Ședințe de judecată: Decembrie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 2970/2024

Decizia nr. 2970

Şedinţa publică din data de 30 mai 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22.04.2024 pe rolul Curţii de Apel Alba - Iulia sub nr. x/2024, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Biroul Electoral Central, în principal, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Hotărârii nr. 32/H/19.04.2024 emisă de pârât, privind admiterea contestaţiei formulate împotriva desemnării preşedinţilor birourilor electorale de circumscripţie din judeţul Mureş, precum şi a locţiitorilor acestora la alegerile din data de 09.06.2024, precum şi anularea acestei hotărâri a pârâtului şi restabilirea situaţiei anterioare emiterii sale, în sensul constatării faptului că actul de învestitură, reprezentat de procesul-verbal nr. x/15.04.2024, îşi produce în continuare efectele.

În subsidiar, reclamanţii au solicitat ca, în situaţia în care instanţa va aprecia că nu este posibilă restabilirea situaţiei anterioare emiterii actului apreciat de aceştia drept nelegal, să se dispună anularea Hotărârii nr. 32/H/19.04.2024 emisă de pârât.

În cuprinsul acţiunii, reclamanţii au formulat atât cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (4) din Legea nr. 115/2015, dar şi cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 115/2015.

1.2. La data de 23 aprilie 2024, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U. au depus completare a cererii de chemare în judecată în contadictoriu şi cu pârâtul Preşedintele Tribunalului Mureş, prin care au formulat şi cererea accesorie de anulare a procesului-verbal nr. x din 22.04.2024 al Preşedintelui Tribunalului Mureş.

1.3. La termenul de judecată din data de 30.04.2024, în dosarul nr. x/2024, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus disjungerea cererii în anulare şi a cererii de suspendare formulate de reclamantul O. şi formarea unui nou dosar, cu termen de judecată la aceeaşi dată, părţi fiind reclamantul O. şi pârâţii Biroul Electoral Central şi Preşedintele Tribunalului Mureş. Dosarul nou format a fost înregistrat sub nr. x/2024.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 122 din 30.04.2024, Curtea de Apel Alba - Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul O. şi pe pârâţii Biroul Electoral Central şi Preşedintele Tribunalului Mureş.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Alba - Iulia a reţinut, în esenţă, că reclamantul O. a sesizat Curtea de Apel Alba - Iulia pe temeiul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., incident în considerarea calităţii sale de judecător al Curţii de Apel Târgu Mureş, însă, analiza textului legal redat, ce încorporează o normă de competenţă specială, de strictă interpretare şi aplicare, ar impune, pentru a fi incidentă această normă, ca instanţa la care îşi desfăşoară activitatea reclamantul judecător să fie pe deplin competentă să soluţioneze cauza.

A mai arătat Curtea de Apel Alba - Iulia că reclamantul are domiciliul în Judeţul Tulcea, iar acest judeţ se află în circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Constanţa, motiv pentru care, în virtutea art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, competenţa teritorială nu ar aparţine Curţii de Apel Târgu Mureş.

În raport de aceste aspecte, Curtea de Apel Alba - Iulia a subliniat că o consecinţă a necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Târgu Mureş este şi aceea că, în cazul reclamantului, judecător la acea curte de apel, nu mai pot fi avute în vedere dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 173 din 20.05.2024, Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis, la rându-i, excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Alba - Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

În justificarea soluţiei adoptate, Curtea de Apel Constanţa a argumentat, în esenţă, în sensul că reclamantul a făcut dovada, cu înscrisuri, că are domiciliul stabilit în Municipiul Târgu Mureş, şi nu în Municipiul Tulcea, iar, faţă de dispoziţiile imperative ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu cele ale art. 127 C. proc. civ., Curtea de Apel Constanţa nu deţine competenţa teritorială în soluţionarea cauzei promovate de reclamant, nefiind nici măcar o curte de apel învecinată cu Curtea de Apel Târgu Mureş.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând prezentul conflict negativ de competenţă, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Alba - Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Din perspectiva determinării cadrului analizei deferite soluţionării în prezentul regulator de competenţă, Înalta Curte observă că aspectul care a generat conflictul negativ între cele două instanţe care şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces (Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Alba - Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal) îl constituie, în esenţă, chestiunea competenţei teritoriale.

Înalta Curte reţine că prevederile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 reglementează o competenţă teritorială exclusivă, de la care nu se poate deroga, stabilită, în cazul reclamantului, persoană fizică, în raport cu domiciliul acestuia.

Potrivit art. 87 din C. civ., prin "domiciliu" se înţelege locul unde persoana fizică declară că are locuinţa principală, iar în jurisprudenţa consolidată la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că noţiunea de "domiciliu", ca element de determinare a competenţei instanţelor judecătoreşti, trebuie interpretată în sens restrâns, respectiv ca adresă a domiciliului înscris în actul de identitate.

Din actele dosarului rezultă că în cartea de identitate emisă reclamantului la data de 3 decembrie 2020, domiciliul acestuia este înscris ca aflându-se în Municipiul Târgu Mureş, jud. Mureş, astfel încât acţiunea ce face obiectul dosarului pendinte s-ar afla, conform art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, în competenţa de soluţionare a instanţei din circumscripţia teritorială a localităţii de domiciliu, mai precis a Curţii de Apel Târgu Mureş.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că, dată fiind calitatea reclamantului de judecător în cadrul Curţii de Apel Târgu Mureş, în cauză devin incidente prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora va fi sesizată una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie îşi desfăşoară activitatea reclamantul.

Dintre circumscripţiile învecinate, reclamantul a optat, prin cererea de chemare în judecată, pentru Curtea de Apel Alba - Iulia, iar această manifestare de voinţă a reclamantului nu poate fi cenzurată de instanţa învestită cu soluţionarea regulatorului de competenţă, câtă vreme, în cauză, criteriile gradului instanţei şi localizării Curţii de Apel Alba - Iulia în vecinătatea Curţii de Apel Târgu Mureş, la care îşi desfăşoară reclamantul activitatea, sunt îndeplinite.

În raport de considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul O. în contradictoriu cu pârâţii Biroul Electoral Central şi Preşedintele Tribunalului Mureş în favoarea Curţii de Apel Alba - Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul O. în contradictoriu cu pârâţii Biroul Electoral Central şi Preşedintele Tribunalului Mureş, în favoarea Curţii de Apel Alba - Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 30 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.