Şedinţa publică din data de 20 iunie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată la data de 28.06.2023, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. de dosar x/2022, reclamanta Autoritatea Vamală Română a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., pârâta B. S.R.L., pârâta C. S.R.L. şi pârâta D. S.R.L., plata prejudiciului adus la bugetul de stat pentru activitatea ilicită din dosarele de urmărire penală nr. 581/D/P/2015 şi nr. 2960/D/P/2020 aflate pe rolul D.I.I.C.O.T. Structura Centrală, secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate - Serviciul de Combatere a Criminalităţii Economico-Financiare, prejudiciul principal fiind în cuantum de 5.101.265 RON; plata prejudiciului reprezentând accesoriile fiscale calculate conform normelor procesual fiscale în vigoare la data săvârşirii faptelor, fapta fiind săvârşită începând cu data de 1 mai 2010 şi până în prezent pentru faptele săvârşite prin intermediul S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L. (unde prejudiciul principal a fost stabilit în cuantum de 3.307.980 RON); Obligarea la plata eventualelor cheltuieli de judecată ocazionate cu prezenta cauză.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1349 din C. civ.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin încheierea din data de 25.05.2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta AUTORITATEA VAMALĂ ROMÂNĂ în contradictoriu cu pârâţii A., S.C. B. S.R.L., S.C. D. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L., în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă litigii cu profesioniştii.
În motivarea soluţiei, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a reţinut că acţiunea vizează angajarea răspunderii civile delictuale, săvârşită de pârâtul A. în calitate de administrator a celor trei societăţi comerciale, societatea B. S.R.L., societatea C. S.R.L. şi societatea D. S.R.L., folosite de pârât în vederea creării unui circuit fictiv de facturare a produselor energetice, prin societăţi de tip fantomă.
Mai arată prima instanţă sesizată că în aplicarea art. 40 alin. (2) si 3 din Legea 304/2004 şi art. 2 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioara al instanţelor judecătoreşti, Colegiul de Conducere al Tribunalului Bucureşti a adoptat Hotărârea nr. 3/2015, prin care a stabilit cauzele care intră în categoria litigiilor cu profesionişti, între acestea numărând-se şi cererile în materia răspunderii civile delictuale izvorâte din raporturile juridice intre profesionişti, precum si dintre profesionişti şi alte persoane fizice sau juridice.
2.2. Prin încheierea din data de 13.11.2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia de necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, invocată de reclamantă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta AUTORITATEA VAMALĂ ROMÂNĂ în contradictoriu cu pârâtul A., pârâta B. S.R.L., pârâta C. S.R.L. şi pârâta D. S.R.L., în favoarea Curţii de Apel Bucureşti - Secţiile de contencios administrativ şi fiscal.
Secţia a VI-a Civilă a Tribunalul Bucureşti a constatat că părţile în litigiu sunt o autoritate publică şi persoane fizice şi juridice, dar analiza instanţei urmează a stabili existenţa unor creanţe fiscale şi debitorii acestora, potrivit legislaţiei fiscale, astfel că nu are relevanţă calitatea de profesionist (art. 3 C. civ.),
Făcând trimitere la Decizia nr. 17/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, considerentul 21.11. şi de la definiţia dată creanţelor fiscale principale prin art. 21 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, tribunalul a apreciat că obiectul şi natura litigiului, vizează stabilirea unei obligaţii fiscale şi aplicarea legislaţiei aferente, şi a stabilit că Secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale Curţii de Apel Bucureşti sunt competente material să soluţioneze cauza.
2.2. Prin sentinţa civilă nr. 630 din data de 10.04.2024 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta AUTORITATEA VAMALĂ ROMÂNĂ, în contradictoriu cu pârâţii A., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea conflictului.
Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că litigiul nu este unul de contencios administrativ şi fiscal pentru a intra în competenţa de soluţionare a instanţelor specializate, ci unul civil, de competenţa tribunalului, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată.
A reţinut că la baza pretenţiilor formulate nu stă un raport de drept procesual fiscal care să impună verificarea de către instanţă a legalităţii unor măsuri dispuse printr-o decizie emisă de un organ fiscal competent, situaţie care ar atrage competenţa de soluţionare a în favoarea instanţei specializate de contencios administrativ, conform art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Obiectului acţiunii formulate de reclamanta Autoritatea Vamală Română nu se poate încadra în categoria acţiunilor în contencios administrativ de drept comun raportat la calitatea de autoritate publică a reclamantei.
Între reclamanta Autoritatea Vamală Română şi persoanele chemate în judecată nu există raport juridic fiscal, în sensul prevăzut de art. 16-17 din Codul de procedură fiscală, pârâţii nefiind chemaţi în judecată pentru obligaţiile lor faţă de bugetul de stat, ci pentru neîndeplinirea obligaţiilor pe care le aveau, pârâtul persoană fizică în calitate de administrator faţă de societăţile comerciale folosite în vederea creării unui circuit fictiv de facturare. Neîndeplinirea culpabilă de către administratorul A. a obligaţiilor faţă de societăţile care au determinat prejudicierea bugetului de stat reprezintă faptă ilicită, în sensul prevăzut de art. 1349 C. civ., context în care natura juridică a unei astfel de acţiuni este civilă, iar competenţa de soluţionare aparţine Bucureşti, secţia Civilă.
În ceea ce priveşte Decizia nr. 17/2015 pronunţată de ÎCCJ într-un recurs în interesul legii, a constatat că ea nu este incidentă în cauză. În raport de temeiul de drept invocat de reclamantă, respectiv atragerea răspunderii civile delictuale a pârâţilor prevăzute de art. 1357 din C. civ., reclamanta nu este o persoană vătămată în înţelesul Legii contenciosului administrativ, ci o autoritate publică ce a declanşat litigiul în scopul recuperării prejudiciului produs de către un particular bugetului de stat.
Ca urmare, reţinând că litigiul dedus judecăţii nu intră în materia contenciosului administrativ, ci este un litigiu de drept comun, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că în cauza sunt incidente, în privinţa competenţei materiale de soluţionare a cauzei, prevederile art. 95 pct. 1 C. proc. civ.,
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.
Înalta Curte reţine că reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune ce are ca obiect obligarea pârâţilor la plata sumei de 5.101.265 RON, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului general consolidat, de pârâte, prin activitatea ilicită din dosarele de urmărire penală nr. 581/D/P/2015 şi nr. 2960/D/P/2020, aflate pe rolul D.I.I.C.O.T., fiind indicat ca temei juridic, art. 1349 din C. civ.
Având în vedere principiul disponibilităţii care guvernează procesul civil şi raportat la temeiul de drept invocat de reclamantă, Înalta Curte constată că, în cauza dedusă judecăţii litigiul are natură civilă, reclamanta solicitând atragerea răspunderii civile delictuale a pârâţilor pentru presupuse fapte delictuale.
Litigiul nu este unul "între profesionişti" deoarece reclamanta Autoritatea Vamală Română nu este "profesionist" în sensul art. 3 C. civ.
De asemenea, litigiul nu are natura unui contencios administrativ-fiscal deoarece nu a pornit la iniţiativa unei persoane care pretinde că este vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ-fiscal sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri în materie fiscală. Curtea de Apel Bucureşti a motivat corect şi în mod detaliat acest aspect confirmat de Înalta Curte. În plus, faptul că în cauză s-a cerut ca prejudiciu să fie calculat potrivit legislaţiei fiscale sau că delictul a presupus încălcarea unor norme fiscale nu are nicio relevanţă deoarece competenţa nu depinde de astfel de criterii. Instanţele de contencios administrativ şi fiscal sunt competente să soluţioneze litigiile în care o parte acţionează în calitate de autoritate publică, în regim de putere publică, prin emiterea de acte administrative sau administrativ-fiscale or, în speţă, Autoritatea Vamală Română acţionează de pe poziţia de egalitate cu pârâţii, specifică litigiilor de natură civilă.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă. Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseşi, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol precizează că nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită înseşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal.
În materia contestaţiei la executare, se reţine că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispoziţiile art. 373 alin. (2) din acelaşi cod, ca fiind judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.
Din dispoziţiile art. 452 şi urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul sau domiciliul terţului poprit, căruia i se comunică adresa de înfiinţare a popririi conţinând interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit.
Potrivit art. 453 din acelaşi cod, poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanta Autoritatea Vamală Română în contradictoriu cu pârâţii S.C. D. S.R.L., A., S.C. C. S.R.L. - prin lichidator judiciar CII E., S.C. B. S.R.L., în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 iunie 2024.