Şedinţa publică din data de 21 iunie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea formulată, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, au solicitat obligarea pârâtului la emiterea unei decizii prin care să se admită sau să se respingă pretenţiile solicitate, în conformitate cu art. 13, alin. (4) din Legea nr. 213/2015, stabilirea unui termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii în care pârâtul să emită decizia sub sancţiunea obligării la plata unei penalităţi de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere şi aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului FGA.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2/2024 din 11 ianuarie 2024, a admis în parte cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a obligat pârâtul să soluţioneze cererea de despăgubiri înregistrată la FGA sub nr. x/10.07.2023, prin emiterea unei decizii şi, totodată, a respins, ca neîntemeiate, capetele de cerere referitoare la stabilirea unui termen de 10 zile pentru emiterea deciziei, aplicarea unei amenzi de 20% conducătorului FGA şi obligarea la plata de penalităţi.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a declarat recurs.
Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că sentinţa a fost pronunţată cu greşita aplicare a prevederilor art. 13 alin. (5) din Legea 213/2015, coroborat cu art. 8, 10 din Legea 554/2004 şi art. 96 pct. 1 noul C. proc. civ., şi, totodată, a dispoziţiilor art. 39 alin. (6) din Legea 213/2015, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Cu privire la excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Curţii de Apel Bacău, recurentul îşi menţine susţinerile formulate în primă instanţă în ceea ce priveşte competenţa materială şi mai ales cea teritorială exclusivă, susţinând că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.
Astfel, recurentul arată că până la data de 24.09.2021, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 102/2021, art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 prevedea că:
"În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, împotriva deciziei se poate formula contestaţie, în condiţiile prevăzute la art. 19 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare."
Articolul 19 din Legea 503/2004 prevede că "împotriva deciziei, societatea de asigurare/reasigurare poate face contestaţie la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 10 zile de la data comunicării, sub sancţiunea decăderii. (3) Contestaţia se judecă cu celeritate şi cu precădere; contestaţia nu suspendă executarea deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară. Hotărârea instanţei poate fi atacată cu recurs, în condiţiile legii."
Aşadar, anterior modificărilor intervenite prin O.U.G. nr. 102/2021 competenţa de soluţionare a contestaţiei revenea unei instanţe unice, specializate, şi anume secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, instanţă stabilită ca şi competentă prin lege specială.
Recurentul precizează faptul că ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 102/2021, art. 13 din Legea nr. 213/2015 a suferit modificări, situaţia competenţei de soluţionare a contestaţiei prezentându-se în următoarea formă:
"(5) În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestaţie în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancţiunea decăderii, la instanţele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competenţa generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (51.) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (5) sunt supuse căilor de atac prevăzute de Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."
În susţinerea recursului sunt indicate şi redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.
4. Apărările formulate în cauză
Intimaţii A. şi B. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
5. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimaţilor, Înalta Curte apreciază că excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bacău, invocată de recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor în faţa instanţei de fond este întemeiată, motiv pentru care va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, pe cale de consecinţă, va admite excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bacău şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanţii A. şi B. au formulat, la data de 26.06.2023, o cerere de acordare despăgubiri în temeiul art. 14 din Legea 213/2015, prin care au solicitat plata daunelor morale şi materiale ca urmare a producerii riscului asigurat, constând în vătămarea corporală, în accidentul de circulaţie petrecut în data de 29.08.2022, produs din culpa conducătorului auto x asigurat la C. S.A..
Cererile au fost înregistrate la FGA sub nr. x/10.07.2023 şi nr. y/10.07.2023, având în vedere faptul că prin Decizia ASF 262/2023 din 17 martie 2023 s-a dispus retragerea autorizaţiei de funcţionare a C. - S.A., s-a constatat starea de insolvenţă a societăţii şi a fost promovată cererea privind deschiderea procedurii falimentului împotriva societăţii.
Prin hotărârea nr. 2920/09.06.2023 Tribunalul Bucureşti a admis cererea şi a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei C. - S.A.
Faţă de această situaţie, reclamanţii au formulat acţiune împotriva refuzului pârâtului FGA de a soluţiona cererea de despăgubire în termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554/2004, iar Curtea de Apel Bacău a admis, în parte, acţiunea.
Procedând astfel, Curtea de Apel Bacău a pronunţat o hotărâre nelegală, pe care Înalta Curte o va casa.
Înalta Curte are în vedere faptul că până la data de 24.09.2021, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 102/2021, art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 prevedea că:
"În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, împotriva deciziei se poate formula contestaţie, în condiţiile prevăzute la art. 19 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare."
Potrivit art. 19 din Legea 503/2004 "împotriva deciziei, societatea de asigurare/reasigurare poate face contestaţie la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 10 zile de la data comunicării, sub sancţiunea decăderii. (3) Contestaţia se judecă cu celeritate şi cu precădere; contestaţia nu suspendă executarea deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară. Hotărârea instanţei poate fi atacată cu recurs, în condiţiile legii."
Prin urmare, competenţa de soluţionare a contestaţiei revenea unei instanţe unice, specializate, şi anume secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, instanţă stabilită ca şi competentă prin lege specială.
Ulterior, a intrat în vigoare O.U.G. nr. 102/2021, modificând art. 13 din Legea nr. 213/2015, care la alin. (5) şi alin. (5)1 prevede că:
"(5) În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestaţie în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancţiunea decăderii, la instanţele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competenţa generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(51) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (5) sunt supuse căilor de atac prevăzute de Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."
Analizând acest articol se poate observa că legiuitorul a renunţat la competenţa specializată instituită anterior, acum instituindu-se competenţa de drept comun cuprinsă în C. proc. civ., singurul criteriu stabilit prin lege specială fiind cel pentru determinarea competenţei teritoriale: sediul Fondului.
Având în vedere că în materia contestaţiei împotriva unei decizii de respingere a unei cereri de despăgubire sau de plata îndreptate către Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în desfăşurarea activităţii sale de garantare a plăţii de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii încheiate în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, instanţele civile de la sediul Fondului au competenţă materială şi teritorială exclusivă, fapt ce nu poate fi înlăturat de părţi, aceleaşi reguli de competenţă aplicându-se, din raţiuni de simetrie, şi în cazul refuzului de a soluţiona o cerere sau nesoluţionării ei în termen rezonabil.
Astfel fiind, Înalta Curte reţine că în cazul refuzului F.G.A. de a soluţiona o cerere sau în cazul nesoluţionării ei în termenul legal, din raţiuni de simetrie, vor fi incidente regulile de competentă aplicabile contestaţiei împotriva unei decizii de respingere, conform art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, şi anume "instanţele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competenţă generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările si completările ulterioare."
Înalta Curte constată că instanţa competentă să judece cererea creditorilor de asigurări de obligare a Fondului la emiterea unei decizii de admitere sau respingere a pretenţiilor rezultate din creanţele de asigurări este Judecătoria Sectorului 2, competenţa fiind determinată după criteriul valoric, iar valoarea cererii este sub 200 000 RON, conform art. 94 pct. 1 lit. h) din C. proc. civ.
Constatând că susţinerile şi criticile recurentului sunt întemeiate, Înalta Curte apreciază că excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bacău, invocată de recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor în faţa instanţei de fond este întemeiată, motiv pentru care va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, pe cale de consecinţă, va admite excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bacău şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă.
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată, va admite excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal invocată de recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi, pe cale de consecinţă, va trimite cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 2/2024 din 11 ianuarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată, admite excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal invocată de recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi, pe cale de consecinţă, trimite cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 21 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.