Şedinţa publică din data de 30 mai 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată şi parcursul cauzei în primul ciclu procesual
Prin cererea înregistrată la data de 8 aprilie 2021pe rolul Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Monitorul Oficial RA, obligarea pârâtului la publicarea în Monitorul Oficial al României a Statutului A., în temeiul art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, coroborat cu prevederile Legii nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic.
Prin sentinţa civilă nr. 213 din 11 februarie 2022, prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant pentru A. în ce priveşte promovarea acţiunii şi a anulat acţiunea precizată, ca fiind formulată de o persoană ce nu are calitatea de reprezentant a reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de fond.
Prin decizia civilă nr. 5905 din data de 8 decembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 213 din 11 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
2. Soluţia instanţei de fond
În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 844 din 17 mai 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Monitorul Oficial R.A, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile indicate în punctul I.2 de mai sus, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat, în esenţă, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., prin care recurenta - reclamantă a solicitat casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.
3.1. Motivul de recurs întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă susţine faptul că hotărârea recurată a fost pronunţată de către un judecător incompatibil, arătând că, în rejudecare, cauza a fost soluţionată de acelaşi judecător care a pronunţat sentinţa în primul ciclu procesual, fiind incident cazul de incompatibilitate absolută reglementat de disp. art. 41 alin. (1) C. proc. civ.
Prin sentinţa nr. 213/11.02.2022 a fost admisă excepţia lipsei calităţii de reprezentant şi s-a dispus anularea cererii de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană care nu are calitate de reprezentant.
Prin Decizia nr. 5905/08.12.2022 s-a dispus casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Dosarul a fost repartizat aceluiaşi judecător, nu există referatul grefierului prevăzut de art. 43 alin. (1) C. proc. civ., iar judecătorul este incompatibil deoarece a pronunţat o încheiere interlocutorie prin care a soluţionat o excepţie, a atins astfel fondul cauzei, procedând la analiza detaliată a prevederilor actului constitutiv şi a statutului asociaţiei.
De asemenea, judecătorul fondului este incompatibil, fiind incident cazul prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., deoarece după închiderea dezbaterilor, a pus în discuţie calitatea de autoritate publică asimilată a reclamantei, fără ca acest fapt să fi făcut obiectul cercetării judecătoreşti şi fără să fie invocat de niciuna dintre părţi.
3.2. Motivul de recurs reglementat în cuprinsul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Încadrarea reclamantei în noţiunea de autoritate publică asimilată potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004 a fost pusă în discuţie pentru prima dată cu ocazia dezbaterilor, fără să fie invocată de părţi, astfel că instanţa de fond a încălcat principiile contradictorialităţii şi dreptului la apărare, dar şi regulile de procedură din cadrul art. 43 C. proc. civ., care impun judecătorului obligaţia de a se abţine în măsura în care cunoaşte existenţa unui caz de incompatibilitate.
Instanţa de fond în loc să pună în discuţia părţilor interpretarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 202/1998 dacă sintagma "altele decât autorităţile publice" se referă la autorităţile publice asimilate sau orice persoane juridice, altele decât autorităţile publice şi, eventual, încadrarea reclamantei în categoria autorităţilor publice asimilate, instanţa a pus în discuţie doar acest ultim aspect, părţile neputând intui motivul pentru care acest aspect a fost pus în discuţie şi neavând reprezentarea că judecătorul apreciază că disp. art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 202/1998 vizează doar actele normative ale autorităţilor publice asimilate.
Prin urmare, au fost încălcate principiul contradictorialităţii şi dreptului la apărare, deoarece recurenta-reclamantă nu a avut posibilitatea efectivă să formuleze apărări şi să propună probe cu privire la această chestiune.
Pentru aceste argumente, recurenta-reclamantă consideră că judecătorul fondului ar fi trebuit să se abţină de la soluţionarea cauzei.
3.3. Motivul de recurs prevăzut de disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Deşi motivarea sentinţei se întinde pe 9 pagini, recurenta-reclamantă consideră că nu se poate înţelege de ce instanţa de fond a apreciat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 202/1998 privesc actele normative emise de autorităţile publice asimilate, avându-se în vedere conţinutul articolului:
"în Partea I se publică următoarele categorii de acte: [..] actele normative adoptate de persoane juridice - altele decât autorităţile publice care au fost abilitate prin lege să asigure executarea unor legi".
Lipsa unei motivări temeinice echivalează cu inexistenţa motivării, cauza nu a fost soluţionată în mod real, potrivit garanţiilor conţinute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
3.4. Motivul de recurs reglementat în cuprinsul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă susţine că prevederile în discuţie nu pot fi interpretate în sensul că se aplică actelor normative adoptate de autorităţile publice asimilate, ci că se aplică actelor normative adoptate de persoanele juridice, altele decât autorităţile publice, în această noţiune fiind incluse şi autorităţile publice asimilate.
În noţiunea de "autoritate publică" sunt incluse şi autorităţile publice asimilate, iar legiuitorul nu foloseşte în mod individual noţiunea de "autoritate publică asimilată", nici în cuprinsul Legii nr. 554/2004 şi nici în cuprinsul altor acte normative.
Noţiunea de "autoritate publică" include şi persoanele de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public în regim de putere publică, asimilate autorităţilor publice, noţiunea fiind mai degrabă utilizată în practică.
Prin excluderea din sfera art. 5 alin. (1) lit. n) din Lege nr. 202/1998 a actelor normative adoptate de persoane juridice, altele decât autorităţile publice, au fost excluse inclusiv actele normative adoptate de autorităţile publice aşa-zis "asimilate".
Instanţa de fond ar fi trebuit să analizeze dacă statutul A. "asigură executarea unor legi".
Statutul recurentei-reclamante a fost adoptat în executarea Legii nr. 514/2003 privind organizarea şi executarea profesiei de consilier juridic, potrivit disp. art. 20 alin. (1) şi (2) din lege, există situaţii în care consilierii juridici, reprezentaţi ai instituţiilor de credit în faţa instanţelor de judecată, trebuiau să dovedească înscrierea acestora în Colegiul Consilierilor juridici, aceasta fiind singura persoană juridică recunoscută ca formă de asociere profesională.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea depusă în recurs, intimata-pârâtă Monitorul Oficial R.A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate, drept temeinică şi legală.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul cauzei şi normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat.
Analiza motivelor de casare
Din perspectiva motivului de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, în primul ciclu procesual, judecătorul a admis excepţia lipsei de reprezentant în ceea ce priveşte promovarea acţiunii, constatând că preşedintelui Asociaţiei nu i-a fost acordat, prin actele constitutive, dreptul de a promova acţiune în justiţie.
Dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ. permit aceluiaşi judecător să soluţioneze cauza după trimiterea spre rejudecare, dacă este chemat să se pronunţe asupra altor chestiuni decât cele dezlegate de instanţa de apel sau, după caz, de recurs.
Decizia de casare din primul ciclu procesual a dezlegat chestiunea dreptului preşedintelui Asociaţiei de a formula acţiune şi a o reprezenta pe reclamantă în instanţă şi a analizat actele constitutive în vederea soluţionării excepţiei lipsei calităţii de reprezentant.
Prin sentinţa civilă nr. 844/17.05.2023, judecătorul s-a pronunţat cu privire la fondul cererii, respectiv obligarea pârâtului la publicarea în Monitorul Oficial al României a Statutului A..
Prin urmare, în etapa rejudecării cauzei, judecătorul nu a revenit şi nu s-a pronunţat şi cu privire la excepţia care fusese deja soluţionată definitiv, astfel că disp. art. 41 alin. (1) C. proc. civ. nu au fost încălcate.
Recurenta-reclamantă consideră că au fost încălcate şi prevederile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., conform cărora judecătorul este incompatibil de a judeca şi în situaţia în care există alte elemente ce nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa.
Maniera în care judecătorul a pus în discuţie încadrarea reclamantei în noţiunea de autoritate publică asimilată, potrivit Legii nr. 554/2004, după deschiderea dezbaterilor, consideră recurenta-reclamantă, ridică suspiciuni rezonabile cu privire la imparţialitatea instanţei.
Critica este nefondată, neavând relevanţă că niciuna dintre părţi nu a pus în discuţie acest aspect, dimpotrivă instanţa şi-a îndeplinit rolul activ în aflarea adevărului, a cerut părţilor explicaţii, a pus în dezbatere o chestiune care nu a fost menţionată în acţiune sau în întâmpinare, potrivit disp. art. 22 alin. (2) C. proc. civ., iar părţile şi-au spus punctul de vedere.
Respectarea prevederilor art. 22 C. proc. civ. nu reprezintă o încălcare a principiilor contradictorialităţii şi dreptului la apărare, iar faptul că judecătorul nu s-a referit expres la disp. art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 202/1998 nu ridică suspiciuni asupra imparţialităţii sale, acesta arătând expres că solicită ca părţile să îşi expună părerea dacă Statutului asociaţiei i se aplică reglementările pentru publicare în Monitorul Oficial al României, critica urmând să fie respinsă.
Susţinând motive de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă consideră că punerea în discuţie, după deschiderea dezbaterilor asupra fondului pricinii, pentru prima dată, a încadrării/neîncadrării Asociaţiei în noţiunea de autoritate publică asimilată potrivit Legii nr. 554/2004, încalcă principiile contradictorialităţii şi dreptului la apărare.
Critica a fost deja analizată anterior, din punctul de vedere al imparţialităţii judecătorului, argumentele fiind valabile şi din punctul de vedere al încălcării unor norme de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, respectiv încălcarea art. 14 alin. (2) din C. proc. civ., prin nerespectarea principiilor contradictorialităţii şi dreptului la apărare, astfel că nu vor fi reluate considerentele sus-menţionate.
O altă critică adusă sentinţei de fond şi întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se referă la nemotivarea hotărârii, recurenta-reclamantă considerând că deşi motivarea se întinde pe nouă pagini, nu se înţelege de ce a apreciat instanţa de fond că prevederile art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 202/1998 privesc actele normative emise de autorităţile publice asimilate.
Înalta Curte reţine că în cuprinsul celor nouă pagini care conţin motivarea sentinţei de fond, judecătorul fondului a realizat o interpretare coroborată a dispoziţiilor incidente din Legea nr. 514/2003, Legea nr. 554/2004, Legea nr. 202/1998, O.G. nr. 26/2000, Legea nr. 24/2000, concluzionându-se că Asociaţia reclamantă nu este abilitată să asigure executarea legii în accepţiunea textelor normative menţionate.
În realitate, recurenta-reclamantă nu este de acord cu motivarea sentinţei de fond, deoarece nu îi împărtăşeşte propria opinie, însă această împrejurare nu se circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care urmează să fie respins ca nefondat.
Prin intermediul ultimei critici, recurenta-reclamantă susţine interpretarea greşită a disp. art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 202/1998, "în Partea I se publică următoarele categorii de acte: (...) actele normative adoptate de persoane juridice - altele decât autorităţile publice - care au fost abilitate prin lege să asigure executarea unor legi".
Recurenta-reclamantă consideră că Statutul A. a fost adoptat în executarea Legii nr. 514/2003 privind organizarea şi executarea profesiei de consilier juridic, care în cuprinsul art. 20 alin. (1) şi (2) prevede că "în condiţiile prevăzute la art. 5, consilierii juridici se pot asocia în structuri judeţene, pe ramuri sau domenii de activitate, potrivit intereselor profesionale şi, după caz, la nivel naţional, cu respectarea legii privind asociaţiile şi fundaţiile".
Se impune, în primul rând, să se stabilească actele normative ce asigură executarea unei legi, cum se arată în cuprinsul disp. art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 202/1998, act normativ anterior atât Legii nr. 24/2000, O.G. nr. 26/2000, cât şi Legii nr. 554/2004.
Potrivit disp. art. 1din Legea nr. 24/2000, reglementarea relaţiilor sociale prin lege şi prin celelalte categorii de acte normative se realizează cu respectarea principiilor generale de legiferare proprii sistemului dreptului românesc.
Potrivit disp. art. 2 din aceeaşi lege, actele normative se iniţiază, se elaborează, se adoptă şi se aplică în conformitate cu prevederile Constituţiei României, republicată, cu dispoziţiile prezentei legi, cât şi cu principiile ordinii de drept.
Art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 arată că actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.
Actul normativ dat în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului este denumit de art. 1 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 - act administrativ unilateral, cu caracter normativ emis de o autoritate publică, în vederea executării legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Prin urmare, actul administrativ unilateral cu caracter normativ este emis de autorităţile publice.
Potrivit disp. art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, există autorităţi publice tipice şi autorităţi publice asimilate.
Autorităţile publice asimilate sunt persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publilcă sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Noţiunea de autoritate publică despre care vorbeşte art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 202/1998 nu include şi autorităţile publice asimilate, deoarece acestea din urmă sunt chiar persoanele juridice care au fost abilitate prin lege să asigure executarea unei legi.
Dacă s-ar accepta că prevederile art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 202/1998 includ în cadrul "autorităţii publice", atât autorităţile tipice, cât şi cele asimilate, precizarea referitoare la persoanele juridice care au fost abilitate prin lege să asigure executarea unei legi nu şi-ar avea rostul, pentru că nu există atare persoane juridice în afara noţiunii de autoritate publică asimilată.
Recurenta-reclamantă nu a obţinut statut de utilitate publică şi nici nu este autorizată să presteze un serviciu public în regim de putere publică.
Pentru a se obţine statutul de utilitate publică, recurenta-reclamantă are obligaţia să îndeplinească condiţiile cumulative impuse de art. 38 din O.G. nr. 26/2000 şi să urmeze procedura dispusă de art. 39-41 din O.G. nr. 26/2000, cum în mod corect a arătat şi prima instanţă.
Recurenta-reclamantă nu funcţionează în regim de putere publică, Asociaţia constituită nu este abilitată să asigure executarea legii, ci este o persoană juridică de drept privat, a dobândit calitatea de asociaţie în înţelesul O.G. nr. 26/2000, dar nu a obţinut statutul de utilitate publică, prin hotărâre a Guvernului.
Recurenta-reclamantă nu îşi desfăşura activitatea în mod direct sau prin delegare, în scopul satisfacerii unei nevoi cu caracter general sau a unui interes public, prin urmare, nu este autorizată să presteze un serviciu public în regim de putere publică.
Înalta Curte constată că sunt nerelevante împrejurările publicării în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 684/29.07.2004 a Statutului profesiei de consilier juridic al Colegiului Consilierilor Juridici din România, aspect asupra căruia intimatul-pârât a arătat, de altfel că a fost o eroare şi nici faptul că există situaţii în care consilierii juridici, reprezentanţi ai instituţiilor de credit în faţa instanţelor de judecată, trebuiau să dovedească înscrierea în Colegiul Consilierilor Juridici, motivele neavând legătură cu interpretarea disp. art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 202/1998 şi publicarea Statutului Asociaţiei în Monitorul Oficial al României.
Nici propunerile de modificare şi completare a Legii nr. 514/2003 privind organizarea şi executarea profesiei de consilier juridic nu au relevanţă în interpretarea disp. art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 202/1998, în prezent aplicându-se Decizia nr. 7/2024 a Înaltei Curţi - Completul competent să judece recursul în interesul legii, care, în interpretarea şi aplicarea unitară a dis part. 5 şi art. 20 din Legea nr. 514/2003 a stabilit că activitatea de reprezentare juridică se poate realiza de către consilierii juridici, independent de înscrierea acestora în Tabloul profesional al consilierilor juridici ţinut de Colegiile Consilierilor Juridici din România.
Faţă de acestea, nefiind întrunite motivele de nelegalitate invocate, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 844 din 17 mai 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 30 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.