Şedinţa publică din data de 30 mai 2024
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată la data de 04.07.2022 pe rolul Judecătoriei Gura Humorului sub nr. x/2022, petenta A. a solicitat, în contradictoriu cu Poliţia Locală Iaşi, anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nr. x/27.06.2022.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 173 din data de 22.02.2023, Judecătoria Gura Humorului a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat soluţionarea cauzei privind pe petenta A. şi pe intimata Poliţia Locală Iaşi în favoarea Judecătoriei Iaşi, secţia civilă.
În justificarea soluţiei pronunţate, Judecătoria Gura Humorului a reţinut, în esenţă, incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, dispoziţii cu privire la care instanţa a apreciat că au caracter special prin raportare la art. 32 din O.G. nr. 2/2001.
2.2. Prin sentinţa civilă nr. 2420 din data de 01.03.2024, Judecătoria Iaşi, secţia civilă a admis, la rându-i, excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Judecătoriei Gura Humorului şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a pronunţa hotărârea indicată mai sus, Judecătoria Iaşi a învederat, în esenţă, că prin procesul-verbal nr. x/27.06.2022 petenta a fost sancţionată în baza art. 40 alin. (1) lit. b) din H.C.L. Iaşi nr. 130/2022, iar potrivit art. 49 alin. (1) din HCL nr. 130/2022, prevederile acesteia se completează cu dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât nu sunt incidente dispoziţiile O.U.G. nr. 195/2002.
3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând prezentul conflict negativ de competenţă, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Gura Humorului, pentru considerentele ce succedă:
Din perspectiva determinării cadrului analizei deferite soluţionării în prezentul regulator de competenţă, Înalta Curte observă că aspectul care a generat conflictul negativ între cele două instanţe care şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces (Judecătoria Iaşi, secţia civilă şi Judecătoria Gura Humorului) îl constituie, în esenţă, chestiunea competenţei teritoriale.
Înalta Curte reţine că prin cererea ce chemare în judecată, petenta a învestit instanţa de judecată cu o plângere contravenţională îndreptată împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nr. x/27.06.2022, prin care aceasta a fost sancţionată pentru săvârşirea faptei de staţionare în parcarea cu plată din Hala Centrală, mun. Iaşi fără achitarea taxelor de parcare prin una dintre metodele de plată puse la dispoziţie.
Din cuprinsul acestui proces-verbal rezultă că temeiul de drept al aplicării sancţiunii a fost reprezentat de prevederile art. 40 alin. (1) lit. b) din H.C.L. Iaşi nr. 130/2022 privind aprobarea Regulamentului de exploatare a domeniului public destinat parcării autovehiculelor în Municipiul Iaşi.
Potrivit dispoziţiilor art. 40 alin. (1) lit. b) din H.C.L. Iaşi nr. 130/2022:
"Constituie contravenţie următoarele fapte săvârşite de către persoane fizice şi juridice contraveniente, proprietar sau deţinători cu orice titlu ai autovehiculului, în parcările publice cu plată şi se sancţionează cu amendă contravenţională ce va fi aplicată de împuterniciţi ai primarului şi agenţi de Poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Iaşi sau agenţi ai Poliţiei Locale Iaşi, care au calitatea de agenţi constatatori, astfel: ... b) Staţionarea fără achitarea taxelor de parcare prin una din metodele de plată puse la dispoziţie sau depăşirea timpului de parcare la care are dreptul - amendă 600÷2000 RON".
În contextul descris anterior, se observă că procesul-verbal atacat în cauza pendinte nu are drept temei prevederile O.U.G. nr. 195/2002, iar fapta reţinută prin acesta (staţionarea fără achitarea unor taxe de parcare prin una dintre metodele de plată puse la dispoziţie) nu intră în sfera de reglementate a O.U.G. nr. 195/2002, care, potrivit art. 1 alin. (1) şi (2) din cuprinsul său, priveşte circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor, pietonilor şi a celorlalte categorii de participanţi la trafic, drepturile, obligaţiile şi răspunderile care revin persoanelor fizice şi juridice, precum şi atribuţiile unor autorităţi ale administraţiei publice, instituţii şi organizaţii şi are ca scop asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietăţii publice şi private, cât şi a mediului.
Cât priveşte normele incidente pentru determinarea instanţei competente să soluţioneze prezenta cauză, Înalta Curte reţine, în raport de fapta indicată în procesul-verbal şi de temeiul de drept al acestuia, relevanţa prevederilor art. 49 alin. (1) prima teză din H.C.L. Iaşi nr. 130/2022, referitoare la completarea prevederile acesteia cu dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Conform art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, în forma modificată prin articolul unic din Legea nr. 107 din 20 aprilie 2022 (în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată):
"Plângerea se depune şi se soluţionează în baza competenţei alternative la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia ori la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul" .
Pe cale de consecinţă, în virtutea acestui text normativ, reclamanta avea deschisă calea alegerii oricăreia dintre cele două instanţe deopotrivă competente teritorial, opţiune pe care aceasta a exercitat-o în condiţiile art. 116 C. proc. civ., învestind cu soluţionarea prezentei cauze instanţa în circumscripţia căreia se află domiciliul său (Oraş Gura Humorului, jud. Suceava), mai precis Judecătoria Gura Humorului.
În raport de toate aceste considerente şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Gura Humorului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petenta A. în contradictoriu cu intimata Poliţia Locală a UAT Iaşi, în favoarea Judecătoriei Gura Humorului.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 30 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.