Ședințe de judecată: Noiembrie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 3261/2024

Decizia nr. 3261

Şedinţa publică din data de 13 iunie 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată. Hotărârile primei instanţe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 24.02.2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală- Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş,

a) anularea, în parte, a Deciziei nr. 191/18.08.2020 de soluţionare a contestaţiei formulate de societate emise de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală cu privire la următoarele soluţii:

- desfiinţarea parţială a Deciziei de impunere nr. x/24/12/2019 emise de organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Timiş pentru impozitul pe profit în sumă de 24.399 RON, urmând ca organele de inspecţie fiscală să procedeze la recalcularea impozitului pe profit datorat, în funcţie de cele precizate în decizia de soluţionarea contestaţiei.

- desfiinţarea totala a Deciziei de modificare a bazei de impozitare ca urmare a inspecţiei fiscale nr. x/24.12.2019 pentru diminuarea pierderii fiscale cu suma de 60.640 RON, urmând ca organele de inspecţie fiscală să procedeze la recalcularea cuantumului pierderii fiscale în funcţie de cele precizate în decizia de soluţionare a contestaţiei.

- respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei formulate de A. S.R.L. împotriva Deciziei de impunere nr. x/24.12.2020 emise de organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Timiş, pentru suma de 3.585.727 RON, reprezentând: taxa pe valoarea adăugată în suma de 81.652 RON; impozit pe veniturile din salarii în suma de 565.786 RON; contribuţia de asigurări sociale datorata de angajator în suma de 1.244.116 RON; contribuţia individuala de asigurări pentru şomaj reţinută de la asiguraţi în suma de 37.312 RON; contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii de la persoane juridice sau fizice în suma de 65.092 RON; contribuţia individuală de asigurări sociale reţinută de la asiguraţi în suma de 695.431 RON; contribuţia de asigurări pentru şomaj datorată de angajator în suma de 37.257 RON; contribuţia pentru asigurări de sănătate datorata de angajator în suma de 398.190 RON; contribuţia pentru asigurări de sănătate reţinută de la asiguraţi în suma de 421.073 RON; contribuţia angajatorilor la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale în suma de 19.145 RON; contribuţia de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale datorata de angajator în suma de 20.674 RON.

b) anularea, în parte, a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. xnr. 690/24.12.2019 emise de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Timişoara-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş-Activitatea de inspecţie fiscală, pentru următoarele obligaţii fiscale suplimentare stabilite în sarcina reclamantei:

- impozitul pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor in suma de 565.785 RON;

- contribuţia de asigurări sociale datorata de angajator în Suma de 1.244.116 RON;

- contribuţia individuala de asigurări pentru şomaj reţinută de la asiguraţi în suma de 37.312 RON;

- contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii de la persoane juridice sau fizice în suma de 65.092 RON;

- contribuţia individuala de asigurări sociale reţinută de la asiguraţi în suma de 695.431 RON;

- contribuţia de asigurării pentru şomaj datorată de angajator în suma de 37.257 RON;

- contribuţia pentru asigurării de sănătate datorata de angajator în suma de 398.190 RON;

- contribuţia pentru asigurării de sănătate reţinută de la asiguraţi în suma de 421.073 RON;

- contribuţia angajatorilor la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale în suma de 19.145 RON;

- contribuţia de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale datorată de angajator în suma de 20.674 RON;

- cheltuielilor directe (combustibil, piese de schimb, asigurări) în sumă de 147.497 RON legate de autoturisme precum şi impozitul pe profit în cuantum de 23.599,52 RON

- TVA în sumă de 38.880 RON aferentă facturilor de achiziţie autoturisme (rată leasing) şi a cheltuielilor directe (combustibil, piese de schimb, asigurări) legate de autoturisme;

- TVA în suma de 11.679 RON aferentă achiziţiilor de bunuri efectuate pentru investiţii demarate si nefinalizate;

- TVA în sumă de 11.863 RON aferentă facturilor de avans de Ia furnizorii B. S.R.L., C. S.A., D. S.R.L.;

- TVA în sumă de 13.186 RON, stabilită suplimentar de către organul fiscal în cuprinsul Deciziei de impunere, fără a avea în vedere suma negativă TVA în sold la 30.09.2017;

c) anularea în tot a Deciziei privind modificarea bazei de impunere ca urmare a inspecţiei fiscale nr. x/24.12.2019 emise de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Timişoara- Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş-Activitatea de inspecţie fiscală pentru cheltuielile nedeductibile în cuantum de 60.640 iei;

d) constatarea nelegalităţii în parte a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/24.12.2019 emis de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş-Activitatea de inspecţie fiscală, pentru obligaţiile fiscale/măsurile detaliate supra la pct. 2)-3);

e) exonerarea de la plata obligaţiilor fiscale detaliate la pct. 2 supra;

f) anularea măsurii de diminuare a pierderii fiscale aferente perioadei 01.01.2016-30.09.2017 cu suma de 60.640 RON reprezentând cheltuieli directe (combustibil, piese de schimb, asigurări) legate de autoturismele utilizate;

Prin încheierea de şedinţă din 21 aprilie 2021, Curtea a respins excepţiile privind nulitatea acţiunii şi privind inadmisibilitatea acţiunii în ceea ce priveşte motivele invocate la pct. II.1, II. A, II.2 (ii), a), b) şi I)I.3 (i) II.3 (ii) si II.4.

Pe parcursul soluţionării cauzei, la data de 08.08.2022, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş a emis Decizia nr. 14621/08.08.2022 de anulare a obligaţiilor principale stabilite în sarcina societăţii reclamante prin Decizia de impunere nr. x/24.12.2019, din creanţa stabilită prin Decizia nr. 690/2019 fiind anulată o creanţă fiscală în cuantum total de 1.942.669 RON, şi anume:

- 273.823 RON - impozit pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor (din suma totală de 565.785 RON)

- 684.844 RON - Contribuţia de asigurări sociale (CAS) datorata de angajator (din suma totală de 1.244.116 RON)

- 418.342 RON - Contribuţia individuala de asigurări sociale (CAS) reţinută de la asiguraţi (din suma totală de 695.431 RON)

- 11.704 RON - Contribuţia de asigurare (CAS) pentru accidente de munca si boli profesionale datorată de angajator (din suma totală de 20.674 RON)

- 21.233 RON - Contribuţia de asigurării pentru şomaj datorată de angajator (din suma totală de 37.257 RON)

- 21.301 RON - Contribuţia individuala de asigurări pentru şomaj reţinută de la asiguraţi (din suma totală de 37.312 RON)

- 36.843 RON - Contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii de la persoane juridice sau fizice (din suma totală de 65.092 RON)

- 225.389 RON - Contribuţia pentru asigurării de sănătate datorata de angajator (din suma totală de 398.190 RON)

- 238.352 RON - Contribuţia pentru asigurării de sănătate reţinută de la asiguraţi (din suma totală de 421.073 RON)

- 10.838 RON - Contribuţia angajatorilor la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale (din suma totală de 19.145 RON).

Urmare a emiterii acestei decizii, la data de 15.09.2022, reclamanta şi-a precizat acţiunea strict prin raportare la obligaţiile anulate, solicitând:

- Anularea, în parte, a Deciziei nr. 191/18.08.2020 de soluţionare a contestaţiei A. S.R.L. emise de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală cu privire la următoarele soluţii:

(i) Desfiinţarea parţială a Deciziei de impunere nr. x/24/12/2019 emisă de organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Timiş pentru impozitul pe profit în sumă de 24.399 RON, urmând ca organele de inspecţie fiscală să procedeze la recalcularea impozitului pe profit datorat, în funcţie de cele precizate în decizia de soluţionare a contestaţiei.

(ii) Desfiinţarea totală a Deciziei de modificare a bazei de impozitare ca urmare a inspecţiei fiscale nr. x/24.12.2019 pentru diminuarea pierderii fiscale cu suma de 60.640 RON, urmând ca organele de inspecţie fiscală să procedeze la recalcularea cuantumului pierderii fiscale în funcţie de cele precizate în decizia de soluţionare a contestaţiei.

(iii) Respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei formulata de A. S.R.L. împotriva Deciziei de impunere nr. x/24.12.2020 emise de organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Timiş, pentru suma de 1.643.058 RON (3.585.727 RON-1.942.669 RON), reprezentând:

- taxa pe valoarea adăugată în suma de 81.652 RON;

- impozit pe veniturile din salarii în suma de 291.963 RON

- contribuţia de asigurări sociale datorata de angajator în suma de 559.272 RON;

- contribuţia individuală de asigurări sociale reţinută de la asiguraţi în suma de 277.089 RON;

- contribuţia de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale datorata de angajator în suma de 8.970 RON.

- contribuţia de asigurări pentru şomaj datorată de angajator în suma de 16.024 RON;

- contribuţia individuala de asigurări pentru şomaj reţinută de Ia asiguraţi în suma de 16.011 RON;

- contribuţii pentru concedii si indemnizaţii de la persoane juridice sau fizice în suma de 28.249 RON;

- contribuţia pentru asigurări de sănătate datorata de angajator în suma de 172.801 RON;

- contribuţia pentru asigurări de sănătate reţinută de Ia asiguraţi în suma de 182.721 Iei;

- contribuţia angajatorilor la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale în suma de 8.307 RON;

- Anularea în parte, ca netemeinică şi nelegală, a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. xnr. 690/24.12.2019 emise de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Timişoara-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş-Activitatea de inspecţie fiscală, pentru următoarele obligaţii fiscale suplimentare stabilite în sarcina sa:

(i) impozit pe veniturile din salarii în suma de 291.963 RON;

(ii) contribuţia de asigurări sociale datorata de angajator în suma de 559.272 RON;

(iii) contribuţia individuală de asigurări sociale reţinută de la asiguraţi în suma de 277.089 RON;

(iv) contribuţia de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale datorata de angajator în suma de 8.970 RON;

(v) contribuţia de asigurări pentru şomaj datorată de angajator în suma de 16.024 RON;

(vi) contribuţia individuala de asigurări pentru şomaj reţinută de la asiguraţi în suma de 16.011 RON;

(vii) contribuţii pentru concedii si indemnizaţii de la persoane juridice sau fizice în suma de 28.249 RON;

(viii) contribuţia pentru asigurări de sănătate datorata de angajator în suma de 172.801 RON;

(ix) contribuţia pentru asigurări de sănătate reţinută de la asiguraţi în suma de 182.721 RON;

(x) contribuţia angajatorilor la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale în suma de 8.307 RON;

(xi) cheltuielile directe (combustibil, piese de schimb, asigurări) în sumă de 147.497 RON legate de autoturisme precum şi impozitul pe profit în cuantum de 23.599,52 RON;

(xii) TVA în sumă de 38.880 RON aferentă facturilor de achiziţie autoturisme (rată leasing) şi a cheltuielilor directe (combustibil, piese de schimb, asigurări) legate de autoturisme;

(xiii) TVA în suma de 11.679 RON aferentă achiziţiilor de bunuri efectuate pentru investiţii demarate si nefinalizate;

(xiv) TVA în sumă de 11.863 RON aferentă facturilor de avans de la furnizorii B. S.R.L., C. S.A., D. S.R.L.;

(xv) TVA în sumă de 13.186 RON, stabilită suplimentar de către organul fiscal în cuprinsul Deciziei de impunere, fără a avea în vedere suma negativă TVA în sold la 30.09.2017;

- Anularea în tot a Deciziei privind modificarea bazei de impunere ca urmare a inspecţiei fiscale nr. x/24.12.2019 emise de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Timişoara-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş-Activitatea de inspecţie fiscală pentru cheltuielile nedeductibile în cuantum de 60.640 RON;

- Constatarea nelegalităţii în parte a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/24.12.2019 emis de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş-Activitatea de inspecţie fiscală, pentru obligaţiile fiscale/măsurile detaliate supra la pct. 2)-3);

g) Exonerarea sa de la plata obligaţiilor fiscale detaliate la pct. 2 supra;

h) Anularea măsurii de diminuare a pierderii fiscale aferente perioadei 01.01.2016-30.09.2017 cu suma de 60.640 RON reprezentând cheltuieli directe (combustibil, piese de schimb, asigurări) legate de autoturismele utilizate

i) Obligarea pârâtelor la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 305 din 23 mai 2023, Curtea a admis în parte acţiunea reclamantei, a anulat, în parte, Decizia de soluţionare a contestaţiilor nr. 191/18.08.2020 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, şi anume, în ceea ce priveşte impozitul pe salarii şi venituri asimilate acestora şi contribuţiile sociale obligatorii aferente perioadei 01.03.2014-30.06.2015, impozitul pe profit suplimentar în cuantum de 23.599 RON, TVA în cuantum de 38.880 RON şi diminuarea pierderii fiscale pe perioada 2016-2017.

A anulat, în parte, Decizia de impunere nr. x/2019 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş, şi anume, în ceea ce priveşte:

- impozitul pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor, contribuţia de asigurări sociale (CAS) datorata de angajator, contribuţia individuală de asigurări sociale (CAS) reţinută de la asiguraţi, contribuţia de asigurare (CAS) pentru accidente de munca si boli profesionale datorată de angajator, contribuţia de asigurării pentru şomaj datorata de angajator, contribuţia individuala de asigurări pentru şomaj reţinută de la asiguraţi, contribuţia angajatorilor la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, contribuţia pentru asigurării de sănătate datorata de angajator, contribuţia pentru asigurării de sănătate reţinută de la asiguraţi, contribuţia pentru concedii si indemnizaţii de la persoane juridice sau fizice, aferente perioadei 01.03.2014-30.06.2015, -impozitul pe profit suplimentar în cuantum de 23.599 RON, -TVA suplimentar în cuantum de 38.880 RON.

A anulat Decizia de nemodificare a bazei de impozitare nr. 691/24/12/2019 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş.

A respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată.

2. Cererile de recurs

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta şi pârâtele au formulat, fiecare, cerere de recurs. Pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a recurat şi încheierea de şedinţă din 21 aprilie 2021.

2.1. Recurenta-reclamantă A. S.R.L. - în faliment a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinţei recurate şi, rejudecând cauza, admiterea în tot a acţiunii, astfel cum a fost precizată.

În cuprinsul primei critici, întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine încălcarea disp. art. 22 C. proc. civ., judecătorul avea obligaţia să solicite explicaţii şi probe suplimentare, dacă considera necesar, pentru lămurirea stării de fapt cu privire la investiţia demarată şi nefinalizată din Timişoara, Calea x.

Referitor la TVA în cuantum de 11.679 RON, aferentă acestei investiţii, prima instanţă invocă nedovedirea distrugerii în urma unor furtuni a unei părţi din acoperişuri, ce urmau să fie dezafectate şi demolate, precum şi faptul că din documentele de la dosar nu reiese că au fost avute în vedere şi clădirile realizate fără autorizaţie de construire.

În ceea ce priveşte primul aspect, recurenta-reclamantă arată că instanţa nu a fost învestită cu această chestiune de drept, iar pentru investiţia demarată şi nefinalizată, judecătorul ar fi trebuit să ceară lămuriri suplimentare.

Recurenta-reclamantă invocă şi încălcarea principiului contradictorialităţii pentru situaţiile considerate nedovedite, prima instanţă avea obligaţia să pună în discuţie această împrejurare, întrucât partea consideră că toate afirmaţiile sale au fost dovedite prin înscrisurile depuse la dosar şi prin expertiza administrată în cauză.

- Cea de-a doua critică, întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţine faptul că prima instanţă nu a analizat punctual motivele invocate de recurenta-reclamantă cu privire la TVA în sumă de 11.863 RON aferente facturilor de avans de la furnizorii B. S.R.L., C. S.A., D. S.R.L., respectiv incidenţa prevederilor art. 1342 alin. (2) lit. a), b), art. 155, art. 145 alin. (1), art. 146 alin. (1), art. 1251 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, răsturnarea sarcinii probei, încălcarea principiului neutralităţii, hotărârea pronunţată în cauzele conexate C-660/16 şi C-661/16 - FINANZAMT DACHAU împotriva E. şi FINANZAMT GÖPPINGEN împotriva ERICH WIRTL şi nici nu a analizat afirmaţia conform căreia organul fiscal nu a probat nerealizarea în viitor a acestor tranzacţii.

Prima instanţă nu a analizat nici concluziile favorabile ale expertizei din care rezultă că din compararea datelor înscrise în facturile din care rezultă dreptul de deducere cu facturile cu TVA a imobilizărilor, achiziţiile au fost utilizate în scopul operaţiunilor taxabile (factura nr. x/07.11.2019).

Sentinţa de fond este şi contradictorie, prima instanţă reţine la pag. 55 a sentinţei, vânzarea către asociatul unic a activelor imobiliare situate în Timişoara, str. x, însă apreciază ulterior că din documente rezultă că nu au fost avute în vedere şi clădirile vizate de organul fiscal, cele neautorizate, în condiţiile în care tocmai clădirile enumerate de instanţă (magazie organizare şantier, spaţii provizorii şantier, platforme aferente, căi de acces) sunt şi cele avute în vedere de organul fiscal şi reţinute prin raportul de expertiză.

Cu privire la TVA în sumă de 13.186 RON, expertul a concluzionat că TVA stabilită suplimentar nu a fost diminuată cu TVA negativă în sold la data de 30.09.2017, aspect neanalizat de prima instanţă.

- Hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, critică întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la TVA în sumă de 11.863 RON, hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a disp. art. 148 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, pct. 53 alin. (1) din H.G. nr. 44/2004, art. 1342 alin. (2) lit. a), b), art. 155, art. 145 alin. (1), art. 146 alin. (1), art. 1251 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Contrar a ceea ce susţine instanţa de fond, recurenta-reclamantă consideră că organul fiscal nu identifică facturile de avans, prin urmare actul administrativ-fiscal, decizia de impunere, este nemotivat.

În cuprinsul deciziei de impunere nu sunt înscrise motivele de fapt, fiind necesară citirea Raportului de inspecţie fiscală, care nu este un act administrativ.

Acest aspect prezintă relevanţă şi din punctul de vedere al temeiului de drept aplicabil, organul fiscal invocă dispoziţiile Legii nr. 571/2003, deşi face referire la un sold debitor de la 30.09.2017, când sunt incidente prevederile Legii nr. 227/2015.

Dacă sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 571/2003, exigibilitatea taxei intervine la data emiterii unei facturi, înainte de data la care intervine faptul generator, conform art. 1342 alin. (2) lit. a) din lege.

Dacă factura, chiar şi de avans, este emisă anterior încasării avansului şi anterior livrării bunurilor/prestării serviciilor, atunci prevalează dispoziţiile art. 1342 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003, exista obligaţia de colectare a TVA şi dreptul corelativ de deducere la acelaşi moment, potrivit disp. art. 145 alin. (1) din Legea nr. 571/2003.

Recurenta-reclamantă susţine că avea drept de deducere a TVA, iar instanţa de fond nu argumentează susţinerea privind inexistenţa livrării/prestării viitoare, nu se indică durata maximă de timp în care ar fi trebuit efectuată livrarea/prestarea serviciului.

Instanţa de fond nu a argumentat susţinerea că bunurile/serviciile sunt alocate ulterior unei operaţiuni ce nu dă drept de deducere, a răsturnat sarcina probei, a pus în sarcina recurentei-reclamante obligaţia de a demonstra contrariul.

Recurenta-reclamantă invocă hotărârea CEDO din 04.10.2008 cauza Anghel împotriva României şi necesitatea garantării dreptului la apărare şi asigurarea unui proces echitabil.

Organul fiscal nu contestă dreptul de deducere a TVA la momentul emiterii facturii, ci susţine că se impune ajustarea TVA pe motiv că nu există livrări/prestări viitoare şi niciun contract/comandă care să prevadă realizarea unor tranzacţii în viitor.

La momentul exercitării dreptului de deducere a TVA aferentă avansurilor, nu s-a determinat pe baza unor elemente obiective faptul că recurenta-reclamantă ştia sau nu putea, în mod rezonabil, să ignore că livrarea sau prestaţia era susceptibilă să nu se realizeze, concluzie ce se va desprinde şi din Hotărârea CJUE în cauzele conexate C-660/16 şi C-661/16.

Referitor la TVA în sumă de 13.186 RON, stabilită suplimentar de organul fiscal, fără a avea în vedere suma negativă TVA în sold la data de 30.09.2017, hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a disp. art. 303 din Legea nr. 227/2017 privind Codul fiscal şi art. 7 alin. (3) Codul de procedură fiscală.

Contrar susţinerilor instanţei de fond, prin raportul de expertiză, s-a concluzionat că "în RIF şi în decizia de impunere, TVA stabilită suplimentar nu a fost diminuată cu TVA negativă în sold la data de 30.09.2017".

Prin urmare, a fost ignorat art. 303 din Legea nr. 227/2015 şi art. 7 alin. (3) Codul de procedură fiscală.

Cu privire la TVA în cuantum de 11.679 RON aferentă investiţiei demarate şi nefinalizate din Timişoara, Calea x, hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a disp. art. 297 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Instanţa de fond era obligată să se pronunţe asupra argumentelor invocate prin acţiune, respectiv realizarea de operaţiuni taxabile prin vânzarea cu TVA a cădirilor în discuţie.

Referitor la aspectul că din documentele de care se prevalează recurenta-reclamantă nu reiese că au fost avute în vedere şi clădirile realizate fără autorizaţie de construire, acesta a fost analizat de către expert, care a concluzionat în sensul că organul fiscal nu a luat în considerare factura nr. OMS x/07.11.2019.

Referitor la afirmaţia că o parte din acoperişuri au fost distruse în urma unor furtuni, urmând să fie dezafectate şi demolate, aceasta nu este în contradicţie cu împrejurarea livrării cu TVA a terenului şi construcţiei în luna noiembrie 2019.

În mod greşit, prima instanţă a respins cererea de constatare a nelegalităţii Raportului de Inspecţie Fiscală, cu aplicarea greşită a disp. art. 131 alin. (2) Codul de procedură fiscală şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, precum şi a prevederilor Ordinului nr. 2021/2022 pentru aprobarea Instrucţiunilor de aplicare a Titlului privind soluţionarea contestaţiilor din Codul de procedură fiscală.

Raportul de inspecţie fiscală are natura juridică a unei operaţiuni administrative prealabile emiterii actului administrativ şi poate fi atacat conform art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi OPNAF nr. 2021/2022.

2.2. Recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a formulat recurs atât împotriva sentinţei instanţei de fond, cât şi împotriva încheierii de şedinţă din 21 aprilie 2021, solicitând casarea în parte a ambelor hotărâri, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii, respectiv în ceea ce priveşte soluţia de admitere în parte a cererii de chemare în judecată şi de anulare în parte a actelor administrativ-fiscale, admiterea excepţiei lipsei de interes şi respingerea acţiunii ca atare, admiterea excepţiei inadmisibilităţii şi respingerea acţiunii în consecinţă în ceea ce priveşte motivele de la pct. II.1, ii. A, II.2 (ii), a), b) şi I)I.3 (i) şi (ii) şi II.4, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive cu consecinţa respingerii acţiunii în cea ce o priveşte ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar, în subsidiar, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă îşi întemeiază cererea de recurs pe motivele de nelegalitate prevăzute de disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar prima critică susţine aplicarea greşită a disp. art. 33 teza I C. proc. civ. şi art. 176 lit. b) din Legea nr. 85/2014.

Recurenta-pârâtă susţine că reclamanta nu are interes în susţinerea acţiunii şi a recursului declarat, întrucât s-a dispus împotriva acesteia deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei.

Singurele persoane care ar justifica un interes sunt fie creditorii reclamantei, fie asociaţii care, în urma acoperirii integrale a pasivului, ar păstra sumele rămase, nedistribuite creditorilor.

În mod greşit, susţine recurenta-pârâtă, instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru punctele II.1 (ii)A; II.2 (ii)a), b); II.3 (i), (ii) şi II.4, aplicând greşit disp. art. 8 din Legea nr. 554/2004 şi încălcând şi art. 269 alin. (1), art. 270 alin. (1), art. 276 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Din conţinutul acestor dispoziţii legale, reiese faptul că motivele ce nu au fost invocate în cadrul contestaţiei, în termenul prevăzut de disp. art. 270 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 şi asupra cărora nu s-a pronunţat organul de soluţionare a contestaţiei, nu pot forma obiectul acţiunii în instanţă formulate împotriva deciziei de soluţionare a contestaţiei.

Recurenta-pârâtă susţine că sentinţa atacată a fost pronunţată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă, încălcându-se prevederile art. 36 C. proc. civ. şi art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Motivele referitoare la incidenţa Legii nr. 207/2015, prescripţia dreptului organului fiscal de a stabili creanţe fiscale aferente anului 2011 şi nemotivarea deciziei de impunere pentru restul impozitului pe profit nu au fost invocate în contestaţia fiscală, prin urmare, nu există niciun temei legal care să justifice pronunţarea soluţiei de admitere în parte a acţiunii în contradictoriu cu recurenta-pârâtă ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.

2.3. Recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 2 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii recurate, rejudecarea cauzei şi respingerea în totalitate a acţiunii formulate, ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă consideră că prima instanţă a interpretat greşit legea în legătură cu impozitul pe profit şi TVA, a reţinut greşit că actul administrativ-fiscal este nemotivat, iar potrivit legislaţiei contabile, agenţii economici au obligaţia ca înregistrările din evidenţele contabile legate de autoturismele societăţii să aibă la bază documente justificative aferente acestor înregistrări.

Sarina probei revine agentului economic, în speţă, neexistând documente justificative cu privire la justificarea cheltuielilor înregistrate în contabilitate.

3. Apărările formulate

Recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a formulat întâmpinare faţă de recursul recurentei-reclamante A. S.R.L., solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a depus note scrise prin care a solicitat, pe cale de excepţie, constatarea nulităţii recursurilor pârâtelor ca fiind nemotivate. În subsidiar, a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

II. Soluţia instanţei de recurs

Preliminar, se reţine că, urmare a emiterii H.G. nr. 238/2022 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, precum şi pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscal, prin care s-a dispus preluarea, din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a Direcţiei General de Soluţionare a Contestaţiilor în aparatul propriu al Ministerului Finanţelor, a fost citat în cauză şi Ministerul Finanţelor-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.

Examinând hotărârile atacate, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu motivele invocate prin cererile de recurs, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Analiza motivelor de casare

1. Cu privire la recursul formulat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., în faliment

Recurenta-reclamantă susţine că judecătorul de fond avea obligaţia, în temeiul disp. art. 22 alin. (2) C. proc. civ., să solicite explicaţii şi probe suplimentare, dacă considera necesar, pentru lămurirea stării de fapt în raport de investiţia demarată şi nefinalizată din Timişoara, Calea x, cu referire la nedovedirea aspectului distrugerii unei părţi din acoperişuri, în urma unor furtuni.

Instanţa de fond a motivat respingerea cererii de anulare a obligaţiei suplimentare de plată reprezentând TVA în sumă de 11.679 RON aferentă achiziţiilor de bunuri efectuate pentru investiţii demarate şi nefinalizate, prin faptul că societatea nu a prezentat autorizaţii de construire, iar din documentele de care se prevalează reclamanta nu reiese că au fost avute în vedere şi clădirile realizate fără autorizaţie de construire.

Referirea instanţei de fond la nedovedirea împrejurării distrugerii unei părţi a acoperişurilor s-a făcut într-adevăr prin preluarea celor susţinute de reclamantă, în cuprinsul contestaţiei fiscale, însă nu acesta a fost considerentul principal pentru respingerea cererii de anulare a plăţii TVA în sumă de 11.679 RON, ci faptul că din actele depuse la dosar nu rezultă că aceste clădiri au fost livrate cu TVA în luna noiembrie 2019.

Prin urmare, susţinerea recurentei-reclamante în sensul încălcării de către prima instanţă a disp. art. 22 alin. (2) C. proc. civ. este nefondată.

Recurenta-reclmantă invocă şi încălcarea principiului contradictorialităţii prevăzut de art. 14 din C. proc. civ., întrucât instanţa de fond avea obligaţia să pună în discuţia părţilor aspectele pe care le consideră nedovedite, referitor la TVA în sumă de 11.679 RON, aferentă investiţiei demarate şi nefinalizate din Timişoara, afirmaţiile sale fiind dovedite prin înscrisurile depuse la dosar şi prin concluziile expertizei administrate în cauză.

Critica este nefondată, ceea ce susţine şi critică, în realitate, recurenta-reclamantă este modul de interpretare de către judecătorul fondului a probelor administrate în cauză şi nu faptul că hotărârea nu este întemeiată pe motive, explicaţii sau mijloace de probă ce nu au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.

Printr-un alt motiv de nelegalitate a sentinţei atacate, recurenta-reclamantă consideră că sunt întrunite motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât instanţa de fond nu a răspuns punctual la toate motivele din acţiune şi hotărârea apare ca fiind şi contradictorie.

În legătură cu nemotivarea hotărârii recurenta-reclamantă a indicat anumite susţineri pentru anularea obligaţiei suplimentare de plată a TVA în sumă de 11.863 RON şi 11.679 RON, însă nepronunţarea expresă a judecătorului asupra unor argumente inserate în cuprinsul acţiunii introductive nu conduce la casarea sentinţei pronunţate, judecătorul fondului a expus motivele de fapt şi de drept pe care şi-a întemeiat soluţia, fiind îndeplinite dispoziţiile art. 425 C. proc. civ.

Cu privire la existenţa unor motive contradictorii, Înalta Curte constată că aspectele reţinute la pag. 55 din hotărârea atacată au fost invocate de recurenta-reclamantă şi au fost înlăturate ulterior, pe baza probelor administrate în cauză, prin urmare, nu există nicio contradicţie între afirmaţiile făcute de instanţa fondului.

În ceea ce priveşte criticile întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea se referă la TVA în sumă de 11.863 RON, 13.186 RON, 11.679 RON, precum şi la greşita respingere a cererii de constatare a nelegalităţii Raportului de inspecţie fiscală.

Pentru suma reprezentând TVA suplimentară de plată în cuantum de 11.863 RON, astfel cum arată şi recurenta-reclamantă, nu se contestă dreptul de deducere a TVA la momentul emiterii facturilor de avans, ci se impune obligaţia ajustării TVA, pe motiv că nu există livrări/prestări viitoare şi niciun contract/comandă care să prevadă realizarea unor tranzacţii în viitor.

Recurenta-reclamantă susţine că prima instanţă, în mod greşit, a reţinut că actul administrativ-fiscal, decizia de impunere contestată, este motivată, întrucât în cuprinsul acesteia nu au fost individualizate cele trei facturi fiscale, prin număr şi dată, o atare menţiune făcându-se numai în cuprinsul Raportului de inspecţie fiscală.

Înalta Curte va respinge aceste critici, ţinând seama de faptul că decizia de impunere a fost emisă ca urmare a inspecţiei fiscale, finalizate printr-un raport, societatea nu a dovedit vătămarea produsă prin această omisiune şi, în plus, nu a negat existenţa acestor facturi, astfel cum au fost identificate de către organele fiscale.

Din cuprinsul actelor atacate, reiese faptul că organele fiscale au indicat dispoziţiile Legii nr. 571/2003, iar prevederile legale invocate ca fiind incidente de către prima instanţă, susţin soluţia prevăzută de art. 148 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003, potrivit cărora deducerea iniţială se ajustează în cazul în care persoana impozabilă îşi pierde dreptul de deducere a taxei pentru bunurile mobile nelivrate şi serviciile neutilizate la momentul pierderii dreptului de deducere.

În acelaşi sens sunt şi prevederile pct. 53 alin. (1) şi (6) din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Recurenta-reclamantă mai invocă faptul că instanţa de fond a ignorat că organul fiscal răstoarnă sarcina probei, impunând acesteia să facă dovada contrară celor reţinute, în sensul că nu există livrări/prestări viitoare.

Înalta Curte reţine că cele arătate pe de o parte nu se încadrează în motivele de recurs întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind indicată nicio normă de drept material interpretată sau aplicată greşit de către prima instanţă, iar pe de altă parte, sarcina probei, a existenţei unor livrări/prestări viitoare aparţine reclamantei, întrucât organele fiscale au arătat că nu există contracte sau comenzi viitoare.

Jurisprudenţa CEDO din cauza Anghel împotriva României nu a fost încălcată, cauza de faţă nu reprezintă o acuzaţie în materie penală, nu este vorba despre o contravenţie în materie fiscală, iar sarcina probei s-a realizat în conformitate cu dispoziţiile legii naţionale, în speţă disp. art. 249 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă nu a putut proba afirmaţiile sale în sensul că abandonarea investiţiei s-a datorat unor circumstanţe obiective ce nu au depins de voinţa sa, aceasta nu a prezentat autorizaţie de construire, astfel că partea ştia chiar de la momentul plăţii avansului că livrările viitoare sunt incerte, cum se arată şi în jurisprudenţa CJUE din cauzele conexate C-660/16 şi C-661/16, invocată prin motivele de recurs.

Cu privire la suma de 13.186 RON reprezentând TVA stabilită suplimentar, recurenta-reclamantă susţine încălcarea prevederilor art. 303 alin. (6) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Dispoziţiile art. 303 alin. (6) Codul fiscal impun ca prin decontul de taxă, persoanele impozabile să determine diferenţele dintre suma negativă a taxei, cumulată şi taxa de plată cumulată, care reprezintă regularizările de taxă şi stabilirea soldului taxei de plată sau a soldului sumei negative a taxei.

Dacă taxa de plată cumulată este mai mare decât suma negativă a taxei cumulate, rezultă un sold de taxă de plată în perioada fiscală de raportare; dacă suma negativă a taxei cumulate este mai mare decât taxa de plată cumulată, rezultă un sold al sumei negative a taxei în perioada fiscală de raportare.

Potrivit disp. art. 7 alin. (3) Codul de procedură fiscală, organul fiscal este îndreptăţit să examineze, din oficiu, starea de fapt, să obţină şi să utilizeze toate informaţiile şi documentele necesare pentru determinarea corectă a situaţiei fiscale a contribuabilului/plătitorului.

Recurenta-reclamantă susţine că prin decizia de impunere ar fi trebuit să se stabilească doar suma de 69.666 RON, ca diferenţă dintre TVA suplimentar şi TVA de rambursat şi nu suma de 82.582 RON, rezultând TVA suplimentară de plată de 13.186 RON.

Înalta Curte constată că prin motivele de recurs se critică conţinutul deciziei de impunere şi nu soluţia primei instanţe, ce a avut la bază inclusiv concluziile raportului de expertiză depus la dosar.

Se mai constată că recurenta-reclamantă a încasat c/valoarea facturilor emise (înregistrate iniţial cu TVA neexigibilă) şi, prin urmare, ar fi trebuit să colecteze TVA la momentul încasării facturilor, în conformitate cu disp. art. 1342 alin. (1) şi (3), art. 145 alin. (12) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, iar prin recurs nu a argumentat încălcarea prevederilor art. 303 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a redat doar conţinutul acestora fără să arate în concret în ce a constat aplicarea greşită a acestora, în conformitate cu disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte TVA în cuantum de 11.697 RON aferentă investiţiei demarate şi nefinalizate din Timişoara, se invocă aplicarea greşită a disp. art. 297 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, potrivit cărora orice persoană impozabilă are dreptul să deducă TVA aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile.

În speţă este vorba despre amenajare teren, gard, clădiri reprezentând magazie şi livrări la imobilul din Timişoara, Calea x, lucrările nefiind finalizate până la 30.09.2017, organele fiscale stabilind TVA nedeductibilă în cuantum de 11.679 RON.

Recurenta-reclamantă contestă cele reţinute de prima instanţă şi anume, faptul că nu s-a dovedit că o parte din acoperişuri au fost distruse în urma unor furtuni şi că din documentele prezentate de reclamantă nu reiese că au fost avute în vedere şi clădirile în cauză.

Cum deja s-a antamat această chestiune prin răspunsul la criticile de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că din actele dosarului, prima instanţă a concluzionat că investiţiile în cauză nu au fost livrate cu TVA în luna noiembrie 2019.

Opinia expertului, citată de către recurenta-reclamantă are rolul să lămurească împrejurări de fapt, însă nu este relevantă în privinţa calificării juridice a unor înscrisuri, aceasta fiind numai atribuţia judecătorului.

Concluzia raportului de expertiză în sensul că achiziţiile din facturile prezentate în Anexa nr. 12 la Raportul de inspecţie fiscală au fost utilizate în scopul operaţiunilor taxabile, concretizate în factura nr. OMS nr. x/07.11.2019 nu are o valoare probatorie absolută, aceasta fiind contrazisă de chiar conţinutul actului, din care reiese că respectivele clădiri nu au fost cuprinse în documentele de care se prevalează recurenta-reclamantă, astfel cum a arătat şi judecătorul fondului.

În ceea ce priveşte respingerea cererii de constatare a nelegalităţii Raportului de inspecţie fiscală, criticile sunt neîntemeiate, prima instanţă arătând că nu se va pronunţa distinct şi asupra nelegalităţii acestui act, deoarece sancţiunea rezultă în mod implicit, în aceeaşi măsură, din considerentele expuse.

Opţiunea primei instanţe este în acord cu disp. art. 131 şi art. 281 Codul de procedură fiscală, dar şi cu disp. art. 18 din Legea nr. 554/2004, judecătorul nu a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil sau neîntemeiat, dar nu a găsit că este necesar să se dispună şi anularea expresă a RIF, alături de decizia de soluţionare a contestaţiei şi decizia de impunere.

2. Cu privire la recursul formulat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală

Excepţia lipsei de interes în formularea acţiunii invocată prin recurs, nu poate fi primită.

Acţiunea a fost înregistrată anterior deschiderii procedurii falimentului din 11.03.2021 şi a fost confirmată de către lichidatorul judiciar, neavând relevanţă că finalitatea procedurii de faliment constă în lichidarea şi radierea societăţii, iar sumele reziduale ultimei distribuiri se depun, conform art. 176 lit. b) din Legea nr. 85/2014 într-un cont la dispoziţia asociaţilor.

Recurenta-reclamantă are un interes actual de a se lămuri toate aspectele fiscale din litigiu, neexistând nicio dispoziţie legală care să restrângă dreptul unei societăţi aflate în procedura falimentului să conteste în instanţă acte administrativ-fiscale considerate de aceasta nelegale.

De asemenea, criticile privind inadmisibilitatea acţiunii în privinţa unor motive ce nu au fost invocate prin contestaţia fiscală, ci direct în faţa instanţei de contencios administrativ şi fiscal, vor fi respinse ca nefondate.

Soluţia instanţei de fond este confirmată prin Decizia nr. 20/2023 a Înaltei Curţi - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, obligatorie, potrivit căreia, în interpretarea şi aplicarea art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, prin raportare la prevederile art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, motivele de nelegalitate invocate în cererea de anulare a deciziei de soluţionare a contestaţiei şi a actelor administrative fiscale la care acestea se referă nu sunt limitate la cele invocate în contestaţia administrativă.

În acord cu Decizia Înaltei Curţi nr. 20/2023, în raport cu considerentele de la paragraful 132 al deciziei, instanţa de recurs reţine că în speţă nu au fost contestate în faţa instanţei obligaţii fiscale noi, alte sume ori alte acte administrativ-fiscale care nu au făcut obiectul contestaţiei administrative, ci au fost invocate şi alte motive de nelegalitate a aceloraşi acte emise şi contestate în faza administrativă.

În acelaşi sens, este nefondată şi critica privind lipsa calităţii procesuale pasive a recurentei-pârâte ANAF, în raport de motivele care nu au fost invocate în contestaţia administrativă şi nu au făcut obiectul deciziei de soluţionare a contestaţiei.

Calitatea procesuală pasivă a recurentei-pârâte este determinată de calitatea acesteia de emitentă a deciziei de soluţionare a contestaţiei, invocarea unor noi motive de nelegalitate a actelor contestate nu conduce la pierderea acestei calităţi, partea având posibilitatea să formuleze apărări în dosar.

3. În ceea ce priveşte recursul formulat de recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş

Recurenta-pârâtă formulează critici referitoare numai la soluţia instanţei de fond prin care s-a reţinut nemotivarea actelor contestate, respectiv impozit pe profit în cuantum de 16.513 RON şi TVA de 38.880 RON, arătând că nu au fost depuse la dosar documente justificative.

Critica este neîntemeiată, din actele administrativ-fiscale contestate, cum în mod corect a arătat şi prima instanţă, nu se poate cunoaşte care sunt vehiculele pentru care organele fiscale au stabilit impozit pe profit şi TVA suplimentară ori au diminuat pierderea fiscală, respectiv dacă s-a luat în calcul doar combustibilul folosit pentru autoturisme sau şi cel pentru vehicule rutiere motorizate folosite exclusiv pentru activitatea societăţii.

Chestiunea neprezentării documentelor justificative este subsidiară îndeplinirii condiţiei motivării actului administrativ, iar judecătorul nu poate specula asupra temeiurilor care au determinat organul fiscal să emită un anumit act sau să ia o anumită măsură.

Faţă de acestea, în baza disp. art. 496 C. proc. civ., coroborate cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar F. şi de pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor (activitate preluată de Ministerul Finanţelor - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor) împotriva sentinţei nr. 305 din 23 mai 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal şi recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor (activitate preluată de Ministerul Finanţelor - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor) împotriva încheierii din 21 aprilie 2021 a aceleiaşi instanţe, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.