Şedinţa publică din data de 25 iunie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 23.08.2021 sub dosar nr. x/2021 reclamanţii Societatea A. S.R.L., B. şi C. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului şi Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale "D." anularea parţială a Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x emis la 03.06.2003 şi a Procesului-verbal de vecinătate înregistrat de D. cu nr. x/03.12.2002 ce a stat la baza emiterii acestuia, cu privire la suprafaţa de 645 mp dintr-un total de 16.101,355 mp şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1976 din 31 octombrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a XI-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondate excepţia inadmisibilităţii, excepţia tardivităţii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Energiei şi Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, invocate de pârâţi, şi a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
3. Cererea de recurs ce face obiectul judecăţii
Reclamanţii A. S.R.L., B. şi C. au formulat recurs împotriva sentinţei de mai sus, prin care au solicitat admiterea acestuia, casarea în tot a sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în conformitate cu dispoziţiile art. 497 din C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:
3.1. Precizări generice
Recurenţii au invocat mai întâi faptul că, pentru corecta soluţionare a prezentei cauze, este necesară corecta dezlegare a chestiunilor litigioase de drept privind natura şi obiectul procesului-verbal de vecinătate.
Procesul-verbal de vecinătate, parte a documentaţiei în temeiul căreia se emite certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, este un act juridic civil, fiind încheiat exclusiv în considerarea calităţii participanţilor de proprietari, respectiv titulari ai dreptului de administrare asupra terenului proprietate publică. Niciuna dintre părţile procesului-verbal de vecinătate nu are o calitate supraordonată faţă de celelalte părţi.
Din natura de act juridic civil, rezultă două consecinţe esenţiale pentru prezenta cauză. Pe de o parte, părţile sunt libere să stabilească modul de "recunoaştere" a vecinătăţilor, fie în integralitate, printr-o singură semnătură, fie latură cu latură, prin aplicarea unei semnături distincte pentru fiecare latură a vecinătăţii. Nu a existat o reglementare a procesului-verbal de vecinătate cu privire la modul de atestare a vecinătăţilor nici la data întocmirii procesului-verbal de vecinătate nr. x/03.12.2002, nici ulterior. Aşadar, normele nu impun dar nici nu interzic părţilor să trateze limitele proprietăţilor în astfel de procese-verbale în integralitate sau segment cu segment. In condiţiile absenţei unei reglementări exprese a modului de recunoaştere a limitei suprafeţei terenului precum şi a naturii de act juridic civil a procesului-verbal, părţile au libertatea de a stabili modul de atestare şi recunoaştere a vecinătăţilor: fie printr-o singură semnătură pentru întregul hotar, adică întreaga limită a suprafeţei terenului pentru care urmează a fi solicitat un certificat de atestare a dreptului de proprietate, fie segment cu segment, prin semnarea corespunzătoare pentru fiecare segment al limitei suprafeţei terenului identificat distinct în procesul-verbal de vecinătate. Pe de altă parte, conţinutul procesului-verbal de vecinătate urmează a fi stabilit în conformitate cu regulile aplicabile interpretării actului juridic civil. Una dintre aceste reguli este aceea că fiecare dispoziţie a actului juridic civil trebuie interpretată în sensul în care aceasta produce efecte iar nu în sensul în care aceasta nu ar produce niciun efect.
În ambele interpretări date în jurisprudenţă cu privire la obiectul procesului-verbal de vecinătate, întrucât limita întregii suprafeţe a incintei este supusă "recunoaşterii" de către vecini, lipsa recunoaşterii unei părţi din aceasta constituie o iregularitate care afectează procesul-verbal de vecinătate şi, indirect, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului emis în temeiul său.
3.2. Încălcarea dispoziţiilor Criteriilor 1C/311/1992 din Anexa 1, Capitolul 3 (Măsurători topografice), paragraful 9 (motiv de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.)
In sentinţa recurată nu se afirmă aşadar că, din existenţa unei singure semnături pentru unul dintre segmentele limitei suprafeţei proprietăţii distinct identificat ar rezulta un acord pentru toate segmentele, ci se reţine că un acord pentru fiecare şi toate segmentele identificate distinct nu este necesar, ci existenţa unei singure semnături la întocmirea procesului-verbal este suficientă pentru respectarea şi îndeplinirea scopului normei din paragraful 9 al Capitolului din Anexa 1 la Criteriile 1C/311/1992. Acest lucru ar fi posibil, în opinia instanţei de fond, deoarece Criteriile 1C/311/1992 ar impune doar prezenţa vecinilor, suficient atestată printr-o singură semnătură pe procesul-verbal. (Dacă ar fi fost reţinut că din existenţa unei singure semnături pentru unul dintre segmente, distinct identificat, rezultă un acord pentru toate segmentele, prezumţia ca mijloc de probă ar fi fost utilizată pentru a se stabili conţinutul înscrisului peste cuprinsul acestuia, contrar dispoziţiilor art. 309 alin. (5) din C. proc. civ..)
Norma din Anexa 1, Capitolul 3 (Măsurători topografice), paragraful 9 din Criteriile 1C/311/1992 a fost încălcată de două ori şi în două moduri diferite în cadrul paragrafului citat din sentinţa recurată, paragraf menit să dezlege aspecte esenţiale pentru soluţionarea cauzei. Astfel: pe de o parte, dându-se o nouă interpretare textului normativ, a fost reţinut că obiectul procesului-verbal de vecinătate este doar de a atesta prezenţa vecinilor la stabilirea vecinătăţilor (de către Comisie), iar pe de altă parte, fiind omisă natura de act juridic civil a procesului-verbal de vecinătate şi astfel libertatea părţilor de a stabili modul în care vecinătăţile sunt supuse "recunoaşterii", norma a fost interpretată şi aplicată de o manieră ce nu impune "recunoaşterea" limitei întregii suprafeţe a incintei.
3.2.1. Încălcarea dispoziţiilor Criteriilor 1C/311/1992 din Anexa 1, Capitolul 3 (Măsurători topografice), paragraful 9 prin reţinerea eronată a ideii că acestea impun doar atestarea prezenţei vecinilor
Prin interpretarea şi aplicarea eronată a textului normativ în sensul că ar fi suficient să fie atestată prin semnătură doar prezenţa vecinilor pentru ca norma să fie respectată, este susţinută şi un alt argument al instanţei de fond, analizat în subsecţiunea următoare, potrivit căruia ar fi lipsit de relevanţă modul în care procesul-verbal este întocmit şi semnat de către vecini. Odată ce există fie şi o singură semnătură pe procesul-verbal, fără a prezenta importanţă ce este menită să confirme semnătura respectivă în raportul cu textul la care se referă, înseamnă că vecinul care a semnat a fost prezent la întrunirea Comisiei iar norma la care ne referim a fost respectată iar scopul reglementării a fost atins.
3.2.2. Încălcarea dispoziţiilor Criteriilor 1C/311/1992 din Anexa 1, Capitolul 3 (Măsurători topografice), paragraful 9 precum si a dispoziţiilor art. 1169 din C. civ. prin concluzia potrivit căreia nu era necesară semnarea de către vecini în dreptul fiecărui segment al limitei suprafeţei terenului
Dispoziţiile Criteriilor 1C/311/1992 din Anexa 1, Capitolul 3 (Măsurători topografice), paragraful 9 impun "recunoaşterea" întregii limite a suprafeţei terenului; ar fi pur şi simplu absurdă şi contrară scopului reglementării interpretarea acestor dispoziţii în sensul în care ar fi suficientă o "recunoaştere" parţială. Prin urmare, într-un proces-verbal de vecinătate în care limita suprafeţei terenului este supusă "recunoaşterii" segment cu segment - aşa cum este cazul procesului-verbal de vecinătate care face obiectul prezentei cauze - pentru a exista o recunoaştere a întregii limite a suprafeţei este necesară o semnătură distinctă pentru fiecare segment.
In sentinţa recurată este afirmată însă o soluţie contrară atunci când se afirmă că, întrucât Criteriile 1C/311/1992 nu impun semnarea de către vecinii relevanţi în dreptul fiecărui segment al limitei de vecinătate dintre părţi, nu este necesar ca părţile să semneze pentru fiecare astfel de segment, ci ar fi suficientă o semnătură în dreptul unui singur astfel de segment.
Interpretarea dată de instanţa de fond este vădit eronată întrucât, în ipoteza unui proces-verbal de vecinătate în care limita suprafeţei terenului este supusă recunoaşterii segment cu segment, fiind cerută câte o semnătură din partea vecinului corespunzător pentru "recunoaşterea" fiecărui astfel de segment, lipsa semnăturii fie şi pentru un singur segment identificat distinct conduce la lipsa unei "recunoaşteri" pentru întreaga limită a suprafeţei terenului. Or, în mod evident, scopul reglementării este de a impune o recunoaştere integrală a limitei suprafeţei terenului.
Concluzia eronată a instanţei de fond este, în primul rând, consecinţa ignorării naturii de act juridic civil a procesului-verbal de vecinătate. Intr-un act juridic civil, în virtutea principiului libertăţii de voinţă reglementate prin dispoziţiile art. 1169 din C. civ.: părţile au libertatea de a stabili modul de formulare a ceea ce urmează să fie convenit; dacă actul prevede expres că o semnătura aplicată într-un anumit loc din act constituie consimţământ pentru un anumit lucru, atunci semnătura aplicată în acel loc nu constituie consimţământ decât pentru acel lucru. Prin urmare, părţile au libertatea de a întocmi procesul-verbal de vecinătate: fie de aşa manieră încât printr-o singură semnătură să fie recunoscute limitele întregii suprafeţe de terenului, fie prin defalcarea limitelor terenului segment cu segment, identificate prin puncte de frângere, şi cerinţa "recunoaşterii" exprese, prin semnătură distinctă, pentru fiecare astfel de segment.
3.3. Încălcarea dispoziţiilor art. 309 alin. (5) raportat la art. 329 teza finală şi ale art. 329 prima teză din C. proc. civ., motiv de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ.
Procesul-verbal de vecinătate nr. x/03.12.2002 constituie un înscris în înţelesul dispoziţiilor art. 265 din C. proc. civ.. In stabilirea conţinutului acestui înscris prin prezumţii în cadrul procedurii de judecată în prezenta cauză, sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. cu privire la limitele utilizării prezumţiilor judiciare.
Cu privire la înscrisul proces-verbal de vecinătate nr. x/03.12.2002, instanţa de fond a formulat o concluzie ce este rezultatul unui silogism - prezumţie - care încalcă în mod vădit aceste dispoziţii ale C. proc. civ. cu privire la utilizarea prezumţiei ca mijloc de probă.
Prezumţia utilizată în sentinţa recurată este aceea că semnăturile care apar pe procesul-verbal de vecinătate nr. x/03.12.2002 în dreptul unor segmente ale limitei suprafeţei corespunzătoare vecinătăţilor cu Primăria Arefu şi, respectiv, Ocolul Silvic Vidraru, aparţin unor persoane care aveau drept de reprezentare a acestor entităţi, în ciuda faptului că procesul-verbal nu menţionează nici numele persoanei care a semnat pentru acestea, nici calitatea persoanei respective.
Aşadar, din simpla existenţă a unei semnături în rândurile de tabel care indică vecinătăţi cu Primăria Arefu, respectiv Ocolul Silvic Vidaru, instanţa de fond a dedus şi a concluzionat că persoanele care au efectuat acele semnături aveau dreptul de a reprezenta cele două entităţi, cu toate că în procesul-verbal de vecinătate nu sunt menţionate: numele persoanelor fizice care au semnat şi nici calitatea persoanelor fizice care au semnat. Desigur, nici Primăria Arefu (procesul-verbal de vecinătate ar fi trebuit să menţioneze, de fapt, Unitatea Administrativ Teritorială Arefu, adevăratul titular al dreptului de proprietate), nici Ocolul Silvic Vidraru nu pot semna vreun document decât prin reprezentanţi, neputându-se prezenta in corpore pentru a aplica o semnătură. Aceşti reprezentanţi pot fi reprezentanţi legali sau reprezentanţi convenţionali (împuterniciţi).
Prin formularea şi întemeierea soluţiei din sentinţa recurată pe prezumţia că semnătura de pe procesul-verbal de vecinătate aparţine unor persoane fizice care aveau calitatea necesară pentru a reprezenta Primăria Arefu şi, respectiv, Ocolul Silvic Vidraru, prin sentinţa recurată au fost încălcate dispoziţiile art. 309 alin. (5) raportat la art. 329 din C. proc. civ., pentru că proba cu prezumţii nu este niciodată admisibilă peste cuprinsul înscrisului. Cum înscrisul proces-verbal de vecinătate nr. x/03.12.2002 nu cuprinde menţiuni privind calitatea celui care a semnat documentul şi nici măcar numele acestuia, prezumţia că cel care a semnat este reprezentant al celor două entităţi este peste cuprinsul înscrisului, deci inadmisibilă; de asemenea, au fost încălcate dispoziţiile art. 329 prima teză, care stabilesc că prezumţiile pot fi primite numai dacă "au greutate şi puterea de a naşte probabilitatea faptului pretins"'. In acest caz, prezumţia judiciară nu are absolut nicio greutate şi nicio putere în lipsa oricărei alte probe suport.
3.4. Încălcarea dispoziţiilor art. 14 din Criteriile 1C/311/1992 raportat la dispoziţiile din Anexa 1, Capitolul 3 (Măsurători topografice), paragraful 9 (motiv de casare la art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.)
In sentinţa recurată se afirmă că neregularitatea procesului-verbal de vecinătate nu poate atrage nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate câtă vreme acest act nu este singurul document care stă la baza emiterii Certificatului.
Operaţiile pregătitoare şi documentele care constituie documentaţia în baza căreia se emit certificatele de atestare a dreptului de proprietate au însă caracter cumulativ, astfel încât lipsa ori neregularitatea oricăruia dintre acestea este de natură să atragă nelegalitatea certificatului emis în baza lor. Concluzia instanţei de fond potrivit căreia lipsa unui astfel de document - afirmaţia privind "cel mai important" nu a fost făcută de către reclamanţi şi este lipsită de relevanţă - nu poate atrage nulitatea Certificatului pentru că nu este singurul document suport este lipsită de orice temei juridic.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 14 şi celor din Anexa 1, Capitolul 3 (Măsurători topografice), paragraful 9 din Criteriile 1C/311/1992, caracterul cumulativ al tuturor documentelor şi operaţiunilor ce stau la baza emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului. Lipsa ori neregularitatea oricărui astfel de document sau a oricărei astfel de operaţiuni, atrage nelegalitatea şi astfel nulitatea actului administrativ individual emis în temeiul acestora, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate. In cazul nulităţii actelor administrative individuale, nu există nicio distincţie între nulităţi absolute si nulităţi relative, aspect bine stabilit în jurisprudenţa instanţelor de contencios administrativ precum şi în teoria dreptului administrativ.
Prin urmare, nulitatea procesului-verbal de vecinătate, cauzată de lipsa consimţământului vecinilor cu privire la limitele suprafeţei incintei pentru care a fost solicitat Certificatul, atrage şi nulitatea Certificatului.
3.5. Încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 1 alin. (2), art. 8 alin. (1) şi ale art. 18 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
In sentinţa recurată a fost reţinut că, de fapt, reclamanţii nici nu ar putea invoca nelegalitatea procesului-verbal de vecinătate nr. x/03.12.2002, considerente ce au fost formulate de instanţă fără a fi fost invocată vreo excepţie de lipsă a calităţii procesuale active a reclamanţilor.
In al doilea rând, nulitatea procesului-verbal de vecinătate nr. x/03.12.2002 a fost invocată având în vedere calitatea acestuia de act care stă la baza emiterii actului administrativ individual contestat, respectiv Certificatul. Dispoziţiile art. 1 alin. (1) art. 1 alin. (2) şi ale art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 permit oricărei persoane care este vătămată printr-un act administrativ individual să solicite anularea respectivului act. Legea prevede că este suficient ca actul administrativ să fie cel vătămător pentru reclamant, care nu trebuie să demonstreze că a fost vătămat prin chiar neregularitatea săvârşită în emiterea actului administrativ. Dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 1 alin. (2) şi art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt cât se poate de clare în această privinţă.
Având dreptul să ceară anularea actului administrativ, persoanele vătămate prin actul administrativ pot ataca şi orice acte stau la baza emiterii acestuia, în caz contrar dispoziţiile privind dreptul de a ataca actul administrativ vătămător ar fi ineficiente în garantarea dreptului de acces la justiţie. De altfel, dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 permit reclamanţilor să atace chiar "operaţiunile administrative" care stau la baza emiterii unui act administrativ, dispoziţie legală al cărei scop este de a permite contestarea legalităţii unor acte şi fapte care nu au nici măcar calitatea de acte juridice. Cu atât mai mult trebuie recunoscut dreptul persoanei vătămate printr-un act administrativ de a ataca varii acte juridice -civile sau administrative - care stau la baza emiterii actului administrativ contestat.
Astfel, concluzia instanţei de fond citată mai sus afirmă, de fapt, o limitare a dreptului reclamanţilor de a ataca Certificatul pentru o neregularitate în emiterea acestui act administrativ individual - procesul-verbal de vecinătate - care nu ar afecta în mod direct reclamanţii. Această concluzie încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 1 alin. (2) şi art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care stabilesc dreptul oricărei persoane de a ataca orice act administrativ care îi vatămă drepturile, indiferent de neregularitatea săvârşită în emiterea acelui act administrativ. Actul trebuie să fie cel vătămător, nu neregularitatea invocată.
3.6. Încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut la art. 6 din C. proc. civ., motiv de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au arătat că terenul în suprafaţă de 15.925 mp aflat în proprietatea publică a Comunei Arefu se află în partea de sud a terenului proprietatea D. (Anexa 8). Or, procesul-verbal de vecinătate exhibat de către D. menţionează numai Ocolul Silvic la graniţa de sud a terenului proprietatea D., dovadă a eronatei identificări a vecinilor sil sau a terenului aflat în proprietatea D..
Cu privire la acest aspect, prin citaţia emisă în data de 13.07.2022, instanţa de fond a pus în vedere reclamanţilor să depună la dosar dovada calităţii de proprietar pentru terenul în privinţa căruia a fost susţinut că se învecinează cu terenul ce face obiectul Certificatului în partea de sud a acestuia.
Reclamanţii s-au conformat acestei obligaţii şi au depus la dosarul cauzei, în data de 19.07.2022, documente care atestă parţial, dreptul de proprietate al reclamanţilor B. şi C. asupra terenului aflat la sud, cât şi, parţial, dreptul de proprietate publică al UAT Arefu asupra terenului aflat la sud.
Prima instanţă a reţinut că susţinerea reclamanţilor privind identificarea eronată a vecinilor şi a terenurilor aflate în proprietatea D. este doar o afirmaţie nedovedită în cauză, nefiind indicate probele din care rezultă o asemenea împrejurare.
Recurenţii au arătat că la dosarul cauzei a fost depusă odată cu cererea de chemare în judecată, copia acţiunii formulate în dosarul nr. x/2021 de către D. S.A. împotriva A. S.R.L. precum şi împotriva UAT Arefu şi împotriva Consiliului Local Arefu, prin care se solicită anularea parţială a contractului de concesiune pe motiv că ar exista o suprapunere cu terenul aparţinând UAT Arefu, teren situat la sud de terenul care face obiectul Certificatului. Afirmaţiile privind existenţa acestei suprapuneri au fost reiterate şi prin întâmpinarea formulată de D. S.A. în prezenta cauză fără ca D. S.A. să fi făcut vreodată vreo afirmaţie sau să fi depus vreo probă cu privire la un transfer relevant de terenuri de la Ocolul Silvic Vidraru către UAT Arefu. Această poziţie procesuală constituie practic o recunoaştere a învecinării la sud a terenului ce face obiectul Certificatului cu terenul UAT Arefu.
Intre documentele depuse la dosarul prezentei cauze în data de 19.07.2022, se află contractul de vânzare cumpărare autentificat cu nr. x/05.11.2015 de către notarul public E., prin care reclamanţii B. şi C. au cumpărat de la F. S.A. terenul în suprafaţă de 500 mp identificat cu nr. cadastral x, intabulat în cartea funciară nr. x a localităţii Arefu. In acest contract se arată că:
"Acest imobil are, conform actelor, următoarele vecinătăţi: la N - parcare auto D., la S- G., la E- Dj Curtea de Argeş-Baraj Vidraru, la V- Primăria Arefu."
Mai mult, niciunul dintre pârâţi nu a contestat învecinarea la SUD a terenului proprietatea D. S.A. cu terenul UAT Arefu, nici în prezent, nici în trecut. In ciuda probelor elocvente cu privire la faptul că terenul ce face obiectul Certificatului nu s-a învecinat niciodată cu Ocolul Silvic Vidam, în sentinţa recurată se arată că susţinerea reclamanţilor privind identificarea eronată a vecinilor şi a terenurilor aflate în proprietatea D. este doar o afirmaţie nedovedită în cauză, nefiind indicate probele din care rezultă o asemenea împrejurare.
Aşadar, instanţa de fond nu arată că nu ar exista astfel de probe, ci că ele nu au fost indicate. Din această afirmaţie rezultă că instanţa de fond a refuzat practic să cerceteze aspectul identificării eronate a vecinătăţilor în procesul-verbal de vecinătate nr. x/03.12.2002, cu încălcarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil.
4. Apărările formulate în cauză
Împotriva recursului promovat au formulat întâmpinări intimaţii-pârâţi Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ministerul Energiei şi Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale D. S.A.
4.1. Întâmpinarea depusă de intimatul-pârât Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului
Pârâtul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:
Instanţa a reţinut în mod corect că nu s-a dovedit nelegalitatea actului administrativ individual contestat prin raportare la criticile formulate de reclamanţi.
După cum a arătat în apărările depuse la dosarul cauzei, certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului nu reprezintă titlu de proprietate ca şi în cazul celor emise în baza Legii nr. 13/1991, ci atestă o anumită situaţie patrimonială existentă la un moment dat, respectiv atestă dreptul de proprietate asupra terenului din patrimoniul societăţii comerciale la data înfiinţării acesteia prin hotărâre de Guvern.
În conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 834/1991, ministerul de resort atestă prin certificat dreptul de proprietate asupra terenurilor deţinute în patrimoniu de către societatea comercială la data înfiinţării acesteia prin hotărâre de Guvern, pe baza documentaţiilor întocmite de Comisia constituită la nivelul societăţii comerciale şi avizată de organele teritoriale de specialitate, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (fost OCOT) şi DUAT, teren necesar desfăşurării activităţii, potrivit obiectului de activitate al societăţii comerciale. Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, ca act administrativ, atestă dreptul de proprietate asupra terenului din patrimoniul societăţii comerciale la data înfiinţării acesteia prin hotărâre de Guvern.
Dreptul de proprietate al societăţii comerciale a fost dobândit prin efectul legii (art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990) şi nu prin actele administrative a căror anulare se solicită.
În calitate de minister de resort, (în baza H.G. nr. 834/1991 cu modificări si completări ulterioare) eliberează certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor aflate in patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora prin hotărâre a guvernului, numai pe baza documentaţiei topografice avizata de organele Oficiului de Cadastru si Publicitare Imobiliara si Departamentul de Urbanism si Amenajare a Teritoriului (potrivit Criteriilor nr. 2665/1992 ale Ministerului Finanţelor Publice, art. 15).
Astfel, răspunderea întocmirii documentaţiei topografice în vederea emiterii certificatului nu revine ministerului de resort, iar conformitatea înscrierilor în cartea funciară pentru suprafeţele de teren ale societăţilor pentru care au fost emise certificate de atestare a dreptului de proprietate nu intră în atribuţiile ministerului.
În concluzie, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate, având vizele necesare, potrivit prevederilor H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea si evaluarea terenurilor aflate in patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat, cu modificările si completările ulterioare si a Criteriilor nr. 2665/311/1992, cu modificările ulterioare.
Cu alte cuvinte, instanţa a indicat că terenul atestat prin actul administrativ contestat a fost identificat prin măsurători topo-cadastrale şi planuri topografice întocmite de unităţi specializate, verificate şi avizate de specialişti, conform art. 15 din Criteriile nr. 2665/1992 privind stabilirea şi evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capitat de stat.
La pag. 9 din hotărârea recurată instanţa a retinut că modalitatea de întocmire a procesului-verbal de vecinătate nr. x/3.12.2002 nu încalcă criteriile nr. 311 din 28.02.1992 privind stabilirea şi evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat.
Consideră intimatul că instanţa a analizat aspectele supuse judecăţii şi a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, iar motivele de casare invocate de recurent, prevăzute de art. 488 alin. (1) (pct. 5 şi pct. 8) nu sunt îndeplinite.
Cu privire la actele încheiate ulterior emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/03.06.2003, întreaga responsabilitate incumbă beneficiarului actului administrativ - certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205-208 si 244 C. proc. civ.
4.2. Întâmpinarea depusă de intimatul-pârât Ministerul Energiei
Pârâtul Ministerul Energiei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.
În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:
Soluţia privind respingerea cererii de chemare în judecată este una corectă şi nu se încadrează în motivele de recurs invocate de recurenţi prin recursul declarat.
Astfel, intimatul a arătat că în mod corect instanţa de judecată a constatat faptul că Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria x nr. x/2003 a fost emis în temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale şi în conformitate cu H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat, în urma procedurii stabilite prin Criteriile nr. 311/1992 privind stabilirea şi evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat, având la bază o documentaţie complexă şi nu doar procesul-verbal de vecinătate a cărui nelegalitate s-a invocat de reclamanţi. Totodată, instanţa a constatat că modalitatea de întocmire a procesului-verbal de vecinătate nr. x/03.12.2002 nu încalcă Criteriile nr. 311/28.02.1992 privind stabilirea şi evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat.
4.3. Întâmpinarea depusă de intimata-pârâtă Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale "D. S.A."
Pârâta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale D. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:
Cu privire la excepţie, s-a arătat că pretinsele motive de recurs nu se încadrează in cazurile limitativ prevăzute de lege, nefiind invocat concret niciun motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Nicăieri in cadrul motivelor de recurs nu se indica dispoziţia legala care ar fi fost încălcata de către instanţa,cu atât mai puţin sa se precizeze cauza pentru care motivele de recurs ar putea fi încadrate in aceasta.
In acestei condiţii, recursul nu respecta exigentele prevăzute de lege, respectiv au fost încălcate dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) raportat la alin. (3), precum si art. 489 alin. (1) raportat la alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care se impune constatarea nulităţii recursului formulat.
În subsidiar, s-a arătat că recursul este neîntemeiat; D. este proprietarul terenului in suprafaţa de 16.101,35 mp, si deţine terenul in baza Certificatului de Atestare a Dreptului de Proprietate Seria M03, nr. 8316 emis de Ministerul Industriei si Resurselor In data de 03.06.2003 înscris în Carte Funciară nr. x a localităţii Arefu cu nr. cadastral x in baza încheierii de carte funciara nr. x/29.02.2008.
In anul 2003 a fost întocmita de către D. documentaţie conform H.G. nr. 834/1991, în baza căreia a fost obţinut Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra terenului Seria M03, nr. 8316 şi in anul 2008 a fost întocmită "Documentaţia topocodastrală pentru înscrierea în cartea funciara a imobilului UHE Vidraru-CHE,cladiri anexe, şina troliu si plan înclinat" pentru suprafaţa de teren de 16,101,35 mp pe UAT Arefu, lucrare executata de S.C. H. S.R.L., beneficiarul acestei lucrări fiind societatea noastră prin Sucursala Hidrocentrale Curtea de Argeş {Memoriu Tehnic întocmit de executatul documentaţiei).
Analizând aceasta documentaţie, se observa ca ea a fost realizata in scopul intabulării corpului de proprietate cu nr. Cad. x înscris in Cartea Funciara a UAT Arefu a terenului specificat in Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria x nr. x/03.06-2003, precum si ca suprafaţa corpului de proprietate (înscrisa in actele de proprietate) este de 16-101,35 mp si este delimitată cu borne de contur. Capitalul social al societăţilor economice, foste de stat, a fost stabilit si evaluat prin H.G. nr. 834/1991 - in temeiul art. 19 din Legea nr. 15/1990.
Prin H.G. nr. 627/2000, s-a înfiinţat S.C. D. S.A., societate care a demarat procedura de obţinere a Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria M 03 nr. 8316/03.06.2003, întocmai cum prevăd dispoziţiile art. 5 din H.G. nr. 834/1991. In baza Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome si societăţi comerciale si a H.G. nr. 834/1991, a propunerii comisiei pentru stabilirea si evaluarea terenurilor (constituita prin Ordinul ministrului nr. 5220/16.07.2001), in temeiul H.G. nr. 19/2001 de organizare si funcţionare a Ministerului industriei si Resurselor (MIR), s-a emis Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria M 03 nr. 8316/03.06.2003.
In conformitate cu prevederile H.G. nr. 834/1991, Ministerul de resort atesta prin certificat, dreptul de proprietate asupra terenurilor deţinute in patrimoniu de către societatea comerciala - la data înfiinţării acesteia prin hotărâre de Guvern, pe baza documentaţiilor întocmite de Comisia constituita la nivelul societăţii comerciale recepţionată si avizata de organele teritoriale de specialitate, si Departamentul de Urbanism si Amenajare a Teritoriului (DUAT), teren necesar desfăşurării activităţii, potrivit obiectului de activitate al societăţii comerciale. Anexa nr. 1 la CADP.
Prin emiterea de către Ministerul Industriei si Resurselor a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria M 03 nr. 8316/03.06.2003, in favoarea D. S.A. Bucureşti, in baza Legii nr. 15/1990 si H.G. nr. 834/1991, a fost atestata si recunoscuta, după o procedura stabilita de lege situaţia patrimoniala existenta a societăţii.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria M 03 nr. 8316 din 03.062003 a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale in vigoare, ce au servit ca temei al emiterii acestuia, respectiv cu respectarea condiţiilor prevăzute de H.G. nr. 834/1991, pe baza documentaţiei intocmite conform Criteriilor nr. 2665/1992, cu modificările si completările ulterioare, pentru stabilirea si evaluarea terenurilor.
Între terenul proprietate D. şi terenul pârâţilor a existat o linie de hotar fixată prin coordonate in sistem de proiecţie "stereographic 1970" ale punctelor de contur şi semne externe şi vizibile, respectiv borne amplasate de D. odată cu întocmirea documentaţiei pentru obţinerea CADP, respectiv in anul 2002.
In Procesul-verbal de vecinătate nr. x/03.12.2002, semnat şi de primăria comunei Arefu reprezentata de Dl. I. - primar, se recunoaşte proprietatea D. S.A. Curtea de Argeş, delimitată prin borne cu acordul vecinilor si in numele lor.
Contestarea in motivele de recurs a procesului-verbal de vecinătate nu are susţinere legala.
Instanţa de fond constata corect ca Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria M 03 nr. 8316/03.06.2003 are la baza o documentaţie complexa si nu doar procesul-verbal de vecinătate contestat de reclamanţi. Documentaţia întocmita in vederea obţinerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor aflate in administrarea D. S.A. Sucursala Hidrocentrale Curtea de Argeş pentru obiectivul de investiţii AHE a Râului Argeş este depusa la dosarul de fond si cuprinde printre altele: procesul-verbal de recepţie întocmit la 22.11.2022 care atesta recepţia documentaţiei topografice de comisia constituita potrivit pct. 35 din Anexa 1, Capitolul 8 din Criterii, comisie care controlează lucrările geo-topografice atât pe teren, cat si la birou, conform pct. 36 din acelaşi act normativ; plan topo-cadastral; situaţia privind stabilirea terenurilor aflate in patrimoniul societăţii comerciale D. S.A. - SH Curtea de Argeş; procesul-verbal de vecinătate .
Cu privire la procesul-verbal de vecinătate nr. x/03.12.2002, contestat de reclamanţi, instanţa de fond constata corect ca acesta este semnat de fiecare participant la întocmirea acestuia, fiind insusit de reprezentantul Primăriei Arefu prin primar Dl. I.) si reprezentantul Ocolului Silvic Vidraru prin semnare si stampilare. Făptui ca aceştia nu au semnat fiecare rând înscris in tabel, respectiv in dreptul fiecărei limite de vecinătate cu terenul aflat in administrarea D. S.A., nu are semnificaţia susţinuta de recurenţi privind lipsa acordului vecinilor la stabilirea vecinătăţilor. Astfel, Criteriile nr. 311 din 28.02.1992 nu prevăd o asemenea condiţie de forma a procesului-verbal de vecinătate, ca acesta sa fie semnat in dreptul fiecărei limite de vecinătate cu terenul supus identificării si evaluării.
Conform Pct. 9 din Anexa nr. 1, Cap. 3 din Criterii, prezenta vecinilor Primăria Aref si Ocolul Silvic Vidraru prin reprezentanţi, este consemnata prin semnarea si stampilarea procesului-verbal de vecinătate, fiind astfel îndeplinite condiţiile normei legale cu privire la operaţiunile topografice pregătitoare. Nu rezulta din conţinutul Criteriilor nici obligativitatea menţionării numelui si a calităţii persoanelor care au fost prezente la recunoaşterea limitelor suprafeţei atestate, pentru a se susţine nelegalitatea procesului-verbal de vecinătate pentru acest motiv invocat si in recurs.
Consideră că în mod greşit s-a obţinut de către pârâţi terenul în suprafaţă de 645 mp care era la momentul respectiv proprietate D. si pentru care deţine documente de proprietate încă din anul 2003. Prin emiterea de către Ministerul Industriei si Resurselor, a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/03.06.2003, in favoarea S.C. D. S.A. Bucureşti, in baza Legii nr. 15/1990 si H6 nr. 834/1991 a fost atestata si recunoscuta, după o procedura stabilita de lege, situaţia patrimoniala existenta a societăţii.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate demonstrează o anumita situaţie patrimoniala existenta la momentul infiintarii societăţii, S.C. D. S.A devenind proprietara terenului prin efectul Legii nr. 15/1990, respectiv art. 20 alin. (2), si, desigur, ca urmare a îndeplinirii tuturor condiţiilor prevăzute in respectivul act normativ.
In drept, au fost invocate prevederile Pct. 9 din Anexa nr. 1, Cap. 3 din Criteriile nr. 311 din 28.02.1992, Legea nr. 15/1990 si H.G. nr. 834/1991, art. 486-487 C. proc. civ.
5. Răspunsul la întâmpinări
Recurenţii nu au formulat răspuns la cele 3 întâmpinări, deşi acestea le-au fost comunicate în termenul legal.
6. Alte aspecte procesuale
În şedinţa publică de la termenul de judecată din 11 iunie 2024, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea în motivele de casare invocată de intimata-pârâtă Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale "D. S.A." prin întâmpinare, pentru considerentele expuse în încheierea de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.
7.1. Argumentele de fapt şi de drept reţinute de prima instanţă
a) Procesul-verbal de vecinătate nr. x/03.12.2002 - care a stat la baza emiterii Certificatului de Atestare a Dreptului de Proprietate seria x nr. x emis de Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri în favoarea D. S.A. ar fi semnat de fiecare participant la întocmirea acestuia, fiind însuşit inclusiv de către reprezentanţii Primăriei Arefu şi ai Ocolului Silvic Vidraru prin semnare si ştampilare;
b) Criteriile 1C/311/1992 privind stabilirea si evaluarea terenurilor aflate in patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat, aprobate de Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului în data de data de 28.02.1992 nu prevăd obligativitatea menţionării numelui şi a calităţii persoanelor care au fost prezente la recunoaşterea limitelor suprafeţei atestate, pentru a se susţine nelegalitatea procesului-verbal pe acest motiv;
c) Lipsa semnăturii reprezentanţilor Primăriei Arefu şi ai Ocolului Silvic Vidraru în dreptul fiecărei limite de vecinătate cu terenul care face obiectul Certificatului nu are semnificaţia lipsei acordului acestora la stabilirea vecinătăţilor deoarece Criteriile 1C/311/1992 nu prevăd o astfel de formalitate, ci impun doar prezenţa vecinilor la întocmirea procesului-verbal, scop în care este suficientă o singură semnătură pe procesul-verbal;
d) Reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi să formuleze o critică de nelegalitate referitoare la vicierea consimţământului vecinilor, o astfel de îndreptăţire având doar persoanele al căror consimţământ a fost nesocotit la întocmirea procesului-verbal;
e) Chiar dacă procesul-verbal de vecinătate nr. x/03.12.2002 nu ar conţine toate elementele prevăzute de Criteriile 1C/311/1992, acest lucru nu atrage nulitatea Certificatului deoarece procesul-verbal nu este singura operaţiune prealabilă care a stat la baza emiterii Certificatului;
f) În privinţa afirmaţiei privind incorecta stabilire a vecinătăţilor în procesul-verbal de vecinătate nr. x/03.12.2002, afirmaţiile reclamanţilor sunt nedovedite pentru că nu au fost indicate probele din care reiese acest lucru.
7.2. Analiza motivelor de recurs invocate de recurenţii-reclamanţi
Înalta Curte constată că recurenţii au invocat atât motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., cât şi motive de casare încadrabile în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., urmând a fi analizate în ordinea logico-juridică instituită de C. proc. civ.
Astfel, în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenţii au invocat faptul că prima instanţă nu a cercetat suficient şi nu a lămurit aspectul identificării eronate a vecinătăţilor în procesul-verbal de vecinătate nr. x/03.12.2002, cu încălcarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil al recurenţilor.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au arătat că terenul în suprafaţă de 15.925 mp aflat în proprietatea publică a Comunei Arefu se află în partea de sud a terenului proprietatea D. (Anexa 8). Or, procesul-verbal de vecinătate exhibat de către D. menţionează numai Ocolul Silvic la graniţa de sud a terenului proprietatea D., susţinând reclamanţii că acest aspect reprezintă o dovadă a eronatei identificări a vecinilor si/sau a terenului aflat în proprietatea D..
Deşi această chestiune de fapt este una esenţială pentru dezlegarea prezentei cauze, prima instanţă a motivat succint faptul că "susţinerea reclamanţilor privind identificarea eronată a vecinilor şi a terenurilor aflate în proprietatea D. este doar o afirmaţie nedovedită în cauză, nefiind indicate probele din care rezultă o asemenea împrejurare."
Or, dincolo de obligaţia instanţei de a lămuri cauza sub toate aspectele, Înalta Curte constată că prima instanţă nu se putea pronunţa cu prioritate asupra aspectelor de drept legate de valabilitatea procesului-verbal de vecinătate, fără sa fi stabilit elementul de fapt esenţial (premisă), care să justifice folosul demersului juridic al reclamanţilor, respectiv dacă între terenul ce face obiectul titlului de proprietate/dreptului de concesiune invocat de reclamanţi şi terenul ce face obiectul certificatului a cărui anulare parţială se solicită există sau nu suprapuneri. Astfel, numai ulterior constatării existenţei unei suprapuneri, instanţa de contencios poate proceda la verifica legalităţii emiterii certificatului de atestare pe suprafaţa aflată în suprapunere, inclusiv la verificarea criticilor de netemeinicie/nelegalitate a procesului-verbal de vecinătate.
Deşi prima instanţă a antamat această chestiune de fapt, solicitând reclamanţilor, prin citaţia emisă în data de 13.07.2022, să depună la dosar dovada calităţii de proprietar pentru terenul în privinţa căruia a fost susţinut că se învecinează cu terenul ce face obiectul Certificatului în partea de sud a acestuia, situaţia de fapt nu a fost complet lămurită şi nu au fost administrate probe pentru completa cercetare a fondului cauzei.
Or, cu atât mai mult, prima instanţă nu putea respinge aceste argumente cu motivarea că identificarea eronată a vecinilor şi a terenurilor aflate în proprietatea D. este doar o afirmaţie nedovedită în cauză, ci, conform art. 22 alin. (2) din C. proc. civ.:
"(2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc."
Astfel, constatând că asupra acestui aspect de fapt, părţile au o atitudine contradictorie şi că, pentru dezlegarea ei, nu este suficientă lecturarea înscrisurilor depuse, prima instanţă avea obligaţia de a pune în discuţia părţilor necesitatea administrării probei cu expertiza tehnică de specialitate, în vederea identificării terenurilor în litigiu (cel aparţinând reclamanţilor persoane fizice şi comunei Arefu, cel dat în concesiune şi cel ce a fost atestat prin certificatul atacat în cauză). Se impunea această clarificare cu atât mai mult cu cât reclamanţii au ataşat cererii de chemare în judecată copia acţiunii formulate în dosarul nr. x/2021 de către D. S.A. împotriva pârâţilor A. S.R.L. UAT Arefu şi Consiliul Local Arefu, prin care se solicită anularea parţială a contractului de concesiune, pe motiv că ar exista o suprapunere cu terenul aparţinând UAT Arefu, teren situat la sud de terenul care face obiectul Certificatului.
Prin urmare, constatând caracterul fondat al acestui motiv de casare, se impune admiterea recursului şi casarea în parte a sentinţei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, cu menţinerea dispoziţiile referitoare la soluţionarea excepţiilor (care nu au fost recurate).
Ca urmare, nu se mai impune analiza celorlalte motive de recurs, fiind fondat motivul întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de rejudecare va stabili, după administrarea probelor necesare (eventual, expertiza tehnică de specialitate) dacă între terenul ce face obiectul titlului de proprietate/dreptului de concesiune invocat de reclamanţi şi terenul ce face obiectul certificatului a cărui anulare parţială se solicită există sau nu suprapuneri.
În ipoteza constatării existenţei unei suprapuneri, instanţa de contencios va proceda la verifica legalităţii emiterii certificatului de atestare pe suprafaţa aflată în suprapunere, prin cercetarea criticilor de netemeinicie/nelegalitate a procesului-verbal de vecinătate, ce vor fi reanalizate în al doilea ciclu procesual, fără a exista vreo rezolvare litigioasă prin prezenta decizie pe acest aspect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi C., B. şi A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1976 din data 31 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează în parte sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond.
Menţine dispoziţiile instanţei de fond cu privire la soluţionarea excepţiilor.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 25 iunie 2024.