Şedinţa publică din data de 20 iunie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, secţia Civilă la data de 28.09.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR şi PENITENCIARUL GIURGIU şi a solicitat obligarea acestora la plata unei despăgubiri în cuantum de 350.000 de RON, pentru prejudiciul creat, prin fapta delictuală de a nu fi fost transferat într-un penitenciar mai apropiat de locuinţa de domiciliu.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin încheierea din 12 martie 2024, Tribunalul Giurgiu, secţia Civilă a disjuns capătul de cerere privind transferul deţinutului şi a înaintat-o Curţii de Apel Bucureşti.
Tribunalului Giurgiu, secţia Civilă a rămas învestit cu soluţionarea capătului de cerere privind acordarea de daune morale în suma 350.000 de RON solicitate Administraţiei Naţionale A Penitenciarelor şi Penitenciarul Giurgiu.
În motivarea soluţiei, a reţinut că reclamantul a învestit instanţa cu două capete de cerere, respectiv: obligarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor la plata sumei de 350000 RON, cu titlu de daune morale şi solicitarea de transfer la Penitenciarul Rahova.
De asemenea, a reţinut incidenţa Deciziei nr. 3/2023 privind recursul în interesul legii, pronunţat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit că: " În interpretarea şi aplicarea art. 9 alin. (2) lit. a) şi art. 56 alin. (2) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi a art. 5 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, stabileşte că revine curţii de apel, prin secţia de contencios administrativ sau completurile specializate în litigii de contencios administrativ, competenţa de soluţionare a cererilor privind anularea deciziei directorului Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor de stabilire a locului de detenţie pentru executarea pedepsei sau a deciziei de respingere a cererii de transfer la alt penitenciar".
2.2. Prin decizia civilă nr. 675 din data de 17 aprilie 2024 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei privind reclamantul A., deţinut în Penitenciarul Giurgiu şi pârâţii Penitenciarul Giurgiu, şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în favoarea Tribunalului Giurgiu, secţia Civilă. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalului Giurgiu, secţia Civilă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, secţia contencios administrativ şi fiscal în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
Pentru a dispune astfel, Curte de apel Bucureşti a reţinut că reclamantul a arătat, atât prin notele scrise înregistrate la data de 04.0.42024 cât şi verbal, că nu a formulat o contestaţie împotriva unui refuz de transfer, ci o cerere de acordare de daune morale pentru că nu a fost transferat la un penitenciar apropiat de domiciliul său. Ca atare, instanţa a fost învestită cu un unic capăt de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri în cuantum de 350.000 de RON, astfel că nu erau incidente prevederile art. 99 alin. (1) noul C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.
Prin cererea dedusă judecăţii, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâţilor ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR şi PENITENCIARUL GIURGIU la plata unei despăgubiri, în cuantum de 350.000 de RON, pentru prejudiciul creat prin suferinţele fizice şi psihice produse prin fapta delictuală de a nu fi fost transferat într-un Penitenciar mai apropiat de locuinţa de domiciliu.
Acţiunea este în răspundere civilă delictuală, litigiul având natură civilă.
Litigiul nu este de contencios administrativ, aşa cum greşit presupune Tribunalul Giurgiu, deoarece nu a pornit la iniţiativa unei persoane care pretinde că este vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri (în sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004). În cauză lipseşte actul administrativ, tipic sau asimilat.
În cauză nu este incidentă nici Decizia nr. 3/2023 privind recursul în interesul legii, pronunţat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât cererea nu are ca obiect anularea deciziei directorului Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor de stabilire a locului de detenţie pentru executarea pedepsei sau anularea deciziei de respingere a cererii de transfer la alt penitenciar.
Înalta Curte constată că reclamantul a formulat o cerere în despăgubiri morale, competenţa materială de soluţionare a cererii fiind dată de valoarea obiectului cererii.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Giurgiu, secţia Civilă. Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseşi, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol precizează că nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită înseşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal.
În materia contestaţiei la executare, se reţine că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispoziţiile art. 373 alin. (2) din acelaşi cod, ca fiind judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.
Din dispoziţiile art. 452 şi urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul sau domiciliul terţului poprit, căruia i se comunică adresa de înfiinţare a popririi conţinând interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit.
Potrivit art. 453 din acelaşi cod, poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Giurgiu, în favoarea Tribunalului Giurgiu, secţia civilă.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 iunie 2024.