Şedinţa publică din data de 6 iunie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată la data de 26 octombrie 2023 sub nr. x/2023 pe rolul reclamanta A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi suspendarea executării actului administrativ reprezentat de documentul constatator final înregistrat sub nr. x/26.09.2023;anularea documentului constatator final înregistrat sub nr. x/26.09.2023; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 5899/2023 din 16 noiembrie 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, invocată de instanţă din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul fondului a reţinut că potrivit art. 53 alin. (11) şi alin. (12) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică acţiunea de depune la tribunalul în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul.
Tribunalul, având în vedere că reclamanta A. are sediul în Republica Populară Chineză, a apreciat că singura instanţă competentă, raportat la disp. art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016 este cea de la sediul autorităţii contractante, respectiv cea de la sediul pârâtei CNAIR - S.A. - DRDP Iaşi (sediul - Iaşi), instanţă competentă şi după criteriul locului încheierii contractului.
2.2. Prin sentinţa civilă nr. 138/2024/A.P. din 28 februarie 2024, Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă-contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Iaşi, invocată de instanţă din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A., prin A., în favoarea Tribunalului Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă ivit.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că, reclamanta prin A., în calitate de executant şi pârâta CNAIR S.A. prin DRDP a fost încheiat contractul subsecvent de execuţie lucrări nr. x din 26.03.2019, în temeiul Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, a H.G. nr. 395/20161, în baza Acordului cadru de lucrări nr. x/14.09.2018.
A apreciat aplicabile dispoziţiile art. 56 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât A. este titularul drepturilor şi obligaţiilor derivând din contractul subsecvent de execuţie lucrări nr. x din 26.03.2019, precum şi a acordului cadru, iar competenţa reglementată 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016 este una alternativă, rezultând că reclamantul este cel care are alegerea instanţei
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.
Conform Deciziei nr. 11/19.06.2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2023 - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii:
"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 53 alin. (1) şi alin. (11) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi art. V alin. (3) din Legea nr. 208/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, Legii nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, precum şi a Legii nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, competenţa materială de soluţionare a litigiilor privind executarea contractelor de achiziţii publice înregistrate pe rolul instanţelor după intrarea în vigoare a modificărilor aduse Legii nr. 101/2016 prin Legea nr. 208/2022, respectiv după data de 10.09.2022, aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului."
Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016 " (11) Litigiile şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative şi cele care decurg din rezilierea, rezoluţiunea, denunţarea unilaterală sau încetarea anticipată a contractelor de achiziţie publică din motive independente de autoritatea contractantă se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul."
Conform art. 56 C. proc. civ. "(1) Poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile. (2) Cu toate acestea, pot sta în judecată asociaţiile, societăţile sau alte entităţi fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii."
Art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 statuează în mod expres că:
"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său (…)".
Reclamanta A. prin A., în calitate de executant şi pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi au încheiat contractul subsecvent de execuţie lucrări nr. x din 26.03.2019, în temeiul Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, a H.G. nr. 395/20161, în baza Acordului cadru de lucrări nr. x/14.09.2018,
Sucursala A. respectiv A. este înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2018 şi având CUI x.
Înalta Curte analizând dispoziţiile contractuale, dar şi înscrisurile întocmite pe parcursul executării lucrărilor contractante, constată că, A. este titularul drepturilor şi obligaţiilor asumate prin contractul de execuţie lucrări nr. x din 26.03.2019.
În acest context rezultă că instanţă competentă, raportat la dispoziţiile anterior citate este cea de la sediul sucursalei reclamante.
Cum reclamanta are sediul în Bucureşti (aşa cum a indicat prin cererea de chemare în judecată) în raza teritorială a Tribunalului Bucureşti, Înalta Curte constată că acestei instanţe îi aparţine competenţa de soluţionare a prezentei cauze.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 133 şi art. 135 alin. (1) şi alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal .Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseşi, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol precizează că nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită înseşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal.
În materia contestaţiei la executare, se reţine că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispoziţiile art. 373 alin. (2) din acelaşi cod, ca fiind judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.
Din dispoziţiile art. 452 şi urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul sau domiciliul terţului poprit, căruia i se comunică adresa de înfiinţare a popririi conţinând interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit.
Potrivit art. 453 din acelaşi cod, poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere-Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 6 iunie 2024.