Şedinţa publică din data de 6 iunie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată la data de 1 septembrie 2023 sub nr. x/2023 pe rolul Tribunalului Suceava, secţia I, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei:
1.anularea în integralitate a Ordinului nr. 1397/C/1.08.2023, acesta fiind lovit de nulitate absolută, întrucât a fost emis pentru discriminare, bazată pe apartenenţa sindicală, a fost comunicat după ce şi-a încetat efectele juridice şi nu a fost emis şi semnat de titularul acestui drept;
2.în subsidiar, anularea în parte a Ordinului 1397/C/1.08.2023 cu privire la reclamant, nominalizarea în Anexa 1 a Ordinului, nr. crt. 232, pentru motiv de netemeinicie şi nelegalitate;
3.obligarea pârâtului la plata diferenţelor salariale actualizate cu rata inflaţiei, inclusiv dobânzi penalizatoare, precum şi a celorlalte drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost suspendată;
4.obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, a invocat dispoziţiile: art. 15 alin. (2) şi (5) din Constituţia României, art. 6 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., O.U.G. nr. 42/2023, Legii nr. 123/2006 privind statutul personalului de probaţiune, art. 5 alin. (8), (6) alin. (4), (39), (11)9, 159 din Codul Muncii, art. 223 alin. (3) C. proc. civ.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa nr. 114 pronunţată la 20 februarie 2024, Tribunalul Suceava
, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Suceava şi a declinat competenţei de soluţionare a cererii, în favoarea Curtea de Apel Suceava.
Instanţa a reţinut din actele şi lucrările dosarului, că obiectul cauzei îl constituie anularea Ordinului de suspendare a raporturilor de serviciu ale reclamantului, în cuprinsul ordinului nefiind menţionată competenţa altei instanţe de soluţionare a contestaţiei împotriva acestuia.
Articolul 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 stabileşte competenţa teritorială exclusivă a instanţei de la sediul reclamantului. Cât priveşte noţiunea de domiciliu, aceasta trebuie interpretată în sens strict, întrucât art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 priveşte o competenţă exclusivă. Articolul 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 se completează cu dispoziţiile din C. civ.
Având în vedere faptul că actul administrativ contestat este emis de o autoritate publică centrală, instanţa constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a cererii dedusă judecăţii aparţine Curţii de Apel Suceava astfel că a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declina competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Suceava.
2.2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 6 martie 2024.
Prin sentinţa nr. 43/2024 pronunţată la 15 aprilie 2024, Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declinat în favoarea Tribunalului Suceava, secţia I civilă competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect "anulare act administrativ cu caracter normativ/despăgubire/obligaţia de a face" formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Suceava, în temeiul art. 134 C. proc. civ. suspendă din oficiu judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului pentru soluţonarea conflictului negativ de competenţă către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel Curtea de Apel a observat, în primul rând, că ordinul a avut la bază dispoziţiile din Legea nr. 123/2006 privind statutul personalului de probaţiune, dispoziţii din Codul muncii, precum şi art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social şi a precizat că, aceste dispoziţiile legale, legiuitorul a stabilit că ordinele de eliberare din funcţie/de sancţionare disciplinară, emise de Ministrul Justiţiei, deci acte ce privesc raportul de muncă al personalului de probaţiune, se pot ataca la instanţa judecătorească competentă, fără a menţiona expres instanţa de contencios administrativ.
Or, câtă vreme Legea nr. 123/2006 trimite la reglementările din legislaţia muncii, iar potrivit art. 266 din Legea nr. 53/2003, jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod, de asemenea, conform art. 269 din aceeaşi lege, cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă şi conflictele colective de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal, reţine Curtea că litigiu este de competenţa instanţei de conflicte de muncă şi de asigurări sociale, nu a instanţei de contencios administrativ şi fiscal.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.
Demersul judiciar iniţiat de reclamanta A., astfel cum s-a expus la punctul 1 al prezentei hotărâri, vizează anularea Ordinului nr. 1397/C/01.08.2023 emis de pârâtul Ministerul Justiţiei.
Potrivit definiţiei din cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice."
Prin ordinul contestat în prezenta cauză s-a constatat suspendarea de drept a raporturilor de muncă ale personalului de probaţiune menţionat în anexa nr. 1, pentru perioadele menţionate în dreptul fiecăruia, ca urmare a participării la greva generală, precum şi suspendarea raporturilor de muncă ale personalului de probaţiune menţionat în anexa nr. 1, la iniţiativa acestora şi pentru perioadele menţionate în dreptul fiecăruia, ca urmare a participării la greva generală.
Astfel, deşi este emis de către pârâtul Ministerul Justiţiei, Ordinul nr. 1397/C/01.08.2023 nu este emis de autoritatea publică în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii.
De asemenea, acesta nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge raporturi juridice de drept administrativ, câtă vreme vreme cuprinde doar dispoziţii referitoare la raporturile de muncă ale personalului de probaţiune menţionat în anexa nr. 1 şi este emis în baza dispoziţiilor art. 45, art. 50, art. 59 şi art. 78 din Legea nr. 123/2006 privind statutul personalului de probaţiune, art. 51 alin. (1) lit. f), art. 233, art. 234 alin. (1) şi art. 236 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, precum şi art. 146, art. 153 alin. (5), art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social.
În acest context, pentru stabilirea instanţei competente prezintă relevanţă natura juridică a relaţiilor sociale reglementate prin ordinul contestat, dat fiind faptul că, în exercitarea atribuţiilor lor, instituţiile şi autorităţile publice emit acte care reglementează o varietate largă de raporturi juridice, nu doar de drept administrativ, ci şi de dreptul muncii, de drept civil etc.
Prin urmare, având în vedere specificul activităţii sistemului de probaţiune, ca serviciu public reglementat de Legea nr. 252/2013, precum şi atribuţiile Ministerului Justiţiei privind cariera personalului serviciilor de probaţiune (numire în funcţie, delegare, detaşare, transfer, suspendarea raporturilor de muncă şi reluarea activităţii, eliberarea din funcţie etc.) reglementate prin Legea nr. 123/2006, Înalta Curte reţine aplicabilitatea prevederilor specifice legislaţiei muncii, ordinul contestat fiind emis de ministerul pârât în calitatea sa de angajator, iar nu de autoritate publică.
De altfel, în acest sens sunt şi dispoziţiile speciale de trimitere ale art. 78 din Legea nr. 123/2006, conform cărora "dispoziţiile prezentei legi se completează cu reglementările din legislaţia muncii şi legislaţia civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezenta lege."
Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Suceava, secţia I civilă. Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseşi, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol precizează că nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită înseşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal.
În materia contestaţiei la executare, se reţine că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispoziţiile art. 373 alin. (2) din acelaşi cod, ca fiind judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.
Din dispoziţiile art. 452 şi urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul sau domiciliul terţului poprit, căruia i se comunică adresa de înfiinţare a popririi conţinând interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit.
Potrivit art. 453 din acelaşi cod, poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, în favoarea Tribunalului Suceava, secţia I-a civilă.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 6 iunie 2024.