Ședințe de judecată: Noiembrie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 3284/2024

Decizia nr. 3284

Şedinţa publică din data de 13 iunie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii, procedura derulată şi hotărârile instanţelor aflate în conflict

1.1. Prin cererea înregistrată, la data de 05.05.2022, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D. şi E. prin reprezentant legal D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, obligarea pârâtului la emiterea unei decizii prin care să admită sau să respingă pretenţiile solicitate, conform art. 13 alin. (4) din Legea nr. 213/2015, stabilirea unui termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii în care pârâtul să emită decizia, sub sancţiunea obligării la plata unei penalităţi de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere şi aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului FGA.

Prin sentinţa civilă nr. 2202 din 25 noiembrie 2022, Curtea a admis excepţia necompetenţei materiale, ridicată din oficiu, şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti - Secţiile civile.

Instanţa a reţinut dispoziţiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 în vigoare la data introducerii acţiunii, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 102/2021 art. I pct. 23 şi art. III alin. (1), conform cărora, "(5) În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestaţie în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancţiunea decăderii, la instanţele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competenţă generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.", apreciind că este evidentă intenţia legiuitorului de a acorda competenta de soluţionare a acestor cauze în favoarea instanţelor civile, în ansamblul lor, fiind de neconceput ca soluţionarea obligaţiei de a face să cadă în competenţa Curţii de Apel în primă instanţă, iar fondul pretenţiilor în sarcina instanţelor civile, respectiv tribunal sau judecătorie în funcţie de valoarea pretentiilor deduse judecăţii.

1.2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 05.01.2023.

Prin sentinţa civilă nr. 2091 din 27 septembrie 2023, Tribunalul a admis excepţia necompetenţei materiale, ridicată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

A apreciat instanţa că reclamanţii au dedus judecăţii o obligaţie de a face, respectiv obligaţia pârâtului de a soluţiona cererea de despăgubire formulată la data de 28.12.2021 în calitate de creditori de asigurări, conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 2013/2015, obligaţie care are un caracter neevaluabil în bani.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la data de 20.10.2023.

Prin sentinţa civilă nr. 14346 din 13 decembrie 2023, Judecătoria a admis excepţia necompetenţei materiale, ridicată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

A reţinut instanţa că prin cererea de plată s-a solicitat pârâtului plata de despăgubiri în cuantum de 473.847,58 RON şi 500.000 RON iar acţiunea prin care se urmăreşte obligarea pârâtului la emiterea unei decizii prin care să soluţioneze cererea de plată conform art. 13 din Legea nr. 213/2015 are un caracter patrimonial, întrucât se urmăreşte valorificarea unui drept de creanţă.

Astfel, în raport cu art. 94 lit. k) şi art. 95 din C. proc. civ., a apreciat instanţa că, în raport cu valoarea obiectului cererii, mai mare de 200.000 RON, competenţa aparţine tribunalului.

Constatând ivit conflict negativ de competenţă, în temeiul art. 133 C. proc. civ., a suspendat judecata şi a sesizat Curtea de Apel Bucureşti în vederea soluţionării acestuia.

1.4. Conflictul negativ de competenţă a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 20.12.2023.

Prin sentinţa civilă nr. 3 din 12 ianuarie 2024, Curtea a respins, ca inadmisibil, regulatorul de competenţă.

A apreciat instanţa că obiectul cauzei priveşte refuzul nejustificat al autorităţii centrale în materia asigurărilor (Fondul de Garantare a Asiguraţilor) de a soluţiona o cerere de plată, nefiind cazul unei încadrări în prevederile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015.

Nu se pune problema unei analize asupra existenţei şi întinderii unei despăgubiri civile, ci asupra existenţei şi întinderii şi consecinţelor nerespectării unei obligaţii administrative (de a soluţiona cererea de plată), analizată care trebuie realizată după regulile Legii nr. 554/2004 de către instanţele de contencios administrativ.

Dat fiind că Fondul de Garantare a Asiguraţilor este o autoritate centrală, competenţa aparţine secţiei de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti. Astfel, competenţa nu aparţine niciuneia dintre instanţele de judecată care se află în conflictul negativ de competenţă care a generat regulatorul, punându-se problema dacă, prin regulatorul de competenţă, se poate declina competenţa către această instanţă.

În cauză, a considerat instanţa că nu se poate realiza direct această trimitere/declinare pentru că, în lipsa unei prevederi legale contrare, secţia a V-a a Curţii de Apel Bucureşti nu reprezintă instanţa competentă să stabilească într-un regulator de competenţă vreo competenţă a altei secţii a Curţii de Apel Bucureşti, nefiind instanţa superioară acesteia.

Astfel, a apreciat că singura posibilitate este de a respinge, ca inadmisibil, regulatorul de competenţă cu trimitere către instanţa care a constatat conflictul pentru ca aceasta să constate conflictul de competenţă în mod corect, anume în raport cu secţia a VIII-a a Curţii de Apel Bucureşti, iar regulatorul se va pronunţa de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

1.5. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, la data de 29.01.2024.

Prin sentinţa civilă nr. 2910 din 6 martie 2024, Judecătoria a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

A reţinut instanţa că, deşi apreciază că Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a este instanţa competentă să soluţioneze cauza, având în vedere dispoziţiile obligatorii ale regulatorului de competenţă va admite excepţia necompetenţei materiale şi va declina competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Astfel, constatând ivit conflict negativ de competenţă, în temeiul art. 134-135 C. proc. civ., a suspendat judecata şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului

2. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului de competenţă

Înalta Curte, reţinând circumstanţele pricinii şi declinările succesive expuse la pct. 1 al prezentei decizii, în raport cu obiectul acţiunii deduse judecăţii şi cu dispoziţiile legale incidente, constată că sunt îndeplinite condiţiile pentru existenţa unui conflict negativ de competenţă, prevăzute de art. 133 pct. 2 C. proc. civ., avându-se în vedere că cele trei instanţe s-au declarat, deopotrivă, necompetente să judece cauza şi şi-au declinat competenţa, ultima instanţă învestită declinându-şi competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care, anterior, s-a declarat necompetentă.

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competenţă vizează cererea formulată reclamanţii A., B., C., D. şi E. prin reprezentant legal D. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care au solicitat obligarea pârâtului la emiterea deciziei de plată, în temeiul dispoziţiilor art. 13 alin. (4) din Legea nr. 213/2015, coroborate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Apariţia conflictului negativ de competenţă a fost determinată de modul diferit în care cele trei instanţe au interpretat dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 213/2015, precum şi natura juridică a cererii de chemare în judecată, civilă sau de contencios administrativ. Totodată, diferenţe de interpretare au fost şi cu privire la caracterul evaluabil sau neevaluabil al cererii de chemare în judecată.

Cu titlu preliminar, instanţa supremă reţine că litigiul a fost iniţiat la 05.05.2022, ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 102/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi pentru modificarea altor acte normative.

Potrivit dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 213/2015, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 102/2021,

"(4) Aprobarea sau, după caz, respingerea sumelor pretinse de petenţi este de competenţa comisiei speciale, constituite conform art. 123; comisia specială poate dispune suspendarea soluţionării cererii de plată, în condiţiile art. 16 alin. (3); (5) În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestaţie în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancţiunea decăderii, la instanţele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competenţă generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; (51) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (5) sunt supuse căilor de atac prevăzute de Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."

Ipoteza reglementată de dispoziţiile legale citate presupune emiterea unei decizii de respingere a despăgubirilor de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi, ca atare, are în vedere cazul în care pârâtul înţelege să răspundă cererii de acordare a despăgubirilor.

Însă, în cauza dedusă judecăţii, reclamanţii invocă lipsa oricărui răspuns din partea Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

Având în vedere această particularitate a cauzei, Înalta Curte reţine că, deşi legea nu se referă explicit la ipoteza în care Fondul de Garantare a Asiguraţilor refuză, prin omisiune, să răspundă cererii de acordare a despăgubirilor, nu se poate concluziona, pe de o parte, că cererea ar aparţine materiei contenciosului administrativ, iar, pe de altă parte, că atare conduită a pârâtului de a nu răspunde ar putea rămâne în afara controlului jurisdicţional.

Referitor la natura juridică a pretenţiilor din cuprinsul cererii introductive, aceasta este una de drept civil, fiind vorba despre un drept de creanţă izvorât din contractul de asigurare, în contextul producerii riscului asigurat.

Faptul că, în cazul specific al insolvabilităţii sau falimentului asigurătorului, creanţa rămasă nesatisfăcută beneficiază de o garanţie legală, fiind acoperită din disponibilităţile Fondului de Garantare a Asiguraţilor, nu are drept semnificaţie naşterea unui raport juridic nou, între creditor şi Fond, distinct de raportul primar. Concluzia în acest sens este susţinută de jurisprudenţa obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 29/2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 509/15.06.2020.

În ceea ce priveşte instanţa competentă, dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 213/2015 instituie, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 102/2021, competenţa instanţelor civile în a căror rază teritorială se află sediul Fondului de Garantare a Asiguraţilor de a soluţiona atât contestaţia împotriva deciziei de respingere a despăgubirilor, cât şi calea de atac formulată împotriva hotărârii pronunţate în soluţionarea contestaţiei.

Astfel, potrivit Notei de fundamentare a O.U.G. nr. 102/2021, legiuitorul delegat a precizat, fără a se lăsa loc de interpretare, că se are în vedere "modificarea căii de atac a deciziilor Fondului de respingere a plăţii sumelor solicitate; astfel, proiectul de Ordonanţă de urgenţă prevede faptul că asemenea decizii pot fi contestate la instanţele civile de la sediul Fondului (spre deosebire de prevederile actuale care stabilesc posibilitatea de contestare la Curtea de Apel Bucureşti), căile de atac fiind cele prevăzute de C. proc. civ. (…)".

Deşi legiuitorul nu a prevăzut cărei instanţe aparţine competenţa de soluţionare a cererii reclamantului de obligare a pârâtului la emiterea deciziei, în cazul în care aceasta nu a fost emisă, această competenţă nu poate fi distinctă de cea prevăzută în situaţia emiterii deciziei. Întrucât legiuitorul a înţeles să instituie o competenţă materială în favoarea instanţelor civile de la sediul Fondului, aceasta se extinde şi în privinţa cererii care vizează nesoluţionarea în termen legal a cererii de emitere a deciziei de admitere sau de respingere a pretenţiilor.

În sprijinul acestei interpretări vin şi argumentele expuse în Decizia nr. IX din 20 martie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile unite, cu privire la competenţa de soluţionare, în primă instanţă, a cererilor având ca obiect obligarea persoanei juridice notificate, deţinătoare a imobilului, să emită decizie sau dispoziţie motivată de restituire în natura ori de acordare de despăgubiri potrivit Legii nr 10/2001, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 653/28.07.2006.

Astfel, având a soluţiona un recurs în interesul legii legat de determinarea instanţei competente în situaţia în care textul de lege prevede doar instanţa competentă să soluţioneze litigiile decurgând din dispoziţia de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură emise în baza Legii nr. 10/2001, nu şi instanţa competentă să judece refuzul emiterii dispoziţiei, Înalta Curte a reţinut că, prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, s-a reglementat că decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.

De aceea, raţiuni de simetrie impun ca, şi în cazul refuzului persoanei juridice notificate, deţinătoare a imobilului, de a emite decizie sau dispoziţie motivată de restituire în natură ori de acordare de despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, să poată fi formulată cerere, împotriva acestui refuz, tot la secţia civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are sediul persoana juridică notificată.

Având în vedere similitudinile existente cu prezenta cauză, considerentele deciziei învederate se aplică mutatis mutandis, astfel că, în ceea ce priveşte obligarea pârâtului să emită decizia de admitere sau respingere a pretenţiilor, instanţa civilă are competenţa să soluţioneze şi această cerere nu numai pe cea care vizează o decizie emisă.

Nici faptul că reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe prevederile Legii nr. 554/2004 nu poate constitui un argument pentru reţinerea competenţei materiale a instanţei de contencios administrativ. Aceasta întrucât, pe de o parte, omisiunea de a soluţiona o cerere ce vizează un drept eminamente civil nu poate fi considerată act administrativ asimilat, iar, pe de altă parte, judecătorul restabileşte calificarea juridică exactă a actelor juridice deduse judecăţii, nefiind ţinut de textul de lege invocat de parte, conform art. 22 alin. (4) C. proc. civ.

4. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, reţinând că valoarea obiectului cererii este superioară sumei de 200.000 RON, Înalta Curte, şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4), cu aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) coroborat cu art. 95 pct. 1 şi art. 107 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTEMOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D. şi E. prin reprezentant legal D. şi pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.