire în funcţia de judecător, nu era declanşată o astfel de procedură şi nu fusese publicată nicio listă a posturilor vacante care să fie alocate acestei proceduri.
Inadmisibilitatea este o sancţiune procedurală care împiedică soluţionarea pe fond a cererii introductive de instanţă, este o cauză de neprimire a acţiunii, însă ceea ce invocă recurentul-pârât reprezintă aspecte ce ţin chiar de fondul pricinii, sunt apărări formulate prin întâmpinare, ce se analizează sub aspectul caracterului justificat/nejustificat al refuzului de soluţionare a cererii în conformitate cu disp. art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 cum, în mod corect, a arătat şi prima instanţă.
Faţă de acestea, nefiind întrunite motivele de nelegalitate invocate de părţi, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborate cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul principal declarat de reclamanta A. şi recursul incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei nr. 364 din 27 februarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 30 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.