Ședințe de judecată: Decembrie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 365/2024

Decizia nr. 365

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2024

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată. Parcursul procedural al cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată, la data de 04.05.2022, pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Instituţia Prefectului Botoşani-Serviciul Public Comunitar-Regim Permise Conducere şi Înmatriculare Vehiculelor,

1. Anularea rezultatului probei practice pentru obţinerea permisului de conducere categoria CE, susţinut în data de 14.03.2022, ca nelegal şi netemeinic;

2. Anularea dispoziţiei referitoare la contestaţia nr. R/78108 din 01.04.2022 şi pe cale de consecinţă declararea reclamantului Admis si având în vedere că a promovat proba practică, obligarea pârâtei la eliberarea permisului de conducere categoria CE;

3. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 28 din 25 ianuarie 2023 Tribunalul a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamant, a anulat rezultatul probei practice susţinute de reclamantul A. în data de 14.03.2022, pentru obţinerea permisului de conducere categoria CE.

A obligat instituţia pârâtă să reia examinarea candidatului, în sensul de a dispune continuarea probei practice în vederea obţinerii permisului de conducere categoria CE de la minutul 35 - la care a fost întreruptă în mod nelegal, pentru o durată de minimum 10 minute.

A respins în rest pretenţiile reclamantului şi a obligat instituţia pârâtă să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 1835 RON, acordate proporţional cu valoarea pretenţiilor admise.

1.2. Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs reclamantul A. şi pârâtul Serviciul Public Comunitar-Regim Permise Conducere şi Înmatriculare Vehiculelor prin Instituţia Prefectului Botoşani.

Prin decizia civilă nr. 410 din 19 iunie 2023, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul formulat de pârâtul Serviciul Public Comunitar-Regim Permise Conducere şi Înmatriculare Vehiculelor prin Instituţia Prefectului Botoşani.

A casat în parte sentinţa civilă nr. 28 din 25 ianuarie 2023 a Tribunalului Botoşani în sensul că, menţinând soluţia de anulare a rezultatului probei practice, a obligat instituţia pârâtă să reia integral examinarea candidatului în ceea ce priveşte această probă.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu contravin prezentei decizii.

A respins recursul reclamantului A., ca nefondat.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei decizii, recurentul-reclamant A. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 483 şi următoarele C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtului la anularea dispoziţiei referitoare la contestaţia sa, declararea ca fiind admis la proba practică, cu consecinţa obligării pârâtei la eliberarea permisului de conducere, cu cheltuieli de judecată.

3. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor prin Instituţia Prefectului Judeţului Botoşani a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, având în vedere că hotărârea atacată este definitivă.

A mai invocat excepţia lipsei de obiect, învederând faptul că, la data de 24.07.2023, petentul A. a susţinut examen în vederea obţinerii permisului de conducere categorica CE, fiind declarat admis şi eliberându-i-se permisul de conducere Seria x/24.07.2023.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte urmează a examina, cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului pentru lipsa semnăturii.

1. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ., "Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:…semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic".

Aceste dispoziţii se corelează cu dispoziţiile generale în materia depunerii cererilor adresate instanţelor de judecată, conform art. 148 C. proc. civ., "Orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie formulată în scris şi să cuprindă…, precum şi semnătura."

În acelaşi sens, dispoziţiile art. 196 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează condiţiile de formă aplicabile acţiunilor introductive, incidente în privinţa oricăror cereri adresate instanţelor, arată că "Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele şi prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părţi, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia este nulă."

Conform art. 268 din C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii":

"(1) Semnătura unui înscris face deplină credinţă, până la proba contrară, despre existenţa consimţământului părţii care l-a semnat cu privire la conţinutul acestuia.(...)."

Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voinţa părţii cu privire la conţinutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie să fie aplicată pe actele înregistrate la dosarul instanţei de judecată.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că recurentul A. a depus cererea de recurs prin poştă electronică (e-mail), la data de 13.07.2023, fiind înregistrată la instanţa de fond la data de 14.07.2023.

Cererea de recurs a fost depusă fără, însă, a fi semnată nici olograf (scanat), nici prin semnătură electronică.

Ulterior, recurentul a mai depus un exemplar al cererii de recurs prin Poşta Română, înregistrat pe rolul instanţei de fond la data de 10.07.2023. Deşi acest exemplar a fost depus prin serviciul poştal, nu a fost semnat de către recurent.

Prin adresa instanţei, emisă la 19.12.2023, comunicată recurentului atât prin Poşta Română (conform procesului-verbal de înmânare aflat la dosar de recurs), cât şi prin poştă electronică, la adresa de e-mail indicată de recurent, x@x.at, recurentului i s-a pus în vedere obligaţia de a depune la dosar o copie semnată a cererii de recurs sau de a semna recursul aflat la dosar, sub sancţiunea nulităţii.

Până la termenul stabilit pentru judecarea recursului, recurentul nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei, nu a comunicat un exemplar semnat al recursului şi nici nu a procedat la semnarea exemplarului aflat la dosarul cauzei.

Având în vedere aceste împrejurări, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite condiţiile de formă ale recursului, prevăzute de dispoziţiile coroborate ale art. 486 alin. (1) lit. e), ale art. 148 şi ale art. 196 din C. proc. civ., republicat, recursul necuprinzând semnătura părţii (sau a reprezentantului acesteia), care trebuie aplicată pe actele procesuale depuse la instanţele de judecată.

Astfel, este incidentă sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., conform căruia,

"(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii."

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) şi art. 486 alin. (3) C. proc. civ., urmează a anula recursul pentru lipsa semnăturii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează pentru lipsa semnăturii recursul formulat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 410 din 19 iunie 2023 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.