Şedinţa publică din data de 11 iunie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava sub nr. x/2023 la data de 30 ianuarie 2023, reclamanta S.C. A. S.R.L. Suceava - prin administrator B., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Guvernului - prin Secretar General, anularea actului administrativ nr. x din data de 14.12.2022 cu referire la constatarea unui debit în valoare de 61.191,85 RON, precum şi suspendarea efectelor actului administrativ nr. x din 14.12.2022 referitor la constatarea unui debit în valoare de 61.191,85 RON, până la pronunţarea definitivă şi irevocabilă a instanţei cu privire la cauza ce are ca obiect anularea acestui act administrativ.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 17 din 14 martie 2023, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca inadmisibilă, acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. Suceava - prin administrator B., în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Guvernului - prin Secretar General.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei a declarat recurs recurenta-reclamantă A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.
În motivarea recursului s-a arătat, cu privire la incidenţa primului caz de casare, că au fost încălcate dispoziţiile art. 22 alin. (4), art. 224. şi art. 6 alin. (1) din C. proc. civ.
În acest sens, prima instanţă a omis să pună în discuţia părţilor atât calificarea juridică a actului contestat, emis de către Secretariatul General al Guvernului, respectiv necesitatea calificării/recalificării acestuia ca fiind un act administrativ sau un act administrativ-fiscal, după caz, cât şi a cauzei celor două capete de cerere de chemare în judecată care fac obiectul dosarului de faţă. Ceea ce contravine principiului rolului activ al judecătorului, consacrat de prevederile art. 22 alin. (4), art. 224 şi art. 6 alin. (1) din C. proc. civ.
Temeiul juridic al acţiunii poate fi pus în discuţie de către instanţa de judecată, care, în exercitarea rolului activ, este îndreptăţită şi chiar obligată, pentru a contribui la ocrotirea intereselor legitime ale părţilor, să dea acţiunii calificarea juridică exactă, chiar şi alta decât cea dată de reclamant prin cererea de chemare în judecată. Calificarea acţiunii NU se face după natura termenilor folosiţi de reclamant, ci după motivele de fapt ale cererii şi după scopul urmărit prin promovarea acţiunii.
Prin respingerea acţiunii ca inadmisibilă, fără a intra şi a cerceta fondul cauzei, contrar normelor juridice care reglementează principiile şi garanţiile procesuale, instanţa a refuzat reclamantei dreptul de acces efectiv (nu iluzoriu) la justiţie, dreptul de a îşi susţine cauza în condiţii rezonabile, şi, în esenţă, dreptul la un proces echitabil, în integralitatea sa.
În susţinerea cazului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat recurenta că prim a instanţă nu a motivat care sunt raţiunile pentru care actul contestat nu s-ar circumscrie noţiunii de act administrativ, astfel cum aceasta este definită de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Simpla enunţare din partea primei instanţe a faptului că "nu ne aflăm în prezenţa unui act administrativ clasic sau asimilat", fără a se preciza motivele, nu poate fi consideraă motivare care întruneşte exigenţele prevăzute de lege.
Prima instanţă face trimitere la contestarea actului în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015, fără însă a motiva în ce măsură actul nr. x din 14.12.2022 îndeplineşte criteriile stabilite de art. 1 pct. 1 din Codul de procedură fiscală pentru a fi considerat act administrativ-fiscal.
Din considerentele sentinţei civile nr. 17/14.03.2023, singura concluzie care se poate trage este aceea că prima instanţă a refuzat să cerceteze fondul cauzei, pretenţiile din cuprinsul cererii de chemare în judecată, legalitatea şi temeinicia actului contestat şi a cererii de suspendare a executării acestuia.
În ceea ce priveşte incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat recurenta că sentinţa recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a art. 2 alin. (1) lit. c) şi c)1. din Legea nr. 554/2004 şi a art. 1 pct. 1 din Codul de procedură fiscală.
În acest sens, conform art. 1 pct. 1 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal este definit ca fiind "actul emis de organul fiscal în exercitarea atribuţiilor de administrare a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, pentru stabilirea unei situaţii individuale şi în scopul de a produce efecte juridice faţă de cel căruia îi este adresat".
În mod evident, actul nr. x din 14.12.2022 nu se subsumează noţiunii de act administrativ-fiscal, motivat de faptul că intimatul SGG nu are calitatea de organ fiscal, iar actul în cauză nu a fost emis în exercitarea atribuţiilor de administrare a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale.
Mai mult, lipsa caracterului de act administrativ-fiscal a înscrisului nr. x din 14.12.2022 derivă şi din modalitatea prin care A.N.A.F. a înţeles să procedeze la punerea în executare a acestuia, respectiv prin emiterea actului administrativ-fiscal nr. 11262/21.03.2023, care are ca obiect punerea în executare a actului contestat.
Astfel, prin emiterea de către A.N.A.F., în dosarul execuţional nr. x, a Titlului executoriu, se confirmă faptul că înscrisul nr. x din 14.12.2022 emis de către intimatul pârât nu are caracterul unui act administrativ fiscal, ci numai caracterul unui act administrativ a cărui punere în executare necesită adoptarea unui act administrativ-fiscal.
Sub un alt aspect, actul nr. x din 14.12.2022 se subsumează noţiunii de act administrativ, astfel cum acesta este reglementat de art. 2 alin. (1) lit. c) şi c)1 din Legea nr. 554/2004, sens în care actul are caracter individual, este emis de o autoritate publică, în vedere executării în concret a dispoziţiilor legii (în speţă O.U.G. nr. 63/2020) şi are la bază un contract (contractul de prestări servicii nr. x/2020) încheiat cu o autoritate publică, ce are ca obiect prestarea serviciilor publice şi achiziţiile publice.
În susţinerea tezei conform căreia actul nr. x din 14.12.2022 se subsumează noţiunii de act administrativ, arată recurenta că acesta a fost emis în executarea contractului administrativ nr. x/2020, iar natura lui juridică este confirmată de preambulul O.U.G. nr. 63/2020 în care se specifică, printre altele, raţiunile care stau la baza adoptării actului normativ.
Cu privire la cererea de suspendare, recurenta a arătat în recurs că în cauză sunt îndeplinite condiţiile reglementate de art. 14 din Legea contenciosului administrativ, respectiv existenţa unui "caz bine justificat" dar şi a unei "pagube iminente".
Titlul executoriu reprezentat de adresa având număr de înregistrare x din data de 14.12.2022 nu cuprinde motivele de fapt şi de drept privind existenţa, temeinicia şi certitudinea existentei debitului.
Nici în conţinutul Notificării, nici în cel al titlului executoriu nu au fost indicate motivele care au dus la constatarea existenţei vreunui debit, a vreunei sume achitată în plus sau neconform, a vreunei obligaţii contractuale încălcate din partea prestatorului sau oricărei alte părţi care să aibă ca şi rezultat afectarea îndeplinirii obiectului contractului. Nu a existat nicio comunicare sau intenţie de parcurgera a unei proceduri de soluţionare amiabilă, atât în scopul de a clarifica dacă există vreo obligaţie contractuală încălcată, din vina sau culpa cărei părţi a apărut aceasta şi nicio altă cale de remediere.
Or, în lipsa oricărei justificări temeinice şi legale, respectiv contractuale privind existenţa unei obligaţii de plată, pretenţiile financiare impuse prin intermediul adresei nr. x din data de 14.12.2022 sunt netemeinice şi nelegale.
Imputarea sumei de 61.191,85 RON este cu atât mai de neînţeles şi justificat atâta timp cât întreaga derulare a relaţiilor contractuale s-a efectuat în temeiul procedurii prevăzute la art. 9.2 Documente justificative ale plăţii procedură care a presupus emiterea, aprobarea şi decontarea plăţilor în mod unilateral de către Beneficiar, Prestatorul având doar obligaţia de a face dovada îndeplinirii obligaţiilor sale si a semna documentele emise de către beneficiar.
Măsura provizorie solicitată este pe deplin justificată de existenţa în cauză a unor cazuri bine justificate ca împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative.
Ţinând cont de faptul că formele de executare silită pornite împotriva recurentei ar provoca mari dificultăţi, în ceea ce priveşte continuarea desfăşurării activităţii, cu consecinţa imposibilităţii achitării plăţilor către furnizori, imposibilitatea achitării drepturilor salariale cât şi a celorlalte plăţi şi intrarea în blocaj financiar, este evident caracterul urgent care justifică formularea cererii de suspendare.
4. Apărările formulate de intimat
Intimatul-pârât Secretariatul General al Guvernului a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului cererii.
În susţinerea excepţiei a arătat că potrivit prevederilor art. 80 alin. (1) C. proc. civ., părţile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin reprezentant. Reprezentarea poate fi legală, convenţională sau judiciară. La rândul său, art. 151 alin. (4) C. proc. civ. stabileşte că "reprezentanţii persoanelor juridicie" de drept privat vor depune, în copie, un extras din registrul public în care este menţionată împuternicirea lor".
Acţiunea introductivă a fost semnată de numitul B. în calitate de administrator, iar cererea de recurs a fost semnată de doamna C., fără ca aceasta din urmă să fi tăcut dovada calităţii de reprezentant legal al recurentei-reclamante A. S.R.L., în condiţiile art. 151 alin. (4) C. proc. civ.
Referitor la criticile din recurs, intimatul a arătat că prima instanţă a analizat toate susţinerile părţilor şi probele prezentate, pronunţând o soluţie legală şi temeinică printr-o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente la situaţia factuală relevată de actele dosarului.
Contrar alegaţiilor recurentei-reclamante, soluţia instanţei de fond este legală şi vă solicităm menţinerea acesteia ca atare.
Cu privire la criticile recurentei-reclamante subsumate motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., acestea sunt nefondate pentru aceea că obligaţia ce rezidă din cuprinsul art. 22 al in.(4) C. proc. civ. trebuie înţeleasă în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil, al disponibilităţii şi cel al contradictorialităţii, neputând constitui temeiul substituirii instanţei în poziţia procesuală a uneia dintre părţi şi în apărarea intereselor acesteia.
În cauza dedusă judecăţii, obiectul şi temeiul juridic al acţiunii au fost clar stabilite prin cererea de chemare în judecată, iar argumentele de fapt şi de drept pe care recurenta-reclamantă le-a adus în susţinerea cererii sale nu impuneau o altă calificare a cererii de chemare în judecată sau alte clarificări ale cadrului procesual.
Pe de altă parte, deşi a cunoscut poziţia procesuală a autorităţii pârâte şi apărările formulate prin întâmpinare, inclusiv pe calea excepţiei inadmisibilităţii, totuşi, recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare, conform art. 201 alin. (2) C. proc. civ., şi nici nu s-a prezentat la termenul de judecată la care a fost legal citată, astfel încât nu poate reproşa judecătorului fondului că nu ar fi pus în dezbaterea părţilor calificarea juridică a cererii, după cum nu poate fi susţinută încălcarea dreptului de acces efectiv la justiţie ori a dreptului la un proces echitabil.
Pasivitatea manifestată de recurenta-reclamantă care nu a formulat răspuns la întâmpinare şi nu s-a prezentat la termenul de judecată la care urma să fie pusă în discuţie excepţia inadmisibilităţii cererii, fiind solicitată expres judecarea cauzei în lipsă, conform art. 223 alin. (3) C. proc. civ., nu trebuia acoperită de instanţă pe motivul necesităţii respectării unor principii fundamentale cum ar fi contradictorialitatea şi dreptul la apărare.
Referitor la criticile privind viciul nemotivării, intimatul a arătat că instanţa de fond nu avea obligaţia a da un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de părţi, ci doar a realiza o expunere a argumentelor fundamentale, care sunt susceptibile prin conţinutul lor să influenţeze soluţia. Susţinerile recurentei-reclamante nu sunt fondate, hotărârea atacată fiind corect şi suficient argumentată în fapt şi în drept, neexistând nicio contradictorialitate în motivarea soluţiei, dezlegarea dată de instanţa de fond problemelor de drept deduse judecăţii, fiind pe deplin şi coerent susţinută de considerente, ce nu se contrazic şi care conduc la soluţia din dispozitiv.
Referitor la ultimul caz de casare invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimatul- pârât a arătat că nu pot fi primite alegaţiile potrivit cărora Titlul executoriu nr. x/14.12.2022 ar fi un act administrativ clasic sau asimilat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) şi c)1) din Legea nr. 554/2004, câtă vreme acesta a fost emis (conform menţiunilor exprese din cuprinsul actului) în temeiul art. 10.4 din Contractul de prestări servicii nr. x/02.07.2020, coroborat cu prevederile art. 7 din O.U.G nr. 63/2020 şi cu cele ale art. 22 din Legea nr. 207/2015 Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
Aplicabile sunt dispoziţiile art. 7 alin. (9) - (12) din O.U.G nr. 63/2020, astfel că actul contestat reprezintă titlu executoriu potrivit legii speciale, iar susţinerile recurentei - reclamante referitoare la natura juridică a unui act administrativ tipic sau asimilat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) şi c)1) din Legea nr. 554/2004, sunt lipsite de orice temei legal.
Instanţa de fond a lămurit într-o primă etapă natura juridică a actului contestat, stabilind corect în raport cu dispoziţiile art. 7 alin. (9) şi (10) din O.U.G nr. 63/2020 că "înscrisul de constatare a creanţelor de recuperat constituie titlu executoriu, care se pune în executare prin organele fiscale, conform dispoziţiilor Codului de procedură fiscală.
In continuarea raţionamentului, observând că legiuitorul nu a prevăzut prin O.U.G nr. 63/2020 o procedură distinctă pentru contestarea titlului, judecătorul fondului a reţinut judicios că acesta poate fi contestat în condiţiile prevăzute de art. 260 C. proc. civ. fiscală, prin formularea unei contestaţii la executare.
Această concluzie a instanţei de fond nu poate fi criticată, întrucât recurenta-reclamantă a solicitat instanţei să se pronunţe nu cu privire la legalitatea unui act administrativ, ci cu privire la legalitatea unui titlu executoriu, iar în cazul titlurilor executorii emise în temeiul O.U.G nr. 63/2020 nu există o altă procedură de contestare a executării lor, decât cea prevăzută de Legea nr. 207/2015.
Argumentele recurentei-reclamante conform cărora "Secretariatul General al Guvernului nu are calitatea de organ fiscal, iar actul în cauză nu a fost emis în exercitarea atribuţiilor de administrare a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale" sunt lipsite de relevanţă cât timp ""creanţele de recuperat rezultate din derularea contractelor de prestări servicii sunt creanţe bugetare a căror recuperare se efectuează de către organele fiscale din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, conform prevederilor Legii nr. 207/2015. cu modificările şi completările ulterioare".
De asemenea, trebuie observat că, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (11) din O.U.G nr. 63/2020, "sumele recuperate de organul fiscal potrivii alin. (9) se fac venit la bugetul de stat (...)".
Aşadar, creanţele rezultate din derularea contractelor de prestări servicii încheiate de Secretariatul General al Guvernului în temeiul O.U.G nr. 63/2020 sunt creanţe bugetare (ex lege), iar executarea silită se efectuează de către organele fiscale din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, după regulile corespunzătoare din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
In aceste condiţii, trebuie observat că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod corect dispoziţiile de drept material incidente în cauză în funcţie de situaţia de fapt care îşi găseşte suport în probatoriul administrat.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
5.1. Excepţia nulităţii recursului, pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant
Înalta Curte va observa că potrivit dispoziţiilor art. 80 alin. (1) C. proc. civ.:
"(1) Părţile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin reprezentant. Reprezentarea poate fi legală, convenţională sau judiciară.(..)"
În speţă, dreptul de a formula cale de atac a fost exercitat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator C., această calitate a semnatarului recursului fiind probată cu extras de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului .
Or, potrivit art. 209 alin. (1) şi (2) C. civ.: "Persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale administrative, de la data constituirii lor. (2) Au calitatea de organe de administrare, în sensul alin. (1), persoanele fizice sau persoanele juridice care, prin lege, actul de constituire sau statut, sunt desemnate să acţioneze, în raporturile cu terţii, individual sau colectiv, în numele şi pe seama persoanei juridice.".
Conform art. 218 alin. (1), "actele juridice făcute de organele de administrare ale persoanei juridice, în limita puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăşi".
Potrivit art. 151 alin. (4) C. proc. civ. "(4) Reprezentanţii persoanelor juridice de drept privat vor depune, în copie, un extras din registrul public în care este menţionată împuternicirea lor.".
Având în vedere toate aceste dispoziţii legale, Înalta Curte va concluziona în sensul că, prin depunerea certificatului emis de ONRC, cu privire la calitatea de administrator statutar a semnatarei cererii de recurs, recurenta-reclamantă a făcut dovada calităţii de reprezentant legal a acesteia, motiv pentru care, prin raportare la prevederile art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., va respinge excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare de intimatul-pârât.
5.2. Tardivitatea recursului privind soluţia asupra cererii de suspendare, invocată din oficiu de instanţă
Potrivit verificărilor efectuate din oficiu de instanţa de recurs, asupra termenului de introducere a căii de atac, în ceea ce priveşte soluţia asupra suspendării, Înalta Curte observă că sentinţa instanţei de fond a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 24.03.2023, iar recursul a fost introdus pe rolul instanţei la data de 03.04.2023.
Potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (2) rap. la art. 14 alin. (4) din legea nr. 554/2004, "(4) Hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare. (..)"
Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., termenul de recurs de 5 zile s-a împlinit la data de 30.03.2023, zi lucrătoare, astfel că în aplicarea prevederilor art. 185 C. proc. civ., teza finală, Înalta Curte urmează a constata că cererea de recurs, privind soluţia dată de instanţa de fond asupra cererii de suspendare, a fost introdusă cu depăşirea termenului legal pentru formularea căii de atac, astfel că va dispune anularea acesteia.
5.3. Criticile de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Înalta Curte reţine că norma de procedură invocată de recurenta-reclamantă sancţionează pronunţarea hotărârii instanţei de fond cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
În speţă, recurenta reclamantă a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ., privind rolul activ al instanţei, arătând că instanţa de fond nu a pus în discuţia contradictorie a părţilor calificarea actului juridic atacat.
Instanţa de recurs va înlătura aceste critici, ca nefondate.
În speţă, se constată că intimatul-pârât Secretariatul General al Guvernului a formulat întâmpinare, prin care a invocat aspecte referitoare la natura actului contestat, cu ocazia invocării excepţiei inadmisibilităţii. În acest sens, s-a arătat faptul că actul atacat reprezintă titlu executoriu în baza legii, că procedura efectivă de executare a acestuia este realizată de organele fiscale în temeiul Codului de procedură fiscală şi că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 554/2004, deoarece legiuitorul a prevăzut pentru contestarea titlului executoriu o procedură judiciară specială, care derogă de procedura ordinară reglementată de legea contenciosului administrativ.
Se observă că instanţa de fond, pornind de la aceste apărări ale pârâtului, invocate în susţinerea excepţiei inadmisibilităţii, a reţinut la rândul său că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile speciale ale O.U.G. nr. 63/2020, că înscrisul contestat reprezintă titlu executoriu calificat în acest sens de legea specială, care putea fi contestat doar în procedura contestaţiei la executare, iar nu în procedura reglementată de Legea nr. 554/2004, nefiind vorba de un act tipic sau asimilat în sensul legii contenciosului administrativ.
Or, prin raportare la aceste considerente, nu se poate concluziona în sensul că instanţa de fond s-ar fi pronunţat asupra unor chestiuni care să nu fi fost în prealabil puse "în dezbaterea" părţilor, în realitate recurenta-reclamantă fiind informată asupra apărărilor părţii adverse odată cu comunicarea întâmpinării, având posibilitatea de a formula, la rândul său, orice concluzii ar fi crezut de cuviinţă asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.
Va mai reţine instanţa de recurs că dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., invocate de recurentă, au în vedere punerea în discuţia părţilor a oricăror " (...) împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare". În cauză, aspectele dezlegate de instanţa de fond au fost menţionate în întâmpinare.
Totodată, în ceea ce priveşte nerespectarea art. 22 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora "Judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire. În acest caz judecătorul este obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă", Înalta Curte va observa că textul are în vedere o calificare diferită de cea dată de părţi, actelor şi faptelor deduse judecăţii, ceea ce nu este cazul în speţă.
În acord cu una dintre părţi, judecătorul fondului a observat că actul contestat nu este act administrativ, ci act emis în executarea contractului, reprezentând titlu executoriu în baza legii, ce este supus unei alte proceduri de contestare. Or, atâta vreme cât una dintre părţi a invocat acest aspect în cursul procesului (nn. pârâtul SGG), recurenta fiind avizată asupra apărărilor formulate odată cu comunicarea întâmpinării, nu mai erau necesare dezbateri contradictorii suplimentare asupra neturii actului contestat, dreptul la apărare ale reclamantei fiind pe deplin respectat.
În acest sens, potrivit art. 14 alin. (2 - 6) C. proc. civ., "(2) Părţile trebuie să îşi facă cunoscute reciproc şi în timp util, direct sau prin intermediul instanţei, după caz, motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază pretenţiile şi apărările, precum şi mijloacele de probă de care înţeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să îşi poată organiza apărarea. (3) Părţile au obligaţia de a expune situaţia de fapt la care se referă pretenţiile şi apărările lor în mod corect şi complet, fără a denatura sau omite faptele care le sunt cunoscute. Părţile au obligaţia de a expune un punct de vedere propriu faţă de afirmaţiile părţii adverse cu privire la împrejurări de fapt relevante în cauză (…)".
Observându-se că recurenta avea cunoştinţă de apărările invocate prin întâmpinare de partea adversă, dar a ales să nu dea un răspuns acestora prin formularea unui răspuns la întâmpinare, nu se poate susţine în mod valid că ar fi fost încălcat dreptul său la apărare, neexprimarea unei poziţii procesuale în raport de apărările ce i-au fost prezentate neputând reprezenta temei valid pentru invocarea cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
5.4. Criticile de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Înalta Curte va respinge şi aceste critici, ca nefondate.
În acest sens, se constată că textul de lege invocat prevede posibilitatea casării atunci când "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".
În speţă, analizând excepţia inadmisibilităţii cererii invocată prin întâmpinare, instanţa de fond a motivat de ce actul atacat nu poate fi contestat în procedura reglementată de dispoziţiile Legii nr. 554/2004, justificând soluţia pronunţată prin identificarea prevederilor legale incidente.
Nu se poate argumenta în sensul că nu ar exista o motivare asupra naturii juridice a actului atacat, în condiţiile în care s-a arătat că acesta reprezintă un act emis în executarea unui contract, care potrivit legii speciale reprezintă titlu executoriu şi care, potrivit normei de procedură fiscală, la care legea trimite, poate fi contestat doar pe calea contestaţiei la executare. Se constată, aşadar, că în conţinutul sentinţei recurate există considerente care argumentează soluţia pronunţată, astfel că aceasta este corespunzător motivată.
Faptul că instanţa de fond nu a realizat o amplă motivare asupra distincţiei dintre actul administrativ şi actul administrativ fiscal, că nu a arătat de ce actul contestat ar fi act administrativ fiscal (deşi instanţa de fond nu reţine un astfel de aspect), nu reprezintă critici care se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ţinând mai degrabă de amploarea motivării decât de lipsa completă a acesteia.
În realitate, se constată că prin sentinţa recurată instanţa de fond a răspuns punctual apărărilor invocate de pârât prin întâmpinare, reţinând că acestea sunt valide, astfel că o motivare suplimentară nu ar fi fost necesară.
În consecinţă, observând inclusiv dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., Înalta Curte va concluziona în sensul că în cauză nu este incident cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
5.5. Criticile de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin(1) pct. 8 C. proc. civ.
În susţinerea acestui caz de casare recurenta-reclamantă a invocat greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) şi c)/1 din Legea nr. 554/2004, precum şi a prevederilor art. 1 pct. 1 din Codul de procedură fiscală, arătând că obiectul acţiunii este reprezentat de contestarea unui act administrativ tipic, ce poate fi supus contestării potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte reţine că aceste susţineri sunt neîntemeiate.
În ceea ce priveşte faptul că adresa nr. x/14.12.2022 nu este act administrativ fiscal, Înalta Curte va observa că prin considerentele sentinţei recurate nu s-a dat o astfel de calificare juridică actului contestat.
Instanţa de fond nu a reţinut ca argument în admiterea excepţiei inadmisibilităţii faptul că actul contestat ar fi act administrativ fiscal, ci exclusiv faptul că acesta se execută în procedura reglementată de Codul de procedură fiscală, iar din această perspectivă, precum şi faţă de dispoziţiile art. 7 alin. (9) şi (10) din O.U.G. nr. 63/2020, validitatea titlului executoriu poate fi contestată exclusiv în procedura contestaţiei la executare, iar nu pe calea dreptului comun, în procedura reglementată de Legea nr. 554/2004.
Aşadar, criticile din recurs cu privire la greşita aplicare, de către instanţa fondului, a dispoziţiilor art. 1 pct. (1) din Codul de procedură fiscală, vor fi respinsă, neexistând o dezlegare a curţii de apel în sensul că actul contestat ar avea natura juridică a unui act administrativ fiscal.
În ceea ce priveşte greşita interpretare a dispoziţiilor art. 2 lit. c) şi c)/1 din Legea contenciosului administrativ, se constată că textele invocate reglementează în sensul că reprezintă "act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice", şi că "c1) sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative (…)".
Înalta Curte va observa că adresa nr. x/14.12.2022 a fost emisă de intimatul-pârât SGG, în temeiul art. 10.4 din Contractul de prestări servicii nr. x/2020, coroborat cu art. 7 din O.U.G. nr. 63/2020, ca efect al nerespectării termenului de plată de 7 zile comunicat prin Notificarea nr. x/08.11.2022, privind un debit în cuantum de 61.191,85 RON (TVA inclus), reprezentând valoare încasată necuvenit în afara perioadei contractuale.
Clauza contractuală la care fac referire atât Notificarea prealabilă cât şi adresa contestată prevede că "în constatarea nerespectării obligaţiilor asumate prin prezentul contract de una dintre părţi, partea lezată emite o notificare scrisă celeilalte părţi, cu privire la obligaţia nerespectată sau neîndeplinită şi acordă termen de remediere (...) În cazul în care partea în culpă nu reuşeşte să îşi îndeplinească obligaţia, în termenul acordat prinj notificare, partea lezată are dreptul să rezilieze contractul, în condiţiile prevăzute de prezentul contract".
Totodată, dispoziţiile art. 7 alin. (9) şi (19) din O.U.G. nr. 63/2020 prevăd următoarele:"(9) Creanţele de recuperat rezultate din derularea contractelor de prestări servicii sunt creanţe bugetare a căror recuperare se efectuează de către organele fiscale din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, conform prevederilor Legii nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare. (10) Creanţele de recuperat se stabilesc de către Secretariatul General al Guvernului şi se individualizează într-un înscris care constituie titlu executoriu, ce se transmite organului fiscal competent în vederea recuperării potrivit alin. (9). (subl. ns)".
Din interpretarea textelor anterior citate, precum şi în considerarea menţiunilor explicite din conţinutul său, se constată că adresa nr. x/14.12.2022 emanând de la Secretariatul General al Guvernului nu reprezintă act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) şi c)/1 din Legea nr. 554/2004, ci act emis în executarea contractului, calificat de lege ca fiind titlu executoriu, aspect în mod corect reţinut de instanţa fondului.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ, pentru a putea fi calificată drept "act administrativ", adresa contestată ar trebui să fi fost emisă "în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii". Or, în speţă, adresa contestată este emisă în executarea unui contract administrativ, de autoritatea publică ce acţionează în calitate de co-contractant, iar nu în regim de putere publică, fiind vorba aşadar despre un act în executarea unui contract, ce nu este supus procedurii de contestare reglementată de dispoziţiile Legii nr. 554/2004.
De altfel, în materia contactelor administrative sunt incidente prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun."
Aşadar, prin raportare la toate aceste considerente, se va concluziona în sensul că, în procedura de contestare a adresei emise de intimatul-pârât Secretariatul General al Guvernului, nu au incidenţa dispoziţiile Legii nr. 554/2004, nefiind vorba despre un act dintre cele reglementate de prevederile art. 2 lit. c) şi c)/1 din Lege.
Totodată, cum corect a observat instanţa de fond, adresa contestată în prezentul litigiu este prin lege definită ca fiind titlu executoriu (art. 7 alin. (10) din O.U.G. nr. 63/2020).
Procedura de executare la care face trimitere legea specială (O.U.G. nr. 63/2020), este cea Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, aspect de asemenea apreciat corect de instanţa fondului.
Aplicarea acestei proceduri de executare din materie fiscală nu conferă însă actului natura unui act administrativ fiscal, ci doar îndreptăţeşte organul fiscal, ca organ de executare, să întreprindă toate demersurile legale pentru recuperarea creanţei.
Recurenta-reclamantă a contestat aşadar, în prezentul litigiu, un act emis în executarea unui contract administrativ, cu privire la care legea stabileşte că reprezintă titlu executoriu, şi care se execută potrivit regulilor din materie fiscală, respectiv cu aplicarea dispoziţiilor art. 226 şi urm. din Codul de procedură fiscală.
În acest sens, potrivit art. 7 alin. (9) din O.U.G. nr. 63/2020, creanţa stabilită prin adresa emanând de la intimatul SGG reprezintă creanţă bugetară, iar conform art. 226 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, "(3) Executarea silită a creanţelor bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale se efectuează în baza hotărârii judecătoreşti sau a altui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu".
Totodată, ca efect al aplicării procedurii de executare reglementate de Codul de procedură fiscală, devin incidente inclusiv dispoziţiile art. 260 din Legea nr. 207/2015, la care în mod corect s-a raportat instanţa de fond, potrivit cărora:
"(1) Persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare silită, precum şi în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii. (...) (3) Contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. (4) Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă."
Se constată aşadar că, în speţă, fiind vorba despre atacarea unui act prin care se constată creanţe bugetare, care potrivit legii reprezintă titlu executoriu, iar împotriva acestuia nu este reglementată o procedură specială de contestare, în aplicarea art. 260 din Codul de procedură fiscală, adresa nr. x/14.12.2022 poate fi atacată, sub toate aspectele, inclusiv al nelegalităţii stabilirii creanţei bugetare, pe calea contestaţiei la executare, la instanţa de drept comun.
În acelaşi sens, urmează a fi observate inclusiv prevederile art. 713 alin. (2) C. proc. civ., care la rândul lor dispun în sensul că "(2) În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare şi motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală pentru desfiinţarea lui, inclusiv o acţiune de drept comun."
Având în vedere că legea specială, respectiv O.U.G. nr. 63/2020 conferă adresei prin care SGG stabileşte creanţe bugetare caracter de titlu executoriu, care se execută de organul fiscal, precum şi faţă de aceea că în conţinutul său nu prevede o cale procesuală distinctă pentru desfiinţarea titlului executoriu, Înalta Curte va reţine că această adresă putea fi contestată de recurenta-reclamantă pe calea contestaţiei la executare, iar nu prin formularea unei acţiuni în anulare întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004.
Nu pot fi validate argumentele invocate în recurs de recurenta-reclamantă privitoare la încălcarea dreptului său de acces la instanţă, în condiţiile în care, astfel cum s-a reţinut anterior, în lipsa unei proceduri distincte de contestare, aceasta are posibilitatea ca, în procedura contestaţiei la executare, să invoce inclusiv motive de fapt şi de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, astfel că are garantată analiza pretenţiilor sale de către o instanmţă independentă şi imparţială.
Or, în condiţiile în care recurenta-reclamantă a recurs, în promovarea acţiunii în anulare, la o procedură neprevăzută de legea specială, iar dispoziţiile Legii nr. 554/2004 nu îi sunt aplicabile (potrivit celor anterior expuse), Înalta Curte va concluziona în sensul că, prin admiterea excepţiei şi respingerea acţiunii ca inadmisibilă, instanţa de fond a pronunţat sentinţa recurată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept material, în cauză nefiind incident nici cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 rap. la art. 496 C. proc. civ., constatând că nu este incident cauzei niciunul dintre cazurile de casare invocate, Înalta Curte va respinge recursul recurentei-reclamante A. S.R.L. împotriva soluţiei asupra acţiunii în anularea adresei nr. x/14.12.2022, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului cererii, invocată de intimatul Secretariatul General al Guvernului.
Admite excepţia tardivităţii recursului invocată din oficiu.
Anulează, ca tardiv, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva soluţiei asupra cererii de suspendare a executării, pronunţate prin sentinţa nr. 17 din 14 martie 2023 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva soluţiei asupra acţiunii în anulare, pronunţate prin sentinţa nr. 17 din 14 martie 2023 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 11 iunie 2024.