Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea formulată reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, au solicitat anularea dispoziţiilor art. XXII din O.U.G. 130/17.12.2021 publicată în M.O. cu nr. 1202/17.12.2021 şi punerea în plată a indemnizaţiilor aşa cum au fost stabilite în condiţiile prevăzute în cuprinsul art. 210 din Codul administrativ adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu cheltuieli de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 75 din 19 septembrie 2022, a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului şi a respins capătul principal de cerere - formulat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, - privind anularea art. XXII din O.U.G. nr. 130/2021 ca inadmisibil şi, pe cale de consecinţă, a respins capătul accesoriu privind punerea în plată a indemnizaţiilor şi a respins cererea reclamanţilor de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ca nefondată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J. au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
În motivarea recursului, se arată că procedând la soluţionarea excepţiilor instanţa de fond în mod greşit a admis excepţia inadmisibilităţii respingând acţiunea in ansamblul ei.
În opinia recurenţilor, instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a normelor de procedură atunci când a determinat ordinea de soluţionare a excepţiilor invocate simultan, deoarece s-a invocat ca temei juridic dispoziţiile art. 1 alin. (7), din Legea 554/2004, potrivit cărora: "Persoana vătămată în drepturile sau interesele sale legitime prin ordonanţe ale Guvernului neconstituţionale se poate adresa instanţei de contencios administrative, in condiţiile prezentei legi".
Din analiza acestui text de lege rezultă că pentru a pune în discuţie aspectele de procedură cât şi cele de fond ale cauzei determinate de aplicarea unei legi şi ordonanţe trebuie înainte de toate ca acel act normativ sau o dispoziţie din acesta să fie declarate neconstituţionale.
Astfel că, rezultă cu claritate că toate aspectele aduse spre judecată în faţa instanţei, indiferent de natura lor atunci când se referă la un act normativ în cadrul unui litigiu de contencios administrativ, trebuie mai întâi să fie declarat ca fiind neconstituţional.
Această cerinţă se impune tocmai pentru a stabili natura litigiului pentru ca nedeclararea actului normativ criticat ca fiind neconstituţional, cererea apare ca inadmisibilă în cadrul unui proces de contencios administrativ.
Ca urmare a acestor aspecte instanţa de fond trebuia mai întâi să se pronunţe asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Recurenta consideră că avea posibilitatea să continue litigiul ca unul de contencios administrativ în cadrul căruia se puteau analiza şi soluţiona celelalte excepţii invocate printre care şi excepţia inadmisibilităţii potrivit art. 248, alin. (1) si 2, din C. proc. civ. şi eventual soluţionarea cauzei pe fond.
În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.
4. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată prin notele de la dosar, reclamanţii au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea dispoziţiilor art. XXII din O.U.G. nr. 130/17.12.2021, punerea în plată a indemnizaţiilor pentru aleşii locali, astfel cum au fost stabilite în condiţiile prevăzute în cuprinsul art. 210 din Codul administrativ adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Recurenţii-reclamanţi şi-au întemeiat primul capăt de cerere pe dispoziţiile art. 1 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precizând totodată că pretenţia de punere în plată a indemnizaţiilor este accesorie primului capăt de cerere.
Potrivit art. XXII din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, până la data de 1 ianuarie 2023, prevederile art. 210 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă.
Dispoziţiile legale în privinţa cărora s-a dispus supendarea, şi anume art. 210 din O.U.G. nr. 57/2019, reglementează indemnizaţia pentru limită de vârstă pentru primar, viceprimar, preşedinte al consiliului judeţean şi vicepreşedinte al consiliului judeţean, stabilind la alin. (1)-(3),7 că, persoanele care începând cu anul 1992 au deţinut calitatea de primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte al consiliului judeţean şi care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, ale vârstei standard de pensionare reduse aşa cum sunt prevăzute de legislaţia privind sistemul de pensii publice sau cele prevăzute de alte legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la o indemnizaţie lunară pentru limită de vârstă. Indemnizaţia pentru limită de vârstă reprezintă suma de bani acordată lunar persoanelor care au exercitat calitatea de primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte al consiliului judeţean. Primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene beneficiază de indemnizaţie pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare. Cererea pentru acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă se depune la unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială pe raza căreia şi-a exercitat solicitantul mandatul. Situaţia centralizatoare pe fiecare unitate/subdiviziune administrativ-teritorială se transmite administraţiilor finanţelor publice judeţene, respectiv direcţiei generale regionale a municipiului Bucureşti, după caz, care le centralizează pe judeţ, respectiv pe municipiul Bucureşti şi le transmite Ministerului Finanţelor Publice în vederea fundamentării anexei la legea bugetului de stat pe fiecare unitate/subdiviziune administrativ-teritorială.
Conform art. 1 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, persoana vătămată în drepturile sau în interesele sale legitime prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe ale Guvernului neconstituţionale se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile prezentei legi.
De asemenea, potrivit art. 9 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă.
Conform alin. (5) al aceluiaşi articol, acţiunea poate avea ca obiect acordarea de desăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative.
Înalta Curte constată că instanţa de fond temeinic şi legal a reţinut că ordonanţele de urgenţă nu sunt acte administrative ci acte normative cu putere de lege, instanţele de contencios administrativ nefiind în măsură să cenzureze un asemenea act normativ în sensul solicitat de reclamanţi, astfel că devine inadmisibilă şi solicitarea subsecventă de recunoaştere a dreptului pretins şi reparare a pagubei cauzate prin aplicarea unui act normativ cu putere de lege.
Potrivit art. 108 din Constituţia României, ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta, iar conform art. 115, Parlamentul poate adopta o lege special de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
Aşadar, ordonanţa de urgenţă a Guvernului nu are caracter de act administrativ, ci are caracter de lege, fiind adoptată în temeiul legii de abilitare care presupune o delegare temporară a competenţelor legislative ale Parlamentului către Guvern.
Conform art. 1 din Legea contenciosului administrativ, instanţa de contencios administrativ are competenţa de a controla legalitatea actelor administrative propriu-zise sau a celor asimilate.
Or, ordonanţele Guvernului nu pot forma obiectul controlului de legalitate pentru că nu sunt acte administrative de autoritate emise în vederea executării legii ci, câtă vreme sunt în vigoare, au caracter de lege.
Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţia României, legile şi ordonanţele Guvernului sunt supuse controlului de constituţionalitate numai prin sesizarea Curţii Constituţionale. Astfel, în cazul ordonanţelor nu se examinează legalitatea acestora, ci numai constituţionalitatea lor.
În consecinţă, anularea unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, act normativ cu putere de lege, excede competenţelor instanţei de contencios administrativ.
Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că nu se poate cere în mod direct anularea unei ordonanţe sau dispoziţii dintr-o ordonanţă, acţiunea în contencios administrativ putând avea ca obiect numai repararea vătămării cauzate prin acest tip de act normativ, cu invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei.
În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.
Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.
5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenţii - reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J. împotriva sentinţei nr. 75 din 19 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 26 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.